ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2011

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 93/ A din 25 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A fost desființată în parte sentința penală nr. 755 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală și rejudecând: În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.F. la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații N.F. și părțile civile P.A.M.A. și C.M. A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului N.F. și a fost dedusă prevenția de la 20 martie 2009 la zi. Au fost obligați recurenții la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 755 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice din art. 174, art. 176 lit. d) C. pen.

în art. 183 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. în art. 174 C. pen. În baza art. 174 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.F. zis „Ț.”, la o pedeapsă de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen.

a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la data de 20 martie 2009 la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către acestea după cum urmează: 35.000 RON către partea civilă P.A., reprezentând cheltuieli de înmormântare; 10.000 RON către partea civilă C.M., reprezentând daune morale; 72 RON către partea civilă Spitalul de Urgență B.A. A luat act că C.S.A.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului obligația plății unei pensii de întreținere lunare către minora P.A.M.A. în sumă de 500 RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul acesteia.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului cu buton folosit la săvârșirea infracțiunii sau a contravalorii acestuia în lei. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial acordat avocatului din oficiu, în sumă de 100 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele: În data de 05 martie 2009 în jurul orelor 18 00 , victima P.L.O. și inculpatul N.F., s-au întâlnit și au hotărât să achiziționeze heroină din Ferentari. Victima avea asupra sa suma de 400 RON, iar inculpatul avea suma de 300 RON.

După ce au achiziționat drogurile, cei doi s-au deplasat la benzinăria L. de pe strada S. cu autoturismul D. de culoare albastru mineral, condus de către victimă, de unde l-au luat și pe martorul M.I.A.. De acolo s-au deplasat la domiciliul martorului D. N., situat în Popești Leordeni, str. A. Au ajuns acolo în jurul orei 21 00 și s-au întâlnit cu D.N. Au intrat în casă la acesta și s-au așezat pe două canapele, victima și inculpatul stând unul lângă celălalt. Martorul D.N. a adus o oglindă pe care a așezat-o pe o măsuță. Victima a împărțit pulberea de heroină în mai multe porții. Între victimă și inculpatul N.F. s-a declanșat o ceartă relativ la cantitatea de drog care ar reveni fiecăruia. Cei doi au ieșit în curte să se bată.

S-au îmbrâncit și s-au lovit reciproc până când inculpatul s-a retras la mașină, apoi a revenit și, împreună cu victima a intrat în casă. S-au așezat pe canapea, iar victima i-a spus inculpatului că nu-i mai dă din drog. Inculpatul, s-a ridicat și a scos din buzunar un briceag cu buton, a declanșat mecanismul de deschidere a lamei și l-a îndreptat spre victimă, amenințându-l cu moartea în cazul în care nu-i dă drogurile. Victima a refuzat, atunci inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu briceagul în lobul urechi stângi urmată de o a doua lovitură în zona dreaptă a gâtului. Loviturile au fost aplicate de sus în jos, iar la lovitura aplicată în zona gâtului inculpatul s-a folosit de greutatea corpului său.

În momentul în care inculpatul a scos lama briceagului din gâtul victimei, aceasta a început să sângereze violent (cu ocazia cercetării la fața locului au fost descoperite urme de sânge chiar pe tavanul încăperii și pe suprafața peretelui opus). Victima a început să strige la inculpat, iar acesta și-a încetat atacul. Cei doi martori prezenți M.l.L. și D.N. nu au intervenit în nici un fel în conflictul dintre inculpat și victimă. După consumarea atacului, victima a părăsit locuința însoțită de inculpat, care o sprijinea. Cei doi s-au deplasat la autovehiculul cu care veniseră. Victima s-a așezat pe bancheta din dreapta față, iar inculpatul la volan. Martorul M.I.A. a refuzat să-i însoțească. Victima a încercat să oprească sângerarea prin presarea rănii din zona gâtului.

În circa 10 minute au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenta „Prof. Dr. B.A., inculpatul oprind autovehiculul în curtea acestuia, în apropierea intrării în clădire. Victima își pierduse cunoștința, inculpatul a încercat să o tragă spre intrarea în spital, însă s-a prăbușit. În ajutorul celor doi au intervenit 3 bărbați, rămași neidentificați, care au ridicat trupul victimei și l-au transportat la intrarea în spital, unde l-au așezat pe o targa. De aici a fost preluat de către personalul spitalului. S-a încercat resuscitarea celui în cauză însă, în jurul orelor 22.00, s-a constatat decesul acestuia. Inculpatul a mai stat o perioadă în spital, timp în care a sunat-o pe concubina fratelui său, M.N., povestindu-i ceea ce s-a întâmplat și solicitându-i ajutorul în sensul de a veni la spital și de a se interesa de starea victimei.

După aceasta inculpatul a părăsit incinta spitalului, deplasându-se în zona imobilului situat în București, str. H., unde a parcat autovehiculul. În perioada în care s-a aflat în incinta spitalului a fost observat de către martorii V. M., brancardier și O.D.M., agent de pază. Aceștia, l-au indicat, ulterior cu prilejul efectuării recunoașterilor după fotografii drept persoana care a adus victima la spital. Pe parcursul acestor deplasări inculpatul a abandonat briceagul care nu a mai putut fi recuperat. După abandonarea autovehiculului inculpatul s-a dus la locuința mamei sale de unde ulterior, a fost dus la o altă locație, neidentificată, cu ajutorul apropiaților săi printre care M.N. și N.D.

