ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2011

Asupra recursurilor de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 443 din 9 noiembrie 2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.G.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile civile B.V., B.I., Spitalul județean Arad și M.I.A., acesta din urmă având calitatea de curator. În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 61 din 26 octombrie 2005 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul nr. 291/P/2005 din 27 februarie 2006, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. În esență, rechizitoriul a reținut că inculpatul, în noaptea de 17 august 2005 a aplicat multiple lovituri, cu un obiect contondent idoneu producerii rezultatului letal, concubinei sale B.M., decesul acesteia instalându-se la 21 august 2005. La cercetarea judecătorească, s-a reținut că începând cu anul 1996, inculpatul a întreținut relații de concubinaj cu B.M., ambii locuind în casa situată în jud. Arad. Din conviețuirea celor doi s-a născut copilul M.A.C., la acea dată el fiind în vârstă de 8 ani.

Cu aproximativ 2-3 ani înaintea datei de 17 august 2005, relațiile concubinilor s-au deteriorat, mai ales pe fondul refuzului inculpatului de a se căsători cu cea care-i era concubină și cauzat și de comportamentul lui, violent, acestea determinând-o pe femeie să încerce să părăsească, împreună cu minorul, domiciliul inculpatului și să se retragă la părinții ei. În aceeași localitate, inculpatul avea un spațiu comercial, concubina lui și P.A.M., fiind vânzătoare acolo. Totodată, inculpatul era și proprietarul unui vehicul cu care, adesea, contra cost, realiza transport de legume pentru cetățenii din zonă. În contextul amintit, la 16 august 2005, inculpatul se înțelesese cu B.V. și cu B.G.

să le transporte legume la Hațeg, jud. Hunedoara, întâlnirea dintre ei fiind stabilită pentru ora 3.00 din noaptea de 17 august 2005. Incinta curții locuinței inculpatului avea, ca acces, două intrări, una cunoscută numai de cei din preajma sa și de puțini vecini, respectiv cea de pe str. Î., poarta căreia era asigurată din interior cu o pârghie metalică acționată cu o sfoară, deschiderea din exterior făcându-se prin tragere din stradă. Posibil, urmare unui conflict spontan, inculpatul, la o oră apreciată ca fiind între 2.30 – 3.00 , și-a lovit concubina în cap, după care a ieșit pe poarta de la str. Î., a pornit motorul vehiculului și s-a deplasat spre locuința lui B.V., a încărcat marfa, a rulat în continuare la familia B.G.

și a părăsit comuna la orele 4.00 - 4.40 îndreptându-se spre Hațeg. La B.V., inculpatul a ajuns în jurul orei 3.40, încărcarea mărfii durând aprox.20 minute. La ora 6.20, B.S., cunoscut al inculpatului, s-a dus în curtea acestuia, pătrunderea având loc de pe str. Î., poarta găsind-o deschisă, anterior ei convenind ca primul să-și țină vaca în grajdul inculpatului, iar pentru a o hrăni și adăpa, el, zilnic, în jurul orei 6.30 –7.00 și seara ora 20.00, având acceptul de a intra astfel în incinta curții. După ce a muls vaca și după ieșirea din grajd, B.S. a auzit un plânset de copil și strigăte „mami, mami”. Alertat și pentru că a recunoscut vocea minorului inculpatului, B.S. a observat că ușa de acces în casa inculpatului era larg deschisă, geamul acestuia de la nivelul sistemului de închidere, era spart, a sesizat că în camera din dreapta intrării, B.M.

era căzută la podea, lângă pat, dezbrăcată până la talie, cu chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, era inconștientă și sângera abundent, toate acestea determinându-l să-i anunțe pe N.F. și pe A.T., ulterior poliția și ambulanța. Ulterior participării la îmbarcarea victimei în ambulanță și sosirii șefului postului local de poliție la fața locului, B.S. l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil și i-a spus că la el acasă sunt probleme în sensul că cineva a spart ușa și a bătut-o pe B.M., inculpatul i-a comunicat că se află la ieșirea din Deva spre Hațeg, dar nu a părut surprins de cele aflate, nu a întrebat nimic în legătură cu starea victimei și minor. Această atitudine a inculpatului a fost sesizată și de B.M., persoană care împreună cu nepoata ei în vârstă de 6 ani se afla în vehiculul inculpatului.

