ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2009

HOTĂRÂRE
21.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

9

din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea

art. 41 alin. (2), și art. 42 C. pen., cu reținerea art. 13 C. pen. și art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul

C.M.C., fiul lui C. și Z.M., asociat și administrator la SC M.C. SRL Șura Mică,

la o pedeapsă de:

- 6 (șase) luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de a instala pe calculator programe de calculator fără

a avea consimțământul titularului drepturilor de autor.

În baza art. 139

6

alin.

(1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.,

a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 1 (un) an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de a realiza mărfuri pirat în scopul distribuirii în

scop comercial.

În baza art. 139

6

alin.

(2) și (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de:

- 1 (un) an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de a distribui mărfuri pirat în scop comercial.

În baza art. 140 lit. a) din Legea nr.

8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la

o pedeapsă de:

- 200 lei amendă penală, pentru

săvârșirea infracțiunii de a realiza copii digitale ale operelor literare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 43 lit.

d) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1

(un) an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

ca pedeapsa aplicată să fie suspendată condiționat pe o perioadă de 3 (trei)

ani, care reprezintă termenul de încercare.

S-a atras atenția inculpatului

asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate, în baza art. 83 C. pen.

și art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor hard-disk-uri ridicate la

14 aprilie 2006 de organele I.P.J. Sibiu - Serviciul de Investigare a

Fraudelor: W.D., S.B. și în baza art. 10 lit. a) din H.G. nr. 808/2002, s-a

dispus distrugerea specială a acestora.

S-a dispus ca I.P.J. Sibiu -

Serviciu de Investigare a Fraudelor să pună la dispoziția O.R.D.A. bunurile

menționate în vederea distrugerii acestora.

În baza art. 118 lit. a) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei unități DVD videogramă pirat, a 14

bucăți compact-discuri produse soft pirat, a trei bucăți compact-discuri ce

conțin videograme pirat și a două bucăți compact-discuri ce pe conțin fonograme

pirat (conform Raportului O.R.D.A. de constatare tehnico-științifică din 30 august

2006) și în baza art. 10 lit. a) din H.G. nr. 808/2002 s-a dispus distrugerea

specială a acestora.

S-a dispus ca I.P.J. Sibiu -

Serviciu de Investigare a Fraudelor să pună la dispoziția O.R.D.A. bunurile

menționate în vederea distrugerii acestora.

S-a dispus ca restituirea către

inculpat a hard-discului S.B., a hard-discului marca I.D. și a nouă bucăți

DVD-uri ce conțin stocate opere literare, o bucată DVD ce conține coperte

pentru opere audiovizuale, 40 bucăți CD ce nu fac obiectul dreptului de autor și

drepturilor conexe și două bucăți DVD-uri și patru bucăți CD ce sunt defecte

(conform Raportului O.R.D.A. de constatare tehnico-științifică din 30 august

2006).

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 și următoarele C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de părțile civile, după cum urmează:

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 7.238 euro, reprezentând despăgubiri materiale sau contravaloarea acestora în

lei la data plății către partea civilă M.C.;

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 19.775 euro, reprezentând despăgubiri materiale sau contravaloarea acestora

în lei la data plății către partea civilă A.I.;

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 3.934 euro, reprezentând despăgubiri materiale, sau contravaloarea acestora

în lei la data plății către partea civilă A.S.I.

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 7.901,27 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă

Editura C.H.B. București.

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 1.794,00 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă

Editura I.E. Iași.

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 2.555,45 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă

Editura N. București;

- a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Șura Mică, la plata sumei

de 848,82 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă Editura

S-a respins cererea părții civile

Editura P. Iași de obligare a inculpatului la plata sumei de 180.000 lei,

reprezentând despăgubiri materiale.

S-a respins cererea părților civile

M.C., A.I. și A.S.I. de obligare a inculpatului la plata de daune morale.

S-a constatat că părțile vătămate

Editura T. București și Editura D.P. București nu s-au constituit părți civile

în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente, la plata sumei de 1.900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în

favoarea statului, în faza de urmărire penală și la instanța de judecată.

