ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 296/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 45 din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală,

în dosarul cu nr. 2130/101/2009, s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., condamnarea inculpatului P.A.E. la pedeapsa de 15 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

d) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. și pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă

complementară, ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform

dispozițiilor art. 66 C. pen.

În baza art. 203 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat

la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. d) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33-34 C.

pen., s-au contopit aceste pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. d) C. pen., în condițiile art. 71 C.

pen. și, pe o durată de 3 ani, i s-a interzis inculpatului exercitarea acestor

drepturi ca pedeapsă complementară, ce se va executa după executarea pedepsei

principale, conform dispozițiilor art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă, începând cu

data de 04 februarie 2009 și până în prezent, iar conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a admis acțiunea

civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei daune morale

către partea vătămată P.A.A., reprezentată legal de T.L.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare, din

care 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a

fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din

oficiu pentru partea vătămată minoră - avocat P.D. – au rămas în sarcina

statului și s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea

sentinței, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest

preventiv a inculpatului P.A.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev.

de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C.

pen. și incest, prev. de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 33 lit. b) C. pen.

În fapt, instanța de

fond a constatat că din relațiile de concubinaj pe care inculpatul P.A.E. le-a

întreținut cu numita T.L., la data de 23 februarie 1995 s-a născut minora P.A.A.

În anul 1998, inculpatul s-a despărțit de concubina sa, minora rămânând în îngrijirea

mamei. Cu toate acestea, minora a continuat să locuiască diferite perioade de

timp cu bunicii paterni și cu tatăl său.

Prin sentința civilă

nr. 4497 din 09 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin,

inculpatul a fost obligat să plătească concubinei, lunar, suma de 70 lei în favoarea

minorei. La data de 18 decembrie 2008, datorită unor neînțelegeri pe care le-a

avut cu mama sa, minora a plecat de la aceasta și s-a dus să locuiască cu tatăl

său în comuna Breznița. În aceste împrejurări, la jumătatea lunii ianuarie

2009, inculpatul prin autoritatea pe care a manifestat-o față de minora în

vârstă de 13 ani, i-a inspirat acesteia teamă față de el și, prin amenințări, a

obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el, fiind surprins de martorii H.A.S.

și R.C.A., în vârstă de 14 ani.

În ziua de 18

ianuarie 2009, când inculpatul și-a serbat ziua de naștere (ocazie cu care i-a

invitat la domiciliul său și pe martorii H.A.S., R.C.A., H.A., T.C. și J.C.),

la un moment dat s-a retras cu minora în altă cameră, unde a încercat să o

constrângă să întrețină din nou raporturi sexuale cu el, faptă ce nu s-a

realizat datorită opoziției victimei, care a strigat pe bunicul său, după care

inculpatul i-a chemat în cameră pe martorii H.A.S. și R.C.A., cărora le-a

propus să întrețină ei raporturi sexuale cu fiica sa, dar aceștia au refuzat.

Faptele reținute în

sarcina inculpatului au fost dovedite prin: procesul-verbal de redare a

efectuării actelor premergătoare, raportul medico-legal privind expertizarea medicală

a victimei, declarațiile părții vătămate P.A.A., declarațiile martorilor R.C.A.,

H.A.S., H.A., P.A. și M.A., declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciar

a acestuia.

Instanța de fond a

apreciat că din probele susmenționate rezultă că inculpatul a acționat în două

rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale și că cele două fapte de

viol - una consumată și una rămasă în faza tentativei - întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și

alin. (3) teza I C. pen. în condițiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.,

comisă în concurs cu infracțiunea de incest prev. de art. 203 C. pen., având în

vedere relațiile de rudenie în linie directă existente între victimă și

inculpat ( fiică - tată).

La individualizarea

pedepselor, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al

faptelor comise de inculpat, determinat de limitele de pedeapsă, de

consecințele produse victimei, căreia, în calitate de părinte, în loc să îi

acorde ocrotire și grijă pentru dezvoltarea sa normală, prin faptele comise inculpatul

a expus-o unui tratament inuman pe care victima probabil nu-l va uita toată viață

datorită traumelor suferite, precum și atitudinea nesinceră a inculpatului. Ținând

seama și de trecutul inculpatului care are antecedente penale, acesta nefiind

la prima abatere, instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse

orientate între limita medie și maximă prevăzută de lege vor fi în măsură să

satisfacă cerințele prevăzute de art. 52 C. pen.

De asemenea, apreciind

că faptele reprobabile săvârșite de inculpat împotriva fiicei sale minore, îl

fac nedemn pentru a mai exercita drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) și lit. d) C. pen., instanța de fond i-a interzis inculpatului

exercitarea acestor drepturi, în condițiile art. 71 C. pen. și pe o durată de 3

ani ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei

principale.

