ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului de față, din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2

București la data de 16 martie 2007, sub nr. 3136/300/2007, reclamanta SC R.C.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A&C SRL, solicitând obligarea pârâtei

la plata sumei de 50.000 Euro din care suma de 20.000 Euro reprezentând preț

pentru mobilierul distrus, iar suma de 30.000 Euro cu titlu de prejudiciu

suferit de reclamantă pentru pagubele economice cauzate reclamantei ca urmare a

încălcării unor interese comerciale ale acesteia, care își crease o piață de

desfacere timp de 10 ani cât a desfășurat activitatea în spațiile închiriate

sub diverse forme de către pârâtă, pierderea clientelei datorită faptei ilicite

a pârâtei, deteriorarea imaginii societății, la care se adaugă și cheltuielile

de publicitate pe care reclamanta le-a suportat, precum și pentru

confecționarea certificatelor

de garanție

și a bunurilor de consum, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că

între cele două

societăți s-a încheiat un contract de asociere la data de 15 iulie 1997 prin

care pârâta subînchiria spațiile pe care de deținea în magazinul Bucur Obor

reclamantei, iar în anul 2005, societatea pârâtă a propus o altă formă

contractuală de încheiere a unui contract de mandat comercial, astfel încât s-a

încheiat contractul de

mandat comercial nr.

01 din 01 iunie 2005, potrivit căruia pârâta s-a angajat să prelungească

fără

condiții mandatul cu perioade de 1 an prin acte adiționale, însă pârâta nu a

respectat clauzele acestui contract decât în anul 2006, iar în anul 2007

reclamanta a fost somată să evacueze spațiul comercial, calificându-și acțiunea

pe tărâmul raspunderii civile delictuale.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin

care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 5.141. lei

reprezentând venitul cuvenit pârâtei aferent lunii decembrie 2006 conform

contractului de mandat comercial, 6543,84 lei reprezentând penalități de

întârziere calculate pentru plata cu întârziere a venitului cuvenit pârâtei

conform aceluiași contract, 600 Euro echivalent în lei la cursul oficial la

data plății reprezentând lipsa de folosință a depozitului care face obiectul

contractului de prestări servicii de depozitare pentru

perioada ianuarie-martie 2007, 200 Euro lunar, echivalent în lei la

cursul

oficial ia data plății, în continuare, începând cu luna aprilie

2007 până la eliberarea depozitului care face obiectul contractului de prestări

servicii de depozitare, 1.190 lei lunar începând cu data de 05 ianuarie 2007,

până la data ridicării mobilierului reclamantei folosit în cele patru puncte

ale Complexului Bucur Obor, în temeiul contractului de mandat comercial, 992

lei reprezentând cheltuieli efectuate cu prezenta convocare la conciliere, cu

cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională a susținut că sumele

solicitate sunt datorate de reclamantă conform contractului de prestări

servicii de depozitare nr. 02 din 29 mai 2004 și contractului de mandat

comercial nr. 01 din 1 iunie 2005, toate aceste sume reprezentând venitul cuvenit

pârâtei conform clauzelor contractuale.

Prin sentința civilă nr. 4018 din 18 mai 2007 a fost admisă

excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, pe rolul acestei

instanțe cauza fiind înregistrată la data de 12 iunie 2007, cu nr.

21779/3/2007.

Prin sentința comercială nr. 8173 din 4 iulie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost respinsă

cererea principală formulată de redamanta-pârată SC R.C. SRL și a fost admisă

cererea reconvențională astfel cum a fost precizată formulată de

pârâta-reclamantă SC A&C SRL.

