ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3029/2003

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 2 din 15 ianuarie 2003, în baza art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.A.D. la detenție pe viață pentru omor deosebit de grav. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 24.522.835 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei T.I.S., către partea civilă Spitalul Clinic Județean Arad. Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: La 16 martie 2002, S.S., mamă a două minore, în vârstă de 10 ani și respectiv 4 ani, rezultate din căsătorie și un concubinaj anterior, a intrat în relații de concubinaj, de această dată, cu inculpatul D.A.D., mutându-se în locuința acestuia din comuna Pecica, județul Arad. În data de 31 mai 2002, S.S. s-a deplasat la părinții săi din localitatea Turnu, jud. Arad, pentru a-și lua fetița, respectiv, pe T.I.S., în vârstă de 4 ani, care locuia împreună cu părinții acesteia de la vârsta de 6 luni. Cu toată opunerea părinților, care cunoșteau condițiile precare în care locuia fiica lor, dar și firea violentă a inculpatului, aceasta și-a luat fetița care se afla într-o stare de sănătate perfectă.

În aceiași zi, după ce minora a fost dusă la locuința inculpatului, S.S. s-a deplasat în pădurea Pecica cu o căruță, împreună cu D.M., cu cele două fiice ale concubinului său și cu una dintre nepoate, pentru a transporta lemne de foc. Minora T.I.S. a rămas acasă, în grija inculpatului. După circa trei ore, S.S. s-a întors, ocazie cu care a constatat că minora prezenta urme de violență la nivelul capului și feței. De asemenea, a observat pe îmbrăcămintea minorei urme de sânge, iar mai târziu, inculpatul i-a comunicat că minora sângerează în regiunea vulvo-vaginală. Observând și în această zonă urme de violență, S.S. și-a dat seama că fiica sa a fost violată. Prezentând-o pe minoră mamei inculpatului, aceasta a afirmat că, „dacă o vede cineva își de seama că a fost violată cu degetul”.

Inculpatul a recunoscut că a introdus minorei, degetul arătător în vagin, fapt în urma căreia aceasta a început să sângereze. În data de 3 iunie 2002, sora numitei S.S. a vizitat-o pe aceasta din urmă, ocazie cu care a constatat că minora prezenta multiple leziuni la cap, la ochi și în alte zone ale corpului, apreciind că a fost bătută și intenționând să o ducă înapoi la bunici, i s-a refuzat acest lucru. La 12 iunie 2002, s-a deplasat la Pecica, numita S.M., bunica minorei T.I.S., constatând și aceasta că minora se simțea rău, având multe vânătăi în zona toracelui, abdomenului și la cap și stând de vorbă cu aceasta i s-a relatat că a fost bătută de inculpat. Tot atunci, minora i-a mai relatat că, fiind singură cu inculpatul, acesta i-a introdus degetul în vagin.

S.M. i-a cerut voie fiicei sale să-i permită să o ducă pe minoră la medic, iar apoi în locuința sa din Turnu, însă aceasta a refuzat, astfel că, în data de 14 iunie 2002, bunica minorei împreună cu soțul său au revenit la Pecica și au sesizat organele de poliție. Starea sănătății minorei s-a agravat tot mai mult, astfel că, la 17 iunie 2002, T.I.S. a fost internată la Spitalul Clinic Județean Arad, cu diagnosticul de traumatism abdominal, traumatism cranio-cerebral acut închis vechi, hematom frontal, echimoze multiple în regiunea toraco-abdominală, plagă contuză în regiunea vulvo-vaginală, ruptură de mezenter și epiplon operat, ruptură perete posterior al vaginului. Din concluziile Raportului medico-legal nr. 365/A/3 din 19 iunie 2002, a rezultat că leziunile traumatice descrise mai sus s-au produs prin loviri multiple și repetate cu corpuri dure, iar leziunea de la nivelul perineului, regiunea vulvo-vaginală, prin introducerea unui corp dur, alungit.

Aceste leziuni au vechimi diferite, ceea ce denotă că minora a fost violentată în repetate rânduri, acordându-i-se un număr de 40-50 zile îngrijiri medicale, socotite de la data producerii lor, în cazul în care nu survin complicații. S-a mai concluzionat că, după criteriologia medico-legală, viața victimei a fost pusă în primejdie prin leziunile constatate. Începând din 26 iunie 2002, starea generală a minorei s-a agravat, astfel că, în data de 9 iulie 2002, aceasta a decedat în Spitalul Clinic Județean Arad. Din Raportul medico-legal din 10 iulie 2002 al Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, a rezultat următoarele: La „motivele internării” s-a menționat „copil maltratat, stare de șoc, hemoragie internă, plagă perineală”.

La internarea în S.T.I., în foaia de observație clinică s-a consemnat „copil conștient, greu cooperant, cu multiple echimoze de vârste diferite la nivelul craniului, occipital, obrazului stâng, membrelor superioare, abdomenului și toracelui, vaginului cu peretele posterior rupt, cu hemoragie vaginală”. La autopsie, la baza lobului temporal drept s-a constatat o zonă hemoragică, bulbul rahidian pe secțiune prezintă aspect hemoragic, la nivelul peretelui abdominal se întâlnește o plagă operatorie, ca urmare a intervenției chirurgicale efectuate. În concluziile raportului medico-legal sus-menționat, s-a precizat că, moartea victimei T.I.S. a fost violentă și s-a datorat complicațiilor septice cu componente craniene și toraco-abdominale: leziunile de violență descrise s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure.