S-a reținut că la data de 14 aprilie

2006, organele de poliție ale I.P.J. Sibiu au procedat la efectuarea unei

verificări la SC M.C. SRL Șura Mică, punctul de lucru centru de copieri (copy

center) situat în Sibiu, unde au constatat faptul că punctul de lucru era dotat

cu două calculatoare folosite de angajații societății și pe care erau reproduse

diferite programe de calculator și opere literare și științifice în format

digital. Totodată, în incinta punctului de lucru au fost identificate un număr

de 91 de medii optice ce nu prezentau caracteristicile produselor originale.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că la punctul de lucru menționat erau tipărite la cererea clienților și

comercializate diferite opere literare și științifice (cursuri universitare).

Cu ocazia controlului pe cele două

calculatoare au fost identificate următoarele programe de calculator:

- W.P. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.P.M. - reprodus pe un

calculator;

- A. - reprodus pe un calculator;

- C.D. - reprodus pe un calculator;

- M. - reprodus pe un calculator;

- M.O. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.D. - reprodus pe un calculator;

- A.A.P. - reprodus pe un

calculator;

- A.P. - reprodus pe un calculator;

- A.I.R. - reprodus pe un

calculator;

- A. - reprodus pe un calculator.

Hard-disk-urile calculatoarelor și

mediile optice au fost înaintate către Oficiu Român pentru Drepturile de Autor

în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice asupra acestora.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că SC M.C. SRL Sibiu, la data controlului, nu deținea decât o licență M.O.

cumpărată în data de 13 aprilie 2006, iar ulterior controlului, în data de 14

aprilie 2006, a achiziționat și două licențe W.P.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator W.H.E., W.P., S., M.O. și M.O., identificate ca

reproduse fără drept de inculpatul C.M.C., respectiv M.C., s-a constituit parte

civilă în procesul penal cu suma de 25.883 lei, echivalentul în lei al sumei de

7.938 euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse

fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A., A.D., M., identificate ca reproduse fără

drept de inculpat, respectiv A.I., s-a constituit parte civilă în procesul

penal cu suma de 67.739 lei, echivalentul în lei al sumei de 20.775 euro,

reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și

daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.I., A.P., A.P., A.A.P. identificate ca

reproduse fără drept de inculpat, respectiv A.S.I., s-a constituit parte civilă

în procesul penal cu suma de 14.131 lei, echivalentul în lei al sumei de 4.334

euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără

drept și daune morale.

Rapoartele de constatare

tehnico-științifică au fost înaintate și titularilor de drepturi - opere

literare și științifice, identificate ca reproduse pe calculatoare, care s-au

constituit părți civile după cum urmează:

- Editura I.E. - cu suma de 80.000

lei;

- Editura N. - cu suma de 50.000

lei;

- Editura P. - cu suma de 180.000

lei;

- Editura R. - cu suma de 5.000 euro;

- Editura C.H.B. - cu suma de

125.860 lei.

Editura T. și Editura D.P. nu s-au

constituit părți civile în cauză.

Audiat în calitate de învinuit,

numitul C.M.C. a arătat în faza de urmărire penală că este asociat și

administrator la SC M.C. SRL, că obiectul de activitate constă, între altele,

în reparații imprimante, listări la imprimantă, fotocopieri, prestări servicii,

că punctul de lucru al societății este dotat cu 8 (opt) aparate de fotocopiere,

din care două sunt color, iar trei dintre acestea pot fi folosite ca

imprimantă.

A mai arătat că pe calculatoare sunt

instalate programele W.O., C.D., A.R., A.P., ș.a. și ceea ce este demn de

subliniat, că programele au fost instalate fie de către inculpat, fie de către

angajații societății, fie de către clienți, ceea ce dovedește faptul că

inculpatul a instalat efectiv sau cunoștea despre instalarea acestor programe

pe calculatoare.

Tot în această declarație a arătat

că singurele programe pentru care societatea deține licențe sunt O. și W. achiziționate

anterior și respectiv ulterior controlului din 14 aprilie 2006, iar pe

calculatoare sunt stocate, printre altele, cărți în format „pdf”, cărțile erau

salvate în format electronic de către aparatele xerox în memoria calculatoarelor,

în momentul când erau xeroxate la cererea clienților care prezentau și un

exemplar din acestea.

