ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3927/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 443 din

9 noiembrie 2006 a Tribunalului Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.

10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.G.P. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În baza art. 346

alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile

civile B.V., B.I., Spitalul județean Arad și M.l.A., acesta din urmă având

calitatea de curator.

În baza art. 350

alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a

inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventive din 26 octombrie

2005 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a

pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, prin rechizitoriul nr. 291/P/2005 din 27 februarie 2006, a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G.P., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În esență,

rechizitoriul a reținut că inculpatul, în noaptea de 17 august 2005 a aplicat

multiple lovituri, cu un obiect contondent idoneu producerii rezultatului

letal, concubinei sale B.M., decesul acesteia instalându-se la 21 august 2005.

La cercetarea

judecătorească, s-a reținut că începând cu anul 1996, inculpatul a întreținut

relații de concubinaj cu B.M., ambii locuind în casa situată în jud. Arad. Din

conviețuirea celor doi s-a născut copilul M.A.C., la acea dată el fiind în

vârstă de 8 ani.

Cu aproximativ

2-3 ani înaintea datei de 17 august 2005, relațiile concubinilor s-au

deteriorat, mai ales pe fondul refuzului inculpatului de a se căsători cu cea

care-i era concubină și cauzat și de comportamentul lui, violent, acestea

determinând-o pe femeie să încerce să părăsească, împreună cu minorul,

domiciliul inculpatului și să se retragă la părinții ei.

În aceeași

localitate, inculpatul avea un spațiu comercial, concubina lui și P.A.M., fiind

vânzătoare acolo.

Totodată,

inculpatul era și proprietarul unui vehicul cu care, adesea, contra cost,

realiza transport de legume pentru cetățenii din zonă.

În contextul

amintit, la 16 august 2005, inculpatul se înțelesese cu B.V. și cu B.G.. să le

transporte legume la Hațeg, jud. Hunedoara, întâlnirea dintre ei fiind

stabilită pentru ora 3.00 din noaptea de 17 august 2005.

Incinta curții

locuinței inculpatului avea, ca acces, două intrări, una cunoscută numai de cei

din preajma sa și de puțini vecini, respectiv cea de pe str. înainte, poarta

căreia era asigurată din interior cu o pârghie metalică acționată cu o sfoară,

deschiderea din exterior făcându-se prin tragere din stradă.

Posibil, urmare

unui conflict spontan, inculpatul, la o oră apreciată ca fiind între 2.30 -

3.00, și-a lovit concubina în cap, după care a ieșit pe poarta de la str.

înainte, a pornit motorul vehiculului și s-a deplasat spre locuința lui B.V., a

încărcat marfa, a rulat în continuare la familia B.G. și apărăsit comuna la

orele 4.00 - 4.40 îndreptându-se spre Hațeg. La B.V., inculpatul a ajuns în

jurul orei 3.40, încărcarea mărfii durând aprox.20 minute.

La ora 6.20, B.S.,

cunoscut al inculpatului, s-a dus în curtea acestuia, pătrunderea având loc de

pe str. înainte, poarta găsind-o deschisă, anterior ei convenind ca primul

să-și țină vaca în grajdul inculpatului, iar pentru a o hrăni și adăpa, el,

zilnic, în jurul orei 6.30 -7.00 și seara ora 20.00, având acceptul de a intra

astfel în incinta curții.

După ce a muls

vaca și după ieșirea din grajd, B.S. a auzit un plânset de copil și strigăte

„mami, mami". Alertat și pentru că a recunoscut vocea minorului

inculpatului, B.S. a observat că ușa de acces în casa inculpatului era larg

deschisă, geamul acestuia de la nivelul sistemului de închidere, era spart, a

sesizat că în camera din dreapta intrării, B.M. era căzută la podea, lângă pat,

dezbrăcată până la talie, cu chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, era

inconștientă și sângera abundent, toate acestea determinându-l să-i anunțe pe N.F.

și pe A.T., ulterior poliția și ambulanța.

Ulterior

participării la îmbarcarea victimei în ambulanță și sosirii șefului postului

local de poliție la fața locului, B.S. l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil

și i-a spus că la el acasă sunt probleme în sensul că cineva a spart ușa și a

bătut-o pe B.M., inculpatul i-a comunicat că se află la ieșirea din Deva spre

Hațeg, dar nu a părut surprins de cele aflate, nu a întrebat nimic în legătură

cu starea victimei și minor. Această atitudine a inculpatului a fost sesizată

și de B.M., persoană care împreună cu nepoata ei în vârstă de 6 ani se afla în

vehiculul inculpatului.

S-a mai reținut

că inculpatul și-a apelat fratele și l-a îndemnat să se ducă la Arad pentru a se

interesa despre starea victimei.

Ulterior,

fratele lui, telefonic, l-a anunțat că B.M. este în comă, după care inculpatul

l-a sunat pe B.S. și i-a cerut să intre în prima cameră a casei lui, aici

spunându-i că într-un dulap se găsesc bani pe care să-i ia pentru a nu fi

sustrași de polițiști, convorbirea fiind auzită de lucrătorul de poliție H.

În continuare,

în jurul orei 8.30, după ce a descărcat marfa în Hațeg, inculpatul s-a reîntors

spre Siria, el fiind însoțit de V.L. și fiica ei, K.M. Pe traseu, inculpatul a

vorbit la telefon, de mai multe ori, cu fratele lui, acesta îi comunica ce se

întâmpla la spitalul din Deva, el a cumpărat 5 saci cu cartofi și la sugestia

lui V.L. de a duce personal să vadă starea concubinei, inculpatul a refuzat

spunându-î că merge acasă să-și vadă copilul.

Dar, ajuns în

Siria, s-a interesat despre soarta minorului doar spre seară și l-a văzut abia

în 18 august 2005, în locuința lui B.S.

Inculpatul a

negat comiterea faptei, a susținut că relațiile cu concubina lui au fost foarte

bune, o singură dată a lovit-o cu palmele peste cap și peste figură, iar cu

referire la orele interesând cauza, a susținut că a dormit în camera din

dreapta intrării împreună cu B.M. și cu minorul, dar că femeia, de fapt, nu

adormise pentru că se îndeletnicea cu facerea monetarului și actelor firmei

lui.