A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata

către pârâta-reclamantă SC A&C SRL a

următoarelor sume: 5.141 lei

venit decembrie 2006, 6.543,84 lei

penalități de întârziere, 600 Euro (în lei la cursul B.N.R. din ziua plății)

contravaloare lipsă de folosință ianuarie - martie 2007, 7.998,72 lei

contravaloare chirie 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008, 18.410,45 lei

contravaloare chirie 5 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008,

precum și la plata sumei de 7.779 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Tribunalul a reținut că

reclamanta

și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile

art. 998-999 C. civ. și că între părți s-au desfășurat relații contractuale, în

sensul că pârâta SC A&C SRL subînchiria către SC R.C. SRL

spații pe care le deținea în magazinul Bucur Obor, relațiile materializându-se

în mai multe contracte: la data de 15 iulie 1997, părțile au încheiat un

contract de asociere în participațiune, având ca obiect realizarea de

activități comune, respectiv comercializarea cu amănuntul a obiectelor din

metale prețioase și semiprețioase, cu pietre prețioase și semiprețioase, ceasuri

și cosmetice de lux, pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire,

dacă nici una dintre părți nu îl denunță cu 30 de zile înainte de expirarea

termenului.

S-a mai reținut că la data de 29 mai 2004, între părți s-a

încheiat contractul de prestări servicii depozitare nr. 02, prelungit prin act

adițional nr.1 până la data de 31 decembrie 2006, având ca obiect depozitarea

unor bunuri aparținând SC R.C. SRL, prețul fiind de 200 Euro/lună.

În cursul anului 2005 a fost încheiat contractul de mandat comercial nr. 1 din 01 iunie 2005, având ca obiect conducerea de către

coordonatorul SC R.C. SRL în nume propriu, dar pe

seama

beneficiarului SC A&C SRL a patru puncte distincte ale

activității ce urma a se desfășura în spațiul situat în magazinul Bucur Obor,

pe care beneficiarul îl deținea în temeiul contractului de asociere încheiat cu

Bucur Obor. Contractul de mandat s-a încheiat pe o perioadă de 7 luni,

începând cu data de 01 iunie 2005, durata

contractului prelungindu-se prin

acte adiționale, lucru care s-a

întâmplat pentru anul 2006, prin actul adițional nr. 1 până la data de 31

decembrie 2006. Prin contract, părțile au stabilit ca rezilierea contractului

înainte de termen se putea face, de

partea

interesată, prin notificare transmisă cu minim 60 de zile înainte de

data

solicitată, pe toată această perioadă obligațiile contractuale

desfășurându-se conform contractului. La data de

25 octombrie 2006, SC A&C

SRL a invitat reclamanta în vederea

renegocierii contractului, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că pârâta a

considerat că mandatul comercial ajunge la termen la data de 31 decembrie 2006.

Deși prin adresa nr.

300/26 decembrie 2006,

SC R.C. SRL a comunicat pârâtei că dorește

prelungirea contractului de

mandat, la data de 28 decembrie 2006, SC A&C SRL

a reiterat încetarea contractului prin ajungerea la termen.

În considerentele sentinței tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite

condițiile art. 98-999 C. iv., neexistând prejudiciu, reclamanta ridicându-și

bunurile și mobilierul în luna martie 2008, neexistând fapta ilicită,

contractul de mandat și contractul de depozit încetând la data de 31 decembrie 2006

prin ajungere la termen și nefiind demonstrată culpa autorului prejudiciului.

Cu privire la cererea reconvențională,

s-a arătat că, potrivit

dispozițiilor Capitolului III - Prețul - din

contractul de mandat comercial nr. 1/2005, venitul ce urmează a fi predat beneficiarului

de către coordonatorul SC R.C. SRL este convenit de părți la echivalentul în

lei a sumei de 1700 dolari SUA/lună fără T.V.A., valoarea urmând a fi facturată

de beneficiar până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs, iar plata efectivă

se efectua până cel mai târziu în ziua de 5 ale

lunii următoare pentru luna în curs. Factura fiind scadentă la 05

ianuarie 2007,

iar reclamanta nedemonstrând achitarea ei, în temeiul

art. 969 C. civ., tribunalul a apreciat justificat acest petit.

