ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

București, secția I-a penală, prin sentința penală 519 din 09 iunie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 23785/3/2011, a condamnat la o pedeapsă de 11 ani

închisoare pe inculpatul S.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) – art. 176 lit. b) C. pen., și

10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d), e) C. pen.

Prin aceeași sentință

penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea 295/2004, în baza art.

33 lit. b) – art. 34 lit. b) C. pen., aplicându-se pedeapsa de 11 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e)

C. pen. pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În conformitate cu

art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit

art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 04 ianuarie 2011 la zi.

S-a luat act că

părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.

8/P/2011, din data de 30 martie 2011, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C.

proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la

răspundere penală a inculpatului S.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) –

art. 176 lit. b) C. pen. și uz fără drept de armă letală, prevăzută de art. 136

din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând, în esență,

în aceea că la data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, aflându-se în incinta

imobilului situat în jud. Ilfov, a tras cu o pușcă de vânătoare asupra părților

vătămate, S.T., soția sa, și C.I., cu intenția de a le suprima viața.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art.

345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în

condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost

administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi cu martori –

instanța a examinat și apreciat materialul probator evocat, confirmând

existența faptelor deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora,

sens în care a constatat următoarele:

Cu aproximativ două

săptămâni anterior datei faptei, partea vătămată S.T. a părăsit imobilul în

care locuia împreună cu inculpatul și fiul său, pe fondul unor neînțelegeri cu

cel dintâi, și datorită comportamentului violent al acestuia, în declarațiile

date inculpatul recunoscând că a agresat-o fizic de mai multe ori pe soția sa

înainte de acest moment. Partea vătămată s-a mutat în locuința mamei sale,

partea vătămată C.I.

În perioada 26

decembrie 2010 – 03 ianuarie 2011, inculpatul a vizitat-o de mai multe ori pe

soția sa la domiciliul mamei sale, cu scopul de a o convinge să revină în domiciliu,

fără succes.

În data de 03

ianuarie 2011, în jurul orelor 15,00, inculpatul s-a deplasat din nou la

imobilul unde locuiau cele două părți vătămate pentru a-și convinge soția, fără

succes. A revenit încă o dată după 30 de minute.

În cursul serii, în jurul

orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat încă o dată la locuința părții vătămate C.I.,

de această dată având asupra sa arma de vânătoare pe care o deținea în baza

autorizației legale. Inculpatul era însoțit de fiul său, în vârstă de 16 ani,

martorul S.F.A. Inculpatul se afla, conform declarațiilor martorului S.F.A.,

într-o stare de ebrietate avansată. Inculpatul, la rândul său, a recunoscut că

a consumat băuturi alcoolice – țuică – începând cu ora 10 dimineața, în data

faptei, însă a afirmat că se afla într-o stare de ebrietate moderată, expresie

pe care Tribunalul a considerat-o necorespunzătoare situației de fapt. Martorul

S.F.A. a precizat în mod explicit că inculpatul nu își putea ține echilibrul la

momentul la care s-au deplasat împreună spre domiciliul părților vătămate,

motiv pentru care Tribunalul a reținut că starea de intoxicație etilică era una

avansată.

Inculpatul a pătruns

în curtea locuinței, moment în care partea vătămată S.T. i-a observat prezența

și a sesizat faptul că este înarmat, fapt pe care l-a comunicat mamei sale,

exprimându-și totodată temerea că inculpatul a venit cu intenția de a le

împușca.

Inculpatul S.D.V. s-a

oprit în fața primei încăperi, a încercat să deschidă ușa, însă a realizat că

era blocată de soacra sa, partea vătămată C.I., care se așezase cu spatele la

ușă pentru a o bloca. Partea vătămată S.T. se afla tot în dreptul ușii, lângă

mama sa. Ușa de acces forțată astfel era prevăzută cu un geam de sticlă de la

jumătate în sus, amplasare confirmată de procesul – verbal de cercetare la fața

locului, inculpatul sesizând prin percepție vizuală directă că ambele părți

vătămate se aflau în fața ușii, conform declarațiilor celor două părți vătămate

și ale martorului S.F.A.

Inculpatul a strigat

către părțile vătămate că le omoară și a acționat pușca cu alice, îndreptând

țeava spre jumătatea anterioară a ușii de acces. Una dintre alice a lovit

partea vătămată, C.I., în spatele urechii drepte, alte proiectile

împrăștiindu-se și lovind peretele din dreapta încăperii.

Partea vătămată S.T.

s-a refugiat în camera alăturată, iar partea vătămată C.I. s-a ghemuit în josul

ușii, blocând-o în continuare cu spatele. Inculpatul a mai acționat pușca de

aproximativ 3 ori din aceeași poziție, părțile vătămate nemaifiind atinse de

alte proiectile. Inculpatul s-a oprit la insistențele fiului său, după care a

pătruns în casă, moment în care partea vătămată C.I. s-a strecurat pe lângă

inculpat și s-a dus la un vecin de unde a sunat la poliție.

