ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față:

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința

penală nr. 443 din 9 noiembrie 2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.G.P. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În baza art. 346 alin.

(3) C. proc. pen. au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile

civile B.V., B.I., Spitalul județean Arad și M.I.A., acesta din urmă având

calitatea de curator.

În baza art. 350 alin.

(3) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului,

de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 61 din 26 octombrie 2005

emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut următoarele:

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, prin rechizitoriul nr. 291/P/2005 din 27 februarie 2006, a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G.P., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În esență,

rechizitoriul a reținut că inculpatul, în noaptea de 17 august 2005 a aplicat

multiple lovituri, cu un obiect contondent idoneu producerii rezultatului

letal, concubinei sale B.M., decesul acesteia instalându-se la 21 august 2005.

La cercetarea

judecătorească, s-a reținut că începând cu anul 1996, inculpatul a întreținut

relații de concubinaj cu B.M., ambii locuind în casa situată în jud. Arad. Din

conviețuirea celor doi s-a născut copilul M.A.C., la acea dată el fiind în

vârstă de 8 ani.

Cu aproximativ 2-3

ani înaintea datei de 17 august 2005, relațiile concubinilor s-au deteriorat,

mai ales pe fondul refuzului inculpatului de a se căsători cu cea care-i era

concubină și cauzat și de comportamentul lui, violent, acestea determinând-o pe

femeie să încerce să părăsească, împreună cu minorul, domiciliul inculpatului

și să se retragă la părinții ei.

În aceeași

localitate, inculpatul avea un spațiu comercial, concubina lui și P.A.M., fiind

vânzătoare acolo.

Totodată, inculpatul

era și proprietarul unui vehicul cu care, adesea, contra cost, realiza

transport de legume pentru cetățenii din zonă.

În contextul amintit,

la 16 august 2005, inculpatul se înțelesese cu B.V. și cu B.G. să le transporte

legume la Hațeg, jud. Hunedoara, întâlnirea dintre ei fiind stabilită pentru

ora 3.00 din noaptea de 17 august 2005.

Incinta curții

locuinței inculpatului avea, ca acces, două intrări, una cunoscută numai de cei

din preajma sa și de puțini vecini, respectiv cea de pe str. Î., poarta căreia

era asigurată din interior cu o pârghie metalică acționată cu o sfoară,

deschiderea din exterior făcându-se prin tragere din stradă.

Posibil, urmare unui

conflict spontan, inculpatul, la o oră apreciată ca fiind între 2.30 – 3.00 ,

și-a lovit concubina în cap, după care a ieșit pe poarta de la str. Î., a

pornit motorul vehiculului și s-a deplasat spre locuința lui B.V., a încărcat

marfa, a rulat în continuare la familia B.G. și a părăsit comuna la orele 4.00 -

4.40 îndreptându-se spre Hațeg. La B.V., inculpatul a ajuns în jurul orei 3.40,

încărcarea mărfii durând aprox.20 minute.

La ora 6.20, B.S.,

cunoscut al inculpatului, s-a dus în curtea acestuia, pătrunderea având loc de

pe str. Î., poarta găsind-o deschisă, anterior ei convenind ca primul să-și

țină vaca în grajdul inculpatului, iar pentru a o hrăni și adăpa, el, zilnic,

în jurul orei 6.30 –7.00 și seara ora 20.00, având acceptul de a intra astfel

în incinta curții.

După ce a muls vaca

și după ieșirea din grajd, B.S. a auzit un plânset de copil și strigăte „mami,

mami”. Alertat și pentru că a recunoscut vocea minorului inculpatului, B.S. a

observat că ușa de acces în casa inculpatului era larg deschisă, geamul

acestuia de la nivelul sistemului de închidere, era spart, a sesizat că în

camera din dreapta intrării, B.M. era căzută la podea, lângă pat, dezbrăcată

până la talie, cu chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, era inconștientă

și sângera abundent, toate acestea determinându-l să-i anunțe pe N.F. și pe A.T.,

ulterior poliția și ambulanța.