Referitor la suma de 6543,84 lei reprezentând penalități de

întârziere aferente achitării cu întârziere a facturilor fiscale aferente

venitului cuvenit pentru lunile septembrie 2005 - noiembrie 2006, tribunalul a

constatat că, prin contractul de mandat, părțile au inserat o clauză penală, în

condițiile ar. 1066 C. civ. Ca urmare, instanța a considerat că reclamanta

trebuie obligată la plata penalităților de întârziere pentru neachitarea la

scadență a facturilor fiscale.

S-a arătat că suma de 600 Euro reprezentând contravaloare

lipsă de folosință pe perioada ianuarie-martie 2007 este solicitată în baza

contractului de prestări servicii depozitare nr. 02/2004 modificat prin act

adițional, valabilitatea acestuia fiind stabilită de părți până la data de 31

decembrie 2006, dată la care SC R.C. SRL era obligată să ridice bunurile. în

temeiul art. 969, art. 1591 și art. 593 C. civ., reținând că, potrivit art. 1618 C. civ., deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru

păstrarea lucrului depozitat și a-l dezdăuna de

toate pierderile cășunate lui din cauza depozitului, tribunalul a

obligat pe

reclamantă la plata sumei de 600 Euro contravaloare lipsă de

folosință.

Prin petitul 4 al cererii reconvenționale s-a solicitat

obligarea reclamantei la plata sumei de 7998,72 lei contravaloare chirie pentru

perioada 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008. Tribunalul a reținut că potrivit

procesului verbal încheiat, SC R.C. SRL a ridicat bunurile depozitate în baza

contractului de depozit nr. 02/2004 ( ce a încetat prin ajungerea la termen la

data de 31 decembrie 2006) în luna martie 2008, astfel că au fost admise și

aceste pretenții.

În ce privește suma de 18410,45 lei solicitată prin

precizarea la cererea reconvențională cu titlu de chirie pentru perioada 05

ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008, s-a menționat că întrucât SC R.C. SRL nu și-a ridicat

mobilierul la data încetării contractului de mandat, SC A&C SRL a închiriat

un depozit unde a depozitat mobilierul. Potrivit

contractului de închiriere nr. 28 din 05 ianuarie 2007, chiria lunară

era în cuantum

de 1000 lei plus T.V.A. Din procesele verbale încheiate

rezultă că reclamanta și-a ridicat mobilierul în luna martie 2008 (protocolul

nr. 428 din 31 martie 2008), astfel încât, tribunalul, reținând modul de

calcul, a obligat pe pârâtă, în condițiile art. 998-999 C. civ., la plata sumei de 18410,45 lei.

Împotriva sentinței comerciale nr. 8173 din 04 iulie 2008

pronunțată de

Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a declarat apel

reclamantă SC R.C. SRL în motivarea

apelului a invocat următoarele excepții:

- Excepția necompetenței materiale a Tribunalului București,

secția comercială, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 2 București, în argumentarea căreia a susținut că litigiul este de natură

civilă, cu o valoare de până la 5 miliarde lei, iar competența de soluționare

aparține Judecătoriei Sectorului 2 București;

-

Excepția prematurității formulării cererii

reconvenționale a SC A&C SRL, față de prevederile art. 720

1

C.

proc. civ. în acest sens a arătat că pârâta a fost invitată la conciliere,

pentru când nu s-a prezentat;

- Excepția inadmisibilității formulării cererii

reconvenționale ce are ca obiect o răspundere civilă contractuală în cadrul

unei cereri de răspundere civilă delictuală. Pentru a nu se produce confuzie

asupra materiilor juridice deduse judecății este legal a se face distincție și

asupra obiectului celor două cereri care au materii total diferite, care

stabilesc și competența materială de judecare

a

speței.

