ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1678/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 363 din 27

noiembrie 2002 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul P.I. în baza art.

174 și art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 74 lit.

a) și alin. ultim C. pen., la 8 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive de la 4 septembrie 2002 la zi.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că la data de 30 iunie 2002 victima B.A. se afla pe

malul Mureșului în raza localității Milova, județul Arad împreună cu martorii L.G.,

C.N. și M.V., aceasta din urmă fiind concubina victimei.

În jurul orelor 15,00 în timp ce

martorii dormeau pe o pătură, în acel loc a venit și inculpatul care s-a certat

cu martora M.V., căreia îi propusese anterior să întrețină cu el relații

sexuale și o amenințase cu evacuarea ei și a victimei din coliba construită în

acel loc.

Față de afirmațiile inculpatului

victima s-a înarmat cu o furcă cerându-i inculpatului să plece și amenințându-l

pe acesta cu lovirea dacă nu pleacă.

În continuare inculpatul s-a

îndreptat spre martoră, a dezarmat-o de furcă, moment în care victima s-a

îndreptat cu o coadă de sapă spre inculpat. Acesta din urmă i-a luat victimei

din mână, obiectul contondent cu care i-a aplicat o puternică lovitură în cap

cauzându-i leziuni care au condus la deces în ziua de 3 iulie 2002.

După căderea victimei la pământ în

stare de inconștiență toți cei prezenți la locul faptei au transportat victima

la spital.

Cu toate îngrijirile medicale

acordate și a intervenției chirurgicale la care a fost supusă, victima a

decedat la 3 iulie 2002.

Potrivit raportului de constatare

medico – legală moartea victimei a fost violentă ea datorându-se contuziilor și

dilacerării cerebrale în cadrul unui traumatism cranio - cerebral acut deschis

soldat cu hematom fronto temporal drept operat.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit

de organele de urmărire penală, a actului medico – legal arătat, a

declarațiilor martorilor C.N., L.G. și M.V., probe coroborate cu recunoașterile

sincere ale inculpatului.

Instanța a reținut că în cauză

omorul a fost săvârșit sub imperiul provocării din partea victimei conform art.

73 lit. b) C. pen.

De asemenea au fost recunoscute în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale, prevăzute de art. 74 lit.

c) C. pen., constând în atitudinea de a acorda primul ajutor și apoi de a

transporta victima la spital cât și sinceritatea pe parcursul întregului proces

penal.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 497 din 16 decembrie 2002 a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat în latura

penală sentința primei instanțe și rejudecând cauza a înlăturat circumstanțele

atenuante legale și judiciare și a majorat pedeapsa la 15 ani închisoare.

Totodată a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Prin aceeași decizie a fost respins

apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide astfel instanța de

control judiciar primind criticile din apelul parchetului a considerat că prima

instanță a reținut în mod justificat atât circumstanța atenuantă a provocării cât

și circumstanțe atenuante personale.

S-a constatat că incidentul s-a

datorat atitudinii violente a inculpatului iar regretul și conduita din timpul

procesului se puteau valorifica prin individualizarea pedepsei spre minimul

legal.

Referitor la apelul inculpatului s-a

considerat nefondată susținerea acestuia în sensul că fapta ar fi fost comisă

în legitimă apărare, probele atestând vinovăția sa în săvârșirea omorului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., a susținut că în absența intenției de

omor, infracțiunea trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen. și în

subsidiar că înlăturarea dispozițiilor scuzei provocării, deși aceasta a fost

dovedită, constituie o eroare gravă de fapt.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate, schimbarea încadrării juridice și o nouă

individualizare a pedepsei, iar în subsidiar menținerea soluției primei

instanțe.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se săvârșește cu praeterintenție

caracterizată prin intenție, în privința acțiunii de lovire și culpă în ce

privește rezultatul letal iar în cazul infracțiunii de omor aceasta se comite

cu intenție directă sau indirectă.

În vederea stabilirii intenției cu

care a acționat făptuitorul se impune a fi avute în vedere, între altele,

obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de

violență, intensitatea acestora precum și gravitatea leziunilor produse.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că inculpatul s-a manifestat necivilizat și violent mai întâi față de

concubina victimei și apoi față de victima pe care fără motiv a lovit-o în cap

cu deosebită intensitate, cu coada de sapă luată din mâinile victimei.

Ca urmare i-au fost produse victimei

leziuni deosebit de grave ce au condus la deces respectiv: contuzie și dilacerare

cerebrală în cadrul unui traumatism cranio – cerebral acut deschis soldat cu

hematom fronto – temporal drept.

Având în vedere modul concret în

care a acționat, obiectul folosit și zona vizată, intensitatea loviturii și

gravitatea leziunilor cauzate, instanțele au tras concluzia corectă că fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor săvârșit cu

intenție directă, în loc de public, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., nefiind incidente dispozițiile art. 183 C. pen., cum greșit s-a susținut

în recurs.

Din probele administrate se mai

constată că nu a existat un fapt ori gest din partea victimei, căruia să îi fie

atribuită semnificația juridică a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., rezultând dimpotrivă, că agresiunea comisă este imputabilă în

exclusivitate inculpatului.

Referitor la datele pozitive ce

caracterizează pe inculpat se constată că au fost avute în vedere la stabilirea

pedepsei la minimul special și că acestea nu pot constitui circumstanțe

atenuante conform art. 74 lit. c) C. pen.

Ca atare, soluția instanței de apel

de înlăturare a circumstanțelor atenuante este corectă.

Întrucât criticile formulate de

recurent sunt neîntemeiate iar din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea inculpatului la cheltuieli

judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă perioada

arestării preventive de la 4 septembrie 2002 la 2 aprilie 2003 și se va stabili

ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 497/ A din 16

decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 4 septembrie 2002 la 2 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.