S-a mai reținut că inculpatul și-a apelat fratele și l-a îndemnat să se ducă la Arad pentru a se interesa despre starea victimei. Ulterior, fratele lui, telefonic, l-a anunțat că B.M. este în comă, după care inculpatul l-a sunat pe B.S. și i-a cerut să intre în prima cameră a casei lui, aici spunându-i că într-un dulap se găsesc bani pe care să-i ia pentru a nu fi sustrași de polițiști, convorbirea fiind auzită de lucrătorul de poliție Hirina. În continuare, în jurul orei 8.30, după ce a descărcat marfa în Hațeg, inculpatul s-a reîntors spre Șiria, el fiind însoțit de V.L. și fiica ei, K.M. Pe traseu, inculpatul a vorbit la telefon, de mai multe ori, cu fratele lui, acesta îi comunica ce se întâmpla la spitalul din Deva, el a cumpărat 5 saci cu cartofi și la sugestia lui V.L.

de a duce personal să vadă starea concubinei, inculpatul a refuzat spunându-i că merge acasă să-și vadă copilul. Dar, ajuns în Șiria, s-a interesat despre soarta minorului doar spre seară și l-a văzut abia în 18 august 2005, în locuința lui B.S. Inculpatul a negat comiterea faptei, a susținut că relațiile cu concubina lui au fost foarte bune, o singură dată a lovit-o cu palmele peste cap și peste figură, iar cu referire la orele interesând cauza, a susținut că a dormit în camera din dreapta intrării împreună cu B.M. și cu minorul, dar că femeia, de fapt, nu adormise pentru că se îndeletnicea cu facerea monetarului și actelor firmei lui.

La fel, victima l-ar fi trezit la ora 3.00, el a părăsit casa la 3.15, victima l-a condus până la mașina parcată în stradă, în fața porții, că din casă el a luat 20 milioane de lei și că i-ar fi dispărut 70 milioane de lei și posibil, 25 lei și 240 euro, sume ce se aflau pe același raft unde s-au găsit 2400 Euro, 1.120 dolari SUA, 35 milioane de lei, o cutie cu bijuterii din aur. La cercetarea efectuată la locul faptei, a fost ridicat un ciorap din lână croșetat manual, expertizarea lui relevând că profilul genetic al ADN-ului extras din proba de referință recoltată de la inculpat este inclus în amestecul de profile genetice obținute din microurmele de celule epiteliale identificate în zona tălpii, inclus în amestec din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul de închidere al geamului.

Inculpatul nu a recunoscut că ar fi văzut vreodată acel ciorap în locuința lui. S-a mai reținut că mobilierul și alte obiecte din locuință nu au fost răscolite, pe măsuța din camera unde a fost găsită victima, la vedere, erau 30 Euro și 500.000 lei, bijuteriile din aur purtate de victimă au fost găsite asupra ei, roleta geamului încăperii în care dormeau inculpatul și concubina lui era întredeschisă și ridicată până la jumătatea ferestrei. Inculpatul, personal, a cerut testarea sa, raportul Laboratorului Poligraf al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj stabilind că la întrebările relevante, în traseele diagramelor s-au evidențiat modificări psiho-fiziologice caracteristice reactivității emoționale ce au condus la concluzia că el nu a fost sincer, observația psiho-comportamentală punând în evidență note ale comportamentului simulat.

