ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6867/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6867/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 141 din 15 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, inculpatul L.I. a fost condamnat, la 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174, combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 31 noiembrie 2004 la zi. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului și a unei toporiște, corpuri delicte.
S-a admis acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului la 32.000.000 lei daune materiale către partea civilă T.C. și la 100.000.000 lei daune morale către minorul M.I.F. Conform art. 163 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, că la data de 2 noiembrie 2004, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul i-a aplicat concubinei sale M.M.E., în prezența minorului M.I.F. în vârstă de 6 ani, multiple lovituri cu un briceag și cu o toporișcă pe întreaga suprafață a corpului. Agresiunea a durat aproximativ două ore, după care constatând că victima se află în pragul morții, inculpatul a abandonat-o în locuință și a plecat cu minorul la poliție pentru a denunța fapta.
Actele de violență s-au soldat cu un politraumatism cu peste 60 de plăgi tăiate-înțepate și tăiate-despicate, echimoze, hematoame și escoriații, în urma căruia victima a decedat în aceeași noapte. Expertiza medico-legală a concluzionat că leziunile pot data din noaptea de 2 noiembrie 2004 și au fost produse prin lovire cu un corp tăietor înțepător și tăietor despicător, precum și prin compresiune la nivelul gurii, gâtului și coapselor. S-a mai concluzionat că leziunile au fost produse în timpul vieții victimei și au avut un rol determinant în tanatogeneză. Cu ocazia cercetării la fața locului au fost găsite briceagul și toporișca folosite de inculpat la agresarea victimei. S-a reținut că în drept fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzute de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei, săvârșirea acesteia pe fondul consumului de alcool și în prezența copilului minor al părților, dar și atitudinea sinceră a inculpatului. Prin decizia penală nr. 263/ A din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpat reținând că pedeapsa a fost just individualizată, astfel încât nu se impune nici majorarea și nici reducerea acesteia. Inculpatul a declarat recurs susținând că pedeapsa a fost greșit individualizată. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Pedeapsa aplicată inculpatului este corespunzătoare gravității deosebite a faptei care a fost comisă prin cruzimi, în prezența copilului minor al victimei și a avut ca rezultat decesul victimei în vârstă de 26 ani, după ce aceasta a fost supusă timp de două ore unor violențe deosebite. În raport cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei și cu urmările produse, simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, precum și sinceritatea manifestată pe parcursul procesului nu pot justifica reducerea pedepsei. Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 263/ A din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 noiembrie 2004 la 7 decembrie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.