Cu această ocazie, cei doi l-au învățat pe inculpatul N.F. că, în cazul în care ar fi prins, să declare în fața organelor de urmărire că a fost un accident și că nu-și aduce aminte ce s-a întâmplat. În data de 07 martie 2009, în imobilul situat în București, str. M. s-au întâlnit mai multe persoane apropiate inculpatului N.F., printre care M.N., N.D. și martorul M.l.L. Aceștia i-au cerut martorului să declare că nu a asistat la săvârșirea faptei. Situația de fapt mai sus expusă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului; acte medicale și concluzii provizorii ale raportului de autopsie; declarațiile martorilor oculari audiați în cauză D.N. și M.I.L.

din care au rezultat împrejurările în care faptele au fost comise și modalitatea de a acționa; declarația martorei M.N.; declarația martorilor N.M. și N.V.N.; declarația martorilor V.M. și O.D.M.; declarația inculpatului N.D. zis „B.”; proces verbal de cercetare a autoturismului D. de culoare albastră ; proces verbal de recunoaștere; interceptări telefonice ale persoanelor din anturajul inculpatului N.F., din care au reieșit împrejurările în care faptele au fost comise și modalitatea de săvârșire; Raportul de Expertiză Medico-legală Psihiatrică al inculpatului N.F. zis „Ț.”; declarația martorilor N.M. și N.V.N.; interceptări telefonice; Raportul de Expertiză Medico-legală; Planșe foto. În cursul urmăririi penale s-au constituit părți civile - fără a preciza cuantumul despăgubirilor - C.S.A.M.

(concubina victimei), în nume propriu și în numele minorei P.A.M.A., C.M. (sora victimei) și P.A. (mama victimei). În cursul cercetării judecătorești au fost audiate P.A. - parte civilă care a solicitat suma de 350 milioane lei vechi reprezentând cheltuieli de înmormântare și C.M. - parte civilă care a solicitat suma de 100 milioane lei vechi reprezentând daune morale. Spitalul de Urgență B.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 72 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare. A fost ascultat inculpatul, acesta recunoscând săvârșirea faptei (neintenționând să omoare victima, ci în urma unui conflict spontan izbucnit de la modul de porționare a drogurilor, ambii fiind consumatori de heroină).

Au fost audiați martorii din acte D.N., N.G.C., N.V.N., N.M., G.R., O.D.M., V.M. și M.I.L., pentru inculpat au fost depuse acte în circumstanțiere, respectiv acte medicale, iar pentru ambele părți civile au fost depuse înscrisuri doveditoare ale pretențiilor materiale. Prin sentința penală nr. 952 din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului, reținându-se, în esență, că nu este descrisă în nici un fel infracțiunea de tâlhărie, respectiv nu este descrisă nici fapta, nici mijloacele de probă administrate sub acest aspect în cursul urmăririi penale. Prin decizia penală nr. 5/ R din 04 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis recursul declarat de parchet, s-a casat sentința penală și s-a trimis cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

În motivarea acestei decizii penale s-a reținut că deși „nu s-a făcut o expunere detaliată a circumstanțelor de timp și loc în care a fost comisă infracțiunea de tâlhărie ori a obiectului material al acesteia”, din procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii a rezultat că omorul pentru care a fost cercetat inculpatul a fost săvârșit „în scopul de a-și însuși o cantitate de droguri”, ceea ce înseamnă că obiectul material al infracțiunii de tâlhărie este respectiva cantitate de heroină. S-a indicat în acest sens, că înlăturarea acestor neregularități să fie solicitată parchetului, în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Conformându-se acestei decizii, tribunalul a cerut procurorului să înlăture aceste neregularități, însă răspunsul nu suportă comentarii: instanța a fost deja sesizată, în dosarul cauzei se regăsesc toate mijloacele de probă, iar situația de fapt a fost expusă și nu mai poate fi completată în faza de judecată.

Prin urmare, tribunalul a fost investit cu comiterea unui omor în scopul însușirii unei cantități de droguri, aspect ce a rezultat și din încadrarea juridică reținută în rechizitoriul parchetului: omor deosebit de grav și tâlhărie. Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, tribunalul a constatat că infracțiunea de tâlhărie nu există; în această situație, nu subzistă scopul omorului deosebit de grav (pentru a săvârși o tâlhărie), iar încadrarea juridică corectă devine astfel omor - prevăzut de art. 174 C. pen. - sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Considerentele avute în vedere de instanță au fost următoarele: În fapt, tribunalul a reținut că victima și inculpatul - ambii consumatori de heroină - au cumpărat împreună droguri în data de 05 martie 2009 și s-au deplasat - în vederea consumării acestora - la locuința martorului D.N., situată în Popești Leordeni, str. A. Împreună cu aceștia a mers și martorul M.I.A., pe care l-au luat din București, după achiziționarea drogurilor. Ajunși în locuința martorului D.N. (și el consumator de droguri), acesta le-a pus la dispoziție o oglindă, așezată pe o măsuță, pe care au fost porționate drogurile.