La fel, victima

l-ar fi trezit la ora 3.00, el a părăsit casa la la orele 3.15, victima l-a

condus până la mașina parcată în stradă, în fața porții, că din casă el a luat

20 milioane de lei și că i-ar fi dispărut 70 milioane de lei și posibil, 25 lei

și 240 euro, sume ce se aflau pe același raft unde s-au găsit 2.400 euro, 1.120

dolari SUA, 35 milioane de lei, o cutie cu bijuterii din aur.

La cercetarea

efectuată la locul faptei, a fost ridicat un ciorap din lână croșetat manual,

expertizarea lui relevând că profilul genetic al A.D.N.-ului extras din proba

de referință recoltată de la inculpat este inclus în amestecul de profile

genetice obținute din microurmele de celule epiteliale identificate în zona tălpii,

inclus în amestec din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul

de închidere al geamului.

Inculpatul nu a

recunoscut că ar fi văzut vreodată acel ciorap în locuința lui.

S-a mai reținut

că mobilierul și alte obiecte din locuință nu au fost răscolite, pe măsuța din

camera unde a fost găsită victima, la vedere, erau 30 euro și 500.000 lei,

bijuteriile din aur purtate de victimă au fost găsite asupra ei, roleta

geamului încăperii în care dormeau inculpatul și concubina lui era întredeschisă

și ridicată până la jumătatea ferestrei.

Inculpatul,

personal, a cerut testarea sa, raportul Laboratorului Poligraf al Serviciului

Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj stabilind că la întrebările relevante, în

traseele diagramelor s-au evidențiat modificări psiho-fizioiogice

caracteristice reactivității emoționale ce au condus la concluzia că el nu a

fost sincer, observația psiho-comportamentală punând în evidență note ale

comportamentului simulat.

Susținând,

ulterior, că este eronat rezultatul testării, inculpatul a refuzat solicitarea

parchetului de a fi supus unei noi testări poligraf la București, el motivând

că testarea ar antrena eroare judiciară.

Examinând materialul

probator, instanța a motivat că inculpatul nu este autorul faptei, soluția argumentând-o

pe fragmente din declarațiile martorilor, acestea, spune instanța, rezumându-se

la „în sat se vorbește că autorul crimei este inculpatul, dar tor ei afirmă că

nu sunt convinși că inculpatul este autorul", deci, există dubiu care-i

profită, bara de fier cu care s-a prezumat că ar fi fost lovită victima,

indicată de minor, nu a fost atașată cauzei, B.S. a declarat că întrebându-l pe

minor cine a bătut-o pe maică-ta", acesta a răspuns „nu știu",

același a declarat că prin sat se vorbea că ar fi putut fi și alte persoane pe

care victima refuza să le servească la magazin, că el, personal în viziunea

inculpatului a fost bănuit că „a vândut" la cineva „pontul" că

inculpatul are bani în casă, B.D. a declarat că minorul i-a spus că „erau doi

mai mici îmbrăcați în negru aveau pe ei ținte, a auzit că cereau bani, că P.E.

a susținut că nu crede că inculpatul a bătut-o, nu a văzut niciodată să o bată,

P.M. a declarat că spune doar ceea ce a auzit de la oameni, P.A., la fel, N.M.,

fostă soție a inculpatului, de asemenea a susținut că nu crede că inculpatul să

fie autorul crimei.

Privind

susținerea martorei S.A., sora victimei, potrivit căreia tatăl lor a auzit de

la Alin că inculpatul a bătut-o pe mama lui și îi este frică să spună

procurorilor pentru că îl va omorî și pe el, instanța a înlăturat-o, cu

motivarea „mai ales că minorul pur și simplu fabulează" (fila 235 dosar

tribunal).

Referitor declarației

martorei B.L., persoană care I-a îngrijit pe minorul celor doi, instanța

motivează că aceasta nu-l acuză direct pe inculpat, ci spune ce a auzit de la

alte persoane și de la copil, pe care-l consideră inteligent, dar și posibil că

fabulează.

Fiul celor doi,

declarația sa fiind redată amănunțit (fila 235 verso dosar tribunal), în

instanță, referindu-se la cele declarate la urmărirea penală, a spus: chiar

dacă eu am afirmat că tatăl meu ar fi lovit-o pe mama cu o bară din fier, cred

că au fost niște fabulații ale mele, pe care eu le-am inventat din discuțiile

cu B.L., care mi-a spus că tatăl meu a căzut la testul de minciuni.

Ea nu m-a

influențat. Eu am crezut că testul de minciuni este mai bun. De la această idee

am inventat că tatăl meu a lovit-o pe mama, dar în realitate nu a lovit-o și

nici nu știu cine. față de întrebările puse, eu am fabulat și la psiholog și la

procuror".

Pentru a

reliefa, odată în plus, concluzia că nu inculpatul este autorul faptei (fila

236 dosar tribunal) instanța citează pasaje din declarațiile inculpatului, din

testul poligraf, din concluziile expertizei biocriminalistice din 14 noiembrie

2005 ulterioară celorlalte, din referatele de consiliere a minorului, din

referatul de evaluare a aceluiași, concluzia fiind că minorul fabulează, din raportul

psihologului C.V. și din constatarea tehnico-științifică privind urmele de

adâncire create în tocul ușii cu bara din fier.

În ce privește

scrisorile părților civile, părinți ai victimei, instanța a considerat că având

interes în cauză, nu comentează declarațiile lor (filele 234 și 237 dosar

tribunal).

Împotriva sentinței,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și părți civile B.V. și B.I.

Motivele de

apel, atât ale parchetului cât și ale părților civile au fost îndreptate pe

nelegala achitare a inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 5A din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, în baza disp. art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile.

