ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4075/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4075/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 374 din 5 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

16587/3/2010 de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza art. 174 C. pen.,

a fost condamnat inculpatul L.C.M., la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

lit. a), b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului

de la 08 noiembrei 2009 până la 05 aprilie 2011. În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

să plătească suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că în noaptea de 07 din 08 noiembrie 2009, în jurul orei 02,00 inculpatul L.C.M.

a contactat-o telefonic pe numita T.R.M., propunându-i să întrețină raporturi sexuale

cu aceasta, contra cost, la locuința din str. V., sector 5, unde locuia fără forme

legale. Aceasta a fost de acord, deplasându-se la adresa respectivă cu un taxi condus

de către numitul S.A.Ș. Inculpatul a achitat taximetristului suma de 50 RON, în

curtea din fața blocului, după care împreună cu numita T.R.M. au intrat în bloc,

deplasându-se la locuința respectivă, urmând ca numitul S.A.Ș. să revină, după circa

o oră, în același loc, pentru a o lua pe aceasta. După ce inculpatul a întreținut

raporturi sexuale cu victima i-a cerut să cheme taxiul pentru a pleca, lucru pe

care l-a și făcut, în jurul orei 03,00. După circa 2 minute, inculpatul a insistat

ca victima să se îmbrace și să plece și văzând lipsa sa de reacție, s-a năpustit,

în mod spontan, asupra acesteia cu o mânie intensă și a strâns-o de gât cu mâinile.

Pentru moment, victima a reușit să scape și a țipat, fapt ce l-a determinat pe inculpat

să o lovească în zona feței, în mod succesiv, după care a continuat să o strângă

de gât, până când a constatat că aceasta nu mai respira.

Cu ocazia examinării cadavrului victimei

T.R.M. s-a constatat că aceasta prezenta următoarele leziuni traumatice:

- zigomatic drept echimoză roșie-violacee

de 5/4/0,5 cm.;

- nazogenian drept excoriație de 0,7/0,2

cm.;

- mandibular și submandibular paramentonier

drept echimoză violacee de 5/3,5 cm.;

- cervical lateral drept 1/3 medie grup

de trei echimoze violacei cu dimensiuni de 0,8/0,5 cm., de 1/0,4 cm. și de 0,7/0,5

cm.;

- cervical antero-lateral stâng 1/3 medie

grup de șase echimoze violacei cu dimensiuni de 0,7/0,3 cm., de 1/0,8 cm., de 0,6/,05

cm., de 1,5/0,5 cm. și de 3/1 cm;

- mentonier paramedian stâng excoriație

de 0,3/0,2 cm;

- la nivelul buzei superioare vestibuJar

lateral drept echimoză violacee de 2,5/1,5 cm. infiltrată sanguin;

- la nivelul buzei superioare vestibular

lateral stâng, echimoză violacee de 2/1 cm cu suprafața excoriată, infiltrată sanguin;

- la nivelul buzei inferioare vestibular

drept echimoză violacee de 1,5/1,8 cm cu suprafața excoriată infiltrată sanguin

și o plagă contuză a mucoasei de 1 cm lungime infiltrată sanguin;

- brațul drept posterior 1/3 inferioară

excoriație de 2/1 cm.;

- cotul drept posterior echimozat violaceu

de 5/4 cm.;

- antebrațul drept ulnar 1/3 inferioară

echimozat roșu-violaceu de 6/4 cm.;

- gamba dreaptă anterior 1/3 superioară

excoriație de 1/0,5 cm., de 0,2/0,1 cm. și de 2/1 cm.;

- cotul stâng postero-superior excoriat

de 0,6/0,5 cm;

- antebrațul stâng ulnar 1/3 inferioară

echimozat violaceu de 4/3 cm.;

- metacarpofalangian degete 4, 5 mâna stânga

cu câte o echimoză violacee de 2/1,5 și de 2/2 cm.;

- la nivelul mâinii stângi dorsal plagă

punctiformă de 0,2/0,1 cm cu crustă brun-violacee de 1,5/1 cm și trei echimoze brun-violacei

cu dimensiuni de 0,3/0,2 cm., de 0,2/0,1 cm., și de 0,3/0,2 cm.;

- scapular drept două plăgi contuze superficiale

cu dimensiuni de 3/1,5 cm. și de 3/2 cm.