Ulterior participării

la îmbarcarea victimei în ambulanță și sosirii șefului postului local de

poliție la fața locului, B.S. l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil și i-a

spus că la el acasă sunt probleme în sensul că cineva a spart ușa și a bătut-o

pe B.M., inculpatul i-a comunicat că se află la ieșirea din Deva spre Hațeg,

dar nu a părut surprins de cele aflate, nu a întrebat nimic în legătură cu

starea victimei și minor. Această atitudine a inculpatului a fost sesizată și

de B.M., persoană care împreună cu nepoata ei în vârstă de 6 ani se afla în

vehiculul inculpatului.

S-a mai reținut că

inculpatul și-a apelat fratele și l-a îndemnat să se ducă la Arad pentru a se

interesa despre starea victimei.

Ulterior, fratele

lui, telefonic, l-a anunțat că B.M. este în comă, după care inculpatul l-a

sunat pe B.S. și i-a cerut să intre în prima cameră a casei lui, aici spunându-i

că într-un dulap se găsesc bani pe care să-i ia pentru a nu fi sustrași de

polițiști, convorbirea fiind auzită de lucrătorul de poliție Hirina.

În continuare, în

jurul orei 8.30, după ce a descărcat marfa în Hațeg, inculpatul s-a reîntors

spre Șiria, el fiind însoțit de V.L. și fiica ei, K.M. Pe traseu, inculpatul a

vorbit la telefon, de mai multe ori, cu fratele lui, acesta îi comunica ce se

întâmpla la spitalul din Deva, el a cumpărat 5 saci cu cartofi și la sugestia

lui V.L. de a duce personal să vadă starea concubinei, inculpatul a refuzat

spunându-i că merge acasă să-și vadă copilul.

Dar, ajuns în Șiria,

s-a interesat despre soarta minorului doar spre seară și l-a văzut abia în 18

august 2005, în locuința lui B.S.

Inculpatul a negat

comiterea faptei, a susținut că relațiile cu concubina lui au fost foarte bune,

o singură dată a lovit-o cu palmele peste cap și peste figură, iar cu referire

la orele interesând cauza, a susținut că a dormit în camera din dreapta

intrării împreună cu B.M. și cu minorul, dar că femeia, de fapt, nu adormise

pentru că se îndeletnicea cu facerea monetarului și actelor firmei lui.

La fel, victima l-ar

fi trezit la ora 3.00, el a părăsit casa la 3.15, victima l-a condus până la

mașina parcată în stradă, în fața porții, că din casă el a luat 20 milioane de

lei și că i-ar fi dispărut 70 milioane de lei și posibil, 25 lei și 240 euro,

sume ce se aflau pe același raft unde s-au găsit 2400 Euro, 1.120 dolari SUA,

35 milioane de lei, o cutie cu bijuterii din aur.

La cercetarea

efectuată la locul faptei, a fost ridicat un ciorap din lână croșetat manual,

expertizarea lui relevând că profilul genetic al ADN-ului extras din proba de

referință recoltată de la inculpat este inclus în amestecul de profile genetice

obținute din microurmele de celule epiteliale identificate în zona tălpii,

inclus în amestec din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul

de închidere al geamului.

Inculpatul nu a

recunoscut că ar fi văzut vreodată acel ciorap în locuința lui.

S-a mai reținut că

mobilierul și alte obiecte din locuință nu au fost răscolite, pe măsuța din

camera unde a fost găsită victima, la vedere, erau 30 Euro și 500.000 lei,

bijuteriile din aur purtate de victimă au fost găsite asupra ei, roleta

geamului încăperii în care dormeau inculpatul și concubina lui era

întredeschisă și ridicată până la jumătatea ferestrei.

