ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2009

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 16 martie 2007, sub nr. 3136/300/2007, reclamanta SC R.C.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A&C SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 Euro din care suma de 20.000 Euro reprezentând preț pentru mobilierul distrus, iar suma de 30.000 Euro cu titlu de prejudiciu suferit de reclamantă pentru pagubele economice cauzate reclamantei ca urmare a încălcării unor interese comerciale ale acesteia, care își crease o piață de desfacere timp de 10 ani cât a desfășurat activitatea în spațiile închiriate sub diverse forme de către pârâtă, pierderea clientelei datorită faptei ilicite a pârâtei, deteriorarea imaginii societății, la care se adaugă și cheltuielile de publicitate pe care reclamanta le-a suportat, precum și pentru confecționarea certificatelor de garanție și a bunurilor de consum, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între cele două societăți s-a încheiat un contract de asociere la data de 15 iulie 1997 prin care pârâta subînchiria spațiile pe care de deținea în magazinul Bucur Obor reclamantei, iar în anul 2005, societatea pârâtă a propus o altă formă contractuală de încheiere a unui contract de mandat comercial, astfel încât s-a încheiat contractul de mandat comercial nr. 01 din 01 iunie 2005, potrivit căruia pârâta s-a angajat să prelungească fără condiții mandatul cu perioade de 1 an prin acte adiționale, însă pârâta nu a respectat clauzele acestui contract decât în anul 2006, iar în anul 2007 reclamanta a fost somată să evacueze spațiul comercial, calificându-și acțiunea pe tărâmul raspunderii civile delictuale.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 5.141.

lei reprezentând venitul cuvenit pârâtei aferent lunii decembrie 2006 conform contractului de mandat comercial, 6543,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a venitului cuvenit pârâtei conform aceluiași contract, 600 Euro echivalent în lei la cursul oficial la data plății reprezentând lipsa de folosință a depozitului care face obiectul contractului de prestări servicii de depozitare pentru perioada ianuarie-martie 2007, 200 Euro lunar, echivalent în lei la cursul oficial ia data plății, în continuare, începând cu luna aprilie 2007 până la eliberarea depozitului care face obiectul contractului de prestări servicii de depozitare, 1.190 lei lunar începând cu data de 05 ianuarie 2007, până la data ridicării mobilierului reclamantei folosit în cele patru puncte ale Complexului Bucur Obor, în temeiul contractului de mandat comercial, 992 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu prezenta convocare la conciliere, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională a susținut că sumele solicitate sunt datorate de reclamantă conform contractului de prestări servicii de depozitare nr. 02 din 29 mai 2004 și contractului de mandat comercial nr. 01 din 1 iunie 2005, toate aceste sume reprezentând venitul cuvenit pârâtei conform clauzelor contractuale. Prin sentința civilă nr. 4018 din 18 mai 2007 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, pe rolul acestei instanțe cauza fiind înregistrată la data de 12 iunie 2007, cu nr. 21779/3/2007. Prin sentința comercială nr. 8173 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost respinsă cererea principală formulată de redamanta-pârată SC R.C.

SRL și a fost admisă cererea reconvențională astfel cum a fost precizată formulată de pârâta-reclamantă SC A&C SRL. A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă SC A&C SRL a următoarelor sume: 5.141 lei venit decembrie 2006, 6.543,84 lei penalități de întârziere, 600 Euro (în lei la cursul B.N.R. din ziua plății) contravaloare lipsă de folosință ianuarie - martie 2007, 7.998,72 lei contravaloare chirie 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008, 18.410,45 lei contravaloare chirie 5 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008, precum și la plata sumei de 7.779 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

și că între părți s-au desfășurat relații contractuale, în sensul că pârâta SC A&C SRL subînchiria către SC R.C. SRL spații pe care le deținea în magazinul Bucur Obor, relațiile materializându-se în mai multe contracte: la data de 15 iulie 1997, părțile au încheiat un contract de asociere în participațiune, având ca obiect realizarea de activități comune, respectiv comercializarea cu amănuntul a obiectelor din metale prețioase și semiprețioase, cu pietre prețioase și semiprețioase, ceasuri și cosmetice de lux, pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire, dacă nici una dintre părți nu îl denunță cu 30 de zile înainte de expirarea termenului. S-a mai reținut că la data de 29 mai 2004, între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii depozitare nr. 02, prelungit prin act adițional nr.1 până la data de 31 decembrie 2006, având ca obiect depozitarea unor bunuri aparținând SC R.C.