Susținând, ulterior, că este eronat rezultatul testării, inculpatul a refuzat solicitarea parchetului de a fi supus unei noi testări poligraf la București, el motivând că testarea ar antrena eroare judiciară. Examinând materialul probator, instanța a motivat că inculpatul nu este autorul faptei, soluția argumentând-o pe fragmente din declarațiile martorilor, acestea, spune instanța, rezumându-se la „în sat se vorbește că autorul crimei este inculpatul, dar tor ei afirmă că nu sunt convinși că inculpatul este autorul”, deci, există dubiu care-i profită, bara de fier cu care s-a prezumat că ar fi fost lovită victima, indicată de minor, nu a fost atașată cauzei, B.S.

a declarat că întrebându-l pe minor cine a bătut-o pe maică-ta”, acesta a răspuns „nu știu”, același a declarat că prin sat se vorbea că ar fi putut fi și alte persoane pe care victima refuza să le servească la magazin, că el, personal în viziunea inculpatului a fost bănuit că „a vândut” la cineva „pontul” că inculpatul are bani în casă, B.D. a declarat că minorul i-a spus că „erau doi mai mici îmbrăcați în negru aveau pe ei ținte, a auzit că cereau bani, că P.E. a susținut că nu crede că inculpatul a bătut-o, nu a văzut niciodată să o bată, P.M. a declarat că spune doar ceea ce a auzit de la oameni, P.A., la fel, N.M., fostă soție a inculpatului, de asemenea a susținut că nu crede că inculpatul să fie autorul crimei.

Privind susținerea martorei S.A., sora victimei, potrivit căreia tatăl lor a auzit de la A. că inculpatul a bătut-o pe mama lui și îi este frică să spună procurorilor pentru că îl va omorî și pe el, instanța a înlăturat-o, cu motivarea „mai ales că minorul pur și simplu fabulează” (fila 235 dosar tribunal). Referitor declarației martorei B.L., persoană care l-a îngrijit pe minorul celor doi, instanța motivează că aceasta nu-l acuză direct pe inculpat, ci spune ce a auzit de la alte persoane și de la copil, pe care-l consideră inteligent, dar și posibil că fabulează. Fiul celor doi, declarația sa fiind redată amănunțit (fila 235 verso dosar tribunal), în instanță, referindu-se la cele declarate la urmărirea penală, a spus : chiar dacă eu am afirmat că tatăl meu ar fi lovit-o pe mama cu o bară din fier, cred că au fost niște fabulații ale mele, pe care eu le-am inventat din discuțiile cu B.L., care mi-a spus că tatăl meu a căzut la testul de minciuni.

Ea nu m-a influențat. Eu am crezut că testul de minciuni este mai bun. De la această idee am inventat că tatăl meu a lovit-o pe mama, dar în realitate nu a lovit-o și nici nu știu cine... față de întrebările puse, eu am fabulat și la psiholog și la procuror”. Pentru a reliefa, odată în plus, concluzia că nu inculpatul este autorul faptei (fila 236 dosar tribunal) instanța citează pasaje din declarațiile inculpatului, din testul poligraf, din concluziile expertizei biocriminalistice din 14 noiembrie 2005 ulterioară celorlalte, din referatele de consiliere a minorului, din referatul de evaluare a aceluiași, concluzia fiind că minorul fabulează, din raportul psihologului C.V. și din constatarea tehnico-științifică privind urmele de adâncire create în tocul ușii cu bara din fier.

În ce privește scrisorile părților civile, părinți ai victimei, instanța a considerat că având interes în cauză, nu comentează declarațiile lor (filele 234 și 237 dosar tribunal). Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și părți civile B.V. și B.I. Motivele de apel, atât ale parchetului cât și ale părților civile au fost îndreptate pe nelegala achitare a inculpatului. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 5A din 21 ianuarie 2008, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile.

În esență, instanța de apel și-a motivat soluția alături de reluarea considerentelor sentinței, pe revenirea, la cercetarea judecătorească, asupra celor declarate la urmărirea penală, de către minorul M.A.C., oscilant în declarații, pe lipsa informațiilor decisive în privința identificării reale a autorului, pe inconsistența probelor științifice, pe aprecierea că expertiza biocriminalistică a ciorapului nu poate conduce la inculpare, că raportul de constatare tehnico-științifică privind urmele create de bara metalică pe tocul ușii locuinței inculpatului ridicată la indicația minorului, nu este probă care să demonstreze că inculpatul a acționat cu acel corp și pe concluzia expertizei biocriminalistice efectuată asupra barei, aceasta înscriind că pe obiect nu existau urme de sânge și nu s-au putut recolta profile ADN.