În esență,

instanța de apel și-a motivat soluția alături de reluarea considerentelor

sentinței, pe revenirea, la cercetarea judecătorească, asupra celor declarate

la urmărirea penală, de către minorul M.A.C. oscilant în declarații, pe lipsa

informațiilor decisive în privința identificării reale a autorului, pe

inconsistența probelor științifice, pe aprecierea că expertiza

biocriminalistică a ciorapului nu poate conduce la inculpare, că raportul de

constatare tehnico-științifică privind urmele create de bara metalică pe tocul

ușii locuinței inculpatului ridicată la indicația minorului, nu este probă care

să demonstreze că inculpatul a acționat cu acel corp și pe concluzia expertizei

biocriminalistice efectuată asupra barei, aceasta înscriind că pe obiect nu

existau urme de sânge și nu s-au putut recolta profile A.D.N. Referitor

motivelor părților civile, s-a argumentat că întrucât acestea susțin generic

vinovăția inculpatului pentru că sunt părinții victimei, argumentația lor este

marcată de subiectivism și, ca atare, just a fost respinsă acțiunea civilă.

Împotriva deciziei

instanței de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă B.V.

Parchetul a

criticat decizia invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului este o eroare gravă de fapt.

Partea civilă

recurentă în memoriile și scrisorile depuse pentru ceea ce a considerat a fi

recurs, a reiterat cele susținute de-a lungul procesului penal, respectiv că

inculpatul i-a ucis fiica pentru că aceasta era hotărâtă să-l părăsească și să

se retragă împreună cu minorul, la casa ei natală și pe cereri vizând plata de

către inculpat a valorii muncii depuse de fiică de-a lungul conviețuirii.

Prin Decizia penală

nr. 2413 din 2 iulie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

s-au admis recursurile, s-a casat decizia instanței de apel și sentința

fondului și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.

În esență,

decizia de casare a reținut că în aprecierea probelor sau în examinarea unora

s-au omis date utile sau cerute, impunându-se reaudierea minorului,

confruntarea între acesta și fratele inculpatului, reaudierea martorilor pentru

stabilirea reperelor orare având în vedere că s-a respins efectuarea unei

reconstituiri, reaudierea inculpatului.

În rejudecare

după casare, prin sentința penală nr. 59 din 16 februarie 2010 a Tribunalul

Arad, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

din infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., în infracțiunea de omor

deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 174 C. pen., raportat la

art. 176 lit. a) același cod, text de lege în baza căruia a fost condamnat

inculpatul la 20 ani închisoare.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe durata de 7 ani.

S-a făcut

aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e)

C. pen.

În baza art. 346

C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile B.V. și B.I.,

inculpatul fiind obligat să plătească câte 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, s-a

admis acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru minorul M.A.C., inculpatul

fiind obligat să-i plătească, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei.

De asemenea,

inculpatul a mai fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Arad,

suma de 1.788,30 lei și dobânda legală.

În baza disp. art.

118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a barei metalice

corp delict.

Pentru a

dispune astfel, instanța de rejudecare a fondului, a procedat la reaudierea

inculpatului, reaudierea minorului M.A.C., reaudierea fratelui inculpatului M.l.A.,

confruntarea acestora din urmă, au fost reaudiați martorii V.L., B.M., B.S., N.F.S,

N.G., P.E.D., M.L.A., P.A., A.T., B.L., B.V., B.G., B.D., efectuarea unui

supliment de expertiză medico-legală, supliment de expertiză biocriminalistică,

confruntarea minorului cu martora B.L., mătușa lui, referate de specialitate ce

au vizat personalitatea minorului.

În conformitate

cu disp. art. 329 alin. (3) C. proc. pen., constatând că unele probe nu au mai

putut fi administrate, respectiv reaudierea martorilor D.C. și S.A., instanța a

menționat că au fost valorificate.

Referitor

următoarelor probe: cercetare la fața locului și reconstituirea traseului

parcurs de inculpat, expertiza biocriminalistică a barei metalice și firelor de

păr, urme papilare, acestea au fost respinse ca nefiind concludente.

Reluând starea

de fapt deja expusă, instanța a stabilit că în noaptea de 17 august 2005, între

orele 1.00 - 3.00, pe fondul relațiilor deja depreciate dintre ei, în urma unui

conflict spontan, inculpatul și-a lovit concubina cu o bară metalică, în

special în zona capului.

Raportul

medico-legal completat în faza rejudecării, în concluzii, raportat și la

obiectivele dispuse de instanța fondului, a înscris: leziunile descrise în

raportul de autopsie medico-legală din 22 august 2005 au putut fi produse prin

loviri multiple, repetate, succesive, cu un corp dur contondent, iar după

morfologia lor și zonele corporale unde se situează, pledează pentru caracterul

de atac, respectiv pentru caracterul unor leziuni de apărare având o direcție

de lovire cel mai probabil dinspre superior spre inferior.

S-a mai

precizat că în conformitate cu morfologia și văzându-se localizarea leziunilor

cu considerarea și a unor date din literatura medicală de specialitate, poziția

ipotetică a victimei B.M. și a agresorului în momentul recepționăm loviturilor,

este posibil, și, cel mai probabil să fi fost față în față în poziția în

picioare, victima, posibil, în poziția „în picioare" cu spatele la agresor

(fila 124 dosar tribunal rejudecare).

În altă ordine

de idei, lămuririle suplimentare comunicate cauzei de către Institutul de

Criminalistică (fila 214-215 același dosar) în legătură cu analiza genetică

efectuată din microurmele de celule epiteliale remanente pe ciorapul din lână,

în zona tălpii -interior și exterior, au condus la probabilitatea de includere

a numitului M.G. în amestecul de profile genetice în proporție de 99,99612%, o

altă persoană necunoscută, care l-ar fi putut substitui în acest amestec, fiind

regăsită la un număr mai mare decât 12.837 indivizi, iar transferul depunerii

microundelor putând fi direct sau indirect, aceeași concluzie menționându-se și

privind încuietoarea tip vertai.

