ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4486/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8329, pronunțată la data de 13 decembrie 2000, în dosarul nr. 2636/1999, secția comercială a Tribunalului București a admis acțiunea principală formulată de reclamanta, V.S. în contradictoriu cu pârâta, SC A.S.N.S.

SRL București, cu consecința obligării acesteia să-i plătească suma de 37.466.445 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, în perioada 1 februarie 1999 – 31 aprilie 1999 și a sumei de 6.130.984 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiată, cererea reconvențională prin care reclamanta reconvențională a solicitat obligarea pârâtei-reconvenționale la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate în spațiul comercial; recunoașterea unui drept de retenție asupra acestui spațiu până la achitarea sumei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor și obligarea sa de a nu închiria spațiul, timp de trei ani, pentru același fel de comerț, piese și accesorii auto.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a continuat să folosească spațiul închiriat și după expirarea termenului de valabilitate al contractului de închiriere, astfel că pentru perioada 1 februarie 1998 – 31 aprilie 1999 lipsa de folosință a acestuia însumează 37.466.445 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză a cărui variantă a omologat-o, iar, conform expertizei tehnice, pârâta a efectuat lucrări curente, absolut necesare desfășurării activității sale comerciale pentru care nu a cerut și nu a obținut acordul reclamantei și lucrări legate de îmbunătățirea spațiului închiriat conform obligației stipulate la art. 5 lit. c) din contractul de închiriere din 19 martie 1992, lucrările de reparare a imobilului efectuându-se, anterior intrării imobilului în proprietatea reclamantei.

Apelurile declarate de părți împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 92, pronunțată la data de 19 aprilie 2002, în dosarul nr. 457/2001. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, raportând motivele invocate de apelante probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în speță, a apreciat ca fiind corect reținută de instanța de fond varianta propusă de expertul contabil în stabilirea contravalorii lipsei de folosință solicitată prin cererea principală și că, în lipsa raporturilor contractuale între părți dat fiind că locator a fost în contractul de închiriere R.V. nu reclamanta-pârâtă reconvențională, pretențiile și cererile adiacente acestora, formulate pe cale reconvențională, sunt neîntemeiate iar, conform art. 274 C. proc.

civ., culpa procesuală se stabilește în sarcina celui căzut în pretenții. Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă-reclamantă reconvențională, SC A.N.S.B.P. SRL, invocând ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța a acordat, cu titlu de lipsă de folosință, o sumă mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea introductivă; a interpretat, greșit, probele administrate constând în înscrisuri, interogatorii, expertize, iar hotărârea pronunțată este nelegală, cu referire la respingerea cererii vizând obligația reclamantei de a mai închiria în viitor spațiul în litigiu pentru aceeași activitate comercială și la aplicarea și interpretarea art. 274 C. proc.

civ., critici care se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1099, pronunțată la data de 24 martie 2004, în dosarul nr. 1898/2002, a respins, ca tardiv, recursul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă-reconvențională, împotriva deciziei pronunțată în apel, cu motivarea că această cerere, formulată la data de 9 iulie 2002, nu respectă, față de data comunicării deciziei : 21 iulie 2002, termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Investită cu soluționarea contestației în anularea deciziei pronunțată în recurs, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1629, pronunțată la data de 9 martie 2005, a admis această cerere, a anulat menționata decizie și a fixat termen pentru judecarea recursului, reținând că, din eroare, instanța de casație nu a observat că dovada comunicării deciziei, care poartă ultima dată ca fiind 24 iunie 2002, a fost returnată fără confirmare de primire cu mențiunea agentului procedural că societatea destinatară este mutată de la adresă. Judecând recursul, pe fond, Curtea constată că motivele invocate în susținerea acestei cereri sunt neîntemeiate.

Astfel, având în vedere că prin soluția de respingere a apelurilor instanța de control judiciar nu a avut a se pronunța asupra fondului cererii principale și cererii reconvenționale și deci nu a acordat mai mult decât s-a solicitat cu titlu de lipsă de folosință prin cererea principală, cum, eronat, susține recurenta, se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu-și găsește justificare în speță. Este de observat că menținerea soluției de respingere a cererii formulată pe cale reconvențională de obligare a reclamantei de a nu închiria, timp de 3 ani, spațiul în litigiu pentru același comerț, apare ca fiind legală, în lipsa unor prevederi contractuale referitoare la aceasta sau a dovezii existenței unei concurențe neloiale în care reclamanta să fie implicată și că instanța de apel nu a acordat prin decizia atacată cheltuieli de judecată iar prin evocarea principiului culpei procesuale, statornicit prin dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., cu referire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond în cauză, aceasta a făcut o corectă interpretare a acestor dispoziții legale. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.N.S.B.P. SRL București, împotriva deciziei nr. 92 din 19 aprilie 2002, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2005.