Această porționare a fost factorul declanșator al scandalului dintre victimă și inculpat, nici unul dintre martorii oculari nesusținând că inculpatul ar fi vrut să-i ia victimei cantitatea sa de heroină; dimpotrivă, ambii martori au declarat constant că cel nemulțumit de cantitatea ce i-a revenit a fost victima, că acesta a fost motivul care a dat naștere inițial la injurii, apoi îmbrânceli și loviri reciproce, care au culminat cu folosirea de către inculpat a unui briceag cu buton. Elocventă în acest sens a fost declarația martorului M.I.L. dată în cursul urmăririi penale și menținută în totalitate în fața instanței: „L. și F. au început să porționeze amândoi drogurile, i-au dat o doză gazdei, care și-a injectat-o imediat…între F. și L. a început cearta legată de cantitatea de droguri a fiecăruia, după care L. i-a făcut vânt, dându-i un brânci lui F.; acesta i-a dat o palmă peste șapcă, după care au început să se înjure reciproc.

F. a fost provocat de L. la bătaie, a acceptat și au ieșit amândoi afară. F. a ieșit în stradă urmat de L., după care am ieșit și eu și gazda. F. s-a dus la mașină, a deschis portiera de la șofer, s-a aplecat după care a revenit în curte ținând un cuțit (de tip briceag) în mână.” Martorul D.N. a arătat că victima și inculpatul se certau pentru 50 de lei „diferența de la un telefon mobil” din câte a auzit, el nestând tot timpul în cameră cu cele trei persoane venite la el și totodată aflându-se sub influența drogurilor. După ce și-au adresat injurii reciproce, L. l-a provocat la bătaie pe F., afară în curte; F. a ieșit și când s-a întors s-a dus drept către victimă care stătea pe pat și l-a împins pe spate.

Ambii martori au declarat că L. se afla în casă, pe pat, în momentul în care F. a intrat din curte, ei aflându-se în spatele inculpatului. Astfel, nu au observat direct când inculpatul l-a lovit cu cuțitul pe victimă, ci inculpatul a fost văzut cu cuțitul în mână, a fost văzut împingându-l pe spate pe Lucian și lovindu-l în zona gâtului, apoi au observat victima plin de sânge și l-au auzit strigând „m-ai tăiat”, iar pe inculpat strigând „doamne ce am făcut?, l-am tăiat”. Victima și inculpatul au ieșit amândoi din casă, s-au îndreptat spre mașină și au plecat împreună la spital. Niciuna dintre celelalte persoane nu i-a însoțit. Din această descriere a situației de fapt a rezultat că inculpatul nu a încercat și nici măcar nu a intenționat să sustragă drogurile aparținând victimei, ci, dimpotrivă, neînțelegerile dintre aceștia referitoare la cantitatea de heroină ce revenea fiecăruia au dus la declanșarea scandalului și ulterior la comiterea omorului.

Dacă este cert că nu există fapta de tâlhărie, la fel de cert este că inculpatul a comis infracțiunea de omor, la această concluzie conducând lovirea cu briceagul (instrument vulnerant, apt să producă moartea), într-o zonă vitală a corpului, de sus în jos; la lovitura aplicată în zona gâtului, inculpatul s-a lăsat pe victimă cu toată greutatea corpului său. În același sens sunt și concluziile raportului de autopsie și anume „moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei mixte internă și externă, consecință a unei plăgi înjunghiate cervicale cu leziune de arteră carotidă dreapta; leziunile traumatice care au dus la deces s-au produs prin lovire cu obiect tăietor-înțepător”. În drept, fapta inculpatului - așa cum a fost expusă mai sus - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Încadrarea juridică s-a justificat și din prisma laturii subiective a infracțiunii, din împrejurările cauzei rezultând - în mod neechivoc - că inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții victimei și chiar dacă nu a urmărit, a acceptat acest rezultat (atacul nejustificat cu briceagul, unicitatea obiectului tăietor-înțepător - victima neavând un astfel de obiect asupra ei - faptul că inculpatul a lovit cu intensitate în zona gâtului). În raport de aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat - prin apărător ales - de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Elementul subiectiv necesar pentru existența infracțiunii de omor - intenția în ambele sale modalități, directă sau indirectă - s-a dedus atât din împrejurările externe ale faptei comise (modul de săvârșire, mijloacele de execuție, regiunea vizată, intensitatea loviturilor), cât și din mobilul care l-a determinat pe inculpat să acționeze și din scopul pe care acesta și l-a propus să-l atingă. Nu s-a putut reține lipsa intenției indirecte de a ucide în speța dedusă judecății, în condițiile în care s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se tăierii arterei carotide, iar între acțiunea inculpatului și rezultatul letal survenit există legătură directă de cauzalitate.

Mai mult, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., pe plan subiectiv este necesar ca lovirea să fie comisă cu intenție, iar rezultatul - moartea victimei - să se fi produs din culpa inculpatului, ori în cazul de față a rezultat în mod neechivoc că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea morții victimei, aplicând loviturile de briceag din față - și nu la întâmplare - cu posibilitatea de a leza o regiune cunoscută ca vitală - zona gâtului. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, urmările acesteia, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine cooperantă în procesul penal) și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

De asemenea s-a avut în vedere atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, care a luat victima și a transportat-o la spital, încercând astfel să-i acorde o șansă la viață; plecarea sa intempestivă de la spital și perioada în care s-a sustras urmăririi penale s-au datorat în mare parte sentimentului de frică ce l-a cuprins după ce a realizat cele întâmplate și nu a fost omisă împrejurarea că inculpatul s-a predat, în cele din urmă, singur organelor de poliție, asumându-și astfel consecințele faptelor sale. S-a avut în vedere și atitudinea victimei - de asemenea consumator de heroină - care deși nu reprezintă o provocare în sensul cerut de lege, a contribuit indiscutabil la producerea incidentului.

Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), C. pen., pe o durată determinată de timp. Pe durata executării pedepsei, se face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen. Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de urmările grave ale infracțiunii, de persoana inculpatului, tribunalul a apreciat că în baza art. 71 C. pen. se impune nu numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dar și a dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen. Constatând că nu s-au modificat temeiurile arestării preventive, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata arestării lui preventive de la 20 martie 2009 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat dovedite acțiunile civile formulate de părțile civile, inclusiv de unitatea spitalicească și mai mult, a lua act de poziția inculpatului care a fost de acord să despăgubească pe părțile civile cu sumele pe care acestea le-au solicitat în fața instanței, motiv pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 RON către partea civilă P.A. (despăgubiri materiale), la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă C.M. (despăgubiri morale) și la plata sumei de 72 RON către partea civilă Spitalul de Urgență B.A. (cheltuieli de spitalizare a victimei). S-a luat act că C.S.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Față de împrejurarea că victima avea în întreținere un copil minor și că inculpatul a fost de acord să contribuie în continuare la creșterea acesteia, tribunalul a obligat pe inculpat la plata unei pensii lunare de întreținere către minora P.A.M.A.

în sumă de 500 RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul acesteia. Această obligare a inculpatului la plata unei pensii lunare de întreținere către copilul minor al victimei își are fundament și în dispozițiile legale prevăzute în art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen., potrivit cu care acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă. S-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului cu buton folosit la săvârșirea infracțiunii, iar dacă nu va fi găsit va fi confiscată contravaloarea acestuia în lei. Împotriva sentinței penale în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul N.F.

și părțile civile P.A. și C.M. În dezvoltarea scrisă a motivelor de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința penală cu privire la omisiunea punerii în discuție a schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului N.F. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174, 176 lit. d) C. pen. în 174 C. pen. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, fapte prevăzută și pedepsită de art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2010, dată la care au avut loc dezbaterile, a rezultat că a fost pusă în discuția părților cererea de schimbare a încadrării juridică a faptei formulată de către inculpatul N.F., prin apărător, după care constatând că nu mai există cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul a acordat părților cuvântul pe fondul cauzei. Prin sentința penală atacată, tribunalul a respins cererea de schimbare încadrare juridică formulată de către inculpat (cerere pusă în discuția părților) și a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174-176 lit. d) C. pen., (așa cum fusese reținut prin rechizitoriu), în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat.

Dispozițiile art. 334 C. proc. pen. prevăd procedura pe care instanța de judecată trebuie să o aplice în cazul schimbării încadrării juridice a faptei, în vederea garantării drepturilor procesuale, instanța este obligată să pună în discuția părților noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea. Dispozițiile legale privind punerea în discuția părților a schimbării încadrării juridice trebuie respectate și în ipoteza în care se face schimbarea într-o încadrare mai ușoară, deoarece și într-o asemenea situație inculpatul trebuie să-și organizeze o bună apărare în raport de noua încadrare juridică dată faptei ce i se impută.

Faptul că instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei, fără a fi pus în discuție această modificare a caracterizării juridice, susceptibilă să ofere noi posibilități de apărare, poate conduce la casarea hotărârii pronunțate. Aceiași este situația și în cazul în care, schimbând încadrarea juridică după închiderea dezbaterilor în fond, instanța a încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen., prin aceea că părțile nu și-au putut exercita apărarea în raport de noua încadrare juridică, situație care echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei. Greșita achitare a inculpatului N.F. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. Prin același act de inculpare, inculpatul N.F.

a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., constând în aceea că a folosit violențe, amenințări cu cuțitul și cu moartea în scopul luării drogurilor de la victima P.L.O. Parchetul a apreciat ca fiind netemeinică soluția de achitare a inculpatului N.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, mai ales în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care din materialul probator existent la dosarul cauzei, a rezultat fără nici un dubiu că violențele exercitate de către inculpat față de victimă au fost în scopul însușirii unei cantități de drog, în condițiile în care în acel moment întreaga cantitate de droguri se afla în posesia victimei.

Din cuprinsul declarației inculpatului N.F. aflată la filele 236-239 din dosarul de urmărire penală, a reieșit foarte clar că între acesta și victimă a avut loc o altercație „am ieșit în curte unde ne-am îmbrâncit și ne-am lovit”, altercație ce a avut loc pe fondul unei neînțelegeri referitoare la cantitatea de drog „eu i-am cerut să-mi dea marfa, dar el a refuzat”, „pentru a-l convinge să-mi dea și mie din marfa și pentru a se liniști am scos din buzunar un cuțit cu buton..și l-am îndreptat spre gâtul acestuia în scopul să-l sperii pentru a-mi da din marfa”, aspecte ce au relevat pe deplin existența infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care în prima fază inculpatul l-a amenințat pe numitul P.L.O.

cu un cuțit tip briceag că, dacă nu îi dă niște droguri, respectiv heroină, îl omoară, trecând apoi și la punerea în aplicare a amenințărilor. S-a apreciat, de asemenea, existența unei infracțiuni de tâlhărie și din punctul de vedere al obiectului material, violențele exercitându-se cu privire la un bun, respectiv în speța de față la o cantitate de heroină, condiția fiind îndeplinită atâta vreme cât legea nu face referire ca bunul să fie licit sau ilicit, singura condiție fiind ca bunul să se afle în posesia sau detenția altuia, or în acel moment întreaga cantitate de drog se afla în posesia victimei. Toată această situație de fapt, a reieșit și din declarațiile martorului ocular M.I.L., care a arătat că cei doi, respectiv inculpatul și victima s-au certat cu privire la cantitatea de drog ce urma să revină fiecăruia, iar inculpatul a scos cuțitul și amenințând victima în scopul de a-1 „speria”.