Referitor motivelor părților civile, s-a argumentat că întrucât acestea susțin generic vinovăția inculpatului pentru că sunt părinții victimei, argumentația lor este marcată de subiectivism și, ca atare, just a fost respinsă acțiunea civilă. Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă B.V. Parchetul a criticat decizia invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului este o eroare gravă de fapt. Partea civilă recurentă în memoriile și scrisorile depuse pentru ceea ce a considerat a fi recurs, a reiterat cele susținute de-a lungul procesului penal, respectiv că inculpatul i-a ucis fiica pentru că aceasta era hotărâtă să-l părăsească și să se retragă împreună cu minorul, la casa ei natală și pe cereri vizând plata de către inculpat a valorii muncii depuse de fiică de-a lungul conviețuirii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2413 din 2 iulie 2008, a admis recursurile, a casat decizia instanței de apel și sentința fondului și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad. În esență, decizia de casare a reținut că în aprecierea probelor sau în examinarea unora s-au omis date utile sau cerute, impunându-se reaudierea minorului, confruntarea între acesta și fratele inculpatului, reaudierea martorilor pentru stabilirea reperelor orare având în vedere că s-a respins efectuarea unei reconstituiri, reaudierea inculpatului. Tribunalul Arad, în rejudecare după casare, prin sentința penală nr. 59 din 16 februarie 2010, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) același cod, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe durata de 7 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile B.V.

și B.I., inculpatul fiind obligat să plătească câte 50.000 lei cu titlu de daune morale. Totodată, s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru minorul M.A.C., inculpatul fiind obligat să-i plătească, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei. De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Arad, suma de 1788,30 lei și dobânda legală. În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a barei metalice corp delict.

Pentru a dispune astfel, instanța de rejudecare a fondului, a procedat la reaudierea inculpatului, reaudierea minorului M.A.C., reaudierea fratelui inculpatului M.I.A., confruntarea acestora din urmă, au fost reaudiați martorii V.L., B.M., B.S., N.F.S., N.G., P.E.D., M.L.A., P.A., A.T., B.L., B.V., B.G., B.D., efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, supliment de expertiză biocriminalistică, confruntarea minorului cu martora B.L., mătușa lui, referate de specialitate ce au vizat personalitatea minorului. În conformitate cu disp. art. 329 alin. (3) C. proc. pen., constatând că unele probe nu au mai putut fi administrate, respectiv reaudierea martorilor D.C. și S.A., instanța a menționat că au fost valorificate.

Referitor următoarelor probe: cercetare la fața locului și reconstituirea traseului parcurs de inculpat, expertiza biocriminalistică a barei metalice și firelor de păr, urme papilare, acestea au fost respinse ca nefiind concludente. Reluând starea de fapt deja expusă, instanța a stabilit că în noaptea de 17 august 2005, între orele 1.00 – 3.00, pe fondul relațiilor deja depreciate dintre ei, în urma unui conflict spontan, inculpatul și-a lovit concubina cu o bară metalică, în special în zona capului.

Raportul medico-legal completat în faza rejudecării, în concluzii, raportat și la obiectivele dispuse de instanța fondului, a înscris: leziunile descrise în raportul de autopsie medico-legală nr. 273/B/1 din 22 august 2005 au putut fi produse prin loviri multiple, repetate, succesive, cu un corp dur contondent, iar după morfologia lor și zonele corporale unde se situează, pledează pentru caracterul de atac, respectiv pentru caracterul unor leziuni de apărare având o direcție de lovire cel mai probabil dinspre superior spre inferior. S-a mai precizat că în conformitate cu morfologia și văzându-se localizarea leziunilor cu considerarea și a unor date din literatura medicală de specialitate, poziția ipotetică a victimei B.M.

și a agresorului în momentul recepționării loviturilor, este posibil, și, cel mai probabil să fi fost față în față în poziția în picioare, victima, posibil, în poziția „în picioare” cu spatele la agresor (fila 124 dosar tribunal rejudecare). În altă ordine de idei, lămuririle suplimentare comunicate cauzei de către Institutul de Criminalistică (fila 214-215 același dosar) în legătură cu analiza genetică efectuată din microurmele de celule epiteliale remanente pe ciorapul din lână, în zona tălpii – interior și exterior, au condus la probabilitatea de includere a numitului M.G. în amestecul de profile genetice în proporție de 99,99612%, o altă persoană necunoscută, care l-ar fi putut substitui în acest amestec, fiind regăsită la un număr mai mare decât 12.837 indivizi, iar transferul depunerii microundelor putând fi direct sau indirect, aceeași concluzie menționându-se și privind încuietoarea tip vertai.

