ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 277/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 178 din 28 iunie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul B.G. zis G. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 19 mai 2002 la zi. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a stabilit, în fapt, următoarele: Inculpatul trăia în concubinaj cu numita U.F.

din anul 1994, iar aceasta din urmă are o fetiță de 13 ani, care a fost crescută de inculpat de la vârsta de 5 ani, relațiile dintre ei fiind puternic afectuoase, în sensul că inculpatul se comporta cu minora ca un adevărat tată. În urmă cu cca. 2 ani, inculpatul și concubina sa au adus-o pentru a locui cu ei, pe mătușa sa, R.A., în vârstă de 89 ani, care era tarată și handicapată fizic și psihic (deplasarea nu o putea face decât cu ajutorul cârjelor și era senilă). La 30 aprilie 2002, concubina inculpatului a plecat în județul Maramureș pentru a-și rezolva unele probleme legate de moștenire, inculpatul, minora și victima rămânând acasă. În seara de 17 mai 2002, victima l-a îndemnat pe inculpat să aibă cu minora raporturi sexuale, de față fiind și minora.

Inculpatul nu a băgat-o în seamă, știind că e senilă. A doua zi a mers la cimitir, iar la întoarcere a cumpărat și consumat 400 ml de Pălincă de Bihor și a ajuns acasă în stare de ebrietate. Pe la orele 14,00, victima l-a îndemnat, iar pe inculpat să aibă relații sexuale cu minora, și de această dată minora fiind de față. În acest moment, fiind pe fondul consumului de alcool, inculpatul s-a enervat, certându-se cu victima, spunându-i acesteia că nu poate să facă așa ceva, pentru că o iubește ca pe fiica sa. În aceste împrejurări victima l-a lovit pe inculpat cu una din cârje peste picioare, după care a încercat să meargă în camera mică, dar s-a împiedicat și a căzut jos. Atunci inculpatul a devenit mai furios și i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele peste corp.

Aceasta s-a târât apoi în cameră și s-a așezat jos pe o plapumă. La un moment dat victima a vomitat, inculpatul s-a dus și i-a dat apă, după care i-a aplicat câteva palme și a plecat să se culce. După ora 14,00, inculpatul a sunat-o la telefon pe martora S.R., în două rânduri, rugând-o să vină la el, dar martora a refuzat spunându-I că are musafiri. În dimineața aceleiași zile de 18 mai 2002, cât și după amiază, martora S.R., la cererea inculpatului a venit la locuința inculpatului, ocazie cu care acesta i s-a plâns că victima l-a îndemnat de două ori să aibă raporturi sexuale cu minora, iar aceasta i-a spus să nu o bage în seamă. Pe la orele 20,30, inculpatul a sunat-o din nou pe martoră pentru a veni la el, aceasta a venit, iar inculpatul i-a mărturisit că a lovit-o pe victimă și crede că este moartă.

