ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală

nr. 8 din 17 ianuarie 2013 pronunțată

de Tribunalul Caras Severin în Dosarul nr. 8230/115/2012 s-au dispus

următoarele:

S-a respins cererea formulată de

apărătorul din oficiu al inculpatului, de schimbare a încadrării juridice a

faptei săvârșite de inculpat, din art. 174, 175 lit. d) C. pen. în art. 183 C.

pen.

În baza art.

174, 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art.320 alin. (7) C. proc. pen., s-a

dispus condamnarea, inculpatului I.P. la o pedeapsă de 10 (zece) ani

închisoare.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

și art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege).

În baza art.88 C. pen. s-a dedus din

pedepsea aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv,

începând cu data de 29 iunie 2012 până la zi, iar în baza art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 de zile.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen.,

art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G.

nr.72/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul

Clinic Municipal de Urgență Timișoara, inculpatul fiind obligat la plata sumei

de 1.335,495 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin

rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 27

noiembrie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

inculpatul I.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prev.

și ped. de art. 174, 175 lit. d) C. pen., reținându-se că, în perioada

mai-iunie 2012, a agresat-o în mod repetat pe concubina sa, S.R., cauzându-i

acesteia decesul la data de 27 iunie 2012.

La dosarul cauzei s-a atașat Dosarul de

urmărire penală nr. 338/P/2012, fiind, totodată, audiat inculpatul.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul I.P. a trăit în concubinaj

cu victima S.R. circa un an și șase luni. încă de la începutul anului 2012,

aceștia consumau frecvent băuturi alcoolice. Aproape de locuința acestora,

locuia și mama victimei - S.M. - care venea în vizită aproape zilnic, iar din

declarația acesteia a rezultat că, în ultimul timp, inculpatul își bătea

concubina, mai ales seara și noaptea.

La sfârșitul lunii mai 2012, inculpatul

a lovit-o pe victimă în zona capului, aceasta fiind dusă de mama sa la Centrul

de Urgențe Anina, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. La începutul

lunii iunie 2012, aceeași martoră a văzut cum inculpatul a lovit victima pe

scările locuinței, iar ca urmare a loviturilor primite în zona feței și

corpului, victima a căzut, fiind apoi ridicată de inculpat și dusă în camera

ei, unde inculpatul a continuat să o lovească.

În dimineața zilei de 20 iunie 2012,

martora S.M. a venit din nou la locuința fiicei sale, găsind-o pe aceasta

singură în casă și având urme de sânge pe față și pe gât, sânge fiind de

asemenea și pe lenjeria de pe pat. Dându-și seama că fiica ei a fost bătută din

nou de către concubinul acesteia - I.P., martora S.M. a solicitat ambulanța

pentru a fi transportată la spital.

Din procesul-verbal din data de 04

iulie 2012 a rezultat că în registrul de evidență-consultații de la Centrul de

Urgență Anina a fost înregistrată consultația medicală efectuată pacientei S.R.

la 24 mai 2012, diagnosticul fiind „traumatism cranio-cerebral deschis și

tahicardie

”

. În urma discuțiilor purtate cu

asistenta medicală M.L., victima a relatat că a fost agresată fizic de către

concubinul ei I.P.

Totodată, martorii S.M., M.A., D.V. și

V.F., vecini cu victima și inculpatul, au declarat că victima S.R. le-a spus

uneori că, concubinul ei o bate foarte rău, că are rupt maxilarul, fiind văzută

cu urme de lovituri pe față și corp și că au aflat că de aproximativ două

săptămâni, de la începutul lunii iunie 2012, victima se afla imobilizată la

pat.

Martora M.G. - asistent la Serviciul

Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Stația Anina - a declarat că, la data de 20

iunie 2012, a găsit-o pe victimă așezată în pat, cu fața și toată zona capului

umflată de la agresiune și că aceasta nu putea vorbi și nu se putea mișca. în

registrul de evidență a fost consemnat diagnosticul „politraumatism prin

agresiune

”

, victima fiind transportată la

Spitalul de Urgență Reșița.

Din declarația medicului de la

Spitalul de Urgență Reșița - L.C. - a rezultat că pacienta S.R. prezenta

traumatism cranio-cerebral închis, dureri abdominale și toracice, fracturi

costale vechi vicios consolidate, fractură de mandibulă și alterarea funcțiilor

vitale, pacienta fiind transportată la Spitalul Clinic Municipal de Urgență

Timișoara, unde aceasta a decedat în data de 27 iunie 2012.