Având în vedere cele arătate anterior, Parchetul a apreciat că există suficiente dovezi în sensul confirmării încadrării juridice a faptelor dată prin rechizitoriu, în sensul existentei infracțiunii de tâlhărie, iar în subsidiar a solicitat instanței să se facă aprecieri cu privire la temeiul achitării dispuse de către instanța de fond. Astfel, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.

Atât doctrina cât și practica judiciară în materie sunt unanim de acord că se poate dispune achitarea în baza acestui temei numai în condițiile în care fapta nu există în materialitatea sa, respectiv nu a fost săvârșită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare, or, în speța de față, inculpatul a desfășurat o activitate infracțională, în sensul că în scopul de a determina victima să-i dea un bun (o cantitate de drog), a folosit amenințări, folosindu-se de un cuțit tip briceag, astfel că în opinia parchetului nu se poate afirma că fapta nu există. În dezvoltarea scrisă a motivelor de apel inculpatul N.F. a solicitat desființarea în parte a sentinței penale atacate iar pe fond schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. A arătat că situația de fapt reținuta în rechizitoriu nu se regăsește în probele administrate în cauză, respectiv declarația inculpatului coroborată cu declarațiile celor doi martori aflați în casa unde s-a petrecut evenimentul - D.N. și M.l.L. A invocat o serie de declarații date în faza de urmărire penală și în faza de judecată, după cum urmează: Declarațiile inculpatului - fila 236 dosar urmărire penală: „… în data de 05 martie 2009 P.L. m-a sunat si mi-a propus să mergem să luam heroină din Ferentari..am luat 3 gr. de heroină praf, plătind 7 milioane, eu am pus jumătate, el jumătate; „l-am luat și pe P. în mașină, apoi am plecat în Popești - Leordeni, acasă la D.N.L.

a împărțit marfa, apoi a spus că mie mi-a dat mai mult și am început să ne cercetam;…el m-a luat de haine și mi-a spus să mergem afara să ne batem;...am ieșit în curte unde ne-am îmbrâncit și ne-am lovit; apoi, pentru că nu puteam să-l răzbesc am decis să plec;...m-am urcat în mașină, am pornit motorul și, pentru că mă simțeam rău m-am întors în curte unde mă aștepta L. care continua să mă înjure;..ne-am întors în casă, eu i-am cerut să-mi dea partea mea din marfă, dar el a refuzat;...pentru a-l convinge să-mi dea și mie din marfă și pentru a se liniști, am scos din buzunar un briceag cu buton pe care nu l-am declanșat și l-am îndreptat spre L. în scopul de a-l speria pentru a-mi da din marfă;…el m-a apucat de umărul drept (în mâna dreapta țineam briceagul) și ne-am apucat reciproc de cealaltă mână îmbrâncindu-ne;..ne-am pierdut echilibrul, căzând pe canapea, el jos și eu deasupra ocazie cu care s-a declanșat briceagul și s-a înfipt în gâtul lui în zona stângă.;..nu am știut că s-a declanșat briceagul;…atunci el a zis că l-am tăiat și i-am pus mâna la rană și i-am spus să mergem la spital …ne-am urcat în mașină și am plecat la spital; fila 30 dosar instanță: „...mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale;...din îmbrânceală care a avut loc între noi, lama cuțitului s-a desfăcut;..

P.L. s-a împiedicat de canapea, a căzut și eu am căzut peste el;..nu am avut intenția să-l omor pe P.L.;..când am scos briceagul din buzunar nu l-am amenințat în niciun fel în legătură cu drogurile ce mi se cuveneau, intenția mea fiind de a-l speria, deoarece acesta tipa și cearta nu se terminase între noi;..niciun moment P.L. nu s-a plâns de dispariția vreunei sume de bani; Declarațiile martorului D.N. în faza de urmărire penală și în faza de judecată - fila 277 dosar urmărire penală: …”individul (partea vătămată ) care venise cu F. s-a supărat și i-a zis - ce bă, vrei să ne batem? hai afară să ne batem - când a revenit F. de afara nu l-am văzut să aibă cuțit în mână și nici momentul când l-a lovit pe partea vătămata;...F.

l-a împins pe L. pe spate și l-a lovit cu pumnul;...eu nu am văzut în momentul loviturii dacă avea cuțit în zona gâtului;...F. a plecat cu el la spital;...cel lovit s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului, iar F. s-a urcat la volan; fila 100 dos. instanța: „nu am fost de față la momentul incidentului, așa că nu știu dacă inculpatul avea cuțitul asupra lui ...nu am văzut când l-a înjunghiat victima;...cuțitul folosit era unul cu buton;...cum s-a întâmplat acest lucru, inculpatul a început să strige - aoleu, l-am tăiat;..nu știu de ce s-au certat inculpatul și victima;...și-au adresat injurii reciproce; Declarațiile martorului M.I.L. în faza de urmărire penală și în faza de judecată - fila 306 dosar urmărire penala: „L.