Inculpatul fiind audiat în instanță

(fila 44 dosar) a arătat că aparatura care este deținută la partea responsabilă

civilmente, scanează, stochează și reproduce copii ale oricăror acte prezentate

de clienți, iar clienții veneau la ei ca să li se reproducă foi, cărți,

cursuri. Inculpatul a precizat că ei nu ștergeau din calculator ceea ce aducea

clientul, ci doar atunci când doreau să facă ordine în calculator. Pentru

reproducerea operelor tipărite, arată că nu a luat contact cu editurile, iar

anumiți clienți își printau de pe calculator diverse lucrări care erau stocate

de către ei. Mai susține inculpatul că la momentul controlului erau două calculatoare,

dintre care unul era pus în permanență la dispoziția clienților, iar pe

calculatoare făcea curat uneori la 2-3 săptămâni, alteori la 3 luni, depinde

cât de încărcat era hard-disk-ul; de asemenea, că le-a atras atenția

angajaților să „curețe” periodic calculatoarele societății, la început i-a

verificat pe aceștia, iar apoi văzând că treaba merge, nu i-a mai controlat.

S-a precizat de inculpat că a

absolvit un liceu de informatică, iar el în firmă se ocupa cu administrarea

acesteia și cu achiziționarea de birotică.

Și martorul B.L., care a semnat

procesul - verbal de control, a arătat în faza de urmărire penală (filele

81-82) că este angajat ca analist programator la societatea parte responsabilă

civilmente, ocupându-se cu întreținere aparatură, listări, ș.a.

Martorul a declarat că punctul de

lucru este dotat cu opt aparate xerox și două calculatoare, toate fiind în

stare de funcționare, trei dintre cele opt aparate xerox putând fi folosite ca

imprimante prin conectarea la un calculator. Pe calculatoarele societății la

data angajării sale (01 februarie 2005) erau instalate mai multe programe de

calculator, iar cele două calculatoare ale societății erau folosite de angajați

pentru accesarea mediilor optice aduse de clienți și listarea documentelor

reproduse pe acestea. Mai rezultă din declarație că aparatele xerox, în

momentul în care clienții veneau cu cărți pentru xeroxare, salvau cărțile

respective în format electronic (fișiere soft) în memoria calculatoarelor (pe

hard-disk-uri). Ulterior, pentru desfășurarea cu rapiditate a activității de

xeroxare, în momentul în care un client venea cu o carte pentru a fi xeroxată,

iar cartea respectivă era stocată pe hard-disk-urile calculatoarelor, unul

dintre angajați, dar în general administratorul societății - inculpatul C.M.C.,

dădea direct din calculator comanda de listare a cărții, pentru accesarea

fișierului tip „pdf” stocat în calculator ce conținea cartea respectivă.

Cu privire la CD-urile și DVD-urile identificate în incinta societății, a menționat că unele au fost lăsate

de clienți, acestea conținând diferite documente ce au fost listate la

solicitarea acestora, iar un număr de circa 10 DVD-uri conținea diferite cărți,

în format „pdf”, iar DVD-urile precizate mai sus se regăseau în incinta

punctului de lucru, dinainte de angajarea sa în cadrul societății. În

continuarea declarației martorul a arătat că nu cunoaște cine a denumit

fișierele (dând titlul documentului) și nu știe cine a denumit folder - ele în

care se aflau aceste fișiere; totodată, că e posibil ca fișierele în format

„pdf” să fi fost scanate, salvate, denumite și aranjate pe categorii în afara

programului de lucru, când avea acces la calculatoare doar administratorul

societății, inculpatul C.M.C.

Martorul a mai declarat în instanță

(fila 106) că respectivele calculatoare de la societate erau digitale, iar

fizic nu îi lăsau pe studenți să-și copieze ei lucrări.

Martorul B.G., care este angajat la

societatea SC M.C. SRL, din septembrie 2005 ca operator calculatoare și care a

semnat procesul-verbal de control, a declarat (filele 84-85 dosar urmărire

penală) că programele de calculator au fost instalate de inculpat, nu cunoaște

dacă aceste programe aveau licențe, de acest ocupându-se administratorul

societății, respectiv inculpatul C.M.C., pe cele două calculatoare erau stocate

diverse cursuri pentru studenți, în format „pdf”, însă nu știe cine a reprodus

aceste documente pe calculator, cursurile stocate în memoria calculatoarelor

erau folosite pentru listarea facilă a acestora după ce, în prealabil, studenții

se prezentau la punctul de lucru cu cursul respectiv și solicitau listarea lui

contra cost. Martorul arată că a auzit că imprimanta conectă la calculator,

care de fapt este un aparat xerox utilizat ca imprimantă, poate să scaneze

documentele xeroxate și să le salveze în format „pdf” în calculatorul la care

este conectată și că nu a observat ca vreun angajat al societății să fi salvat

în calculator documente.