Coroborând probatoriul,

instanța de rejudecare a stabilit că inculpatul este vinovat, intenția sa fiind

directă, martorii au furnizat elemente cu privire la împrejurările ulterioare

activității de lovire, altele de la locul faptei (mobilierul, alte obiecte, nu

au fost mutate din loc sau răscolite, bijuteriile aflate asupra victimei,

restituite inculpatului de către personalul sanitar, sumele de bani în lei și

alte valute aflate în vizorul agresorului, alte obiecte bijuterii, de asemenea)

personalitatea inculpatului, implicarea lui în comiterea de acte antisociale,

toate acestea denotând agresivitatea lui, P.E.D. și M.L. auzind, în jurul orei

2.00 și 3,30 strigăte de femeie, iar în ce privește declarațiile minorului,

martor ocular, a reținut doar ca reală împrejurarea că lovirea s-a făcut cu

bara de fier considerată corp delict ridicată la indicația respectivului, cât

și că între inculpat și victimă există o stare conflictuală în legătură cu

dorința femeii de a se căsători cu el.

De asemenea,

instanța a stabilit că vinovăția aceluiași, fără dubiu, rezultă din coroborarea

concluziilor expertizelor biocriminalistice cu procesul-verbal de la fața

locului, declarația martorei P.E.D. și a inculpatului care a arătat că

ciorapul, deși nu corespundea mărimii piciorului lui, există posibilitatea de

a-l fi atins, deși inițial a negat să-l fi văzut în gospodăria lui. Revenirea

asupra acestei susțineri făcând-o după aflarea rezultatului expertizei, pe el

și pe încuietoarea vertai existând același tip de profile identificat pe dunga

ciorapului, aspect reliefat de suplimentul de expertiză biocriminalistică,

deci, cel care a folosit ciorapul la deschiderea ușii a fost inculpatul, simpla

atingere, fără tragerea lui pe mână, neputând crea profil genetic în interior

și exterior.

Totodată,

instanța de rejudecare, alături de elementele din probatoriu deja expuse, a mai

reținut că locul faptei a oferit aspecte ce întăresc concluzia că inculpatul

este cel care a lovit victima: niciun element obiectivat nu a condus la

realitatea susținută, că s-ar fi urmărit sustragerea de bani sau violarea

victimei, examinarea cadavrului negăsind urme specifice violului, iar sumele de

bani chiar cele aflate la vedere, nu au fost sustrase, astfel că jaful nu este

verosimil nici ca ipoteză a unui mobil presupus de către inculpat.

Împotriva sentinței

a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind greșita stabilire a

vinovăției și, implicit, nelegala sa condamnare.

Prin Decizia penală

nr. 41/VA din 2 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, în complet de

divergență, s-a admis apelul inculpatului, a desființat sentința și a decis

achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C.

pen.

Judecătorul

membru al completului de judecată care a examinat cauza în apel încă de la

termenul la care dosarul a fost repartizat aleatoriu, în opinia separată a

motivat că soluția corectă este admiterea apelului declarat de către inculpat,

desființarea, în parte, a sentinței, înlăturarea circumstanței agravante prev.

de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva deciziei

instanței de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă B.V., cazurile de casare fiind cele prev. de art. 385

9

pct. 18 și 17 C. proc. pen., dezvoltate ca atare în încheierea de la termenul

de judecată din 20 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din

prezenta.

Prin Decizia nr.

3628 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de

partea civilă B.V. împotriva Deciziei penale nr. 47/A din 2 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat M.G.P.

S-a casat

decizia penală sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de

Apel Timișoara.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că recursurile sunt fondate pentru considerentele

ce se vor dezvolta, alături de cazurile de casare invocate, acestea fiind

examinate și prin prisma celor prev. de art. 385

9

pct. 21 și de art.

385

9

pct. 10 C. proc. pen., respectiv judecata în apel a avut loc

fără citarea legală a unei părți și instanța nu s-a pronunțat cu privire la

unele probe administrate, de natură să influențeze soluția procesului.

Astfel, din

verificarea lucrărilor cauzei, s-a reținut că la 6 decembrie 2010, completul de

apel, constatând că apelul formulat de inculpat este în stare de judecată,

trecându-se la dezbateri, în baza art. 306 C. proc. pen., cu motivarea că are

nevoie de timp pentru a delibera asupra soluției, a amânat pronunțarea pentru 9

decembrie 2010.

La 9 decembrie

2010, același complet, motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera, a

amânat pronunțarea la 10 decembrie 2010 (fila 129 dosar apel). O încheiere din

10 decembrie 2010 nu se găsește însă în dosar.

În aceeași

încheiere, în continuare (cea din 9 decembrie 2010), se menționează că nefiind

întrunită unanimitatea în adoptarea soluției asupra chestiunilor supuse

deliberării, cauza se repune pe rol pentru reluarea judecării în complet de

divergență, dispunându-se, în consecință, stabilirea termenului de judecată la

24 ianuarie 2011, cu citarea părților.

La 24 ianuarie

2011, completul alcătuit din doi judecători, al doilea membru fiind judecătorul

care a participat în cauză după constituirea completului de divergență,

constatând că judecătorul din apel lipsește din motive obiective, în vederea

constituirii legale a completului, a dispus amânarea judecării cauzei la 21

februarie 2011, cu citarea părților.

Încheierea de

la acest termen, în ce privește procedura de citare, o consideră îndeplinită și

pe citativul de pe verso-ul filei 138, cu referire la partea civilă B.V., deși

se înscrie câ, la apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, cel

menționat apare ca având termen în cunoștință, nemăifiind citat pentru termenul

din 21 februarie 2011 (vezi filele 139, 140, 141, 142 dosar apel).

La 21 februarie

2011, în ce privește partea civilă B.V., lipsă, se consideră procedura de

citare ca fiind îndeplinită legal (fila 153 același dosar).

În continuare,

la același termen, motivându-se nevoia de timp pentru a delibera, se amână

pronunțarea deciziei pentru 2 martie 2011,

Lipsa

încheierii din 10 decembrie 2010, astfel cum s-a arătat, constituie impediment

în a analiza, în recurs, ce a deliberai completul, în condițiile în care,

potrivit art. 343 C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi

asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept, membrii

completului de judecată având îndatorirea de a-și spune părerea asupra fiecărei

chestiuni.

În ce privește

repunerea cauzei pe rol, art. 344 C. proc. pen. prevede că aceasta intervine

dacă în cursul deliberării, instanța găsește că o anumită împrejurare trebuie

lămurită și că este necesară reluarea cercetării judecătorești sau, alin. (2)

al textului, reluarea dezbaterilor.