Prin raportul medico-legal de necropsie

s-a concluzionat că moartea numitei T.R.M. a fost violentă și s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii, consecința unei asfixii mecanice, produsă prin obstruarea orificiilor

buco-nazale și comprimarea gâtului și prin lovire cu și de corp dur și că leziunile

traumatice care au condus la moartea victimei s-au putut produce prin comprimare

cu mâinile cu legătura directă de cauzalitate în tanatogeneza, acestea și decesul

victimei putând data din 08 noiembrie 2009.

Din același raport a mai rezultat că au

fost supuse examinării un flacon sânge, două tampoane cu prelevat bucal și două

tampoane cu prelevat vaginal, rezultând următoarele: sângele aparține grupei AB;

pe cele două tampoane cu secreție vaginală s-au evidențiat microurme de spermă (extrem

de rare capete de spermatozoizi), iar pe cele două tampoane cu secreție bucală nu

s-a evidențiat prezența spermei (spermatozoizi absenți, reacțiile de prestare neinterpretabile)".

Prin raport s-a concluzionat că prezența

urmelor de spermă în prelevatul vaginal atestă consumarea unui raport sexual care

poate data din 08 noiembrie 2009.

Instanța de fond a reținut această situație

de fapt, înlăturând susținerile inculpatului, privind nerecunoașterea săvârșirii

faptei, acestea fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, inițial, inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei în modalitatea sus-menționată, acesta precizând că, după comiterea

faptei a ieșit din locuința respectivă, închizând ușa pe exterior, însă a lăsat

cheile în ușă pe interior, după care s-a plimbat pe străzi, gândindu-se ce să facă

în asemenea situație. În cele din urmă, în dimineața de 08 noiembrie 2009, în jurul

orei 09,00 s-a hotărât să anunțe organele de poliție la numărul unic pentru apeluri

de urgență 112. Astfel, a anunțat dispeceratul de câteva ori despre faptul că a

omorât o fată la adresa pe

care Ie-a indicat-o, că o

puteau găsi acolo, fiind moartă deoarece nu mai respira, întrucât a strâns-o de

gât. La un moment dat a ajuns la Gara de Nord, unde a sesizat prezența a doi lucrători

de poliție, cărora Ie-a relatat că a omorât o fată la adresa unde locuia, după care

au mers într-un birou din sediul Poliției Gara de Nord, unde inculpatul a apelat

din nou la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și a anunțat cele întâmplate.

Lucrătorii de poliție din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare din

Gara de Nord, București, au întocmit un proces-verbal cu cele relatate de către

inculpat.

De asemenea, inculpatul a mai precizat

că, înainte de comiterea faptei, în seara de 07 noiembrie 2009 a mai întreținut

raporturi sexuale la un hotel, în aceleași condiții cu o altă persoană de sex feminin,

după care a mers în diferite cluburi din București unde a consumat băuturi alcoolice.

Din declarația martorului S.A.Ș. a rezultat

că în urmă cu aproximativ 6 luni a cunoscut o fată pe nume R., care în mai multe

rânduri i-a solicitat să o ducă cu autoturismul la diferite adrese, fiind taximetrist.

A păstrat cu aceasta o relație taximetrist-clientă, iar de fiecare dată aceasta

îl contacta telefonic. În noaptea de 07 din 08 noiembrie 2009 în jurul orei 01,00

a fost contactat telefonic de către R., care l-a rugat să se întâlnească cu el la

o benzinărie, pentru a merge la o adresă pe strada V. A rămas în mașină cu R., care

a vorbit mult la telefon, într-una din convorbiri, auzind-o spunând că nu ea a fost

la hotel. În continuarea declarației, acesta a mai precizat că, până a ajunge la

destinație, a vorbit la telefon cu un bărbat, care i-a indicat locul exact al adresei,

timp în care a reținut și numărul de telefon al individului. Individul care i-a

așteptat în stradă i-a achitat cursa, după care a plecat cu R. în curtea blocurilor.