Împotriva sentinței penale de mai sus, în termen legal, a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, pe motiv că nu a săvârșit fapta, iar în subsidiar, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, în vederea stabilirii modului în care s-au produs leziunile constatate la internarea victimei, perioada producerii acestora și autorul lor. Prin decizia penală nr. 11 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că a fost dovedită vinovăția inculpatului, de actele medico-legale și declarațiile martorilor audiați, fiind lămurite în totalitate, aspectele pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la parchet.

Împotriva hotărârilor de mai sus, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât și oral, a susținut, în esență, următoarele: - în principal, s-au criticat hotărârile pentru greșita condamnare a inculpatului în lipsa unei expertize care să stabilească exact întinderea, evoluția și rezultatul vătămărilor pe care le-a suferit victima, cât și coroborarea lor cu alți factori, așa încât, nu s-a stabilit dacă leziunile provocate minorei puteau conduce singure la decesul victimei și totodată să fie administrate și alte probe care să stabilească, în mod cert autorul faptei; s-a mai susținut că faptei i s-a dat și o încadrare greșită în dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., deoarece actele materiale nu au prezentat aspectul de ferocitate, datorită metodelor folosite; - în subsidiar, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul de a se stabili cu claritate atât conduita inculpatului, cât și a celorlalte persoane implicate, indicând în acest sens, martorii în a căror audiere se stăruie, probe care au fost respinse de către instanțe.

În susținerea motivelor formulate, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 15, 17 și 18 C. proc. pen., texte în raport de care se vor analiza criticile formulate, constatându-se, însă, că recursul este nefondat. Astfel, în cauză au fost administrate probele necesare pentru stabilirea unei situații corecte de fapt, precum și pentru stabilirea autorului faptei dedusă judecății. Atitudinea nesinceră și oscilantă a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal este fără relevanță juridică, în contextul probatoriului administrat, care stabilește, fără dubiu atât fapta, cât și vinovăția inculpatului.

Astfel, actele medicale și medico-legale au stabilit că victima, un copil de 4 ani, a fost maltratat în timp și internată cu grave și multiple leziuni la nivelul cranio-cerebral, abdominal și vaginal produse de repetate lovituri cu corpuri dure, iar leziunile din regiunea vulvo-vaginală și la nivel perineal cauzate prin introducerea unui corp dur alungit. Recurentul inculpat a recunoscut că a introdus minorei degetul în vagin, declarațiile sale fiind confirmate de martorii audiați, care din relatările minorei au cunoscut acest aspect, precum și faptul că, în repetate rânduri victima a fost bătută de inculpat.

Desigur, comportamentul inculpatului poate fi caracterizat drept feroce, în raport de natura și modalitățile în care lovea victima (uneori ținând-o de picioare o lovea cu capul de butelia de aragaz), cât și de suferințele psihice și fizice ce i s-au putut produce unui copil în vârstă de 4 ani, datorită maltratării, dar și hemoragiei interne și rupturilor de organe interne, care în scurt timp au condus la deces. Desigur, în acest context în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi.

Deși, inculpatul a încercat să acrediteze ideea vinovăției altei persoane (respectiv tatăl concubinei sale), este exclusă această apărare, pe de o parte că, la data de 31 mai 2002, când minora a fost luată de mama sa din domiciliul bunicilor aceasta nu prezenta nici un fel de leziune sau echimoze, aceste traumatisme producându-i-se ulterior în perioada de o lună de zile cât aceasta a trăit în locuința inculpatului, situație confirmată de martorii audiați. Deși, cu ocazia judecății în fond, inculpatul a susținut că nu mai are probe de solicitat în apărare (a se vedea în acest sens practicaua sentinței penale nr. 2 din 15 ianuarie 2003) ulterior, în fața instanței de apel, cât și în motivele de recurs a cerut audierea unor martori, precum și reaudierea celor ascultați în scopul stabilirii unui fapt, de altfel, necontestat, respectiv, al cauzelor care au condus la decesul minorei.

Din probele administrate pe parcursul procesului rezultă fără dubii că inculpatul este autorul omorului deosebit de grav comis asupra minorei T.I.S., după cum sunt stabilite, fără echivoc și cauzele morții acesteia. Acestea sunt considerentele pentru care în cauză nu se poate dispune nici soluția casării cu trimitere spre rejudecare și nici soluția restituirii cauzei la procuror, nefiind necesară completarea urmăririi penale și nici audierea altor martori, sau efectuarea altor probatorii. Ca atare, hotărârile pronunțate, neconținând erori grave de fapt care să conducă la greșita condamnare a inculpatului, după cum nici alte încălcări ale legii care să conducă la casare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.D. împotriva deciziei penale nr. 119/ A din 21 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Compută din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 18 iunie 2002, la 25 iunie 2003. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2003.