Inculpatul, personal,

a cerut testarea sa, raportul Laboratorului Poligraf al Serviciului

Criminalistic din cadrul IPJ Cluj stabilind că la întrebările relevante, în

traseele diagramelor s-au evidențiat modificări psiho-fiziologice caracteristice

reactivității emoționale ce au condus la concluzia că el nu a fost sincer,

observația psiho-comportamentală punând în evidență note ale comportamentului

simulat.

Susținând, ulterior,

că este eronat rezultatul testării, inculpatul a refuzat solicitarea

parchetului de a fi supus unei noi testări poligraf la București, el motivând

că testarea ar antrena eroare judiciară.

Examinând materialul

probator, instanța a motivat că inculpatul nu este autorul faptei, soluția

argumentând-o pe fragmente din declarațiile martorilor, acestea, spune

instanța, rezumându-se la „în sat se vorbește că autorul crimei este

inculpatul, dar tor ei afirmă că nu sunt convinși că inculpatul este autorul”,

deci, există dubiu care-i profită, bara de fier cu care s-a prezumat că ar fi

fost lovită victima, indicată de minor, nu a fost atașată cauzei, B.S. a

declarat că întrebându-l pe minor cine a bătut-o pe maică-ta”, acesta a răspuns

„nu știu”, același a declarat că prin sat se vorbea că ar fi putut fi și alte

persoane pe care victima refuza să le servească la magazin, că el, personal în

viziunea inculpatului a fost bănuit că „a vândut” la cineva „pontul” că

inculpatul are bani în casă, B.D. a declarat că minorul i-a spus că „erau doi

mai mici îmbrăcați în negru aveau pe ei ținte, a auzit că cereau bani, că P.E.

a susținut că nu crede că inculpatul a bătut-o, nu a văzut niciodată să o bată,

P.M. a declarat că spune doar ceea ce a auzit de la oameni, P.A., la fel, N.M.,

fostă soție a inculpatului, de asemenea a susținut că nu crede că inculpatul să

fie autorul crimei.

Privind susținerea

martorei S.A., sora victimei, potrivit căreia tatăl lor a auzit de la A. că

inculpatul a bătut-o pe mama lui și îi este frică să spună procurorilor pentru

că îl va omorî și pe el, instanța a înlăturat-o, cu motivarea „mai ales că

minorul pur și simplu fabulează” (fila 235 dosar tribunal).

Referitor declarației

martorei B.L., persoană care l-a îngrijit pe minorul celor doi, instanța motivează

că aceasta nu-l acuză direct pe inculpat, ci spune ce a auzit de la alte

persoane și de la copil, pe care-l consideră inteligent, dar și posibil că

fabulează.

Fiul celor doi,

declarația sa fiind redată amănunțit (fila 235 verso dosar tribunal), în instanță,

referindu-se la cele declarate la urmărirea penală, a spus : chiar dacă eu am

afirmat că tatăl meu ar fi lovit-o pe mama cu o bară din fier, cred că au fost

niște fabulații ale mele, pe care eu le-am inventat din discuțiile cu B.L.,

care mi-a spus că tatăl meu a căzut la testul de minciuni.

Ea nu m-a influențat.

Eu am crezut că testul de minciuni este mai bun. De la această idee am inventat

că tatăl meu a lovit-o pe mama, dar în realitate nu a lovit-o și nici nu știu

cine... față de întrebările puse, eu am fabulat și la psiholog și la procuror”.

Pentru a reliefa,

odată în plus, concluzia că nu inculpatul este autorul faptei (fila 236 dosar

tribunal) instanța citează pasaje din declarațiile inculpatului, din testul

poligraf, din concluziile expertizei biocriminalistice din 14 noiembrie 2005

ulterioară celorlalte, din referatele de consiliere a minorului, din referatul

de evaluare a aceluiași, concluzia fiind că minorul fabulează, din raportul

psihologului C.V. și din constatarea tehnico-științifică privind urmele de

adâncire create în tocul ușii cu bara din fier.