Instanța,

motivând că nu s-a întrunit unanimitatea în luarea hotărârii, a repus cauza pe

rol în complet de divergență, la 9 decembrie 2010 motivând neîntrunirea

unanimității în adoptarea soluției și, ulterior, cum s-a mai arătat,

soluționarea apelului declarat de inculpat, deci, reluarea dezbaterilor,

acestea prin ascultarea concluziilor apărării, reprezentantului Ministerului

Public și ultimul cuvânt al inculpatului.

Cu referire la

alcătuirea completului de divergență, în dosar nu există un document din care

să rezulte cum a fost inclus judecătorul (președinte, vice-președinte,

președinte de secție sau judecător din planificarea de permanență) alături de

judecătorii din completul de apel (art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr. 304/2004).

Apelul

reprezentând cale de atac de fapt și de drept, presupunând reexaminarea

temeiurilor de fapt și a celor de drept care au dus la pronunțarea hotărârii

atacate, potrivit art. 371 C. proc. pen., este devolutiv, instanța de apel

dobândind împuternicirea de a rejudeca cauza prin efectuarea unui nou examen al

chestiunilor de fapt și de drept care au format obiectul judecății anterioare,

astfel putând face propria evaluare a datelor cauzei, deci o nouă judecată, ex

integro în cauză pentru că inculpatul critică greșita sa condamnare, aceasta și

în condițiile în care instanța de apel a încuviințat administrarea unor probe

(martori, aceștia neprezentându-se însă, răspunsul Institutului de criminalistică

referitor la neatribuirea profilului genetic obținut din materialul biologic

remanent pe dunga ciorapului, unei alte persoane fila 112 dosar apel). Ca

atare, administrând și probe noi, trebuia să se efectueze o cercetare

judecătorească similară sau mai restrânsă decât cea de la prima instanță.

În cauză însă,

instanța de apel, motivând admiterea apelului declarat de inculpat cu reținerea

cauzei spre judecare, lapidar, înscrie: „. curtea apreciază că acestea

(probele) nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea prezumției de nevinovăție și

să stabilească cu certitudine vinovăția. se susține cu multă ușurință că un

ciorap., pe care s-au găsit profile genetice de la cel puțin două persoane,

profilul genetic al inculpatului este inclus., a fost folosit la spargerea

geamului și la deschiderea încuietorii tip vertai. va înlătura această probă.

nefiind dovedit că a fost folosit doar la data în care a fost comisă fapta și

în acest scop". Cu referire la această probă, instanța de fond a coroborat

declarațiile inculpatului, inițial el spunând că nu a văzut niciodată ciorapul,

iar după ce a aflat rezultatul expertizării biocriminalistice, a acceptat că,

posibil, l-a atins, dar că ar fi provenit dintr-o anexă a gospodăriei lui, cu

rezultatele expertizării încuietorii amintite.

În continuare,

nerăspunzând concluziilor sentinței și dezvoltării probelor care au condus

instanța de jejudecare, după casare la stabilirea vinovăției, instanța de apel,

generic, la pagina 18 a deciziei cu unele precizări, chiar, comentează pasaje din

sentință, fără o contrapunere a neconcludenței urmare controlului său.

În ce privește

declarațiile minorului M.A.C. instanța fondului după casare, nu a înlăturat în

totalitate depozițiile acestuia, revenindu-i instanței de apel obligația de a

supune propriului său examen ceea ce se coroborează cu antecedente sau

împrejurări ale cauzei, relevante fiind, în acest sens, reconstituirea

modalității acțiunii agresive corespunzător versiunii minorului, conducerea, de

către el, a organelor de cercetare penală în camera unde Ie-a indicat ranga din

metal susținut a fi fost obiectul contondent cu care a fost lovită victima,

depozițiile fiind date când minorul nu locuia cu tatăl lui.

Totodată,

raportat situației de fapt, instanța de apel nu a analizat încadrarea juridică

a faptei, asupra acestui aspect procurorul, și în faza rejudecării fondului

după casare, motivând neîndeplinirea circumstanței agravantă prev. de art. 176 alin.

(1) lit. a) C. pen.

În altă ordine

de idei, partea civilă B.V., în toate memoriile și scrisorile (cererile)

trimise cauzei inclusiv în faza judecării apelului, amintește constant un

moment important la care prezentă fiind, personal, ar fi luat cunoștință direct

de la inculpat despre o trăire, confesare a aceluia" (am dormit cu G. în

pat (când am fost la înmormântare), el s-a sculat, încă nu era ziuă și a ieșit

afară vorbind singur că ce-a crezut ea, că ia copilul și pleacă, ia că acuma

n-o să mai plece), astfel că, dacă instanța de apel ar fi analizat, prin

audierea părții, bineînțeles dacă ar fi citat-o legal, și această susținere,

coroborată cu alte împrejurări și probe relevante reținute de instanța de

rejudecare după casare, controlul său, posibil,; ar fi eliminat sau,

dimpotrivă, ar fi putut da relevanță juridică suspiciuni părții, grav prejudiciată

moral de uciderea fiicei sale, mai ales în condițiile în care instanța de apel

nu a analizat deloc în considerentele deciziei despre participarea acestei

părți în procesul penal, el fiindu-i recunoscut de legea procesual penală

dreptul de a critica latura penală și latura civilă.

Ca atare,

citând-o legal, instanța de apel poate, considerând vârsta înaintată și

situația materială deosebit de precară a respectivei părți, despre acestea B.V.

depunând, în tot cursul procesului penal, probe, conform disp. art. 77 alin. (3)

C. proc. pen., să o asculte, prin intermediul rețelei video și audio, cu respectarea

principiilor contradictorialității, al nemijlocirii, precum și a drepturilor

procesuale ale inculpatului.

Pentru

considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 3 C. proc.

pen., recursurile declarate de parchet și de către partea civilă fiind fondate,

în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost

admise, s-a casat decizia instanței de apel și s-a dispus rejudecarea de către

instanța competentă, Curtea de Apel Timișoara.