și F. s-au îndreptat spre măsuță și au început amândoi să porționeze drogurile;...între F. și L. a început cearta legată de cantitatea de droguri a fiecăruia, după care L. i-a făcut vânt lui F., dându-i acestuia un brânci, iar acesta i-a dat o palmă peste șapcă;...F. a fost provocat de L. la bătaie;...referitor la cuțitul pe care F. îl avea în mână, acesta mi-a zis că nu vrea decât să-l sperie pe L.;...cei doi au intrat în casă;..când am intrat și eu în casă, L. era lăsat pe spate în patul de lângă dulap și îi spunea lui F. că l-a tăiat, iar F. a confirmat speriat acest lucru și i-a spus că trebuie să-l ducă la spital;...L. s-a ridicat de pe pat și a ieșit din casă împreuna cu F., îndreptându-se spre mașină în grabă; fila 8 dosar instanța: „…L.

și F. au intrat în casă;…când am intrat în casă am văzut că cei doi se îmbrânceau;...L. îl ținea pe F. de mâini..la un moment dat, L. s-a dezechilibrat, a căzut pe spate pe canapea și l-a tras pe F. peste el;..briceagul era cu buton…; Având în vedere aceste probe, inculpatul a considerat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, ci ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. Infracțiunea prevăzută la art. 183 C. pen. este o infracțiune preterintenționată. Urmarea - moartea victimei - se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite. Omorul este o infracțiune care, sub aspect subiectiv, presupune prevederea rezultatului socialmente periculos, pe care făptuitorul fie că îl urmărește (intenție directă ), fie că acceptă numai posibilitatea producerii lui (intenție indirectă).

Lovitura cauzatoare de moarte este consecința culpei făptuitorului care, fie că nu l-a prevăzut (neglijența), fie a sperat în mod ușuratic că el nu se va produce (ușurința ). Astfel, declarația inculpatului a rămas singura proba care fundamentează desfășurarea incidentului în momentul în care cuțitul ajunge în gâtul victimei. Situația descrisă în rechizitoriu nu a analizat nici declarația inculpatului, nici declarația celor doi martori prezenți. S-a reținut, aș dar, în mod greșit intenția inculpatului de a ucide. În realitate, inculpatul a acționat cu preterintenție, în sensul că urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, s-a produs o consecință mai gravă, consecință care depășește intenția inculpatului și în raport cu care el se afla în culpă.

S-a arătat că, pentru stabilirea poziției subiective a inculpatului trebuie să se țină seama de toate împrejurările anterioare și ulterioare comiterii faptei. În acest sens, poziția ulterioară a inculpatului este fundamentată de declarațiile celor doi martori de la spital: V.M. si O.D.M., martori care au precizat faptul că, inculpatul se agita și înjura pe toata lumea, spunându-le să facă ceva și sa salveze partea vătămată pentru că a pierdut mult sânge. Starea psihică a inculpatului, și pe fondul dependenței de stupefiante, este stabilită și de transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice (fila 64-65 dos urmărire penală), convorbiri din care a rezultat că, inculpatul vroia să se omoare.

Avându-se în vedere toate aspectele prezentate inculpatul a solicitat admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. si art. 74 C. pen., precum și față de dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., să se reducă pedeapsa până la cel mult o treime din minimul special, arătând totodată că acestea nu au fost reținute de instanța de fond care, la fila 6 din hotărâre, a motivat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice astfel: „…nu se poate reține lipsa intenției indirect de a ucide în speța dedusă judecății, în condițiile în care s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se tăierii arterei carotide...”; La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: adeverință emisă de Asociația de proprietari bl.

121 (fila 57), chitanțe CEC consemnare sume de bani (fila 58), chitanțe CEC consemnare sume de bani (fila 76), notă de calcul privind sume achitate de inculpat (fila 75). Apelanții N.F. și P.A. au depus concluzii scrise. Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate în scris și oral cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei și examinând hotărârea primei instanțe, din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. Pen., Curtea a constatat următoarele: În ceea ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea a constatat următoarele: Schimbarea încadrării juridice a unei fapte stabilite prin rechizitoriu poate avea loc în anumite condiții, expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. instanței de judecată îi revine obligația de a pune în discuție noua încadrare juridică, asupra căreia formulează concluzii părțile precum și reprezentantul parchetului. Examinând sentința apelată din perspectiva acestei critici Curtea a constatat că în ședința publică din data de 26 octombrie 2010, cu respectarea principiului contradictorialității, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, la cererea inculpatului, din infracțiunile prevăzute de art. 174-176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Au fost puse concluzii de către toate părțile cu acea ocazie cu referire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, inclusiv de procuror.

Instanța, în procesul de deliberare, a stabilit o nouă încadrare juridică a faptei, însă nu cea solicitată de inculpat. Având în vedere că problema încadrării în drept a faptelor reținute în sarcina inculpatului a fost ridicată și dezbătută cu respectarea tuturor normelor de procedură și cu asigurarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, Curtea a apreciat că împrejurarea că instanța a operat o schimbare de încadrare juridică dând faptei o altă încadrare decât cea propusă cu ocazia dezbaterilor, nu reprezintă o cauză de nulitate a hotărârii. S-a constatat că obiectul dezbaterilor l-a constituit, între altele, încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, iar Ministerul Public a susținut pe larg punctul său de vedere cu referire la încadrarea faptelor în succesiunea lor și normele de drept incidente.