Același martor, în instanță, a

declarat (fila 105) că probabil programele de pe calculator au fost instalate

de inculpat, iar inculpatul cât și angajații săi îi lăsau pe clienți să-și

instaleze programe pe un calculator al societății.

Și martora S.A.E. a arătat că a

comandat la societatea parte responsabilă civilmente un tratat O., fără a

înmâna angajaților societății vreun exemplar al acestuia, întrucât a aflat de

la colegi că această carte poate fi procurată de la centrul de copiere xerox O.

situat în Sibiu. De asemenea martora a relatat la urmărire penală, că

exemplarul cărții pregătite pentru ea a fost vândut de unul dintre angajați

altei persoane, astfel că a trebuit să aștepte circa 30 de minute până când a

primit un alt exemplar, probabil xeroxat sau listat la imprimantă. Apoi,

precizează martora că nici unul dintre angajați nu a procedat la xeroxarea

cărții în cauză și nici nu a observat în incinta societății un alt exemplar din

această carte, iar din câte cunoaște, majoritatea colegilor săi au această

carte procurându-și-o de la centrul de copieri xerox O. din Sibiu.

Față de cele mai sus reținute, fapta

inculpatului C.M.C., care în calitate de administrator al SC M.C. SRL de a

instala, stoca și rula pe calculatoarele societății programe de calculator fără

acordul titularilor de drepturi, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii continuate prevăzute de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar vinovăția fiind

dovedită, urmează a fi condamnat.

Instanța va face aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile și

întrucât inculpatul a avut o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii,

iar ulterior a avut o conduită procesuală pozitivă, prezentându-se în fața

autorității, are doi copii minori în întreținere, se va da eficiență

dispozițiilor privind aplicarea circumstanțelor atenuante, în speță

dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen.

Prin urmare va fi condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de a instala pe calculator programe de calculator fără a avea

consimțământul titularului drepturilor de autor.

Fapta aceluiași inculpat de a

realiza mărfuri pirat în scopul distribuirii în scop comercial, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii continuate prevăzute de art. 139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit.

c) C. pen., pentru care urmează a se aplica o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

Fapta inculpatului de a distribui

mărfuri pirat în scop comercial întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii continuate prevăzute de art. 139

6

alin. (2) și (3) din

Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., urmând a fi condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a

realiza copii digitale ale operelor literare (scanarea în vederea stocării

operelor literare pe hard-disk-urile calculatoarelor) întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii continuate de reproducere fără drept a unei

opere, faptă prevăzută de art. 140 lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care se va face și aplicarea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.,

urmând a fi condamnat inculpatul la o pedeapsă de 200 (două sute) lei amendă

penală.

La aplicarea pedepselor, instanța a

avut în vedere și celelalte criterii prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen.,

faptul că infracțiunile comise prezintă un grad mediu de pericol social,

avându-se în vedere totodată și faptul că inculpatul nu posedă antecedente

penale și are doi copii minori în întreținere.

Se va face aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) și art. 43 lit. d) C. pen. și va dispune ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare.

Fiind întrunite cerințele art. 81 C.

pen., se va dispune ca pedeapsa aplicată să fie suspendată condiționat pe o

perioadă de 3 (trei) ani, care reprezintă termenul de încercare.

penale a declarat apel inculpatul C.M.C., criticând-o sub aspect penal,

susținând că inculpatul nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat, iar

sub aspectul laturii civile s-a susținut că prejudiciile nu au fost probate și,

pe cale de consecință, nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii

civile delictuale.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant și din oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța a apreciat că apelul este

nefondat din următoarele considerente:

Prima instanță a administrat probele

necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect

starea de fapt din care rezultă că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, la intervale de timp diferite, în calitate de administrator al

SC M.C. SRL, a instalat, stocat și rulat pe calculatoarele societății programe

de calculator fără acordul titularilor de drepturi, a realizat mărfuri pirat

pentru distribuire în scop comercial, a distribuit mărfuri pirat și a realizat

copii digitale ale operelor literare.

Raportat la starea de fapt, prima

instanță a făcut o justă încadrare a faptelor, potrivit art. 139

9

, art.