În rejudecare,

alături de motivele casării deciziei recurate, instanța urmează a analiza toate

celelalte susțineri din recursul parchetului.

În rejudecare,

prin Decizia penală nr. 73/A din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, în complet de divergență, a fost admis apelul

declarat de inculpat, s-a desființat sentința apelată și în baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a

fost achitat inculpatul M.G.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit

de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. a) C. pen.

Din analiza

sentinței apelate din prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu

potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel, în opinie

majoritară, reține următoarele:

În faza

cercetării judecătorești în rejudecarea apelului a fost audiat inculpatul,

partea civilă B.V. prin sistem audio-video, partea civilă M.A.C., a fost

desemnat un apărător din oficiu pentru părțile civile B.V. și B.I. potrivit

disp. art. 173 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere vârsta înaintată a

acestora, distanța mare la care aceștia locuiesc față de sediul instanțelor la

care se soluționează cauza. Părțile nu au solicitat alte probe.

Așa cum în mod

corect se reține prin rechizitoriu și prin considerentele sentinței apelate,

din anul 1996 inculpatul M.G.P. a început să trăiască în concubinaj cu victima B.M.,

cei doi locuind în imobilul proprietate personală a inculpatului din comuna

Siria, iar din relația dintre cei doi a rezultat minorul M.A.C. în vârstă de 8

ani la data săvârșirii faptei. înainte cu 2-3 ani de incident, relațiile dintre

cei doi s-au deteriorat existând neînțelegeri legate de faptul că inculpatul a

refuzat să se căsătorească cu victima, care îi spunea inculpatului că va părăsi

locuința conjugală împreună cu minorul și se va întoarce la casa părinților săi

din comuna Bogdan Vodă jud. Maramureș.

În data de 16

august 2005 inculpatul s-a înțeles cu martorii B.V. și B.G. să le transporte

marfă la Hațeg, jud. Hunedoara hotărând să se întâlnească în data de 17 august 2005

în jurul orelor 3,00. în cursul dimineții aceleași zile, respectiv în jurul

orelor 06.20, martorul B.S. s-a dus la locuința inculpatului găsind poarta de

acces în curte din strada înainte deschisă. De menționat că locuința

inculpatului avea două porți de acces, una dinspre strada înainte, una dinspre

strada M.E., iar martorul B.S. la începutul lunii mai 2005, a cumpărat de la

inculpat o vacă și deoarece nu avea unde să o țină s-a înțeles cu inculpatul ca

acesta să-i permită să țină vaca în grajdul lui, motiv pentru care zilnic în

jurul orelor 06,30 - 07.00 dimineața și seara în jurul orelor 20.00 martorul,

care era vecin cu inculpatul, se deplasa în grajdul situat în curtea acestuia

unde îngrijea vaca. Așa se explică faptul că în dimineața respectivă, după ce a

muls vaca, ieșind din grajd în curtea imobilului martorul a auzit pe minorul

Alin care plângea și striga „Mami, mami!", iar ulterior, observând ușa de

acces în locuință larg deschisă, geamul din zona sistemului de închidere spart,

a găsit victima în stare de inconștiență căzută la podea lângă pat, dezbrăcată

până la brâu și având chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, motiv pentru

care i-a alertat pe martorii N.F. și A.T., sesizând organele de poliție și

salvarea.

Ceea ce trebuie

dovedit în cauză este susținerea din rechizitoriu, însușită de către prima

instanță, referitoare la faptul că în dimineața zilei de 17 august 2005, între

orele 01.00-03.00, pe fondul relațiilor depreciate care existau între ei, în

urma unui conflict spontan, inculpatul ar fi început să o lovească pe concubina

sa aplicându-i mai multe lovituri cu o bară metalică, în special în zona

capului, în urma cărora aceasta a suferit leziuni descrise în raportul medico-legal,

completat ulterior, leziuni ce au condus ulterior la decesul victimei. De

asemenea, se susține că dupâ comiterea faptei, inculpatul ar fi simulat un atac

comis asupra locuinței de către o altă persoană în sensul că ar fi spart geamii

de la ușa de acces din curte în locuință, cea care corespunde holului interior,

lăsând această ușă deschisă, ar fi așezat victima într-o poziție ce sugera

violul, rupându-i lenjeria. Apoi inculpatul ai fi ieșit pe poarta secundară de

pe strada înainte, luând microbuzul parcat pe strada M.E. și plecând spre

locuința familiei B.V. unde a încărcat marfa familiei B.G. părăsind Siria în

jurul orelor 04.00-04.40 și plecând spre Hațeg, inculpatul ajungând la locuința

lui B.V. în jurul orelor 03,40.

Conform disp.

ari. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța poate pronunța condamnarea inculpatului

dacă se constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de

inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în

judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile

nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude

posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând

principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze

o soluție de condamnare neputându-se contura.

Singurele probe

care au condus la reținerea vinovăției inculpatului de către prima instanță în

rejudecare sunt expertizele biocriminalistice coroborate cu procesul verbal de

la fața locului, declarația martorei P.E.D., (fila 157 alin. (3) dosar u.p.),

declarațiile inculpatului care a învederat că ciorapul găsit la fața locului nu

corespundea mărimii piciorului său, dar există posibilitatea să-l fi atins,

precum și parte din declarația minorului M.A.C., fiul inculpatului și al

victimei, declarație din faza de urmărire penală referitoare la împrejurarea că

victima a fost lovită cu o bară de metal ca și corpul delict aflat la dosar,

întrucât cu ocazia cercetării locului faptei au fost identificate urme de

adâncire create în tocul ușii cu bara de fier considerată corp delict, precum

și existența între inculpat și victimă a unei stări conflictuale datorită

dorinței victimei de a încheia căsătoria, celelalte aspecte relatate de minor fiind

înlăturate dat fiind vârsta minorului la data decesului victimei și împrejurarea

că informațiile furnizate de acesta au fost contradictorii atât în faza

urmăririi penale cât și în fața instanței modificându-se în funcție de persoana

în îngrijirea căreia s-a aflat acesta.