La coborârea din mașină, R. l-a rugat să se întoarcă peste o oră. A revenit după

45 de minute și R. l-a sunat spunându-i să revină peste încă o oră. A revenit ulterior

și a fost contactat telefonic de către R., care i-a spus că va coborî în 2-3 minute.

Văzând că întârzie, a sunat-o pe aceasta de câteva ori, însă telefonul a sunat,

fără să răspundă cineva, după care s-a închis. În această situație l-a sunat pe

un băiat pe nume M., prietenul R. și gazda sa, R. locuind cu chirie la el, și i-a

cerut să vină să-i plătească cursa și să vadă ce s-a întâmplat cu R. Această persoană

a venit după circa 20 de minute, a încercat să identifice tânărul, după ce i l-a

descris, întrebând unele persoane din blocul respectiv. Astfel, a aflat că persoanei

respective i se spune S. și locuiește la etajul 1. M. a mers în blocul respectiv,

după care a revenit și a strigat-o pe R. Acesta l-a chemat să vină acolo și pe fratele

său C. După sosirea acestuia din urmă, la scurt timp, și-au făcut apariția și organele

de poliție. La un moment dat, fiind cu M. în curtea blocurilor, acesta a încercat

să sune la nr. de telefon al individului care a plecat în bloc cu R., însă era închis.

La un moment dat, telefonul respectiv s-a deschis și l-a auzit pe M. spunând că

a

omorât-o individul cu care vorbise la telefon.

Auzind zgomot în scara blocului a mers și el la etajul 1, ocazie cu care l-a auzit

pe C. „țipând disperat că a omorât-o", referindu-se la individul respectiv

în locuința căruia se afla R. decedată. Ulterior, martorul S.A.Ș. l-a recunoscut

pe inculpat după planșa foto prezentată, ca fiind persoana ce i-a achitat cursa

și a însoțit-o pe R. în direcția unui bloc de pe strada V., sector 5.

Din declarația martorului B.M.F. a rezultat

că R. locuia la domiciliul mamei sale „în gazdă", iar între ei a început o

relație de concubinaj. Cu toate acestea, nu îl interesa prea mult cu ce se ocupa

victima, dar nu era prostituată. A vorbit cu R. în data de 07 noiembrie 2009 până

în jurul orei 23°, când aceasta a părăsit locuința, spunând că se duce la o prietenă.

A doua zi dimineața, în jurul orei 07,30 o cunoștință pe nume A. i-a spus să vină

urgent pe strada V., deoarece crede că s-a întâmplat ceva cu R. A ajuns în scurt

timp acolo unde s-a întâlnit cu A. L-a sunat și pe fratele său C., care a venit

și el destul de repede. A. i-a povestit că a dus-o pe R. la adresa respectivă și

i-a spus să vină să o ia peste o oră. Când a revenit R. ia spus că, coboară în 2-3

minute, însă aceasta nu a coborât, dar și telefonul respectiv a fost închis în continuarea

declarației, acesta mai precizează faptul că, până să vin, fratele său, a strigat-o

pe R. și cu ajutorul unor băieți aflați în fața blocului, după descriere a fost

identificat individul ca fiind poreclit S. și locuiește la etajul 1. Imediat s-a

dus la ușa lui și a bătut fără a răspunde cineva. A tot încercat să sune la un număr

de telefon dat de A., dar telefonul era închis, însă în cele din urmă a fost sunat

de un individ spunând că a omorât-o pe R. Auzind aceste lucruri, a încercat să forțeze

ușa de la intrare, dar nu a reușit să o deschidă. Între timp au apărut și organele

de poliție, iar fratele său a mers în spatele blocului. Fratele său a intrat pe

geam și a țipat că R. este moartă.

