ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5149/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul E.V. la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a computat din pedeapsă durata prevenției de la 17 octombrie 2003 la zi. Inculpatul a fost obligat la despăgubiri către Spitalul Clinic Județean Timișoara și la cheltuieli judiciare către stat. În ziua de 14 septembrie 2002, în jurul orei 14,00, inculpatul E.V. i-a aplicat victimei S.C. de 76 de ani, care se deplasa pe strada Gării din comuna Pecica, jud. Arad, o lovitură cu pumnul în cap, doborând-o la pământ.

Ulterior, inculpatul a continuat agresiunea lovind victima cu pumnii și picioarele. La data de 26 septembrie 2002 victima a decedat în Spitalul Clinic Județean Timișoara. Din concluziile raportului medico-legal, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat dilacerării cerebrale ca urmare unui traumatism cranio-cerebral acut soldat cu hematom cerebral stâng. Leziunile au fost produse prin lovire directă și repetată cu corpuri dure sau de un plan dur. Instanța a reținut că între acțiunile inculpatului din 14 septembrie 2002 care a lovit victima și decesul acesteia din 26 septembrie 2002, există legătură de cauzalitate, fapta constituind infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Prin decizia penală nr. 254 din 26 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul inculpatului care a cerut achitarea cu motivarea că în mod eronat instanțele au reținut că moartea victimei este rezultatul acțiunilor inculpatului. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică decizia ca fiind rezultatul unei grave erori prin reținerea unei legături de cauzalitate între faptele sale și decesul victimei, iar pe de altă parte apreciază prea severă pedeapsa aplicată, motive de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanțele de fond și apel au reținut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate în cauză.

Din declarațiile martorilor R.M., P.E., S.N., A.F., P.C., S.I., B.E., H.I. rezultă neîndoielnic că victima a fost agresată de inculpat la 14 septembrie 2002 așa cum au reținut instanțele. Declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile și constatările raportului medico-legal întocmit în cauză care a evidențiat leziunile generatoare de moarte și mecanismul producerii acesteia. Toate aceste probe relevă neîndoielnic că inculpatul a agresat victima și că această agresiune i-a provocat moartea. În ce privește pedeapsa aplicată, aceasta este situată la media limitelor de pedeapsă prevăzută de lege. Având în vedere că inculpatul este recidivist, iar în cauză nu există împrejurări de natură să atenueze răspunderea sa penală, nu există motive pentru reducerea pedepsei, criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind avute în vedere de instanțe.

Așa fiind, Curtea în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa din pedeapsă, durata prevenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva deciziei penale nr. 254 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 17 octombrie 2003, la 12 noiembrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2003.