În ce privește

scrisorile părților civile, părinți ai victimei, instanța a considerat că având

interes în cauză, nu comentează declarațiile lor (filele 234 și 237 dosar

tribunal).

Împotriva sentinței,

au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și părți civile B.V.

și B.I.

Motivele de apel,

atât ale parchetului cât și ale părților civile au fost îndreptate pe nelegala

achitare a inculpatului.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 5A din 21 ianuarie 2008, în baza disp. art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile.

În esență, instanța

de apel și-a motivat soluția alături de reluarea considerentelor sentinței, pe

revenirea, la cercetarea judecătorească, asupra celor declarate la urmărirea

penală, de către minorul M.A.C., oscilant în declarații, pe lipsa informațiilor

decisive în privința identificării reale a autorului, pe inconsistența probelor

științifice, pe aprecierea că expertiza biocriminalistică a ciorapului nu poate

conduce la inculpare, că raportul de constatare tehnico-științifică privind

urmele create de bara metalică pe tocul ușii locuinței inculpatului ridicată la

indicația minorului, nu este probă care să demonstreze că inculpatul a acționat

cu acel corp și pe concluzia expertizei biocriminalistice efectuată asupra

barei, aceasta înscriind că pe obiect nu existau urme de sânge și nu s-au putut

recolta profile ADN. Referitor motivelor părților civile, s-a argumentat că

întrucât acestea susțin generic vinovăția inculpatului pentru că sunt părinții

victimei, argumentația lor este marcată de subiectivism și, ca atare, just a

fost respinsă acțiunea civilă.

Împotriva deciziei

instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă B.V.

Parchetul a criticat

decizia invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., respectiv achitarea inculpatului este o eroare gravă de fapt.

Partea civilă

recurentă în memoriile și scrisorile depuse pentru ceea ce a considerat a fi

recurs, a reiterat cele susținute de-a lungul procesului penal, respectiv că

inculpatul i-a ucis fiica pentru că aceasta era hotărâtă să-l părăsească și să

se retragă împreună cu minorul, la casa ei natală și pe cereri vizând plata de

către inculpat a valorii muncii depuse de fiică de-a lungul conviețuirii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2413 din 2 iulie

2008, a admis recursurile, a casat decizia instanței de apel și sentința fondului

și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.

În esență, decizia de

casare a reținut că în aprecierea probelor sau în examinarea unora s-au omis

date utile sau cerute, impunându-se reaudierea minorului, confruntarea între

acesta și fratele inculpatului, reaudierea martorilor pentru stabilirea

reperelor orare având în vedere că s-a respins efectuarea unei reconstituiri,

reaudierea inculpatului.

Tribunalul Arad, în

rejudecare după casare, prin sentința penală nr. 59 din 16 februarie 2010, în

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., în infracțiunea de omor

deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 174 C. pen., raportat la

art. 176 lit. a) același cod, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe

inculpat la 20 ani închisoare.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b),

d) și e) C. pen. pe durata de 7 ani.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

În baza art. 346 C.

proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile B.V. și B.I.,

inculpatul fiind obligat să plătească câte 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, s-a admis

acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru minorul M.A.C., inculpatul fiind

obligat să-i plătească, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei.

De asemenea,

inculpatul a mai fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Arad,

suma de 1788,30 lei și dobânda legală.

În baza disp. art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a barei metalice corp

delict.

Pentru a dispune

astfel, instanța de rejudecare a fondului, a procedat la reaudierea

inculpatului, reaudierea minorului M.A.C., reaudierea fratelui inculpatului M.I.A.,

confruntarea acestora din urmă, au fost reaudiați martorii V.L., B.M., B.S., N.F.S.,

N.G., P.E.D., M.L.A., P.A., A.T., B.L., B.V., B.G., B.D., efectuarea unui

supliment de expertiză medico-legală, supliment de expertiză biocriminalistică,

confruntarea minorului cu martora B.L., mătușa lui, referate de specialitate ce

au vizat personalitatea minorului.

