ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 8 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Caras Severin în Dosarul nr. 8230/115/2012 s-au dispus următoarele: S-a respins cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului, de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din art. 174, 175 lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen. În baza art. 174, 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art.320 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea, inculpatului I.P. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare. În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege). În baza art.88 C. pen. s-a dedus din pedepsea aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 29 iunie 2012 până la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 de zile. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr.72/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 1.335,495 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 27 noiembrie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 174, 175 lit. d) C. pen., reținându-se că, în perioada mai-iunie 2012, a agresat-o în mod repetat pe concubina sa, S.R., cauzându-i acesteia decesul la data de 27 iunie 2012. La dosarul cauzei s-a atașat Dosarul de urmărire penală nr. 338/P/2012, fiind, totodată, audiat inculpatul. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele: Inculpatul I.P.

a trăit în concubinaj cu victima S.R. circa un an și șase luni. încă de la începutul anului 2012, aceștia consumau frecvent băuturi alcoolice. Aproape de locuința acestora, locuia și mama victimei - S.M. - care venea în vizită aproape zilnic, iar din declarația acesteia a rezultat că, în ultimul timp, inculpatul își bătea concubina, mai ales seara și noaptea. La sfârșitul lunii mai 2012, inculpatul a lovit-o pe victimă în zona capului, aceasta fiind dusă de mama sa la Centrul de Urgențe Anina, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. La începutul lunii iunie 2012, aceeași martoră a văzut cum inculpatul a lovit victima pe scările locuinței, iar ca urmare a loviturilor primite în zona feței și corpului, victima a căzut, fiind apoi ridicată de inculpat și dusă în camera ei, unde inculpatul a continuat să o lovească.

În dimineața zilei de 20 iunie 2012, martora S.M. a venit din nou la locuința fiicei sale, găsind-o pe aceasta singură în casă și având urme de sânge pe față și pe gât, sânge fiind de asemenea și pe lenjeria de pe pat. Dându-și seama că fiica ei a fost bătută din nou de către concubinul acesteia - I.P., martora S.M. a solicitat ambulanța pentru a fi transportată la spital. Din procesul-verbal din data de 04 iulie 2012 a rezultat că în registrul de evidență-consultații de la Centrul de Urgență Anina a fost înregistrată consultația medicală efectuată pacientei S.R. la 24 mai 2012, diagnosticul fiind „traumatism cranio-cerebral deschis și tahicardie ” . În urma discuțiilor purtate cu asistenta medicală M.L., victima a relatat că a fost agresată fizic de către concubinul ei I.P.

Totodată, martorii S.M., M.A., D.V. și V.F., vecini cu victima și inculpatul, au declarat că victima S.R. le-a spus uneori că, concubinul ei o bate foarte rău, că are rupt maxilarul, fiind văzută cu urme de lovituri pe față și corp și că au aflat că de aproximativ două săptămâni, de la începutul lunii iunie 2012, victima se afla imobilizată la pat. Martora M.G. - asistent la Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Stația Anina - a declarat că, la data de 20 iunie 2012, a găsit-o pe victimă așezată în pat, cu fața și toată zona capului umflată de la agresiune și că aceasta nu putea vorbi și nu se putea mișca. în registrul de evidență a fost consemnat diagnosticul „politraumatism prin agresiune ” , victima fiind transportată la Spitalul de Urgență Reșița.

Din declarația medicului de la Spitalul de Urgență Reșița - L.C. - a rezultat că pacienta S.R. prezenta traumatism cranio-cerebral închis, dureri abdominale și toracice, fracturi costale vechi vicios consolidate, fractură de mandibulă și alterarea funcțiilor vitale, pacienta fiind transportată la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unde aceasta a decedat în data de 27 iunie 2012. Din Raportul medico-legal din 18 septembrie 2012 a rezultat că victima S.R. a fost internată în perioada 20-27 iunie 2012 la Spitalul Clinic Municipal Timișoara - Clinica de Chirurgie oro-maxilo-facială, cu diagnosticul: traumatism maxilo-facial și toracic prin agresiune, reținându-se fractură mandibulară stângă, fractură oase nazale, fractură arc zigomatic lateral, fractură vertebre C3-C5, fracturi costale C6-C10, incapacitate locomotorie, leziunile indicând o anumită vechime, nefiind semne de traumatism recent.