SRL, prețul fiind de 200 Euro/lună. În cursul anului 2005 a fost încheiat contractul de mandat comercial nr. 1 din 01 iunie 2005, având ca obiect conducerea de către coordonatorul SC R.C. SRL în nume propriu, dar pe seama beneficiarului SC A&C SRL a patru puncte distincte ale activității ce urma a se desfășura în spațiul situat în magazinul Bucur Obor, pe care beneficiarul îl deținea în temeiul contractului de asociere încheiat cu Bucur Obor.

Contractul de mandat s-a încheiat pe o perioadă de 7 luni, începând cu data de 01 iunie 2005, durata contractului prelungindu-se prin acte adiționale, lucru care s-a întâmplat pentru anul 2006, prin actul adițional nr. 1 până la data de 31 decembrie 2006. Prin contract, părțile au stabilit ca rezilierea contractului înainte de termen se putea face, de partea interesată, prin notificare transmisă cu minim 60 de zile înainte de data solicitată, pe toată această perioadă obligațiile contractuale desfășurându-se conform contractului. La data de 25 octombrie 2006, SC A&C SRL a invitat reclamanta în vederea renegocierii contractului, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că pârâta a considerat că mandatul comercial ajunge la termen la data de 31 decembrie 2006. Deși prin adresa nr. 300/26 decembrie 2006, SC R.C.

SRL a comunicat pârâtei că dorește prelungirea contractului de mandat, la data de 28 decembrie 2006, SC A&C SRL a reiterat încetarea contractului prin ajungerea la termen. În considerentele sentinței tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile art. 98-999 C. iv., neexistând prejudiciu, reclamanta ridicându-și bunurile și mobilierul în luna martie 2008, neexistând fapta ilicită, contractul de mandat și contractul de depozit încetând la data de 31 decembrie 2006 prin ajungere la termen și nefiind demonstrată culpa autorului prejudiciului. Cu privire la cererea reconvențională, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor Capitolului III - Prețul - din contractul de mandat comercial nr. 1/2005, venitul ce urmează a fi predat beneficiarului de către coordonatorul SC R.C.

SRL este convenit de părți la echivalentul în lei a sumei de 1700 dolari SUA/lună fără T.V.A., valoarea urmând a fi facturată de beneficiar până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs, iar plata efectivă se efectua până cel mai târziu în ziua de 5 ale lunii următoare pentru luna în curs. Factura fiind scadentă la 05 ianuarie 2007, iar reclamanta nedemonstrând achitarea ei, în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a apreciat justificat acest petit. Referitor la suma de 6543,84 lei reprezentând penalități de întârziere aferente achitării cu întârziere a facturilor fiscale aferente venitului cuvenit pentru lunile septembrie 2005 - noiembrie 2006, tribunalul a constatat că, prin contractul de mandat, părțile au inserat o clauză penală, în condițiile ar.

1066 C. civ. Ca urmare, instanța a considerat că reclamanta trebuie obligată la plata penalităților de întârziere pentru neachitarea la scadență a facturilor fiscale. S-a arătat că suma de 600 Euro reprezentând contravaloare lipsă de folosință pe perioada ianuarie-martie 2007 este solicitată în baza contractului de prestări servicii depozitare nr. 02/2004 modificat prin act adițional, valabilitatea acestuia fiind stabilită de părți până la data de 31 decembrie 2006, dată la care SC R.C. SRL era obligată să ridice bunurile. în temeiul art. 969, art. 1591 și art. 593 C. civ., reținând că, potrivit art. 1618 C. civ., deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat și a-l dezdăuna de toate pierderile cășunate lui din cauza depozitului, tribunalul a obligat pe reclamantă la plata sumei de 600 Euro contravaloare lipsă de folosință.

Prin petitul 4 al cererii reconvenționale s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 7998,72 lei contravaloare chirie pentru perioada 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008. Tribunalul a reținut că potrivit procesului verbal încheiat, SC R.C. SRL a ridicat bunurile depozitate în baza contractului de depozit nr. 02/2004 ( ce a încetat prin ajungerea la termen la data de 31 decembrie 2006) în luna martie 2008, astfel că au fost admise și aceste pretenții. În ce privește suma de 18410,45 lei solicitată prin precizarea la cererea reconvențională cu titlu de chirie pentru perioada 05 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008, s-a menționat că întrucât SC R.C. SRL nu și-a ridicat mobilierul la data încetării contractului de mandat, SC A&C SRL a închiriat un depozit unde a depozitat mobilierul.