În conformitate cu

disp. art. 329 alin. (3) C. proc. pen., constatând că unele probe nu au mai

putut fi administrate, respectiv reaudierea martorilor D.C. și S.A., instanța a

menționat că au fost valorificate.

Referitor

următoarelor probe: cercetare la fața locului și reconstituirea traseului

parcurs de inculpat, expertiza biocriminalistică a barei metalice și firelor de

păr, urme papilare, acestea au fost respinse ca nefiind concludente.

Reluând starea de

fapt deja expusă, instanța a stabilit că în noaptea de 17 august 2005, între

orele 1.00 – 3.00, pe fondul relațiilor deja depreciate dintre ei, în urma unui

conflict spontan, inculpatul și-a lovit concubina cu o bară metalică, în

special în zona capului.

Raportul medico-legal

completat în faza rejudecării, în concluzii, raportat și la obiectivele dispuse

de instanța fondului, a înscris: leziunile descrise în raportul de autopsie

medico-legală nr. 273/B/1 din 22 august 2005 au putut fi produse prin loviri

multiple, repetate, succesive, cu un corp dur contondent, iar după morfologia

lor și zonele corporale unde se situează, pledează pentru caracterul de atac,

respectiv pentru caracterul unor leziuni de apărare având o direcție de lovire

cel mai probabil dinspre superior spre inferior.

S-a mai precizat că

în conformitate cu morfologia și văzându-se localizarea leziunilor cu

considerarea și a unor date din literatura medicală de specialitate, poziția

ipotetică a victimei B.M. și a agresorului în momentul recepționării

loviturilor, este posibil, și, cel mai probabil să fi fost față în față în

poziția în picioare, victima, posibil, în poziția „în picioare” cu spatele la

agresor (fila 124 dosar tribunal rejudecare).

În altă ordine de

idei, lămuririle suplimentare comunicate cauzei de către Institutul de

Criminalistică (fila 214-215 același dosar) în legătură cu analiza genetică

efectuată din microurmele de celule epiteliale remanente pe ciorapul din lână,

în zona tălpii – interior și exterior, au condus la probabilitatea de includere

a numitului M.G. în amestecul de profile genetice în proporție de 99,99612%, o

altă persoană necunoscută, care l-ar fi putut substitui în acest amestec, fiind

regăsită la un număr mai mare decât 12.837 indivizi, iar transferul depunerii

microundelor putând fi direct sau indirect, aceeași concluzie menționându-se și

privind încuietoarea tip vertai.

Coroborând

probatoriul, instanța de rejudecare a stabilit că inculpatul este vinovat,

intenția sa fiind directă, martorii au furnizat elemente cu privire la

împrejurările ulterioare activității de lovire, altele de la locul faptei

(mobilierul, alte obiecte, nu au fost mutate din loc sau răscolite, bijuteriile

aflate asupra victimei, restituite inculpatului de către personalul sanitar,

sumele de bani în lei și alte valute aflate în vizorul agresorului, alte

obiecte bijuterii, de asemenea) personalitatea inculpatului, implicarea lui în

comiterea de acte antisociale, toate acestea denotând agresivitatea lui, P.E.D.

și M.L. auzind, în jurul orei 2.00 și 3,30 strigăte de femeie, iar în ce

privește declarațiile minorului, martor ocular, a reținut doar ca reală

împrejurarea că lovirea s-a făcut cu bara de fier considerată corp delict

ridicată la indicația respectivului, cât și că între inculpat și victimă există

o stare conflictuală în legătură cu dorința femeii de a se căsători cu el.

