ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 277/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178 din 28

iunie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul B.G. zis G. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175

lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) și

art. 76 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive de la 19 mai 2002 la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a stabilit, în fapt, următoarele:

Inculpatul trăia în concubinaj cu

numita U.F. din anul 1994, iar aceasta din urmă are o fetiță de 13 ani, care a

fost crescută de inculpat de la vârsta de 5 ani, relațiile dintre ei fiind

puternic afectuoase, în sensul că inculpatul se comporta cu minora ca un

adevărat tată.

În urmă cu cca. 2 ani, inculpatul și

concubina sa au adus-o pentru a locui cu ei, pe mătușa sa, R.A., în vârstă de

89 ani, care era tarată și handicapată fizic și psihic (deplasarea nu o putea

face decât cu ajutorul cârjelor și era senilă).

La 30 aprilie 2002, concubina

inculpatului a plecat în județul Maramureș pentru a-și rezolva unele probleme

legate de moștenire, inculpatul, minora și victima rămânând acasă.

În seara de 17 mai 2002, victima l-a

îndemnat pe inculpat să aibă cu minora raporturi sexuale, de față fiind și

minora. Inculpatul nu a băgat-o în seamă, știind că e senilă. A doua zi a mers

la cimitir, iar la întoarcere a cumpărat și consumat 400 ml de Pălincă de Bihor

și a ajuns acasă în stare de ebrietate.

Pe la orele 14,00, victima l-a

îndemnat, iar pe inculpat să aibă relații sexuale cu minora, și de această dată

minora fiind de față.

În acest moment, fiind pe fondul

consumului de alcool, inculpatul s-a enervat, certându-se cu victima,

spunându-i acesteia că nu poate să facă așa ceva, pentru că o iubește ca pe

fiica sa.

În aceste împrejurări victima l-a

lovit pe inculpat cu una din cârje peste picioare, după care a încercat să

meargă în camera mică, dar s-a împiedicat și a căzut jos. Atunci inculpatul a

devenit mai furios și i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele

peste corp. Aceasta s-a târât apoi în cameră și s-a așezat jos pe o plapumă. La

un moment dat victima a vomitat, inculpatul s-a dus și i-a dat apă, după care

i-a aplicat câteva palme și a plecat să se culce.

După ora 14,00, inculpatul a sunat-o

la telefon pe martora S.R., în două rânduri, rugând-o să vină la el, dar

martora a refuzat spunându-I că are musafiri.

În dimineața aceleiași zile de 18

mai 2002, cât și după amiază, martora S.R., la cererea inculpatului a venit la

locuința inculpatului, ocazie cu care acesta i s-a plâns că victima l-a

îndemnat de două ori să aibă raporturi sexuale cu minora, iar aceasta i-a spus

să nu o bage în seamă.

Pe la orele 20,30, inculpatul a

sunat-o din nou pe martoră pentru a veni la el, aceasta a venit, iar inculpatul

i-a mărturisit că a lovit-o pe victimă și crede că este moartă.

Martora a mers la locuința sa și a

anunțat poliția și salvarea, constatându-se decesul acesteia.

Între timp inculpatul a plecat și

s-a predat singur poliției, recunoscând fapta comisă.

În cauză nu a existat constituire de

parte civilă, întrucât victima nu avea rude, iar cheltuielile de înmormântare

au fost suportate de concubina inculpatului din bani comuni.

Raportul medico-legal concluzionează

că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne,

consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi multiple costale și rupturi de

organe.

Leziunile traumatice au putut fi

produse prin loviri multiple, aplicate cu forța, cu obiecte dure, iar moartea

poate data din 18 mai 2002.

Instanța a constatat că inculpatul a

comis infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) și d) C.

pen., în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a motivat că în raport cu

împrejurările în care a comis fapta, inculpatul a acționat sub stăpânirea unei

puternice tulburări provocate de victimă prin îndemnurile făcute de aceasta

asupra lui, de a întreține relații sexuale cu minora U.R. și prin actele de

violență exercitate de aceasta asupra lui.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 360/ A din

19 septembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de

procuror și a desființat sentința apelată, în sensul că a înlăturat

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit.

a) și c) C. pen.; totodată, a condamnat pe inculpat la 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia penală nr. 835 din 19 februarie 2003, admițând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpat, a casat decizia

atacată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel

Timișoara, pe considerentul că această instanță a omis să soluționeze apelul

declarat de inculpat.