Coroborând probatoriul, instanța de rejudecare a stabilit că inculpatul este vinovat, intenția sa fiind directă, martorii au furnizat elemente cu privire la împrejurările ulterioare activității de lovire, altele de la locul faptei (mobilierul, alte obiecte, nu au fost mutate din loc sau răscolite, bijuteriile aflate asupra victimei, restituite inculpatului de către personalul sanitar, sumele de bani în lei și alte valute aflate în vizorul agresorului, alte obiecte bijuterii, de asemenea) personalitatea inculpatului, implicarea lui în comiterea de acte antisociale, toate acestea denotând agresivitatea lui, P.E.D. și M.L.

auzind, în jurul orei 2.00 și 3,30 strigăte de femeie, iar în ce privește declarațiile minorului, martor ocular, a reținut doar ca reală împrejurarea că lovirea s-a făcut cu bara de fier considerată corp delict ridicată la indicația respectivului, cât și că între inculpat și victimă există o stare conflictuală în legătură cu dorința femeii de a se căsători cu el. De asemenea, instanța a stabilit că vinovăția aceluiași, fără dubiu, rezultă din coroborarea concluziilor expertizelor biocriminalistice cu procesul-verbal de la fața locului, declarația martorei P.E.D. și a inculpatului care a arătat că ciorapul, deși nu corespundea mărimii piciorului lui, există posibilitatea de a-l fi atins, deși inițial a negat să-l fi văzut în gospodăria lui.

Revenirea asupra acestei susțineri făcând-o după aflarea rezultatului expertizei, pe el și pe încuietoarea vertai existând același tip de profile identificat pe dunga ciorapului, aspect reliefat de suplimentul de expertiză biocriminalistică, deci, cel care a folosit ciorapul la deschiderea ușii a fost inculpatul, simpla atingere, fără tragerea lui pe mână, neputând crea profil genetic în interior și exterior. Totodată, instanța de rejudecare, alături de elementele din probatoriu deja expuse, a mai reținut că locul faptei a oferit aspecte ce întăresc concluzia că inculpatul este cel care a lovit victima: niciun element obiectivat nu a condus la realitatea susținută, că s-ar fi urmărit sustragerea de bani sau violarea victimei, examinarea cadavrului negăsind urme specifice violului, iar sumele de bani chiar cele aflate la vedere, nu au fost sustrase, astfel că jaful nu este verosimil nici ca ipoteză a unui mobil presupus de către inculpat.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind greșita stabilire a vinovăției și, implicit, nelegala sa condamnare. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 47/A din 2 martie 2011, în complet de divergență, cu opinia separată a celui de-al doilea judecător care a participat la judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 59 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Arad, a admis apelul inculpatului, a desființat sentința și a decis achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen.

Judecătorul membru al completului de judecată care a examinat cauza în apel încă de la termenul la care dosarul a fost repartizat aleatoriu, în opinia separată a motivat că soluția corectă este admiterea apelului declarat de către inculpat, desființarea, în parte, a sentinței, înlăturarea circumstanței agravante prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă B.V., cazurile de casare fiind cele prev. de art. 385 9 pct. 18 și 17 C. proc. pen., dezvoltate ca atare în încheierea de la termenul de judecată din 20 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta, alături de cazurile de casare invocate, acestea fiind examinate și prin prisma celor prev. de art. 385 9 pct. 21 și de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., respectiv judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți și instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură să influențeze soluția procesului. Astfel, din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că la 6 decembrie 2010, completul de apel, constatând că apelul formulat de inculpat este în stare de judecată, trecându-se la dezbateri, în baza art. 306 C. proc. pen., cu motivarea că are nevoie de timp pentru a delibera asupra soluției, a amânat pronunțarea pentru 9 decembrie 2010. La 9 decembrie 2010, același complet, motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 10 decembrie 2010 (fila 129 dosar apel).