Din același raport medico-legal a mai rezultat că victima prezenta un număr de 8 leziuni de violență externă: în zona ochilor, în regiunea temporală dreaptă și obraz drept, în regiunea cervicală posterioară, în regiunea temporală stângă inferioară și dosul mâinii stângi. S-a concluzionat că moartea victimei S.R. a fost de natură violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu traumatism cranio-facial-cervical acut deschis și toraco-abdominal complicat în evoluție cu bronho-pneumonie și meningo-encefalită. Leziunile de violență de la nivelul feței, regiunea cervicală posterioară și coloanei cervicale s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure.

Celelalte leziuni de violență, și anume: fracturi costale bilateral fața posterioară a toracelui, respectiv infiltratele hemoragice retroperitoneale bilateral și rinichiul stâng s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil cădere pe sol. S-a apreciat că vechimea leziunilor de violență poate fi de aproximativ 10-15 zile anterior decesului. Din adresa din 09 octombrie 2012 a Serviciului Județean de Medicină Legală Caraș-Severin a rezultat că leziunile constatate și consemnate în Raportul de autopsie medico-legală sunt situate pe mai multe planuri anatomice și acestea nu se puteau realiza în urma unei singure căderi, ele putând fi produse prin mecanisme complexe asociate (cădere repetată și/sau lovire urmată de căderea victimei, compresiune toraco-abdominală).

În faza de urmărire penală, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că a ajutat victima să urce scările locuinței lor pentru a merge la toaletă, a lăsat victima acolo și s-a întors în casă, observând la un moment dat că victima a căzut pe scări atunci când s-a întors singură. Din declarațiile acestuia nu a rezultat că victima ar fi căzut de mai multe ori de la înălțime, ori, din actele medico-legale a rezultat că leziunile constatate asupra victimei nu se puteau produce doar în urma unei singure căderi. Din Raportul de constatare tehnico-științifică din 13 august 2012 a rezultat că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante au evidențiat modificări care sunt interpretate ca indici cerți ai comportamentului simulat.

Martora S.M. - mama victimei - a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, neavând prezenții, fiind de acord să dea declarație de martor. În faza de urmărire penală, Spitalul Clinic Municipal Timișoara nu a indicat suma reprezentând cheltuielile de spitalizare ce au fost necesare pentru tratamentul victimei S.R., însă la termenul de judecată din 17 ianuarie 2013 s-a comunicat, prin adresă, faptul că această unitate spitalicească se constituie parte civilă cu suma de 1.335,495 lei. Fiind audiat în instanță, inculpatul I.P. a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în totalitate învinuirea adusă și însușindu-și probatoriul administrat în faza de urmărire penală și încadrarea juridică.

Totodată, a fost de acord să plătească despăgubirile civile solicitate. În raport de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și de declarația de recunoaștere a inculpatului, prima instanță a constatat vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei prev. de art. 174, 175 lit. d) C. pen. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la ultimul termen de judecată de apărătorul inculpatului I.P., respectiv din art. 174, 175 lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen., instanța a constatat prioritar că, în conjunctura în care inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., și-a însușit de plano încadrarea juridică a faptei stabilită de organele de urmărire penală.

Totodată, s-a constatat că solicitarea formulată este nefondată reținându-se că pentru existența infracțiunii de omor, latura subiectivă se poate realiza și printr-o intenție indirectă, de acceptare a rezultatului socialmente periculos, criteriile de determinare a acestei poziții psihice nefiind statuate doar pe baza atitudinii infractorului de după săvârșirea faptei (după cum invocă apărarea), ci mai ales pe baza unor elemente faptice legate de numărul și intensitatea loviturilor aplicate, regiunile corpului în care s-au aplicat lovituri, instrumentele folosite de făptuitor.