Din declarația martorului B.C.M. a rezultat

că fratele său B.M. l-a sunat în dimineața de 08 noiembrie 2009 în jurul orei 07,00,

spunând că are o problemă chemându-l să vină la căminele de lângă Cimitirul E. A

ajuns acolo și l-a găsit pe fratele său stând în fața unui bloc, împreună cu un

taximetrist, lângă mașina acestuia. Pe acest taximetrist îl cunoaște din vedere

și știe că i se spune „A.". Atunci l-a întrebat pe fratele său de ce l-a chemat,

acesta i-a răspuns că R. nu a mai venit acasă de seara trecută și că se află în

acel bloc la cineva. Tot de la fratele său a aflat că A. a dus-o pe R. la această

adresă, aceasta i-a spus să o aștepte că se întoarce în scurt timp, însă nu a mai

ieșit din bloc. A. l-a sunat pe fratele său și i-a spus acest lucru, știind că o

cunoaște pe R. La scurt timp a ajuns și un echipaj de poliție. L-a văzut pe un polițist,

ieșind din blocul respectiv, încercând să se urce pe un grilaj de la geamurile de

la parter, pentru a intra pe fereastra unui apartament de la etajul 1. Atunci a

început să o strige pe R., iar polițistul a insistat să se urce el la fereastra

respectivă, acesta neputând face acest lucru. Astfel, a intrat pe geamul, ce era

deschis, în apartament. De pe pervazul geamului a pus piciorul pe pat și a sărit

pe pat. Atunci a început să caute prin cameră, iar când a ajuns către geam a călcat

pe un cearșaf și a simțit ceva moale. A dat cearceaful la o parte și a văzut-o pe

R. ghemuită pe podea. S-a speriat și a început să țipe că e moartă, însă nu mai

reține exact ce a mai făcut, datorită stării de agitație în care se afla.

Despre activitatea martorului B.C.M. s-a

făcut referire și în procesul-verbal încheiat la data de 08 noiembrie 2009 de către

lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București,

secția XX Poliție, care s-au prezentat la locuința respectivă, întrucât o persoană

necunoscută a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, spunând că la adresa

respectivă se află o tânără de 23-25 de ani, ucisă de către persoana respectivă.

Examenul biocrimininalistic al obiectelor

găsite cu ocazia cercetării la fața locului, în incinta locuinței, acolo unde a

fost găsită decedată victima, care prezentau urme materie de culoare roșie, cu aspect

biologic, a evidențiat că acestea sunt urme de sânge uman, care aparțin grupei sanguine

AB, adică grupa sanguină a victimei (raport de expertiză din 28 ianuarie 2010).

În

cauză s-a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică,

din care a rezultat că L.C.M. prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate

de tip impulsiv. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului

și consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru

care a fost trimis în judecată.

Instanța de fond a reținut că, pe plan

subiectiv, inculpatul L.C.M. a acționat cu intenție directă [art. 19 pct. 1

lit. a) C. pen.] de a suprima viața victimei, împrejurare ce rezultă ex re.

În

contextul probator analizat mai sus, s-a apreciat că vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea faptei reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu

certitudine, solicitările acestuia de achitare (întrucât fapta nu există sau nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor), fiind neîntemeiate.

S-a reținut că fapta săvârșită de inculpat,

așa cum a fost descrisă mai sus (constând în aceea că, în noaptea de 07 din 08

noiembrie 2009, în jurul orelor 3,00, a sugrumat-o, cu mâinile, pe victima T.R.M.,

producându-i mai multe leziuni care au condus la deces), întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., pentru care

acesta a fost condamnat de instanța de fond.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.C.M.

Prin apelul parchetului, s-a criticat sentința

pentru greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului

stabilit.

În

apelul său, inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări, solicitând trimiterea cauzei

spre rejudecare, pentru audierea unei martore, în vederea stabilirii orei când acesta

nu mai era în casă.

Prin decizia penală nr. 127 din 24 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, s-a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale

nr. 374 din 05 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală

atacată și în fond:

În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat

inculpatul L.C.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. după executarea pedepsei.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit.

a) teza a ll-a și b) C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

și s-a dedus prevenția inculpatului de la 08 noiembrie 2009 la zi.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul L.C.M.