Din Raportul medico-legal din 18

septembrie 2012 a rezultat că victima S.R. a fost internată în perioada 20-27

iunie 2012 la Spitalul Clinic Municipal Timișoara - Clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială,

cu diagnosticul: traumatism maxilo-facial și toracic prin agresiune,

reținându-se fractură mandibulară stângă, fractură oase nazale, fractură arc

zigomatic lateral, fractură vertebre C3-C5, fracturi costale C6-C10,

incapacitate locomotorie, leziunile indicând o anumită vechime, nefiind semne

de traumatism recent. Din același raport medico-legal a mai rezultat că victima

prezenta un număr de 8 leziuni de violență externă: în zona ochilor, în

regiunea temporală dreaptă și obraz drept, în regiunea cervicală posterioară,

în regiunea temporală stângă inferioară și dosul mâinii stângi. S-a

concluzionat că moartea victimei S.R. a fost de natură violentă și s-a datorat

insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu

traumatism cranio-facial-cervical acut deschis și toraco-abdominal complicat în

evoluție cu bronho-pneumonie și meningo-encefalită. Leziunile de violență de la

nivelul feței, regiunea cervicală posterioară și coloanei cervicale s-au putut

produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure. Celelalte leziuni de

violență, și anume: fracturi costale bilateral fața posterioară a toracelui,

respectiv infiltratele hemoragice retroperitoneale bilateral și rinichiul stâng

s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil cădere

pe sol. S-a apreciat că vechimea leziunilor de violență poate fi de aproximativ

10-15 zile anterior decesului.

Din adresa din 09 octombrie 2012 a

Serviciului Județean de Medicină Legală Caraș-Severin a rezultat că leziunile

constatate și consemnate în Raportul de autopsie medico-legală sunt situate pe

mai multe planuri anatomice și acestea nu se puteau realiza în urma unei

singure căderi, ele putând fi produse prin mecanisme complexe asociate (cădere

repetată și/sau lovire urmată de căderea victimei, compresiune

toraco-abdominală).

În faza de urmărire penală, inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că a ajutat victima să urce

scările locuinței lor pentru a merge la toaletă, a lăsat victima acolo și s-a

întors în casă, observând la un moment dat că victima a căzut pe scări atunci

când s-a întors singură. Din declarațiile acestuia nu a rezultat că victima ar

fi căzut de mai multe ori de la înălțime, ori, din actele medico-legale a

rezultat că leziunile constatate asupra victimei nu se puteau produce doar în

urma unei singure căderi.

Din Raportul de constatare

tehnico-științifică din 13 august 2012 a rezultat că răspunsurile inculpatului

la întrebările relevante au evidențiat modificări care sunt interpretate ca

indici cerți ai comportamentului simulat.

Martora S.M. - mama victimei - a

declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, neavând prezenții, fiind de

acord să dea declarație de martor.

În faza de urmărire penală, Spitalul

Clinic Municipal Timișoara nu a indicat suma reprezentând cheltuielile de

spitalizare ce au fost necesare pentru tratamentul victimei S.R., însă la

termenul de judecată din 17 ianuarie 2013 s-a comunicat, prin adresă, faptul că

această unitate spitalicească se constituie parte civilă cu suma de 1.335,495

lei.

Fiind audiat în instanță,

inculpatul I.P. a arătat că se

prevalează de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

recunoscând în totalitate învinuirea adusă și însușindu-și probatoriul

administrat în faza de urmărire penală și încadrarea juridică. Totodată, a fost

de acord să plătească despăgubirile civile solicitate.

În raport de probatoriul administrat

în cursul urmăririi penale și de declarația de recunoaștere a inculpatului,

prima instanță a constatat vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei prev. de

art. 174, 175 lit. d) C. pen.

Referitor la cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată la ultimul termen de judecată de apărătorul

inculpatului I.P., respectiv din art. 174, 175 lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen.,

instanța a constatat prioritar că, în conjunctura în care inculpatul s-a

prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., și-a însușit de

plano încadrarea juridică a faptei stabilită de organele de urmărire penală.

Totodată, s-a constatat că solicitarea formulată este nefondată reținându-se că

pentru existența infracțiunii de omor, latura subiectivă se poate realiza și

printr-o intenție indirectă, de acceptare a rezultatului socialmente periculos,

criteriile de determinare a acestei poziții psihice nefiind statuate doar pe

baza atitudinii infractorului de după săvârșirea faptei (după cum invocă

apărarea), ci mai ales pe baza unor elemente faptice legate de numărul și

intensitatea loviturilor aplicate, regiunile corpului în care s-au aplicat

lovituri, instrumentele folosite de făptuitor. Din cele expuse a rezultat fără

putință de tăgadă că bătăile repetate aplicate victimei, obiectele contondente

cu care aceasta a fost lovită de-a lungul timpului potrivit propriilor

afirmații și declarațiilor unor martori audiați în cursul urmăririi penale,

modul în care inculpatul a lovit-o și zonele corpului spre care a direcționat

loviturile, a conturat existența cel puțin a intenției indirecte în săvârșirea

acestei fapte. Ca atare, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost

respinsă ca nefondată.

Astfel, în urma reținerii vinovăției

inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

precum și ținând cont de diminuarea limitelor de pedeapsă în cota prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă

orientată spre minimul special prevăzut de lege, criteriile de

proporționalizare fiind reprezentate de atitudinea sinceră manifestată de

inculpat în faza de judecată, precum și de modul de săvârșire a faptei și de

gradul concret de pericol social reprezentat de aceasta.