Tribunalul a reținut

această situație de fapt în urma analizei coroborate a declarațiilor părților

vătămate, date în cursul urmăririi penale, și ale martorului S.F.A., ce s-au

coroborat fără discrepanțe sub toate aspectele. Aceste declarații s-au coroborat

și cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului ce au confirmat

situația de fapt, cu ocazia cercetării fiind ridicate un număr de 88 de alice,

constatându-se de asemenea urme de împușcare la nivelul șifonierului,

canapelei, tocului de lemn al ușii de acces în camera alăturată.

Raportul de constatare

tehnico – științifică nr. 1565639 din 15 martie 2011 a confirmat faptul că arma

folosită de inculpat nu se poate declanșa accidental, ci doar prin acționarea

trăgaciului.

Din raportul de

expertiză medico-legală nr. A1/J/13/2011 al Serviciului de Medicină Legală

Ilfov a rezultat faptul că partea vătămată C.I. a prezentat leziuni traumatice

care au putut fi produse prin împușcare cu armă de foc cu alice, ce au

necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Apărarea

inculpatului, în sensul că s-a decis să meargă la domiciliului părților

vătămate fără vreun scop anume, și a luat pușca cu sine pentru a nu tenta vreun

trecător, iar arma s-a descărcat accidental au fost considerate nesincere și au

fost infirmate de materialul probator administrat în cauză. Declarațiile

martorului S.F.A. au infirmat varianta inculpatului în sensul că s-ar fi

deplasat la locul faptei fără vreun scop anume. Urmele de împușcare și numărul

alicelor ridicate de la fața locului au confirmat faptul că inculpatul a tras

mai multe focuri de armă, ceea ce a exclus varianta descărcării accidentale. În

același sens Tribunalul a făcut trimitere la raportul de constatare tehnico –

științifică efectuat asupra armei.

Sub aspectul

încadrării juridice, fapta inculpatului care în data de 03 ianuarie 2011 a tras

cu o pușcă de vânătoare asupra părților vătămate S.T., soția sa, și C.I., cu

intenția de a le suprima viața întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de tentativă de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. c) - 176 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului de

a folosi fără drept o armă letală întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Cele două infracțiuni

au fost săvârșite în concurs ideal, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

Sub aspectul

individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a avut în vedere, în

conformitate cu art. 72 C. pen., natura faptei, urmările cauzate părții

vătămate C.I. și posibilele urmări, deosebit de grave, ce puteau fi cauzate,

împrejurările faptei care au fost generate chiar de comportamentul violent al

inculpatului față de soția sa, aceasta fiind determinată să părăsească

domiciliul conjugal chiar de comportamentul inculpatului, faptul că inculpatul

și-a provocat starea de beție în scopul de a-și face curaj pentru a comite

fapta, faptul că inculpatul a decis să treacă la comiterea faptei știind că

acest act va avea un efect traumatizant asupra fiului său de 16 ani ce era

prezent și a fost nevoit să intervină pentru a-și opri tatăl de la a o ucide pe

mama sa chiar în fața sa, și, nu mai puțin, poziția nesinceră a inculpatului,

care denotă că inculpatul nu regretă actul comis și nu percepe gravitatea

deciziei sale.

Pentru aceste

argumente a aplicat inculpatului pedepse orientate spre mediu, având în vedere

și reducerea la jumătate a limitelor pedepsei pentru infracțiunea de omor

deosebit de grav ca urmare a rămânerii în faza tentativei.

În raport de

infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, a aplicat inculpatului și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d), e) C. pen. A apreciat că prin natura faptei, valoarea socială vizată și

comportamentul procesual, inculpatul s-a dovedit inapt a lua în mod responsabil

decizii ce implică persoane apropiate, cu atât mai puțin fiind acesta în măsură

să se pronunțe asupra unor alegeri ce implică viitorul unui întreg popor.

Interzicerea drepturilor părintești și asimilate a fost impusă de împrejurările

concrete în care a fost comisă fapta, încercarea de a-și ucide soția în fața

fiului minor relevând în mod clar că inculpatul nu poate acționa responsabil ca

și tată de familie.

sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.D.V. aducând

critici de nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul S.D.V. a

arătat personal și prin avocat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră și că,

în mod greșit s-a reținut că inculpatul nu a recunoscut faptele, în sensul că a

încercat să își sperie soția și soacra, trăgând cu pușca de vânătoare din holul

locuinței, fără a avea intenția să le provoace vreo vătămare. A mai arătat că

vătămarea produsă părții vătămate C.I. nu a fost de natură să-i pună viața în

pericol.