Referitor la latura

civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte

civilă, solicitând acordarea de daune morale în cuantum de 15.000 lei. Având în

vedere faptele de care se face responsabil inculpatul, precum și consecințele

produse victimei prin abuzurile sexuale la care a fost supusă de către acesta -

ce au provocat minorei traume pe care le va resimți toată viață – s-a apreciat

ca fiind justificată acordarea sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale, ca

o compensare bănească pentru suferințele ce i-au fost cauzate minorei de către inculpat.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel inculpatul P.A.E., criticând-o pentru nelegalitate. În

memoriul scris depus la dosar, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de

fond, cele consemnate în raportul medico-legal cu privire la inexistența

urmelor de violență vizând pentru intimata – parte vătămată, dar și relațiile

sale de dușmănie cu martorii A.H. și H.A., constituind dovezi elocvente în

acest sens.

În memoriul depus la

dosar și în concluziile orale puse cu ocazia dezbaterilor, apelantul a încercat

să acrediteze ideea că partea vătămată, obișnuia să lipsească deseori, nopți

întregi de la domiciliu, ocazie cu care întreținea de mai mult timp relații

intime cu diverși bărbați.

În concluzie,

susținând că nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, inculpatul a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa pentru cele două

infracțiuni.

Prin decizia penală

nr. 213 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În considerentele

deciziei, curtea de apel a reținut că din probele administrate în cauză și

anume, declarațiile părții vătămate care se coroborează cu depozițiile

martorilor: H.A.S. și R.C.A., rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

b)

1

și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

Faptul că în

concluziile raportului de constatare medico-legală emis de Serviciul de

Medicină Legală Mehedinți, se consemnează că partea vătămată prezintă o

deflorare veche, iar pe corp nu prezintă leziuni de violență, în opinia

instanței de apel nu constituie un element care să confirme susținerile inculpatului

în sensul că victima obișnuia să lipsească de acasă și să întrețină raporturi

intime cu diverși bărbați. Data la care a fost examinată victima – 4 februarie

2009 – raportată la data de 18 ianuarie 2009, când intimata parte vătămată susține

că a fost violată de inculpat, este rezultatul constatării medico-legale, fiind

neverosimile susținerile apelantului în sensul că momentul deflorării victimei

s-ar fi produs cu mult timp înaintea examinării acesteia de către medicul

legist.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul P.A.E. care atât prin apărătorul desemnat din

oficiu, cât și personal în ultimul cuvânt a solicitat reducerea cuantumului

pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, invocând cazul de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivului invocat de inculpat, care, în drept se

încadrează în dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cât și

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. ultim din același cod, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanțele de fond și

apel au făcut o justă apreciere a materialului probator administrat în cauză

din coroborarea acestuia rezultând, fără echivoc, că la jumătatea lunii

ianuarie 2009, prin exercitarea de amenințări, recurentul inculpat a întreținut

raport sexual cu fiica sa, minora P.A.A. în vârstă de 13 ani, iar în ziua de 18

ianuarie 2009, a constrâns-o pe minoră, în același scop, fără însă a avea loc

actul sexual, datorită opoziției victimei, fapte care întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de viol prev. și ped de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen. și ale infracțiunii de incest prev. de art. 203 C.

pen. ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. b) C. pen.

La individualizarea

pedepselor, instanțele au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.

pen. și anume gradul ridicat de pericol social concret al faptelor comise de recurent,

determinat de consecințele produse asupra părții vătămate -, căreia inculpatul,

în calitate de părinte, în loc să îi acorde ocrotire și grijă pentru

dezvoltarea sa normală, prin infracțiunile săvârșite a supus-o unui tratament

inuman, pe care aceasta probabil nu-l va uita niciodată datorită traumelor suferite

-, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și datele privind persoana

inculpatului.

Referitor la acest

din urmă aspect, Înalta Curte reține poziția nesinceră a recurentului –

inculpat și faptul că nu este la prima încălcare a legii penale, anterior fiind

condamnat pentru infracțiunile prev. și ped de art. 208, art. 209 lit. c) C.

pen. și de art. 296 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedepse cu

executare în condiții de penitenciar, ceea ce denotă perseverență din partea

inculpatului în săvârșirea actelor antisociale și constituie o împrejurare de

natură a agrava răspunderea penală a acestuia.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că executarea de către recurent a pedepsei de 15 ani închisoare

este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C.

pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului.

În consecință,

neexistând în cauză elemente care să justifice reducerea pedepsei, aceasta

fiind corect individualizată atât în cea ce privește cuantumul cât și

modalitatea de executare, recursul declarat de inculpatul P.A.E. se privește ca

nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) rap. la art.383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat se va deduce durata reținerii și arestării preventive de

la 4 februarie 2009 la 28 ianuarie 2011.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în cuantum de 500 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A.E. împotriva deciziei penale

nr. 213 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de

la 4 februarie 2009 la 28 ianuarie 2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 28 ianuarie 2011.