De asemenea, instanța

a stabilit că vinovăția aceluiași, fără dubiu, rezultă din coroborarea

concluziilor expertizelor biocriminalistice cu procesul-verbal de la fața

locului, declarația martorei P.E.D. și a inculpatului care a arătat că

ciorapul, deși nu corespundea mărimii piciorului lui, există posibilitatea de

a-l fi atins, deși inițial a negat să-l fi văzut în gospodăria lui. Revenirea

asupra acestei susțineri făcând-o după aflarea rezultatului expertizei, pe el

și pe încuietoarea vertai existând același tip de profile identificat pe dunga

ciorapului, aspect reliefat de suplimentul de expertiză biocriminalistică,

deci, cel care a folosit ciorapul la deschiderea ușii a fost inculpatul, simpla

atingere, fără tragerea lui pe mână, neputând crea profil genetic în interior

și exterior.

Totodată, instanța de

rejudecare, alături de elementele din probatoriu deja expuse, a mai reținut că

locul faptei a oferit aspecte ce întăresc concluzia că inculpatul este cel care

a lovit victima: niciun element obiectivat nu a condus la realitatea susținută,

că s-ar fi urmărit sustragerea de bani sau violarea victimei, examinarea

cadavrului negăsind urme specifice violului, iar sumele de bani chiar cele

aflate la vedere, nu au fost sustrase, astfel că jaful nu este verosimil nici

ca ipoteză a unui mobil presupus de către inculpat.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind greșita stabilire a vinovăției

și, implicit, nelegala sa condamnare.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 47/A din 2 martie 2011, în complet de

divergență, cu opinia separată a celui de-al doilea judecător care a participat

la judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 59

din 16 februarie 2010 a Tribunalului Arad, a admis apelul inculpatului, a

desființat sentința și a decis achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 C. pen. raportat la

art. 176 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen.

Judecătorul membru al

completului de judecată care a examinat cauza în apel încă de la termenul la

care dosarul a fost repartizat aleatoriu, în opinia separată a motivat că

soluția corectă este admiterea apelului declarat de către inculpat,

desființarea, în parte, a sentinței, înlăturarea circumstanței agravante prev. de

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva deciziei

instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă B.V., cazurile de casare fiind cele prev. de art. 385

9

pct. 18 și 17 C. proc. pen., dezvoltate ca atare în încheierea de la termenul

de judecată din 20 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din

prezenta.

Recursurile sunt

fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta, alături de cazurile de casare

invocate, acestea fiind examinate și prin prisma celor prev. de art. 385

9

pct. 21 și de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., respectiv judecata în

apel a avut loc fără citarea legală a unei părți și instanța nu s-a pronunțat

cu privire la unele probe administrate, de natură să influențeze soluția

procesului.

Astfel, din

verificarea lucrărilor cauzei, se reține că la 6 decembrie 2010, completul de

apel, constatând că apelul formulat de inculpat este în stare de judecată, trecându-se

la dezbateri, în baza art. 306 C. proc. pen., cu motivarea că are nevoie de

timp pentru a delibera asupra soluției, a amânat pronunțarea pentru 9 decembrie

2010.

La 9 decembrie 2010,

același complet, motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera, a amânat

pronunțarea la 10 decembrie 2010 (fila 129 dosar apel). O încheiere din 10

decembrie 2010 nu se găsește însă în dosar.

În aceeași încheiere,

în continuare (cea din 9 decembrie 2010), se menționează că nefiind întrunită

unanimitatea în adoptarea soluției asupra chestiunilor supuse deliberării,

cauza se repune pe rol pentru reluarea judecării în complet de divergență,

dispunându-se, în consecință, stabilirea termenului de judecată la 24 ianuarie

2011, cu citarea părților.

La 24 ianuarie 2011,

completul alcătuit din doi judecători, al doilea membru fiind judecătorul care

a participat în cauză după constituirea completului de divergență, constatând

că judecătorul din apel lipsește din motive obiective, în vederea constituirii

legale a completului, a dispus amânarea judecării cauzei la 21 februarie 2011,

cu citarea părților.