S-a mai constatat că, deși nu au fost respectate întocmai dispozițiile art. 334 C. proc. pen., nu sunt îndeplinite condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., nefiind dovedită existența vreunei leziuni care să justifice trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv. Nu s-a invocat expres existența vreunei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii supuse controlului judiciar, în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., iar cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului atât Ministerul Public prin reprezentantul său cât și celelalte părți au avut ocazia să-și exprime pe larg punctele de vedere asupra problemelor de drept vizând încadrarea juridică a faptelor, primul motiv de apel fiind astfel nefondat.

Curtea a constatat că în mod corect s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art. 174 C. pen., având în vedere că această faptă este dovedită mai presus de orice îndoială și că toate probele administrate converg spre această încadrare juridică. Cu privire la încadrarea juridică dată de prima instanță faptei, Curtea a făcut aprecieri in extenso prin răspunsurile la criticile formulate de inculpat, tot cu privire la încadrarea faptei, având în vedere că motivul de apel al Parchetului viza doar procedura de schimbare a încadrării juridice nu și noua încadrare dată faptei. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a constatat că soluția de achitare pentru infracțiunea de tâlhărie este corectă.

Astfel cum a reținut prima instanță, nu subzistă scopul omorului deosebit de grav, respectiv pentru săvârșirea unei tâlhării. Din probele administrate a rezultat că victima și inculpatul, prieteni și consumatori de droguri, au cumpărat împreună droguri la data de 05 martie 2009 și s-au deplasat pentru consumarea acestora la locuința martorului D.N. situată în Popești Leordeni. Cei doi au porționat drogurile pe o oglindă iar factorul declanșator al conflictului l-a constituit tocmai această porționare. Martorii oculari M.I.L. și D.N. au evidențiat că cel care a pornit conflictul a fost victima, nemulțumită de cantitatea de droguri care i-a revenit. Cei doi au început să se certe, s-au îmbrâncit și s-au înjurat reciproc.

Victima l-a provocat la bătaie pe inculpat și amândoi au ieșit în curte. Ulterior victima a revenit iar inculpatul care între timp a luat un cuțit tip briceag din mașină a intrat după aceasta în casă, s-a dus înspre ea, martorii neputând relata nici unul momentul efectiv al înjunghierii, martorul D. afirmând că l-a văzut pe inculpat lovind victima dar că nu a văzut nici un cuțit în acel moment. În ceea ce privește latura subiectivă, element constitutiv al infracțiunii complexe de tâlhărie, Curtea a constatat că în speță lipsește scopul urmărit de inculpat și anume acela al deposedării prin violență a victimei de drogurile care i-au revenit în urma împărțirii.

Prin lovirea victimei inculpatul a urmărit să-i aplice acesteia o corecție, fără intenția de a o deposeda de partea sa de droguri, aspect care rezultă din declarațiile martorilor menționați coroborate cu declarațiile inculpatului și cu împrejurarea că ulterior producerii rănii la gât victimei inculpatul a fost preocupat de a-i acorda acesteia ajutorul fără să procedeze sau să urmărească aproprierea sa cu partea de droguri aparținând victimei.

În dezvoltarea motivului de apel parchetul invocă primele declarații ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, la data de 2 aprilie 2009 (filele 236-241 dosar de urmărire penală), precum și declarația martorului ocular M.I.L., declarații însă care nu pot fi coroborate cu restul materialului probator în vederea stabilirii adevărului în cauză, fiind contrazise de restul probelor administrate, de declarația în integralitate a martorului ocular citat de parchet care susține afirmațiile inculpatului în sensul că prin utilizarea cuțitului nu a dorit decât să o sperie pe victimă, de declarațiile ulterioare ale inculpatului date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești precum și din comportamentul acestuia din urmă, ulterior înjunghierii victimei.

Referitor la solicitarea subsidiară de reapreciere asupra temeiului achitării, Curtea a constatat că în mod corect achitarea s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta de tâlhărie nu există, pentru aceleași considerente menționate mai sus, fiind neîndoielnică numai existența infracțiunii de omor. Curtea a apreciat însă fondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, analiză posibilă având în vedere că, din motivele de apel expuse, rezultă că această cale de atac a fost formulată în defavoarea inculpatului.

În acest sens, în ceea ce privește individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpatului Curtea a constatat că a fost dată o largă eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv că este necunoscut cu antecedente penale, că a avut o atitudine cooperantă în procesul penal, alături de celelalte circumstanțe care caracterizează fapta, precum și că imediat după comiterea infracțiunii a transportat victima la spital încercând să-i acorde o șansă la viață, iar în ceea ce privește perioada în care s-a sustras urmăririi penale aceasta s-a datorat sentimentului de frică ce l-a cuprins după comiterea faptei. În ansamblul criteriilor impuse de art. 72 C. pen.