Instanța de

apel constată că în cauză au fost audiați numeroși martori, dar aceștia au

furnizat informații fie cu privire la împrejurările ulterioare activității de

lovire a victimei, respectiv ora la care a ajuns inculpatul la martorul B., ora

la care a părăsit localitatea Siria, ora la care a fost găsită victima, ora la

care inculpatul a ajuns în localitatea Hațeg (martorii B.M., B.V., V.L., B.S.).

De asemenea, martorii B.S., N.G. au relatat aspecte privitoare la felul în care

a fost găsită victima, modul în care se găseau obiectele din casă iar martora P.E.

a învederat că victima avea bijuteriile asupra ei și că inculpatul a primit de

la spital bijuteriile pe care victima le avea asupra sa la momentul internării

sale.

Cea mai mare

parte din declarațiile martorilor furnizează aspecte despre personalitatea

inculpatului, iar unii martori N.M., R.l., C.M., C.O., M.l. relatează aspecte

privind implicarea inculpatului în săvârșirea de acte antisociale sau agresarea

fostei soții, aspecte subiective care nu vor fi luate în considerare la

soluționarea cauzei.

Cât privește

depoziția minorului M.A.C., audiat inclusiv de Înalta Curte de Casație

și Justiție, în recurs dar și de instanța de apel în rejudecare,

instanța constată că depoziția acestuia din faza de urmărire penală dată la

data de 24 noiembrie 2005, la 3 luni după incident și modificată ulterior în

faza de judecată nu poate fi luată în considerare întrucât este contradictorie,

a fost dată în funcție de persoana în a cărei îngrijire se afla minorul la acea

dată și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.

Astfel,

instanța nu poate reține din relatarea acestuia, așa cum a reținut prima

instanță în rejudecare, faptul că victima ar fi fost lovită de către inculpat

cu o bară metalică, deoarece în faza judecării apelului s-a dispus efectuarea

unei expertize biocriminalistice care să stabilească dacă pe această bară

metalică, care este indicată de către procuror ca fiind obiectul cu care s-a

produs crima, dacă există urme de sânge sau dacă se pot recolta profile A.D.N.,

însă concluziile acestui raport de expertiză biocriminalistic efectuat de I.M.L.

București a fost în sensul că nu există urme de sânge și nici nu s-au putut

recolta profile A.D.N. de pe acest obiect contondent. Mai mult decât atât,

audiat în faza de judecată inclusiv la data de 04 aprilie 2012 minorul M.A.C. a

arătat că a indicat acea bară metalică la indicațiile organelor de urmărire

penală, dar că nu a văzut cu ce a fost lovită victima.

În ceea ce

privește raportul de expertiză biocriminalistică din 05 septembrie 2005 (fila 75

vol. 1 dosar u.p.) din care rezultă că pe zona dungii negre interior și

exterior a ciorapului există un profil genetic ce aparține unei persoane de sex

masculin necunoscute, iar în zona tălpii este un amestec de profile genetice ce

provine minim de la două peroane, profilul genetic al inculpatului fiind inclus

în acest amestec, iar profilul genetic al A.D.N. extras de la inculpat este

inclus în amestecul de profile genetice obținut din microurmele de celule epiteliale

identificate pe sistemul de închidere tip vertai, prima instanță în rejudecare

consideră că potrivit și suplimentului la expertiza biocriminalistică s-a

stabilit fără putință de tăgadă că ciorapul din lână găsit la fața locului a

fost folosit la spargerea geamului și deschiderea încuietorii de tip vertai,

existând pe ambele obiecte același tip de profile genetice.

Instanța de

apel consideră că profilul A.D.N. al inculpatului în mod normal a fost

descoperit pe obiecte pe care acesta a avut sau putea avea acces, ciorapul

fiind găsit în fața casei așa cum rezulta din procesul verbal de cercetare la

fața locului, iar nerecunoașterea inițială a ciorapului corp delict în cauză,

nu-l poate inculpa pe inculpat pentru că într-o casă există numeroase obiecte

personale aparținând membrilor familiei, iar inculpatul nu putea să și le

amintească pe toate. De asemenea, acel ciorap pe care se aflau profile genetice

ce aparțin a cel puțin două persoane putea fi atins în orice alte împrejurări

de către inculpat, nefiind dovedit că a fost folosit doar la data la care a

fost comisă fapta și în scopul spargerii geamului și a deschiderii încuietorii

tip vertai.

Declarația

martorei P.E. referitoare la faptul că victima a fost găsită cu bijuteriile

asupra ei, iar aceste bijuterii ar fi fost restituite inculpatului la spital

după decesul victimei nu sunt de natură să dovedească faptul că inculpatul ar

fi autorul faptei.

Atitudinea

inculpatului, după auzul veștii că locuința sa a fost spartă și soția sa a fost

atacată și este la spital, în sensul că nu a părut deloc surprins de cele

auzite prin telefon de la martorul B.S., a fost interpretată subiectiv potrivit

depozițiilor unor martori și aceasta nu poate duce la concluzia că inculpatul

este autorul faptei.

În ceea ce

privește susținerea din rechizitoriu și considerentele primei instanțe în

rejudecare, referitoare la faptul că inculpatul ar fi încercat să inducă ideea

unui jaf sau a unui viol asupra victimei, instanța de apel constată că

inculpatul niciodată nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar sarcina probei

revine organelor de urmărire penală și instanței de judecată în dovedirea celor

întâmplate în noaptea de 17 august 2005.

Astfel în cauză

a fost dovedit faptul că victima nu a fost violată, iar din casă au fost

sustrase sume mici de bani cu toate că mai existau alte sume, iar victima purta

bijuterii, motiv pentru care mobilul crimei nu a putu fi stabilit.

De asemenea, în

ceea ce privește testarea cu poligraful aceasta nu constituie o probă în sine

motiv pentru care nu poate stabili vinovăția inculpatului.

În rejudecarea

apelului, instanța a audiat-o prin sistem audio-video pe partea civilă B.V.,

aceasta susținând că la înmormântarea victimei a stat într-un pat cu

inculpatul, iar acesta a ieșit afară pe ușă vorbind singur „că ce a crezut M.,

că ia copilul și pleacă la Maramureș. Iacă acu nu o să mai plece". De

asemenea partea civilă susține că l-a urmărit pe inculpat ieșind de la W.C.,

iar acesta ar fi zis „20-25 de ani vor mai trece" șr a început să o înjure

pentru că l-a urmărit.