139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 139

6

alin. (2)

și (3), art. 140 lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., constatând existența concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit.

a) C. pen. și o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei, reținând

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, aplicându-i o pedeapsă

rezultantă de 1 an închisoare, pe care a suspendat-o condiționat pe durata unui

termen de încercare de trei ani.

Organele de poliție ale I.P.J.

Sibiu, la 14 aprilie 2006, la sediul SC M.C. SRL Șura Mică, au identificat

următoarele programe de calculator:

- W.P. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.P.M. - reprodus pe un

calculator;

- A.C. - reprodus pe un calculator;

- C.D. - reprodus pe un calculator;

- M. - reprodus pe un calculator;

- M.O. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.D. - reprodus pe un calculator;

- A.A.P. - reprodus pe un

calculator;

- A.P. - reprodus pe un calculator;

- A.I.R. - reprodus pe un

calculator;

- A. - reprodus pe un calculator.

Hard-disk-urile calculatoarelor și

mediile optice au fost înaintate către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice asupra acestora.

Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor, prin rapoartele de constatare tehnico-științifică din 30 august 2006 și nr.

5640 din 07 martie 2007 a stabilit faptul că pe mediile de stocare magnetice

(hard-disk-uri) și optice (CD, DVD) erau reproduse diverse programe de

calculator, opere literare și științifice în format digital, piese muzicale în

format MP3, conform anexelor la rapoartele O.R.D.A. Astfel, pe hard-disk-urile

societății au fost identificate un număr de 6.116 fișiere tip „pdf” ce

reprezintă opere literare, ce erau listate și comercializate la cererea

clienților.

Conform raportului menționat (nr. 4911

din 30 august 2006) un număr de 14 medii optice dintre cele 91 ridicate cu

ocazia controlului de la SC M.C. SRL Sibiu, conțineau produse soft pirat,

respectiv programele de calculator: W. - 2 copii, W.X. - o copie, O.P. - o

copie, O.P. - o copie, E. - o copie, A.C. - o copie, M. - o copie, A.P. - o

copie.

De asemenea, pe un număr de 9 medii

optice tip DVD au fost identificate opere literare în fișiere format „pdf”,

conform anexei 4.2 la raportul de constatare tehnico-științifică.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că SC M.C. SRL Sibiu la data controlului nu deținea decât o licență M.O.,

cumpărată în data de 13 aprilie 2006, iar ulterior controlului, în data de 14

aprilie 2006, la ora 20

00

a achiziționat și două licențe W.P.

Titularul drepturilor de autor pentru

programele de calculator W.H.E., W.P, S., M.O. și M.O., identificate ca

reproduse fără drept de inculpatul C.M.C., respectiv M.C., prin reprezentantul

legal în România, av. P.M.D., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu

suma de 25.883 lei, echivalentul în lei al sumei de 7.938 euro, reprezentând

contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.C., A.C., M., identificate ca reproduse fără

drept de inculpat, respectiv A.I., prin reprezentantul legal în România, av. P.M.D.,

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.739 lei, echivalentul

în lei al sumei de 20.775 euro, reprezentând contravaloarea programelor de

calculator reproduse fără drept și daune morale. Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.I., A.P., A.P., A.A.P., identificate ca

reproduse fără drept de inculpat, respectiv A.S.I., prin reprezentantul legal în

România, av. P.M.D., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de

14.131 lei, echivalentul în lei al sumei de 4.334 euro, reprezentând

contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și daune morale.

Din declarația martorului B.L., care

afirmă că la data angajării sale (01 februarie 2005) erau instalate mai multe

programe de calculator, care se coroborează cu declarația martorului B.G., care

afirmă că probabil programele de pe calculatoare au fost instalate de inculpat

(fila 105), precum și cu obligația administratorului, căruia îi incumbă

protejarea drepturilor de autor și drepturilor conexe, rezultă că inculpatul a

săvârșit faptele de care a fost acuzat, neexistând cazul de împiedicare a

exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. pen.

Din declarația martorei S.A.E. rezultă

că mărfurile piratate erau realizate în scopul distribuirii, au fost realizate

copii digitale ale operelor literare și au fost vândute în scop comercial.

Pentru considerentele expuse mai

sus, primul motiv de apel invocat de inculpat, prin care se susține că fapta nu

a fost săvârșită de inculpat, este nefondat.