Încheierea de la

acest termen, în ce privește procedura de citare, o consideră îndeplinită și pe

citativul de pe verso-ul filei 138, cu referire la partea civilă B.V., deși se

înscrie că, la apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, cel

menționat apare ca având termen în cunoștință, nemaifiind citat pentru termenul

din 21 februarie 2011 (vezi filele 139, 140, 141, 142 dosar apel).

La 21 februarie 2011,

în ce privește partea civilă B.V., lipsă, se consideră procedura de citare ca

fiind îndeplinită legal (fila 153 același dosar).

În continuare, la

același termen, motivându-se nevoia de timp pentru a delibera, se amână

pronunțarea deciziei pentru 2 martie 2011.

Lipsa încheierii din

10 decembrie 2010, astfel cum s-a arătat, constituie impediment în a analiza,

în recurs, ce a deliberat completul, în condițiile în care, potrivit art. 343 C.

proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de

fapt și apoi asupra chestiunilor de drept, membrii completului de judecată

având îndatorirea de a-și spune părerea asupra fiecărei chestiuni.

În ce privește

repunerea cauzei pe rol, art. 344 C. proc. pen. prevede că aceasta intervine

dacă în cursul deliberării, instanța găsește că o anumită împrejurare trebuie

lămurită și că este necesară reluarea cercetării judecătorești sau, alin. (2)

al textului, reluarea dezbaterilor.

Instanța, motivând că

nu s-a întrunit unanimitatea în luarea hotărârii, a repus cauza pe rol în

complet de divergență, la 9 decembrie 2010 motivând neîntrunirea unanimității

în adoptarea soluției și, ulterior, cum s-a mai arătat, soluționarea apelului

declarat de inculpat, deci, reluarea dezbaterilor, acestea prin ascultarea

concluziilor apărării, reprezentantului Ministerului Public și ultimul cuvânt

al inculpatului.

Cu referire la

alcătuirea completului de divergență, în dosar nu există un document din care

să rezulte cum a fost inclus judecătorul (președinte, vice-președinte,

președinte de secție sau judecător din planificarea de permanență) alături de

judecătorii din completul de apel [art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr.

304/2004].

Apelul reprezentând

cale de atac de fapt și de drept, presupunând reexaminarea temeiurilor de fapt

și a celor de drept care au dus la pronunțarea hotărârii atacate, potrivit art.

371 C. proc. pen., este devolutiv, instanța de apel dobândind împuternicirea de

a rejudeca cauza prin efectuarea unui nou examen al chestiunilor de fapt și de

drept care au format obiectul judecății anterioare, astfel putând face propria

evaluare a datelor cauzei, deci o nouă judecată, ex integro în cauză pentru că

inculpatul critică greșita sa condamnare, aceasta și în condițiile în care

instanța de apel a încuviințat administrarea unor probe (martori, aceștia

neprezentându-se însă, răspunsul Institutului de criminalistică referitor la

neatribuirea profilului genetic obținut din materialul biologic remanent pe

dunga ciorapului, unei alte persoane fila 112 dosar apel). Ca atare, administrând

și probe noi, trebuia să se efectueze o cercetare judecătorească similară sau

mai restrânsă decât cea de la prima instanță.

În cauză însă,

instanța de apel, motivând admiterea apelului declarat de inculpat cu reținerea

cauzei spre judecare, lapidar, înscrie: „... curtea apreciază că acestea

(probele) nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea prezumției de nevinovăție și

să stabilească cu certitudine vinovăția... se susține cu multă ușurință că un

ciorap..., pe care s-au găsit profile genetice de la cel puțin două persoane,

profilul genetic al inculpatului este inclus..., a fost folosit la spargerea

geamului și la deschiderea încuietorii tip vertai... va înlătura această

probă... nefiind dovedit că a fost folosit doar la data în care a fost comisă

fapta și în acest scop”. Cu referire la această probă, instanța de fond a

coroborat declarațiile inculpatului, inițial el spunând că nu a văzut niciodată

ciorapul, iar după ce a aflat rezultatul expertizării biocriminalistice, a

acceptat că, posibil, l-a atins, dar că ar fi provenit dintr-o anexă a

gospodăriei lui, cu rezultatele expertizării încuietorii amintite.