Aceste

afirmații ale părții civile nu pot confirma vinovăția inculpatului, întrucât

fiind tatăl victimei argumentația acestuia este marcată de subiectivism și nu

se coroborează cu alte probe materiale motiv pentru care va fi înlăturată.

În cauză nu

există informații decisive în privința identificării reale a autorului, probele

științifice sunt inconsistente, întrucât expertiza biocriminalistică a

ciorapului nu poate conduce la inculpare, raportul de constatare

tehnico-științifică privind urmele create de bara metalică pe tocul ușii

locuinței inculpatului ridicate la indicația minorului nu este probă care să

demonstreze că inculpatul a acționat cu acel corp, deoarece potrivit

concluziile expertizei biocriminalistice efectuate asupra barei rezultă că pe

obiect nu existau urme de sânge și nu s-au putut recolta profile A.D.N. De

altfel, această bară metalică a fost ridicată de la locul faptei la mult timp

de la săvârșirea faptei cu toate că în dimineața zilei de 17 august 2005,

atunci când martorul B.S. după ce a descoperit victima în stare de inconștiență

a chemat atât salvarea cât și organele de cercetare penală care n-au procedat

la ridicarea acestui corp delict invocat prin actul de sesizare al instanței.

Alte probe

științifice care ar fi putut ajuta la stabilirea autorului sau autorilor faptei

respectiv firele de păr recoltate de la locul săvârșirii faptei nu au mai fost

găsite la organele de urmărire penală și nu au putut fi analizate așa cum

rezultă din adresa de la fila 98 Dosar nr. 19621/108/2006 al Curții de Apel

Timișoara.

Curtea înlătură

susținerea părților civile B.V. și B.I. prin apărător referitoare la faptul că

inculpatul ar fi comis crima pentru a încasa asigurarea de viață a concubinei

sale, deoarece asigurarea a fost efectuată cu aproximativ 2 ani înainte de data

faptei, iar inculpatul avea o stare materială foarte bună așa cum rezultă și

din declarația părții civile B.V., neexistând la dosar alte probe în acest

sens.

În ceea ce

privește susținerea procurorului referitoare la faptul că vinovăția

inculpatului a fost dovedită și potrivit depoziției martorei S.A. care a arătat

că în ziua înmormântării fiul victimei și al inculpatului era de mână cu fiica

sa, verișoara lui, și cu acea ocazie Ie-a spus ei și altor copii că tatăl lui

„a mai bătut-o pe maică-sa de mai multe ori, dar aceasta s-a sculat, însă acum

ea nu se mai scoală", deoarece aceasta este o probă indirectă, martora a

revenit asupra acestei declarații și aceasta este subiectivă în condițiile în

care cele relatate se susține că au fosf auzite de la un copil care la rândul

său a relatat cele spuse de minorul M.A.C., depoziția acestuia fiind înlăturată

de către instanță, în ceea ce privește inculparea tatălui său, inculpai în

prezenta cauză.

Potrivit art. 65

din C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine

organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată. Conform disp. art. 52 C.

proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și

disp. art. 6 parag. 2 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană acuzată de

infracțiune este prezumată ca nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal

stabilită. în caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este

înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice

îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). De altfel, nici probele

administrate cu ocazia rejudecării apelului nu au răsturnat prezumția de

nevinovăție a inculpatului M.G.P.

În ceea ce

privește încadrarea juridică stabilită de către prima instanță în rejudecare,

se constată că aceasta a fost motivată pe aspecte de fapt ale cauzei, respectiv

- aplicarea în mod repetat de multiple lovituri victimei atât în poziție verticală

în condițiile unei acțiuni de apărare din partea acesteia, cu mare intensitate,

cu o bară metalică, într-o zonă vitală a corpului, cea a capului, până la

zdrobirea craniului, producându-i leziuni grave, dovedind o violență excesivă,

nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare a copilului

victimei, cel care a descoperit cadavrul mamei sale dimineața - plecând de la

premisa că inculpatul este autorul infracțiunii. Instanța de apel constată că

atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada certă că inculpatul este cel care a

suprimat viața victimei, elementele de fapt susmenționate nu mai pot fi avute

în vedere pentru a se dispune stabili încadrarea juridică corectă a faptei.

În opinia

separată, s-a arătat că se impunea respingerea apelului declarat de inculpat și

menținerea sentinței de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de omor

deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. a) C. pen. Din

probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că

inculpatul apelant M.G.P. a săvârșit infracțiunea de omor deosebit de grav,

prin cruzimi, reținută în sarcina sa prin hotărârea de condamnare pronunțată de

Tribunalul Arad.

Starea de fapt

a fost reținută în mod corect de prima instanță, pe baza tuturor probelor

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată.

Probele, deși

indirecte, se coroborează și converg spre vinovăția inculpatului.

Astfel,

inculpatul a avut o reacție total deplasată la auzul veștii că locuința sa a

fost spartă și soția sa a fost atacată și este la spital. Nu a părut deloc

surprins de cele auzite prin tetefon de fa martorul B.S., c\ chiar părea în

cunoștință de cauză. în niciuna dintre cele două convorbiri telefonice avute

atunci cu acest martor nu a cerut amănunte despre cele întâmplate sau despre

starea victimei, sau chiar a copilului său minor, de 7 ani, pe care I-a lăsat

în casă cu victima. Principala preocupare a inculpatului a fost să-i ceară

acestui martor să ia banii din dulap, sub pretextul de a nu fi luați de

lucrătorii de poliție. în toate aceste condiții, inculpatul și-a continuat

drumul către orașul Hațeg.

Inculpatul a

manifestat și nesinceritate, încercând să inducă în eroare organele de anchetă

prin susținerea ideii că locuința a fost spartă de alte persoane în scop de jaf

sau/și viol. Inițial, el nu a recunoscut că îi aparține ciorapul găsit la fața

locu