Al doilea motiv de apel, prin care

se susține că, în mod greșit, prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata

despăgubirilor civile, deși prejudiciul cauzat nu a fost dovedit, este nefondat

din următoarele considerente:

Potrivit art. 139 alin. (2) din

Legea nr. 8/1996 actualizată, la stabilirea despăgubirilor, instanța de

judecată ia în considerare fie criterii cum ar fi consecințele economice

negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de

făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor

economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului, fie

acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal

datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Companiile M., A. și A.S.I. au

solicitat despăgubirile în temeiul art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

precizând modul de calcul al despăgubirilor (filele 28-29 dosar urmărire

penală).

În mod corect prima instanță a

apreciat că nu se justifică reținerea unui prejudiciu moral și a acordat C.M.,

Pentru Editurile C.H.B. București,

SC E.N. SRL București, Editura R., prima instanță, constatând că editurile nu

au indicat modalitatea concretă în care s-a ajuns la sumele indicate și

solicitate prin constituirea de parte civilă, a acordat despăgubiri

reprezentând triplul renumerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru titlu

de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, potrivit art. 139 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 8/1996.

Dintr-o altă perspectivă, pentru a

combate modul de calcul invocat de cele trei companii, inculpatul nu a

solicitat efectuarea unei expertize care să evalueze și să cuantifice

consecințele economice negative invocate și justificate de părțile civile,

potrivit dispozițiilor legale.

Având în vedere considerentele de

mai sus, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța

va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 21/

A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva sentinței penale nr. 156/2008

pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul penal nr. 5118/85/2007.

A fost obligat recurentul să

plătească statului suma de 340 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în

apel, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu în cotă procentuală

pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile M.J.

penale a declarat recurs inculpatul C.M.C., criticând-o ca nelegală prin prisma

cazului de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și achitarea

inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., învederând instanței faptul că nu inculpatul a

săvârșit faptele de care a fost acuzat, acesta fiind administratorul societății

și existau alte persoane care se ocupau de instalarea programelor.

A susținut că materialul probator

administrat în cauză trebuia să răstoarne prezumția de nevinovăție a

inculpatului, însă acest fapt nu s-a realizat.

A mai susținut că, cuantumul

despăgubirilor la care a fost obligat este exagerat și nu a fost dovedit,

solicitând exonerarea inculpatului de plata acestuia.

Examinând actele și lucrările

dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul C.M.C. se

privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Astfel sub aspectul primului

motiv de critică prin care se tinde la achitare în baza dispozițiilor art. 10 lit.

c) C. proc. pen. datorat pretinsei incidențe în speță a cazului de casare

sus-indicat relativ la grava eroare de fapt comisă de instanțele de fond și

prim control judiciar se are în vedere nepertinența acestuia. Aceasta întrucât

cu titlu de premisă se are în vedere că motivul de casare descris desemnează

existența unei contradicții esențiale, intrinseci și indubitabile între ceea

„ce spune dosarul cauzei prin actele, lucrările și probele sale” și soluția de

condamnare dispusă.

Or, prin examinarea coroborată a

tuturor mijloacelor de probă administrate atât la urmărirea penală, cât și la

cercetarea judecătorească administrată direct și nemijlocit, s-a reținut corect

situația de fapt imputată constând în esență în aceea că la data de 14 aprilie

2006, organele de poliție ale I.P.J. Sibiu au procedat la efectuarea unei

verificări la SC M.C. SRL Șura Mică, punctul de lucru centru de copieri (copy

center) situat în Sibiu, unde au constatat faptul că punctul de lucru era dotat

cu două calculatoare folosite de angajații societății și pe care erau reproduse

diferite programe de calculator și opere literare și științifice în format

digital. Totodată, în incinta punctului de lucru au fost identificate un număr

de 91 de medii optice ce nu prezentau caracteristicile produselor originale.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că la punctul de lucru menționat erau tipărite la cererea clienților și

comercializate diferite opere literare și științifice (cursuri universitare).