Pe starea de arest,

inculpatul a arătat, prin avocat, că prin încheierea din 05 august 2011 a fost menținută starea de arest a altei persoane decât inculpatul S.D.V., astfel că s-a invocat

nulitatea absolută a acestei încheieri, deoarece dispozitivul nu poate fi pus

în executare, și a subliniat că, deși minuta este corectă, în executare se pune

dispozitivul hotărârii care privește o altă persoană, respectiv S.A., care nu

este parte în acest dosar.

În consecință, a fost

depășit termenul de 60 de zile privind verificarea stării de arest, iar inculpatul

trebuia pus în libertate.

Verificând sentința

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat

apelul nefondat.

Pe fondul motivării

apelului, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, deoarece a recunoscut

faptele dar, în același timp, a motivat aplicarea unei pedepse mai mici prin

aceea că nu a vrut decât să sperie victimele și că vătămarea produsă nu le-a

pus viața în pericol.

S-a constatat în

cererea inculpatului cel puțin o contradicție, respectiv motivarea reducerii

pedepsei a fost recunoașterea faptelor, fapte care, în aceeași cerere, nu au

fost recunoscute așa cum au fost reținute.

S-a mai constatat că

inculpatul, prin apelul său, nu a solicitat nici schimbarea încadrării

juridice, nici achitarea sa, ci doar reducerea pedepsei aplicate, instanța

având obligația de a se pronunța doar pe cererile formulate de inculpat

personal sau prin avocat ales.

Pe de altă parte,

situația de fapt, așa cum a fost stabilită, pe baza probelor, de către instanța

de fond, nu a fost contestată, instanța de apel constând că a fost corect

stabilită.

Cererea de reducere a

pedepsei nu a fost primită, instanța, la individualizarea pedepsei având în

vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv urmările produse și posibilele

urmări, împrejurările faptei fiind generate de comportamentul inculpatului,

care și-a provocat starea de beție în scopul de a-și face curaj, efectul

traumatizant asupra fiului său de 16 ani, precum și poziția sa nesinceră.

Apărarea inculpatului

în sensul că a vrut doar să sperie victimele, a fost încă un motiv pentru

respingerea cererii, fiind de notorietate că arma de vânătoare este astfel

construită, inclusiv prin muniția folosită, încât să producă efectul letal cât

mai capital și mai sigur, astfel că nu poate fi folosită în scopul arătat de

inculpat, care deținea arma în mod legal, având deci cunoștințele necesare.

În ceea ce privește

încheierea din 05 august 2011 prin care s-a menținut starea de arest a

inculpatului, s-a constatat că minuta aflată la fila 22 cuprinde numele

inculpatului S.D.V., fiind vorba de o eroare materială strecurată în

dispozitivul încheierii, eroare ce poate fi îndreptată și care nu constituie

motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzut la art. 197 alin. (2) C. proc.

pen.

De asemenea, adresele

constituind formele de executare a acestei încheieri au fost emise pe numele

inculpatului și cuprindeau toate datele acestuia.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția I penală, în baza deciziei penale nr. 222/R din 05 septembrie

2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva

sentinței penale nr. 519 din 09 iunie 2011 a Tribunalului București, secția I

penală, a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 03 ianuarie 2011,

menținând starea de arest a inculpatului și a dispus obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare statului.

penale amintite a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând

Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea hotărârii pronunțate în cauză și invocând

în acest sens mai multe cazuri de casare.

Astfel, s-a invocat

lipsa rolului activ al instanței fondului în verificarea probelor administrate

la urmărirea penală, în stabilirea unei corecte și complete situații de fapt,

ce ar fi impus, în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, reținerea

circumstanței atenuante legale a provocării în favoarea inculpatului.

Un element

semnificativ îl constituie, în opinia recurentului inculpat, neefectuarea unei

expertize balistice, ale cărei concluzii s-ar fi dovedit relevante în

conturarea intenției de a ucide sau nu.

În acest context,

recurentul inculpat a susținut că încadrarea juridică a faptei a fost greșit

stabilită, neavând intenția de a ucide și, de asemenea, în cauză nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.

Inculpatul a apreciat

că se impunea ca instanța să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a

faptelor în infracțiunea de amenințare și vătămare corporală din culpă.

În plan subsidiar,

s-a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în ceea ce

privește cuantumul ridicat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate de

inculpat, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin.

(2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

hotărârile recurate sunt legale și temeinice.

Cazurile de casare

invocate de către recurent se circumscriu dispozițiilor art. 385

9

pct. 10, 12, 14, 17 C. proc. pen.

Starea de fapt

reținută de ambele instanțe este conturată pe deplin de materialul probator

administrat în cauză, din coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă

în care a acționat inculpatul.