O încheiere din 10 decembrie 2010 nu se găsește însă în dosar. În aceeași încheiere, în continuare (cea din 9 decembrie 2010), se menționează că nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluției asupra chestiunilor supuse deliberării, cauza se repune pe rol pentru reluarea judecării în complet de divergență, dispunându-se, în consecință, stabilirea termenului de judecată la 24 ianuarie 2011, cu citarea părților. La 24 ianuarie 2011, completul alcătuit din doi judecători, al doilea membru fiind judecătorul care a participat în cauză după constituirea completului de divergență, constatând că judecătorul din apel lipsește din motive obiective, în vederea constituirii legale a completului, a dispus amânarea judecării cauzei la 21 februarie 2011, cu citarea părților.

Încheierea de la acest termen, în ce privește procedura de citare, o consideră îndeplinită și pe citativul de pe verso-ul filei 138, cu referire la partea civilă B.V., deși se înscrie că, la apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, cel menționat apare ca având termen în cunoștință, nemaifiind citat pentru termenul din 21 februarie 2011 (vezi filele 139, 140, 141, 142 dosar apel). La 21 februarie 2011, în ce privește partea civilă B.V., lipsă, se consideră procedura de citare ca fiind îndeplinită legal (fila 153 același dosar). În continuare, la același termen, motivându-se nevoia de timp pentru a delibera, se amână pronunțarea deciziei pentru 2 martie 2011. Lipsa încheierii din 10 decembrie 2010, astfel cum s-a arătat, constituie impediment în a analiza, în recurs, ce a deliberat completul, în condițiile în care, potrivit art. 343 C. proc.

pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept, membrii completului de judecată având îndatorirea de a-și spune părerea asupra fiecărei chestiuni. În ce privește repunerea cauzei pe rol, art. 344 C. proc. pen. prevede că aceasta intervine dacă în cursul deliberării, instanța găsește că o anumită împrejurare trebuie lămurită și că este necesară reluarea cercetării judecătorești sau, alin. (2) al textului, reluarea dezbaterilor. Instanța, motivând că nu s-a întrunit unanimitatea în luarea hotărârii, a repus cauza pe rol în complet de divergență, la 9 decembrie 2010 motivând neîntrunirea unanimității în adoptarea soluției și, ulterior, cum s-a mai arătat, soluționarea apelului declarat de inculpat, deci, reluarea dezbaterilor, acestea prin ascultarea concluziilor apărării, reprezentantului Ministerului Public și ultimul cuvânt al inculpatului.

Cu referire la alcătuirea completului de divergență, în dosar nu există un document din care să rezulte cum a fost inclus judecătorul (președinte, vice-președinte, președinte de secție sau judecător din planificarea de permanență) alături de judecătorii din completul de apel [art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr. 304/2004]. Apelul reprezentând cale de atac de fapt și de drept, presupunând reexaminarea temeiurilor de fapt și a celor de drept care au dus la pronunțarea hotărârii atacate, potrivit art. 371 C. proc.

pen., este devolutiv, instanța de apel dobândind împuternicirea de a rejudeca cauza prin efectuarea unui nou examen al chestiunilor de fapt și de drept care au format obiectul judecății anterioare, astfel putând face propria evaluare a datelor cauzei, deci o nouă judecată, ex integro în cauză pentru că inculpatul critică greșita sa condamnare, aceasta și în condițiile în care instanța de apel a încuviințat administrarea unor probe (martori, aceștia neprezentându-se însă, răspunsul Institutului de criminalistică referitor la neatribuirea profilului genetic obținut din materialul biologic remanent pe dunga ciorapului, unei alte persoane fila 112 dosar apel). Ca atare, administrând și probe noi, trebuia să se efectueze o cercetare judecătorească similară sau mai restrânsă decât cea de la prima instanță.