Martora a mers la locuința sa și a anunțat poliția și salvarea, constatându-se decesul acesteia. Între timp inculpatul a plecat și s-a predat singur poliției, recunoscând fapta comisă. În cauză nu a existat constituire de parte civilă, întrucât victima nu avea rude, iar cheltuielile de înmormântare au fost suportate de concubina inculpatului din bani comuni. Raportul medico-legal concluzionează că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne, consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi multiple costale și rupturi de organe. Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple, aplicate cu forța, cu obiecte dure, iar moartea poate data din 18 mai 2002. Instanța a constatat că inculpatul a comis infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) și d) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a motivat că în raport cu împrejurările în care a comis fapta, inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate de victimă prin îndemnurile făcute de aceasta asupra lui, de a întreține relații sexuale cu minora U.R. și prin actele de violență exercitate de aceasta asupra lui. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul. Prin decizia penală nr. 360/ A din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de procuror și a desființat sentința apelată, în sensul că a înlăturat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen.; totodată, a condamnat pe inculpat la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 835 din 19 februarie 2003, admițând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpat, a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Timișoara, pe considerentul că această instanță a omis să soluționeze apelul declarat de inculpat. În fond, după casare, aceeași curte de apel, prin decizia penală nr. 208/ A din 28 mai 2003, a admis apelul procurorului, a desființat, în parte sentința atacată, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani la 15 ani închisoare și pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., de la 2 ani la 5 ani, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Totodată, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de inculpat. Înlăturând circumstanța atenuantă a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a motivat că, în speță, purtarea victimei, de a îndemna pe inculpat să întrețină relații sexuale cu fiica concubinei sale în vârstă de 13 ani și de a-l lovi cu o cârjă, nu constituie acte de provocare, deoarece provine din partea unei persoane în vârstă de 89 ani, handicapată fizic, putându-se deplasa doar cu ajutorul cârjelor, și psihică, fiind senilă. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, inculpatul a declarat recurs, formulând trei motive de casare. Prin primul motiv de casare inculpatul critică hotărârile atacate pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că în raport cu probele de la dosar, rezultând că i-a lipsit intenția de a ucide, instanțele în mod greșit au considerat că fapta comisă de el constituie infracțiunea de omor, în loc de infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Motivul invocat nu este întemeiat. Intenția de a ucide, în mod just a fost reținută de instanțe întrucât aceasta rezultă cu suficiență din materialitatea faptei săvârșite. În adevăr, inculpatul lovind pe victimă cu pumnii și picioarele, cu o deosebită intensitate, în regiuni vitale ale corpului și producându-i leziuni grave descrise în actul medico-legal ce au dus la deces, a prevăzut și chiar dacă nu a dorit, a acceptat moartea numitei ca rezultat posibil. Evidențiindu-se în acest mod existența elementului intențional, rezultă că în mod corect instanțele au caracterizat fapta comisă de inculpat ca infracțiune de omor, iar nu ca infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, astfel cum susține recurentul prin motivul de casare invocat.

În consecință, sub aspectul analizat hotărârile atacate sunt temeinice și legale. Prin al doilea motiv de recurs inculpatul critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că fapta a fost săvârșită în urma provocării victimei, astfel că instanțele în mod greșit nu au aplicat în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen. În mod corect instanța de apel nu a reținut apărarea inculpatului referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, activitatea victimei de a îndemna pe inculpat să întrețină raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, iar apoi de a-i aplica o lovitură cu o cârjă, neputând fi considerată ca un act provocator, din moment ce provine din partea unei persoane în vârstă de 89 ani care nu se afla în deplinătatea facultăților sale mintale și este cunoscută ca atare de inculpat, iar lovitura aplicată nu a prezentat nici o gravitate.

Astfel fiind, hotărârea atacată este legală și temeinică și sub aspectul analizat, motiv pentru care critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs urmează a se respinge. Recursul declarat de inculpat este însă fondat cu privire la greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpat și în prevederile art. 175 lit. c) C. pen. Conform prevederilor art. 175 lit. c) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat, omorul săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate. Potrivit art. 149 din același cod, „rude apropiate” sunt ascendenții, descendenții, frații și surorile, copii acestora, precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude. Din probele dosarului rezultă că victima nu-i era rudă apropiată, în sensul prevederilor din textul de lege menționat, fiind soră cu bunicul inculpatului și i se spunea „mătușă” într-o accepțiune largă.

Ca atare, corecta încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpat este în prevederile art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen. Așa fiind, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie admis numai sub acest aspect, să se caseze hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică dată faptei și, schimbându-se încadrarea juridică a faptei în art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen., inculpatul să fie condamnat la 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În raport de gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, în condițiile concrete, corect reținute prin hotărârile atacate, numai unele date personale ce îl caracterizează nu pot fi considerate circumstanțe atenuante, astfel că susținerea formulată prin cel de la treilea motiv de casare în sensul că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., este neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 28 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 178 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Arad numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 mai 2002 la 16 ianuarie 2004. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.