Potrivit contractului de închiriere nr. 28 din 05 ianuarie 2007, chiria lunară era în cuantum de 1000 lei plus T.V.A. Din procesele verbale încheiate rezultă că reclamanta și-a ridicat mobilierul în luna martie 2008 (protocolul nr. 428 din 31 martie 2008), astfel încât, tribunalul, reținând modul de calcul, a obligat pe pârâtă, în condițiile art. 998-999 C. civ., la plata sumei de 18410,45 lei. Împotriva sentinței comerciale nr. 8173 din 04 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamantă SC R.C.

SRL în motivarea apelului a invocat următoarele excepții: - Excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția comercială, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 2 București, în argumentarea căreia a susținut că litigiul este de natură civilă, cu o valoare de până la 5 miliarde lei, iar competența de soluționare aparține Judecătoriei Sectorului 2 București; - Excepția prematurității formulării cererii reconvenționale a SC A&C SRL, față de prevederile art. 720 1 C. proc. civ. în acest sens a arătat că pârâta a fost invitată la conciliere, pentru când nu s-a prezentat; - Excepția inadmisibilității formulării cererii reconvenționale ce are ca obiect o răspundere civilă contractuală în cadrul unei cereri de răspundere civilă delictuală.

Pentru a nu se produce confuzie asupra materiilor juridice deduse judecății este legal a se face distincție și asupra obiectului celor două cereri care au materii total diferite, care stabilesc și competența materială de judecare a speței. Cu privire la fondul litigiului, a arătat că, inițial SC R.C. SRL funcționa în incinta magazinului Bucur Obor în baza contractului de asociere în participatiune, încheiat cu SC A&C SRL, la data de 15 iulie 1997, cu posibilitatea de prelungire. La data de 01 iunie 2005, SC R.C. SRL a încheiat și un contract de mandat comercial pentru desfășurarea de activități comerciale în cadrul spațiului situat în București, Sector 2, în magazinul Bucur Obor, cu aceeași SC A&C SRL Notificările pentru rezilierea contractului de mandat puteau fi făcute numai în scris cu minim 60 de zile înainte de data solicitată, pe toată această perioadă obligațiile contractuale decurgând potrivit actului încheiat.

La data de 28 decembrie 2008, orele 16, adică înaintea 29 decembrie 2006 - 02 ianuarie 2007, s-a primit prima notificare scrisă nr. 29 prin care se pune în vedere ca la data de 31 decembrie 2006 orele 12 să se prezinte pentru a da socoteală pentru mandatul acordat și să returneze furnizorilor mărfurile nevândute, deși până la acea dată se purtaseră discuții în vederea încheierii unui act adițional de prelungire a contractului de mandat. Dovada bunei credințe a SC R.C. SRL este că faptul că până la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2006 a reușit să emită decizii și să inventarieze cele 4 gestiuni, să ridice mărfurile, urmând a fi restituite furnizorilor. SC A&C SRL, deși a notificat prin adresa nr. 30/12/2006, data de 30 ianuarie 2007 pentru ridicarea mobilierului, a trecut imediat la dezafactarea și demolarea activelor deținute de SC R.C.

SRL, producând pagube acesteia. Dovada că SC A&C SRL a dezafectat mobilierul o constituie și protocolul nr. 428 din 31 martie 2008 din care reiese că s-au ridicat bucăți de pal și nu mobilierul societății. Apelanta a mai arătat că, urmare a acțiunii unilaterale întreprinse de SC A&C SRL, apelanta a înregistrat începând cu data de 01 ianuarie 2007, pierderi lunare din beneficiul nerealizat în suma de 58.400 lei pe lună, așa cum reiese din raportul expertului contabil P.I. depus la dosarul cauzei.

Instanța nu a verificat dacă sumele solicitate de SC A&C SRL corespund prevederilor Legii nr. 82/1992 și celor ale Codului fiscal, în sensul că singura factură emisă pentru societatea apelantă este cea aferentă contractului de mandat comercial pentru luna decembrie 2006. Restul sumelor sunt nelegale și încalcă prevederile legii disciplinei contractuale potrivit cărora "totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul". în lipsa unei dispoziții referitoare ia depășirea cuantumului penalităților, instanța nu putea acorda decât maxim 5141 lei și nu 6543,84 lei penalizări aferente facturii din luna decembrie.