Cu privire la fondul litigiului, a arătat că, inițial SC R.C. SRL

funcționa în incinta magazinului Bucur Obor în baza contractului de asociere în

participatiune, încheiat cu SC A&C SRL, la data de 15 iulie 1997, cu

posibilitatea de prelungire. La data de 01 iunie 2005, SC R.C. SRL a încheiat

și un contract de mandat comercial pentru desfășurarea de activități comerciale

în cadrul spațiului situat în București, Sector 2, în magazinul Bucur Obor, cu

aceeași SC A&C SRL Notificările pentru rezilierea contractului de mandat

puteau fi făcute numai în scris cu minim 60 de zile înainte de data solicitată,

pe toată această perioadă obligațiile contractuale decurgând potrivit actului

încheiat. La data de 28 decembrie 2008, orele 16, adică înaintea 29 decembrie 2006

- 02 ianuarie 2007, s-a primit prima notificare scrisă nr. 29 prin care se pune

în vedere ca la data de 31 decembrie 2006 orele 12 să se prezinte pentru a da

socoteală pentru mandatul acordat și să returneze furnizorilor mărfurile

nevândute, deși până la acea dată se purtaseră discuții în vederea încheierii

unui act adițional de prelungire a contractului de mandat. Dovada bunei

credințe a SC R.C. SRL este că faptul că până la sfârșitul zilei de 31

decembrie 2006 a reușit să emită decizii și să inventarieze cele 4 gestiuni, să

ridice mărfurile, urmând a fi restituite furnizorilor. SC A&C SRL, deși a

notificat prin adresa nr. 30/12/2006, data de 30 ianuarie 2007 pentru ridicarea

mobilierului, a trecut imediat la dezafactarea și demolarea activelor deținute

de SC R.C. SRL, producând pagube acesteia. Dovada că SC A&C SRL a

dezafectat mobilierul o constituie și protocolul nr. 428 din 31 martie 2008 din

care reiese că s-au ridicat bucăți de pal și nu mobilierul societății.

Apelanta a mai arătat că, urmare a acțiunii unilaterale

întreprinse de SC A&C SRL, apelanta a înregistrat începând cu data de 01

ianuarie 2007, pierderi lunare din beneficiul nerealizat în suma de 58.400 lei

pe lună, așa cum reiese din raportul expertului contabil P.I. depus la dosarul

cauzei.

Instanța nu a verificat dacă sumele solicitate de SC A&C

SRL corespund prevederilor Legii nr. 82/1992 și celor ale Codului fiscal, în

sensul că singura factură emisă pentru societatea apelantă este cea

aferentă contractului de mandat comercial pentru

luna decembrie 2006.

Restul sumelor sunt nelegale și încalcă prevederile

legii disciplinei contractuale potrivit cărora "totalul penalităților

pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși

cuantumul sumei

asupra căreia sunt

calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a

stipulat

contrariul". în lipsa unei dispoziții referitoare ia depășirea cuantumului

penalităților, instanța nu putea acorda decât maxim 5141 lei și nu 6543,84 lei

penalizări aferente facturii din luna decembrie.

De asemenea, s-a susținut că suma de 600 Euro reprezentând

lipsa de folosință pentru perioada ianuarie - martie 2007 este nedatorată,

deoarece contractul de depozitare nr. 2 din 29 mai 2004 încetase la data de 31

decembrie 2006, așa cum reiese din actul adițional nr. 1 încheiat la 29 mai 2005,

iar societatea SC R.C. SRL nu mai avea nici un obiect depozitat în spațiul al

cărui contract expirase. S-a constatat că sumele soliictate au fost soluționate

corect de prima instanță.

Prin decizia nr. 619 din 17 decembrie 2008 Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei cu 4760

lei cheltuieli de judecată.

Au fost respinse excepțiile invocate

de apelantă ca motive de recurs cu motivarea, în esență, că tribunalul în mod

legal și temeinic le-a analizat.

În ceea ce privește fondul cauzei,

instanța de apel a apreciat că

între părți s-a încheiat un contract intitulat

„contract de mandat comercial

nr. 01 din 01 iunie 2005, dar care

reprezintă, în esență, un contract de închiriere a spațiului comercial

menționat în acesta, iar durata pentru care s-a încheiat contractul a fost de 7

luni, începând cu data de 1 iunie 2005, iar prin actul adițional nr. 1 la

contract s-a mai prelungit până la data de 31 decembrie 2006.