Pe fondul unor

neînțelegeri în familie, partea vătămată, soția inculpatului, S.T., a părăsit

imobilul domiciliului comun, mutându-se la locuința mamei sale, partea vătămată

C.I., context faptic în care, inculpatul a efectuat demersuri repetate, de a o

determina pe soția sa să revină acasă.

Neavând reușită, în

data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, însoțit de fiul părților, S.F.A., în

vârstă de 16 ani, a pătruns în locuința părții vătămate C.I. și, aflat sub

influența băuturilor alcoolice, înarmat cu o armă de vânătoare deținută legal,

a amenințat părțile vătămate că le va omorî și apoi a acționat în mod repetat

(4 ori) pușca, din modalitatea în care s-au derulat evenimentele rezultând,

fără vreun dubiu, intenția inculpatului de a ucide.

Dealtfel, instanțele

au reținut în mod just circumstanțele reale ale faptei, maniera de acțiune a

inculpatului, stabilind în mod corect și complet situația de fapt.

Criticile avansate de

inculpat, cu referire la lipsa de rol activ al instanței în a verifica probele

cauzei și a lămuri sub toate aspectele starea de fapt, eventuala stare conflictuală

existentă între părți anterior comiterii faptelor, menită să influențeze

conduita inculpatului, în sensul provocării, precum și neefectuarea unei

expertize balistice, sunt, în aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

nefondate și nu se pot circumscrie temeiurilor ce să determine incidența

cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În raport cu cele

constatate de instanța fondului în urma evaluării materialului probator al

cauzei – declarații părți, martori, mențiunile procesului verbal de cercetare la

fața locului, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1565639 din 15

martie 2011, raportul de expertiză medico legală nr. A1/J/13/2011 al

Serviciului de Medicină Legală Ilfov – apărarea inculpatului nu poate fi

primită.

În baza propriului

demers analitic asupra modului în care instanțele s-au pronunțat cu privire la

probele administrate, la cererile esențiale formulate în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție nu identifică vreun element care să atragă casarea

hotărârii supuse incidenței prevederilor art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen.

Pe de altă parte,

argumentele judicioase aduse în sensul vinovăției inculpatului în săvârșirea

infracțiunilor deduse judecății, fac lipsite de conținut criticile cu referire

la greșita încadrare juridică a faptei – tentativă la omor deosebit de grav –

și la lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, astfel încât

aceste cazuri de casare nu pot fi reținute.

Probele cauzei au

infirmat apărarea construită de inculpat, în sensul că s-ar fi deplasat la

locuința părților vătămate fără un scop anume, iar arma ar fi luat-o cu sine

pentru a nu tenta vreun trecător, descărcarea acesteia la locul evenimentelor

producându-se accidental.

Într-un mod

contradictoriu, inculpatul a mai susținut teza acțiunii sale provocate de

conduita părților vătămate în a refuza să-i permită accesul în locuință.

Astfel cum instanțele

au constatat, probele științifice ale cauzei, dar și ansamblul materialului

probator au demonstrat fără putință de tăgadă, intenția cu care inculpatul a

acționat, scopul urmărit de acesta, precum și lipsa de fundament a susținerii

că ar fi fost provocat în acțiunea sa agresivă.

În fine, critica

subsidiară adusă hotărârii pronunțate, vizând greșita individualizare a

pedepsei aplicate este, de asemenea, nefondată.

Contrar susținerilor

inculpatului, împrejurările și modul concret în care inculpatul a acționat

(astfel cum au fost prezentate și cum au rezultat din probele administrate)

relevă precumpănitor, un grad sporit de pericol social, urmărire posibil a fi

fost produse înscriindu-se în categoria celor deosebit de grave.

În cauză sunt

irelevante împrejurările invocate de inculpat, în scopul atenuării pericolului

social al faptei – respectiv al existenței unei stări conflictuale între părți,

atitudinea de refuz a acestora în a comunica cu inculpatul – în contextul în

care inculpatul și-a provocat starea de beție pentru a-și face curaj în

demersul său agresiv și mai mult decât atât, a înțeles să îl ia și pe fiul său,

deși ar fi trebuit să conștientizeze că un asemenea act îndreptat împotriva

mamei copilului are un efect traumatizant asupra acestuia.

Ca atare, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază, în considerarea pericolului concret al

faptelor, a împrejurărilor comiterii faptei și a finalității preventive a sancțiunii

penale, consacrat prin art. 52 C. pen., că pedeapsa stabilită, prin natura,

cuantumul, modalitatea de executare, asigură satisfacerea exigențelor individualizării

judiciare a pedepsei, îndeplinind rolul și funcțiile pedepsei.

Față de considerentele

ce preced, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.V.

împotriva deciziei penale nr. 222 din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 4 ianuarie 2011 la 16

ianuarie 2012.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 222

din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata prevenției de la 4 ianuarie 2011 la 16 ianuarie

2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 ianuarie 2012.