Cu ocazia controlului pe cele două

calculatoare au fost identificate următoarele programe de calculator:

- W.P. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.P.M. - reprodus pe un

calculator;

- A.C. - reprodus pe un calculator;

- C.D. - reprodus pe un calculator;

- M. - reprodus pe un calculator;

- M.O. - reprodus pe două

calculatoare;

- A.D. - reprodus pe un calculator;

- A.A.P. - reprodus pe un calculator;

- A.P. - reprodus pe un calculator;

- A.I.R. - reprodus pe un

calculator;

- A.C. - reprodus pe un calculator.

Hard-disk-urile calculatoarelor și

mediile optice au fost înaintate către Oficiu Român pentru Drepturile de Autor

în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice asupra acestora.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că SC M.C. SRL Sibiu, la data controlului, nu deținea decât o licență M.O.

cumpărată în data de 13 aprilie 2006, iar ulterior controlului, în data de 14

aprilie 2006, a achiziționat și două licențe W.P.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator W.H.E., W.P., S., M.O. și M.O.P., identificate

ca reproduse fără drept de inculpatul C.M.C., respectiv M.C., s-a constituit

parte civilă în procesul penal cu suma de 25.883 lei, echivalentul în lei al

sumei de 7.938 euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator

reproduse fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor pentru

programele de calculator A.C., A., M., identificate ca reproduse fără drept de

inculpat, respectiv A.I., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma

de 67.739 lei, echivalentul în lei al sumei de 20.775 euro, reprezentând

contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.I., A.P., A.P., A.A.P. identificate ca

reproduse fără drept de inculpat, respectiv A.S.I., s-a constituit parte civilă

în procesul penal cu suma de 14.131 lei, echivalentul în lei al sumei de 4.334

euro, reprezentând contravaloarea programelor de calculator reproduse fără

drept și daune morale.

Rapoartele de constatare

tehnico-științifică au fost înaintate și titularilor de drepturi - opere

literare și științifice, identificate ca reproduse pe calculatoare, care s-au

constituit părți civile după cum urmează:

- Editura I.E. - cu suma de 80.000

lei;

- Editura N. - cu suma de 50.000

lei;

- Editura P. - cu suma de 180.000

lei;

- Editura R. - cu suma de 5.000 euro;

- Editura C.H.B. - cu suma de

125.860 lei.

- Editura T. și Editura D.P. nu s-au

constituit părți civile în cauză.

Esențială pentru stabilirea

justificată a situației de fapt descrise este chestiunea că hard-disk-urile

calculatoarelor și mediile optice au fost înaintate către Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice

asupra acestora.

Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor, prin rapoartele de constatare tehnico-științifică din 30 august 2006 și din

07 martie 2007 a stabilit faptul că pe mediile de stocare magnetice

(hard-disk-uri) și optice (CD, DVD) erau reproduse diverse programe de

calculator, opere literare și științifice în format digital, piese muzicale în

format MP3, conform anexelor la rapoartele O.R.D.A. Astfel, pe hard-disk-urile

societății au fost identificate un număr de 6.116 fișiere tip „pdf” ce

reprezintă opere literare, ce erau listate și comercializate la cererea

clienților.

Conform raportului menționat (nr. 4911

din 30 august 2006) un număr de 14 medii optice dintre cele 91 ridicate cu

ocazia controlului de la SC M.C. SRL Sibiu, conțineau produse soft pirat,

respectiv programele de calculator: W. - 2 copii, W. - o copie, O.P. - o copie,

O.P. - o copie, E. - o copie, A.C. - o copie, M. - o copie, A.P. - o copie.

De asemenea, pe un număr de 9 medii

optice tip DVD au fost identificate opere literare în fișiere format „pdf”,

conform anexei 4.2 la raportul de constatare tehnico-științifică.

Din cercetările efectuate a rezultat

faptul că SC M.C. SRL Sibiu la data controlului nu deținea decât o licență M.O.,

cumpărată în data de 13 aprilie 2006, iar ulterior controlului, în data de 14

aprilie 2006, la ora 20

00

a achiziționat și două licențe W.P.

Titularul drepturilor de autor pentru

programele de calculator W.H.E., W.P., S., M.O. și M.O.P., identificate ca

reproduse fără drept de inculpatul C.M.C., respectiv M.C., prin reprezentantul

legal în România, av. P.M.D., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu

suma de 25.883 lei, echivalentul în lei al sumei de 7.938 euro, reprezentând

contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.C., A., M., identificate ca reproduse fără

drept de inculpat, respectiv A.I., prin reprezentantul legal în România, av. P.M.D.,

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.739 lei, echivalentul

în lei al sumei de 20.775 euro, reprezentând contravaloarea programelor de

calculator reproduse fără drept și daune morale.