În fond, după casare, aceeași curte

de apel, prin decizia penală nr. 208/ A din 28 mai 2003, a admis apelul

procurorului, a desființat, în parte sentința atacată, a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată

inculpatului de la 3 ani la 15 ani închisoare și pedeapsa complimentară

prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., de la 2 ani la 5 ani,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Totodată, a fost respins, ca

neîntemeiat, apelul declarat de inculpat.

Înlăturând circumstanța atenuantă a

provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a motivat că,

în speță, purtarea victimei, de a îndemna pe inculpat să întrețină relații

sexuale cu fiica concubinei sale în vârstă de 13 ani și de a-l lovi cu o cârjă,

nu constituie acte de provocare, deoarece provine din partea unei persoane în

vârstă de 89 ani, handicapată fizic, putându-se deplasa doar cu ajutorul

cârjelor, și psihică, fiind senilă.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, inculpatul a declarat recurs, formulând trei motive de casare.

Prin primul motiv de casare

inculpatul critică hotărârile atacate pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând că în raport cu probele de la dosar, rezultând că i-a lipsit intenția

de a ucide, instanțele în mod greșit au considerat că fapta comisă de el

constituie infracțiunea de omor, în loc de infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte.

Motivul invocat nu este întemeiat.

Intenția de a ucide, în mod just a

fost reținută de instanțe întrucât aceasta rezultă cu suficiență din

materialitatea faptei săvârșite.

În adevăr, inculpatul lovind pe

victimă cu pumnii și picioarele, cu o deosebită intensitate, în regiuni vitale

ale corpului și producându-i leziuni grave descrise în actul medico-legal ce au

dus la deces, a prevăzut și chiar dacă nu a dorit, a acceptat moartea numitei

ca rezultat posibil.

Evidențiindu-se în acest mod

existența elementului intențional, rezultă că în mod corect instanțele au

caracterizat fapta comisă de inculpat ca infracțiune de omor, iar nu ca

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, astfel cum susține recurentul prin

motivul de casare invocat.

În consecință, sub aspectul analizat

hotărârile atacate sunt temeinice și legale.

Prin al doilea motiv de recurs

inculpatul critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie și

nelegalitate, susținând că fapta a fost săvârșită în urma provocării victimei,

astfel că instanțele în mod greșit nu au aplicat în cauză prevederile art. 73

lit. b) C. pen.

În mod corect instanța de apel nu a

reținut apărarea inculpatului referitoare la circumstanța atenuantă a

provocării, activitatea victimei de a îndemna pe inculpat să întrețină

raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, iar apoi de a-i aplica o

lovitură cu o cârjă, neputând fi considerată ca un act provocator, din moment

ce provine din partea unei persoane în vârstă de 89 ani care nu se afla în

deplinătatea facultăților sale mintale și este cunoscută ca atare de inculpat,

iar lovitura aplicată nu a prezentat nici o gravitate.

Astfel fiind, hotărârea atacată este

legală și temeinică și sub aspectul analizat, motiv pentru care critica

formulată prin cel de al doilea motiv de recurs urmează a se respinge.

Recursul declarat de inculpat este

însă fondat cu privire la greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de

inculpat și în prevederile art. 175 lit. c) C. pen.

Conform prevederilor art. 175 lit.

c) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat, omorul săvârșit asupra

soțului sau unei rude apropiate.

Potrivit art. 149 din același cod,

„rude apropiate” sunt ascendenții, descendenții, frații și surorile, copii

acestora, precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de

rude.

Din probele dosarului rezultă că

victima nu-i era rudă apropiată, în sensul prevederilor din textul de lege

menționat, fiind soră cu bunicul inculpatului și i se spunea „mătușă” într-o

accepțiune largă. Ca atare, corecta încadrare juridică a faptei săvârșite de

inculpat este în prevederile art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen.

Așa fiind, urmează ca recursul

declarat de inculpat să fie admis numai sub acest aspect, să se caseze

hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică dată faptei și,

schimbându-se încadrarea juridică a faptei în art. 174 și art. 175 lit. d) C.

pen., inculpatul să fie condamnat la 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În raport de gradul de pericol

social al faptei comise de inculpat, în condițiile concrete, corect reținute

prin hotărârile atacate, numai unele date personale ce îl caracterizează nu pot

fi considerate circumstanțe atenuante, astfel că susținerea formulată prin cel

de la treilea motiv de casare în sensul că în cauză se impune aplicarea

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., este neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 28 mai 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 178 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Arad

numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 și

art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 și art.

175 lit. d) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 15 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 mai 2002 la 16 ianuarie

2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2004.