Așa cum a reținut și prima instanță, părțile nu s-au mai

înțeles să prelungească în continuare contractul, situație în care devin

incidente dispozițiile art. 1436 C. civ., potrivit cărora „locațiunea făcută

pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să

fie trebuință de o prealabilă înștiințare", precum și prevederile art. 1431 C. civ., care

dispun că „locatarul trebuie să restituie

lucrul în starea în care l-a primit".

În cauză, apelanta-reclamantă. SC R.C. SRL, în calitate de locatar; nu

și-a ridicat din spațiul închiriat, la expirarea termenului locațiunii,

mobilierul aflat în acesta, deși avea această obligație legală de a preda

locatorului, adică intimatei-pârâte SC A&C SRL, spațiul în starea în care

l-a primit.

Fapta intimatei-pârâte de a elibera spațiul cu privire la

care expirase durata închirierii, prin demontarea mobilierului proprietatea

apelantei-reclamante și depozitarea lui în alt loc, la dispoziția acesteia, nu

constituie o faptă ilicită, având în vedere obligația impusă de lege SC R.C.

SRL, în calitate de locatar.

Ca urmare, în mod întemeiat a considerat prima instanță că

nu

sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 -

999 C

. civ., neexistând fapta ilicită și, implicit nici

celelalte condiții ale acestei răspunderi, fapt pentru care

nu poate fi

obligată nici la plata beneficiului nerealizat,

în suma de 58.400 lei pe

lună, invocat de apelantă.

Referitor la penalitățile solicitate prin cererea

reconvențională nu sunt aferente unei singure facturi, respectiv celei pe luna

decembrie 2006, ci se referă la neplata la scadență a facturilor aferente perioadei

septembrie 2005 - noiembrie 2006, care au fost achitate parțial cu întârziere,

iar factura aferentă lunii decembrie nu era achitată la data formulării cererii

reconvenționale și a fost înlăturată susținerea apelantei-reclamante în sensul

că penalitățile solicitate ar depăși debitul, întrucât

ele nu sunt calculate numai asupra debitului solicitat prin cerere

reconvențională, ci și asupra

celorlalte debite achitate cu întârziere.

S-a constatat că reclamanta datorează suma de 600 Euro

solicitată de intimata-pârâtă cu titlu de lipsă de folosință a spațiului obiect

al contractului de depozit.

S-a mai constatat că,

potrivit

contractului de închiriere nr. 28 din 5 ianuarie 2007, obiectul

acestuia

constă în închirierea unui spațiu pentru depozit, însă, din coroborarea

clauzelor

acestui contract cu adresa nr. 1

din 5 ianuarie 2007 emisă de SC A&C SRL, în care se solicită închirierea

spațiului în vederea depozitării mobilierului

aparținând SC R.C. SRL, mobilierul proprietatea

apelantei-reclamante

a fost depozitat în spațiul obiect al contractului de închiriere nr. 28 din 5

ianuarie 2007.

În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat

recurs reiterând aceleași motive de recurs, ca în apel, mai puțin excepția necompetenței

materiale a tribunalului de judecată în fond a acțiunii reclamantei.

Recursul este netimbrat.

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act

normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele

juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul

stabilit de instanță.

Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la

soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997

și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligația de a

achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1030 lei și 5 lei timbru judiciar,

fiind citată cu această mențiune (fila 24 dosar recurs).

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită

taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că

recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din

citația pentru termenul din 11 decembrie 2009, când procedura a fost legal

îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei

judiciare de timbru, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din

Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și

să dispună anularea recursului reclamantei ca netimbrat.

Avocatul intimatei, prezent la acest termen, a solicitat

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.760 lei, în

temeiul art. 274 C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează să le respingă

întrucât una din condițiile de acordare a cheltuielilor de judecată este și

aceea prin care partea care le cere trebuie să depună înscrisuri doveditoare.

Cum apărătorul intimatei nu a depus înscrisuri doveditoare

Înalta Curte va respinge cererea formulată de avocatul intimatei de acordare a

cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.

SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 619 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Respinge, ca nedovedită , cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată solicitată de intimata-pârâtă SC A & C SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.