De asemenea, s-a susținut că suma de 600 Euro reprezentând lipsa de folosință pentru perioada ianuarie - martie 2007 este nedatorată, deoarece contractul de depozitare nr. 2 din 29 mai 2004 încetase la data de 31 decembrie 2006, așa cum reiese din actul adițional nr. 1 încheiat la 29 mai 2005, iar societatea SC R.C. SRL nu mai avea nici un obiect depozitat în spațiul al cărui contract expirase. S-a constatat că sumele soliictate au fost soluționate corect de prima instanță. Prin decizia nr. 619 din 17 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei cu 4760 lei cheltuieli de judecată. Au fost respinse excepțiile invocate de apelantă ca motive de recurs cu motivarea, în esență, că tribunalul în mod legal și temeinic le-a analizat.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că între părți s-a încheiat un contract intitulat „contract de mandat comercial nr. 01 din 01 iunie 2005, dar care reprezintă, în esență, un contract de închiriere a spațiului comercial menționat în acesta, iar durata pentru care s-a încheiat contractul a fost de 7 luni, începând cu data de 1 iunie 2005, iar prin actul adițional nr. 1 la contract s-a mai prelungit până la data de 31 decembrie 2006. Așa cum a reținut și prima instanță, părțile nu s-au mai înțeles să prelungească în continuare contractul, situație în care devin incidente dispozițiile art. 1436 C. civ., potrivit cărora „locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare", precum și prevederile art. 1431 C. civ., care dispun că „locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit". În cauză, apelanta-reclamantă.

SC R.C. SRL, în calitate de locatar; nu și-a ridicat din spațiul închiriat, la expirarea termenului locațiunii, mobilierul aflat în acesta, deși avea această obligație legală de a preda locatorului, adică intimatei-pârâte SC A&C SRL, spațiul în starea în care l-a primit. Fapta intimatei-pârâte de a elibera spațiul cu privire la care expirase durata închirierii, prin demontarea mobilierului proprietatea apelantei-reclamante și depozitarea lui în alt loc, la dispoziția acesteia, nu constituie o faptă ilicită, având în vedere obligația impusă de lege SC R.C. SRL, în calitate de locatar. Ca urmare, în mod întemeiat a considerat prima instanță că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C . civ., neexistând fapta ilicită și, implicit nici celelalte condiții ale acestei răspunderi, fapt pentru care nu poate fi obligată nici la plata beneficiului nerealizat, în suma de 58.400 lei pe lună, invocat de apelantă.

Referitor la penalitățile solicitate prin cererea reconvențională nu sunt aferente unei singure facturi, respectiv celei pe luna decembrie 2006, ci se referă la neplata la scadență a facturilor aferente perioadei septembrie 2005 - noiembrie 2006, care au fost achitate parțial cu întârziere, iar factura aferentă lunii decembrie nu era achitată la data formulării cererii reconvenționale și a fost înlăturată susținerea apelantei-reclamante în sensul că penalitățile solicitate ar depăși debitul, întrucât ele nu sunt calculate numai asupra debitului solicitat prin cerere reconvențională, ci și asupra celorlalte debite achitate cu întârziere. S-a constatat că reclamanta datorează suma de 600 Euro solicitată de intimata-pârâtă cu titlu de lipsă de folosință a spațiului obiect al contractului de depozit.

S-a mai constatat că, potrivit contractului de închiriere nr. 28 din 5 ianuarie 2007, obiectul acestuia constă în închirierea unui spațiu pentru depozit, însă, din coroborarea clauzelor acestui contract cu adresa nr. 1 din 5 ianuarie 2007 emisă de SC A&C SRL, în care se solicită închirierea spațiului în vederea depozitării mobilierului aparținând SC R.C. SRL, mobilierul proprietatea apelantei-reclamante a fost depozitat în spațiul obiect al contractului de închiriere nr. 28 din 5 ianuarie 2007. În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reiterând aceleași motive de recurs, ca în apel, mai puțin excepția necompetenței materiale a tribunalului de judecată în fond a acțiunii reclamantei.

Recursul este netimbrat. Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță. Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1030 lei și 5 lei timbru judiciar, fiind citată cu această mențiune (fila 24 dosar recurs).

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 11 decembrie 2009, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului reclamantei ca netimbrat.

Avocatul intimatei, prezent la acest termen, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.760 lei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează să le respingă întrucât una din condițiile de acordare a cheltuielilor de judecată este și aceea prin care partea care le cere trebuie să depună înscrisuri doveditoare. Cum apărătorul intimatei nu a depus înscrisuri doveditoare Înalta Curte va respinge cererea formulată de avocatul intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 619 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Respinge, ca nedovedită , cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitată de intimata-pârâtă SC A & C SRL BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.