În afară de pedeapsa principală

stabilită pentru inculpat, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C.

pen. (cu excepția dreptului de a alege). De asemenea, pe durata executării

pedepsei principale, până la eventuala grațiere sau împlinirea termenului de

prescripție a executării acesteia, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa

accesorie de interzicere a unor drepturi.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator

administrat, s-a constatat că acțiunea civilă formulată de partea civilă

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este admisibilă în totalitate,

acesteia fiindu-i acordate în întregime daunele materiale solicitate, respectiv

cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirea victimei S.R., la dosar fiind

depuse înscrisurile care atestă prejudiciul indirect cauzat prin conduita

infracțională a inculpatului. De asemenea, inculpatul a declarat că este de

acord cu plata acestor daune.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin și inculpatul I.P.

În motivele de apel ale parchetului

s-a criticat hotărârea primei instanțe

sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului I.P., apreciindu-se că

prima instanță nu a procedat la o aplicare justă a dispozițiilor art. 72 C.

pen. întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare nu a constituit o reflectare justă

și proporțională în comparație cu gravitatea faptei comise, persoana

inculpatului și atitudinea acestuia.

În acest sens, s-a arătat că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una dintre cele mai grave,

astfel că gradul de pericol social reprezentat de această faptă nu poate

constitui un argument care să justifice aplicarea unei pedepse orientată spre

minim.

În memoriul depus de către inculpat,

acesta a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., arătând că nu a

avut intenția de a o omorî pe concubina sa și că, potrivit raportului de

expertiză medico legală, decesul victimei a survenit în urma unor lovituri mai

vechi, nefiind constatate lovituri recente.

Prin Decizia penală

nr. 72/A din 4 aprilie 2013, Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin și de inculpatul I.P.

În considerentele acestei hotărâri,

plecând de la constatarea că sentința penală apelată este legală și temeinică,

în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în

cauză, instanța de apel a supus analizei numai criticile formulate atât de

parchet, cât și de inculpat, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.

În urma acestei analize, instanța a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată,

reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicarea pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului

penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau

atenuează răspunderea penală.

Totodată, s-a

reținut că individualizarea judiciară a pedepsei nu s-a făcut în mod arbitrar

de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul

penal care a stabilit anumite criterii de individualizare expres reglementate

de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea

inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. În

literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a

pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea

infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural,

antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă

cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin

săvârșirea unei infracțiuni să fie proporțională cu particularitățile

făptuitorului împotriva căruia se aplică fundamentându-se prin urmare ideea de

personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu

particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

În concluzie, s-a apreciat că prima

instanță a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată

inculpatului, luând în considerare atitudinea acestuia de dispreț față de

valorile sociale ce caracterizează respectarea dreptului la viață, integritate

corporală și sănătate a persoanei, relații sociale a căror încălcare aduc

atingere climatului de dezvoltare normală a vieții persoanei, impunându-se

sancționarea unor comportamente antisociale care aduc atingere uneia dintre

cele mai importante valori sociale. Astfel, reținându-se că pentru infracțiunea

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv omor calificat în

varianta reglementată de art. 175 lit. d) C. pen., limitele de pedeapsă sunt

închisoarea de la 15 la 25 ani, iar reținerea cauzei de reducere a pedepsei

urmare a recunoașterii faptei conduce la reducerea acestor limite între 10 și

16 ani și 6 luni, instanța de apel a apreciat că orientarea instanței de fond

la pedeapsa închisorii de 10 ani, care reprezintă minimul prevăzut de lege

pentru fapta comisă raportat la atitudinea sinceră a inculpatului a fost

justificată, fiind realizat scopul pedepsei așa cum este acesta definit de art.

52 C. pen..

Pentru aceste considerente, apelurile

declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs

inculpatul I.P., fără a motiva în scris calea de atac, în termenul prevăzut de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În condițiile art. 291 alin. (3) C.

proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 24

septembrie 2013, a fost preschimbat la data de 28 august 2013.

La termenul de dezbateri din 28 august

2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul desemnat să-i acorde

asistență juridică a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului

în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta de parcursul

procesului penal.

Examinând

recursul declarat de inculpatul I.P. prin raportare la dispozițiile art. 385 C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în raport de

data pronunțării deciziei atacate, 4 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată că inculpatul nu

a motivat recursul în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., așa încât, potrivit art. 385

10

alin. (2)

1

cu

referire la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte nu va

proceda la examinarea criticilor circumscrise de apărare motivului de recurs

prev. de art. 385

9

pct.17

2

C. proc. pen., nefiind

îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar

trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat I.P. a

invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct.17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează

reducerea pedepsei aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală

corectă adoptată de acesta de parcursul procesului penal.

Or, individualizarea pedepsei și a

modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere asupra mai

multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor

criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev.

de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse examenului instanței de recurs.

Se apreciază însă că aspectele

invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de

recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului

art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau

supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în

raport cu prevederile art. 72 din C. pen., sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege

”

.

Urmare intrării în vigoare a Legii

nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență

în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al

legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au

aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul

textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a

pedepsei aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport de natura

criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei

aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de

casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere și

împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a

apelului.

În consecință, în raport de aspectele

anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita

individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici celui

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată,

niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Ca urmare, având în vedere toate

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.P.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.P. împotriva Deciziei penale nr. 72/A din 04 aprilie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2012 la 28 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28

mai 2013.