A fost obligat apelantul inculpat la 300

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, analizând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate, în raport de criticile aduse, instanța de apel

a constat că instanța de fond a făcut o judicioasă evaluare a probatoriului administrat,

stabilind o corectă situație de fapt, dând o corespunzătoare încadrare juridică

faptei comise de inculpat.

Astfel, s-a reținut că, situația de fapt

stabilită de instanța de fond, nu creează niciun dubiu care să profite inculpatului,

cu atât mai mult cu cât martorul S.A.Ș., reaudiat la cererea inculpatului, și-a

menținut declarațiile date în prima fază a procesului penal.

Din declarațiile acestui martor, în coroborare

cu declarațiile inculpatului, reiese fără putință de tăgadă că victima a fost transportată

de către martor, iar în acea locuință s-au aflat doar victima și inculpatul, astfel

că este foarte clar că victima a fost agresată de inculpat, după care inculpatul

a încuiat ușa și a plecat, înainte de a pleca sunând pe martor să vină și să o ia

pe victimă.

Din aceleași declarații mai rezultă că

inculpatul a sunat și la 112, după care s-a autodenunțat în fața lucrătorilor de

poliție.

Împrejurarea că, după plecarea inculpatului,

în locuința în care se afla victima, nu a mai intrat nici o persoană, rezultă și

din procesul-verbal întocmit de organele de poliție, în coroborare și cu declarațiile

martorilor, în sensul că la momentul la care s-a ajuns la locuința inculpatului,

ușa era încuiată.

În

ceea ce privește solicitarea inculpatului, de a se trimite

cauza spre rejudecare, instanța de apel a constatat că aceasta nu se bazează pe

niciun motiv legal care să impună această soluție, martora la care a făcut referire

apărarea inculpatului putând fi audiată în fața instanței, dacă s-ar fi solicitat.

Pe cale de consecință, s-a reținut că este

neîntemeiat apelul inculpatului, astfel că acesta a fost respins ca nefondat, conform

prev. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a apreciată însă că apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, este întemeiat, sub aspectul greșitei

individualizări judiciare a pedepsei aplicată inculpatului.

Astfel, s-a reținut că, gradul de pericol

social al faptei săvârșită de inculpatul L.C.M., derivă nu numai din examinarea

conținutului concret al faptei, ci și din evaluarea tuturor împrejurărilor care

au însoțit-o și care, deși exterioare conținutului acesteia, sunt de natură să o

singularizeze și să îi fixeze un anumit grad de pericol social concret.

S-a apreciat că, acest grad de pericol

social nu a fost evaluat de către instanța de fond, care a făcut doar simple trimiteri

la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând printre altele că inculpatul

prezintă o tulburare de personalitate de tip impulsiv, a avut o atitudine oscilantă

pe parcursul procesului penal și este necunoscut cu antecedente penale.

Gravitatea faptei derivă în primul rând

din felul în care inculpatul a acționat în mod barbar asupra victimei, prin aplicarea

de lovituri, în mod nejustificat, pe fondul unei stări de frustrare și iritabilitate

caracteristică personalității sale, agresiunile fiind exercitate atât la nivelul

capului dar și la nivelul membrelor superioare și inferioare, raportul medico-legal

de necropsie evidențiind un număr total de 27 de echimoze și excoriații la nivelul

capului și membrelor, toate aceste acte de violență culminând cu sugrumarea victimei.

S-a mai reținut că, deși victima a adoptat

o reacție de apărare, atestată prin multiplele leziuni localizate la nivelul membrelor

superioare dar și a celor inferioare, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea unor

simple corecții corporale, prin forța pumnilor și a picioarelor, procedând în final

la comprimarea gâtului, cu o mânie intensă, astfel că la nivelul zonei cervicale,

mandibulare și submandibulare au fost constatate un număr total de 10 echimoze.