Titularul drepturilor de autor

pentru programele de calculator A.I., A.P., A.P., A.A., identificate ca

reproduse fără drept de inculpat, respectiv A.S.I., prin reprezentantul legal în

România, av. P.M.D., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de

14.131 lei, echivalentul în lei al sumei de 4.334 euro, reprezentând

contravaloarea programelor de calculator reproduse fără drept și daune morale.

Din declarația martorului B.L., care

afirmă că la data angajării sale (01 februarie 2005) erau instalate mai multe

programe de calculator, care se coroborează cu declarația martorului B.G., care

afirmă că probabil programele de pe calculatoare au fost instalate de inculpat

(fila 105), precum și cu obligația administratorului, căruia îi incumbă

protejarea drepturilor de autor și drepturilor conexe, rezultă că inculpatul a

săvârșit faptele de care a fost acuzat, neexistând cazul de împiedicare a

exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. pen.

Din declarația martorei S.A.E. rezultă

că mărfurile piratate erau realizate în scopul distribuirii, au fost realizate

copii digitale ale operelor literare și au fost vândute în scop comercial.

Așa fiind, în mod legal s-a statuat

că fapta inculpatului C.M.C., în calitate de administrator al SC M.C. SRL, de a

instala, stoca și rula pe calculatoarele societății programe de calculator fără

acordul titularilor de drepturi, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii continuate prevăzute de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Concomitent, fapta aceluiași

inculpat de a realiza mărfuri pirat în scopul distribuirii în scop comercial,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate prevăzute de art.

139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care urmează a se aplica o pedeapsă de 1

(un) an închisoare.

Fapta inculpatului de a distribui

mărfuri pirat în scop comercial întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii continuate prevăzute de art. 139

6

alin. (2) și (3) din

Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., urmând a fi condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a

realiza copii digitale ale operelor literare (scanarea în vederea stocării

operelor literare pe hard-disk-urile calculatoarelor) întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii continuate de reproducere fără drept a unei

opere, faptă prevăzută de art. 140 lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificată cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

b) Totodată, este nefondată și

critica referitoare la cuantumul exagerat al despăgubirilor civile dispuse în

sarcina inculpatului C.M.C.

Se reține cu titlu de premisă că, în

conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996

actualizată, la stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată ia în

considerare fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul

nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este

cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale

cauzate titularului dreptului, fie acordarea de despăgubiri reprezentând

triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a

făcut obiectul faptei ilicite.

Companiile M., A. și A.S.I. au

solicitat despăgubirile în temeiul art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

precizând modul de calcul al despăgubirilor (filele 28-29 dosar urmărire

penală).

În mod corect prima instanță a

apreciat că nu se justifică reținerea unui prejudiciu moral și a acordat companiilor

M., A. și A.S. Incorporated numai despăgubirile materiale.

Pentru editurile C.H.B. București,

SC E.N. SRL București, Editura R., prima instanță, constatând că editurile nu

au indicat modalitatea concretă în care s-a ajuns la sumele indicate și

solicitate prin constituirea de parte civilă, a acordat despăgubiri

reprezentând triplul renumerațiilor care ar fi fost legal datorate pentru titlu

de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, potrivit art. 139 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 8/1996.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M.C.,

împotriva Deciziei penale nr. 21/ A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3319/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 295 din 15 noiembrie 2008, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul B.D. după cum urmează: 1. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru
ÎCCJ 2010-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1585/2010
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 513/PI din 19 octombrie 2009, Tribunalul Timiș, secția penală, l-a condamnat inculpatul B.V.L. (fiul lui V. și M.) la: - 2 ani închisoar
ÎCCJ 2012-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2012
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 209 pronunțată la data de 19 mai 2011 de Tribunalul Cluj s-a dispus condamnarea inculpatul F.O.C., fiul lui O.V. și R.C., fără anteced
ÎCCJ 2007-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4782/2007
Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 5/ P din 11 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, inculpatul I.F.I. a fost condamnat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de închiriere sau of
ÎCCJ 2009-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3818/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. nr. 71 din data de 24 februarie 2009, Tribunalul Tulcea a dispus următoarele: În temeiul art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicare a
Sursă