În continuare,

nerăspunzând concluziilor sentinței și dezvoltării probelor care au condus

instanța de rejudecare, după casare la stabilirea vinovăției, instanța de apel,

generic, la pagina 18 a deciziei cu unele precizări, chiar, comentează pasaje

din sentință, fără o contrapunere a neconcludenței urmare controlului său.

În ce privește

declarațiile minorului M.A.C., instanța fondului după casare, nu a înlăturat în

totalitate depozițiile acestuia, revenindu-i instanței de apel obligația de a

supune propriului său examen ceea ce se coroborează cu antecedente sau

împrejurări ale cauzei, relevante fiind, în acest sens, reconstituirea

modalității acțiunii agresive corespunzător versiunii minorului, conducerea, de

către el, a organelor de cercetare penală în camera unde le-a indicat ranga din

metal susținut a fi fost obiectul contondent cu care a fost lovită victima,

depozițiile fiind date când minorul nu locuia cu tatăl lui.

Totodată, raportat

situației de fapt, instanța de apel nu a analizat încadrarea juridică a faptei,

asupra acestui aspect procurorul, și în faza rejudecării fondului după casare,

motivând neîndeplinirea circumstanței agravantă prev. de art. 176 alin. (1) lit.

a) C. pen.

În altă ordine de

idei, partea civilă B.V., în toate memoriile și scrisorile (cererile) trimise

cauzei inclusiv în faza judecării apelului, amintește constant un moment

important la care prezentă fiind, personal, ar fi luat cunoștință direct de la

inculpat despre o trăire, confesare a aceluia” (am dormit cu G. în pat (când am

fost la înmormântare), el s-a sculat, încă nu era ziuă și a ieșit afară vorbind

singur că ce-a crezut ea, că ia copilul și pleacă, ia că acuma n-o să mai plece),

astfel că, dacă instanța de apel ar fi analizat, prin audierea părții,

bineînțeles dacă ar fi citat-o legal, și această susținere, coroborată cu alte

împrejurări și probe relevante reținute de instanța de rejudecare după casare,

controlul său, posibil, ar fi eliminat sau, dimpotrivă, ar fi putut da

relevanță juridică suspiciuni părții, grav prejudiciată moral de uciderea

fiicei sale, mai ales în condițiile în care instanța de apel nu a analizat

deloc în considerentele deciziei despre participarea acestei părți în procesul

penal, el fiindu-i recunoscut de legea procesual penală dreptul de a critica

latura penală și latura civilă.

Ca atare, citând-o

legal, instanța de apel poate, considerând vârsta înaintată și situația

materială deosebit de precară a respectivei părți, despre acestea B.V.

depunând, în tot cursul procesului penal, probe, conform disp. art. 77 alin. (3)

C. proc. pen., să o asculte, prin intermediul rețelei video și audio, cu

respectarea principiilor contradictorialității, al nemijlocirii, precum și a

drepturilor procesuale ale inculpatului.

Pentru considerentele

expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 3 C. proc. pen., recursurile

declarate de parchet și de către partea civilă fiind fondate, în conformitate

cu art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., vor fi admise, se va

casa decizia instanței de apel și se va dispune rejudecarea de către instanța

competentă, Curtea de Apel Timișoara.

În rejudecare,

alături de motivele casării deciziei recurate, instanța va analiza toate

celelalte susțineri din recursul parchetului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă B.V. împotriva deciziei

penale nr. 47/A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

privind pe intimatul inculpat M.G.P.

Casează decizia penală sus-menționată și

trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 50 lei, pentru intimatul inculpat se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

octombrie 2011.