Reacția de rezistență a victimei, adoptată

ca urmare a crizei de furie a inculpatului și a violențelor la care a fost supusă,

este de asemenea atestată și prin urmele de răvășire ale lucrurilor din respectiva

încăpere, reliefate în cuprinsul planșei fotografice de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, instanța de

apel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința atacată și

pe fond a majorat pedeapsa aplicată inculpatului.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.C.M.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se admiterea

recursului și reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reținerea de circumstanțe atenuante, față de atitudinea avută de

inculpat după săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale, precum și concluziile

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, care relevă afecțiunea de ordin

psihic de care suferă acesta. Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma

criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt, reținută atât de instanța

de fond, cât și de instanța de prim control judiciar, este în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a

săvârșit infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reținută în sarcina

acestuia.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, în

cauză negăsindu-și aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat în susținerea recursului.

Astfel, în ceea ce privește solicitarea

de reindividualizare a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a declarației de recunoaștere a faptei, dată

în fața instanței de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită,

întrucât a fost depășit termenul prevăzut de lege, în care putea fi formulată o

astfel de declarație.

Potrivit textului de lege anterior menționat,

până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal sau

prin înscris authentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa

prin rechizitoriu și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale, caz în care, dacă cererea este admisă de instanță, acesta

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunile comise.

În prezenta cauză, se constată că recurentul

inculpat a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București nr. 3387/P/2009 din data de 30 martie 2010, cercetarea judecătorească

fiind începută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, însă după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, primul termen de judecată cu procedură completă

a fost la curtea de apel, în 24 ianuarie 2012, moment la care inculpatul nu a înțeles

să solicite aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Pornind de la prevederile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc momentul până la care inculpatul își poate

exprima opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate și ținând seama

și de scopul avut în vedere de legiuitor, prin introducerea acestor dispoziții în

C. proc. pen., și anume acela al accelerării soluționării proceselor, Înalta

Curte reține că, după începerea cercetării judecătorești și administrarea în cauză

a probatoriului, inculpatul nu se mai poate prevala de dispozițiile alin. (7) al

art. 320

1

C. proc. pen., chiar dacă a recunoscut comiterea faptelor,

respectiva cauză de reducere a pedepsei neputând să opereze decât în situația în

care sunt respectate toate celelalte cerințe prevăzute de textul de lege menționat,

inclusiv aceea de a opta în termenul stabilit pentru judecarea cauzei doar în baza

probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul declară

că le cunoaște și le însușește. Or, în prezenta cauză, deși inculpatul a recunoscut

în fața instanței de recurs săvârșirea faptei, la acest moment procesual nu se mai

poate da eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Nici solicitarea de reindividualizare a

pedepsei, prin reținerea de circumstanțe atenuante, în favoarea inculpatului, nu

este întemeiată.

Înalta Curte apreciază că, pedeapsa stabilită

de instanța de apel este corespunzător dozată, prin prisma criteriilor legale de

individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la limitele de

pedeapsă ale textului de lege incriminator, la gravitatea deosebită a infracțiunii

săvârșită de inculpat, determinată nu doar de urmările produse, ci și de circumstanțele

reale ale săvârșirii faptei (inculpatul având un comportament extrem de violent

față de victimă, în mod nejustificat, raportul medico-legal de necropsie evidențiind

un număr total de 27 de echimoze și excoriații la nivelul capului și membrelor victimei).

În

același timp, au fost evaluate corespunzător și circumstanțele

personale ale inculpatului, prin raportare la lipsa antecedentelor penale și la

concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat în cauză

(din care rezultă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip impulsiv,

examenul personalității acestuia atestând accentuate tendințe impulsive și antisociale),

dar și atitudinea avută după săvârșirea faptei.

În contextul celor anterior menționate,

Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri de reținere a unor circumstanțe atenuante,

în favoarea inculpatului, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de instanța de

apel fiind aptă să răspundă scopului și finalităților pedepsei, prevăzute de

art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare

a acestuia, precum și să determine formarea unei atitudini corecte față de ordinea

de drept și de regulile de conviețuire socială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 127

din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 127 din 24 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția a l-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

L.C.M. durata reținerii și arestării preventive de la 8 noiembrie 2009 la 11 decembrie

2012.

Obligă recurentul-inculpat L.C.M. la plata

sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11

decembrie 2012.