În cauză însă, instanța de apel, motivând admiterea apelului declarat de inculpat cu reținerea cauzei spre judecare, lapidar, înscrie: „... curtea apreciază că acestea (probele) nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea prezumției de nevinovăție și să stabilească cu certitudine vinovăția... se susține cu multă ușurință că un ciorap..., pe care s-au găsit profile genetice de la cel puțin două persoane, profilul genetic al inculpatului este inclus..., a fost folosit la spargerea geamului și la deschiderea încuietorii tip vertai... va înlătura această probă... nefiind dovedit că a fost folosit doar la data în care a fost comisă fapta și în acest scop”.

Cu referire la această probă, instanța de fond a coroborat declarațiile inculpatului, inițial el spunând că nu a văzut niciodată ciorapul, iar după ce a aflat rezultatul expertizării biocriminalistice, a acceptat că, posibil, l-a atins, dar că ar fi provenit dintr-o anexă a gospodăriei lui, cu rezultatele expertizării încuietorii amintite. În continuare, nerăspunzând concluziilor sentinței și dezvoltării probelor care au condus instanța de rejudecare, după casare la stabilirea vinovăției, instanța de apel, generic, la pagina 18 a deciziei cu unele precizări, chiar, comentează pasaje din sentință, fără o contrapunere a neconcludenței urmare controlului său.

În ce privește declarațiile minorului M.A.C., instanța fondului după casare, nu a înlăturat în totalitate depozițiile acestuia, revenindu-i instanței de apel obligația de a supune propriului său examen ceea ce se coroborează cu antecedente sau împrejurări ale cauzei, relevante fiind, în acest sens, reconstituirea modalității acțiunii agresive corespunzător versiunii minorului, conducerea, de către el, a organelor de cercetare penală în camera unde le-a indicat ranga din metal susținut a fi fost obiectul contondent cu care a fost lovită victima, depozițiile fiind date când minorul nu locuia cu tatăl lui. Totodată, raportat situației de fapt, instanța de apel nu a analizat încadrarea juridică a faptei, asupra acestui aspect procurorul, și în faza rejudecării fondului după casare, motivând neîndeplinirea circumstanței agravantă prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În altă ordine de idei, partea civilă B.V., în toate memoriile și scrisorile (cererile) trimise cauzei inclusiv în faza judecării apelului, amintește constant un moment important la care prezentă fiind, personal, ar fi luat cunoștință direct de la inculpat despre o trăire, confesare a aceluia” (am dormit cu G. în pat (când am fost la înmormântare), el s-a sculat, încă nu era ziuă și a ieșit afară vorbind singur că ce-a crezut ea, că ia copilul și pleacă, ia că acuma n-o să mai plece), astfel că, dacă instanța de apel ar fi analizat, prin audierea părții, bineînțeles dacă ar fi citat-o legal, și această susținere, coroborată cu alte împrejurări și probe relevante reținute de instanța de rejudecare după casare, controlul său, posibil, ar fi eliminat sau, dimpotrivă, ar fi putut da relevanță juridică suspiciuni părții, grav prejudiciată moral de uciderea fiicei sale, mai ales în condițiile în care instanța de apel nu a analizat deloc în considerentele deciziei despre participarea acestei părți în procesul penal, el fiindu-i recunoscut de legea procesual penală dreptul de a critica latura penală și latura civilă.

Ca atare, citând-o legal, instanța de apel poate, considerând vârsta înaintată și situația materială deosebit de precară a respectivei părți, despre acestea B.V. depunând, în tot cursul procesului penal, probe, conform disp. art. 77 alin. (3) C. proc. pen., să o asculte, prin intermediul rețelei video și audio, cu respectarea principiilor contradictorialității, al nemijlocirii, precum și a drepturilor procesuale ale inculpatului. Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 3 C. proc. pen., recursurile declarate de parchet și de către partea civilă fiind fondate, în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., vor fi admise, se va casa decizia instanței de apel și se va dispune rejudecarea de către instanța competentă, Curtea de Apel Timișoara.

În rejudecare, alături de motivele casării deciziei recurate, instanța va analiza toate celelalte susțineri din recursul parchetului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă B.V. împotriva deciziei penale nr. 47/A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat M.G.P. Casează decizia penală sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, pentru intimatul inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011.