Curtea a constatat că fapta săvârșită de inculpat este una cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, că a acționat fiind în stare de sevraj generată de nevoia administrării de droguri, că victima îi era prietenă și că mijlocul prin care a suprimat viața victimei, respectiv cu un cuțit, i-a oferit garanția că acțiunea sa își va atinge scopul, date în funcție de care s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege este neîndestulătoare. De asemenea, inculpatul s-a sustras urmăririi penale și chiar a încercat zădărnicirea aflării adevărului, cauza fiind disjunsă față de N.D. și M.N., suspectate de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

Punând în balanță aceste aspecte cu cele favorabile inculpatului, reținute de prima instanță și însușite de Curte, precum și cu declarațiile în circumstanțiere date de o cunoștință a inculpatului, martorul G.R., (fila 135 dosar fond) din care a rezultat că inculpatul era consumator de droguri care încerca să renunțe la acest viciu dar avea recăderi, instanța de apel a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde exigențelor art. 52 C. pen. constituind un mijloc eficient de constrângere și o măsură de reeducare proporțională. În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul N.F., Curtea a constatat că acesta este nefondat.

Așa cum s-a arătat, Curtea a indicat care sunt considerentele pentru care încadrarea juridică corectă a faptei reținute în sarcina inculpatului este cea de omor, în temeiul art. 174 C. pen., iar în continuare, a expus considerentele pentru care fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Susținerile din cadrul motivelor de apel în sensul că inculpatul a dorit să lovească victima dar rezultatul mortal a survenit din culpă, inculpatul nedorind și neurmărind acest rezultat sunt contrazise de probele din cauză.

Astfel, doctrina și practica instanțelor deopotrivă au statuat că la stabilirea poziției subiective a făptuitorului, respectiv dacă a urmărit doar să lovească victima sau a urmărit să o ucidă se ține seama de instrumentul folosit de acesta, de zona corpului unde a fost aplicată lovitura, numărul loviturilor și intensitatea acestora, alături de orice alte împrejurări concrete în contextul cărora s-a săvârșit fapta. S-a arătat că din probe rezultă cu certitudine că inculpatul a folosit un cuțit tip briceag cu care a lovit de două ori victima, prima dată în lobul urechii stângi, lovitură urmată de o a doua, în zona dreaptă a gâtului. Astfel cum rezultă din Raportul medical de necropsie din 03 septembrie 2009, (vol. 2 f. 1- 4 dosar de urmărire penală), victima prezenta 2 plăgi înjunghiate, una cervical lateral dreapta și cea de a doua la nivelul tragusului de partea stângă.

Conform concluziilor acestei probe științifice, moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei mixte externe și interne consecința unei plăgi înjunghiate cervicale lateral drept cu secțiune de arteră carotidă comună dreaptă, faringe, cu aspirat sanguin traheo-bronșic și ingestie de sânge. Între leziunile traumatice care au dus la deces există o legătură de cauzalitate directă necondiționată. Atât din declarațiile inculpatului, oscilante pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, cât și din declarațiile martorilor oculari arătați și de inculpat în motivele de apel, respectiv D.N. și M.I.L. a rezultat că inculpatul, pe fondul unei altercații pornite de la cantitatea de droguri cuvenită inculpatului și victimei, a lovit-o pe aceasta din urmă cu cuțitul.

Susținerile inculpatului în sensul că a vrut doar să o sperie pe victimă și că victima a fost cea care a căzut în lama cuțitului sunt date pro causa au fost în contradicție cu adevărul judiciar care rezultă din întregul ansamblu probator. Astfel, este neverosimilă o apărare în sensul că inculpatul a luat cuțitul tip briceag cu buton numai pentru a o speria pe victimă dar că acesta s-a declanșat accidental și tot accidental victima s-a tăiat la gât în contextul în care, astfel cum a declarat martorul D.N., inculpatul a împins-o pe victimă și a lovit-o „cu pumnul” precizând că nu a văzut dacă avea cuțit, dar l-a auzit pe inculpat strigând „aoleu, l-am tăiat”. De asemenea, din Raportul medical de necropsie din 03 septembrie 2009 a rezultat că victima prezenta două plăgi tăiate iar plaga ce a avut urmare decesul inculpatului a avut o profunzime de circa 7 cm, contrazicând așadar susținerile inculpatului în sensul că victima s-ar fi înțepat singură în lama cuțitului.

Toate aceste împrejurări de fapt au condus instanța la concluzia că inculpatul a folosit o armă aptă de a ucide, respectiv un cuțit tip briceag, cu care a lovit-o succesiv de două ori pe victimă în zone vitale, respectiv zona urechii și a gâtului acesteia, fiind așadar neîndoielnică intenția inculpatului de a o ucide. În aceste condiții, s-a arătat că fapta nu poate fi încadrată în art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ci în art. 174 C. pen., apelul inculpatului sub acest aspect fiind nefondat.

Cu privire la al doilea motiv de apel privind redozarea pedepsei și reținerea circumstanțelor atenuante, Curtea a apreciat că nu se impune redozarea în sensul reducerii și cu atât mai puțin în sensul reținerii circumstanțelor atenuante, considerentele asupra acestor chestiuni fiind expuse mai sus, cu ocazia analizei apelului declarat de Parchet, circumstanțele reale ale comiterii faptelor, conduita inculpatului și trăsăturile personale care îl caracterizează făcând ca pedeapsa de 12 ani închisoare să corespundă exigențelor art. 52 C. pen., să constituie un mijloc eficient de constrângere și o măsură de reeducare proporțională cu scopul pentru care este dată. În ceea ce privește apelurile formulate de părțile civile P.A.

și C.M., ambele solicitând majorarea daunelor morale la care să fie obligat inculpatul, Curtea a constatat că și aceste apeluri sunt nefondate având în vedere că apelantele s-au constituit