Din cele expuse a rezultat fără putință de tăgadă că bătăile repetate aplicate victimei, obiectele contondente cu care aceasta a fost lovită de-a lungul timpului potrivit propriilor afirmații și declarațiilor unor martori audiați în cursul urmăririi penale, modul în care inculpatul a lovit-o și zonele corpului spre care a direcționat loviturile, a conturat existența cel puțin a intenției indirecte în săvârșirea acestei fapte. Ca atare, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată. Astfel, în urma reținerii vinovăției inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor calificat, precum și ținând cont de diminuarea limitelor de pedeapsă în cota prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, criteriile de proporționalizare fiind reprezentate de atitudinea sinceră manifestată de inculpat în faza de judecată, precum și de modul de săvârșire a faptei și de gradul concret de pericol social reprezentat de aceasta. În afară de pedeapsa principală stabilită pentru inculpat, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege). De asemenea, pe durata executării pedepsei principale, până la eventuala grațiere sau împlinirea termenului de prescripție a executării acesteia, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie de interzicere a unor drepturi.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat, s-a constatat că acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este admisibilă în totalitate, acesteia fiindu-i acordate în întregime daunele materiale solicitate, respectiv cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirea victimei S.R., la dosar fiind depuse înscrisurile care atestă prejudiciul indirect cauzat prin conduita infracțională a inculpatului. De asemenea, inculpatul a declarat că este de acord cu plata acestor daune. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin și inculpatul I.P.

În motivele de apel ale parchetului s-a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului I.P., apreciindu-se că prima instanță nu a procedat la o aplicare justă a dispozițiilor art. 72 C. pen. întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare nu a constituit o reflectare justă și proporțională în comparație cu gravitatea faptei comise, persoana inculpatului și atitudinea acestuia. În acest sens, s-a arătat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una dintre cele mai grave, astfel că gradul de pericol social reprezentat de această faptă nu poate constitui un argument care să justifice aplicarea unei pedepse orientată spre minim.

În memoriul depus de către inculpat, acesta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., arătând că nu a avut intenția de a o omorî pe concubina sa și că, potrivit raportului de expertiză medico legală, decesul victimei a survenit în urma unor lovituri mai vechi, nefiind constatate lovituri recente. Prin Decizia penală nr. 72/A din 4 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin și de inculpatul I.P. În considerentele acestei hotărâri, plecând de la constatarea că sentința penală apelată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză, instanța de apel a supus analizei numai criticile formulate atât de parchet, cât și de inculpat, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.

În urma acestei analize, instanța a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată, reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Totodată, s-a reținut că individualizarea judiciară a pedepsei nu s-a făcut în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal care a stabilit anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

În concluzie, s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, luând în considerare atitudinea acestuia de dispreț față de valorile sociale ce caracterizează respectarea dreptului la viață, integritate corporală și sănătate a persoanei, relații sociale a căror încălcare aduc atingere climatului de dezvoltare normală a vieții persoanei, impunându-se sancționarea unor comportamente antisociale care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale.

Astfel, reținându-se că pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv omor calificat în varianta reglementată de art. 175 lit. d) C. pen., limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 15 la 25 ani, iar reținerea cauzei de reducere a pedepsei urmare a recunoașterii faptei conduce la reducerea acestor limite între 10 și 16 ani și 6 luni, instanța de apel a apreciat că orientarea instanței de fond la pedeapsa închisorii de 10 ani, care reprezintă minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă raportat la atitudinea sinceră a inculpatului a fost justificată, fiind realizat scopul pedepsei așa cum este acesta definit de art. 52 C. pen.. Pentru aceste considerente, apelurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.P., fără a motiva în scris calea de atac, în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În condițiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., termenul inițial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 24 septembrie 2013, a fost preschimbat la data de 28 august 2013. La termenul de dezbateri din 28 august 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta de parcursul procesului penal.

Examinând recursul declarat de inculpatul I.P. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 4 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, se constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., așa încât, potrivit art. 385 10 alin. (2) 1 cu referire la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de apărare motivului de recurs prev. de art. 385 9 pct.17 2 C. proc.

pen., nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat I.P. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct.17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează reducerea pedepsei aplicate inculpatului în raport de conduita procesuală corectă adoptată de acesta de parcursul procesului penal. Or, individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse examenului instanței de recurs. Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege ” . Urmare intrării în vigoare a Legii nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță. Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În consecință, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. și nici celui prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva Deciziei penale nr. 72/A din 04 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2012 la 28 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 mai 2013.