ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2012

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul București, secția I-a penală, prin sentința penală 519 din 09 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 23785/3/2011, a condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pe inculpatul S.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) – art. 176 lit. b) C. pen., și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. Prin aceeași sentință penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea 295/2004, în baza art. 33 lit. b) – art. 34 lit. b) C. pen., aplicându-se pedeapsa de 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

pe o durată de 10 ani. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 04 ianuarie 2011 la zi. S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 8/P/2011, din data de 30 martie 2011, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) – art. 176 lit. b) C. pen.

și uz fără drept de armă letală, prevăzută de art. 136 din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând, în esență, în aceea că la data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, aflându-se în incinta imobilului situat în jud. Ilfov, a tras cu o pușcă de vânătoare asupra părților vătămate, S.T., soția sa, și C.I., cu intenția de a le suprima viața. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi cu martori – instanța a examinat și apreciat materialul probator evocat, confirmând existența faptelor deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a constatat următoarele: Cu aproximativ două săptămâni anterior datei faptei, partea vătămată S.T.

a părăsit imobilul în care locuia împreună cu inculpatul și fiul său, pe fondul unor neînțelegeri cu cel dintâi, și datorită comportamentului violent al acestuia, în declarațiile date inculpatul recunoscând că a agresat-o fizic de mai multe ori pe soția sa înainte de acest moment. Partea vătămată s-a mutat în locuința mamei sale, partea vătămată C.I. În perioada 26 decembrie 2010 – 03 ianuarie 2011, inculpatul a vizitat-o de mai multe ori pe soția sa la domiciliul mamei sale, cu scopul de a o convinge să revină în domiciliu, fără succes. În data de 03 ianuarie 2011, în jurul orelor 15,00, inculpatul s-a deplasat din nou la imobilul unde locuiau cele două părți vătămate pentru a-și convinge soția, fără succes.

A revenit încă o dată după 30 de minute. În cursul serii, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat încă o dată la locuința părții vătămate C.I., de această dată având asupra sa arma de vânătoare pe care o deținea în baza autorizației legale. Inculpatul era însoțit de fiul său, în vârstă de 16 ani, martorul S.F.A. Inculpatul se afla, conform declarațiilor martorului S.F.A., într-o stare de ebrietate avansată. Inculpatul, la rândul său, a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice – țuică – începând cu ora 10 dimineața, în data faptei, însă a afirmat că se afla într-o stare de ebrietate moderată, expresie pe care Tribunalul a considerat-o necorespunzătoare situației de fapt. Martorul S.F.A.

a precizat în mod explicit că inculpatul nu își putea ține echilibrul la momentul la care s-au deplasat împreună spre domiciliul părților vătămate, motiv pentru care Tribunalul a reținut că starea de intoxicație etilică era una avansată. Inculpatul a pătruns în curtea locuinței, moment în care partea vătămată S.T. i-a observat prezența și a sesizat faptul că este înarmat, fapt pe care l-a comunicat mamei sale, exprimându-și totodată temerea că inculpatul a venit cu intenția de a le împușca. Inculpatul S.D.V. s-a oprit în fața primei încăperi, a încercat să deschidă ușa, însă a realizat că era blocată de soacra sa, partea vătămată C.I., care se așezase cu spatele la ușă pentru a o bloca. Partea vătămată S.T.

se afla tot în dreptul ușii, lângă mama sa. Ușa de acces forțată astfel era prevăzută cu un geam de sticlă de la jumătate în sus, amplasare confirmată de procesul – verbal de cercetare la fața locului, inculpatul sesizând prin percepție vizuală directă că ambele părți vătămate se aflau în fața ușii, conform declarațiilor celor două părți vătămate și ale martorului S.F.A. Inculpatul a strigat către părțile vătămate că le omoară și a acționat pușca cu alice, îndreptând țeava spre jumătatea anterioară a ușii de acces. Una dintre alice a lovit partea vătămată, C.I., în spatele urechii drepte, alte proiectile împrăștiindu-se și lovind peretele din dreapta încăperii. Partea vătămată S.T. s-a refugiat în camera alăturată, iar partea vătămată C.I.

s-a ghemuit în josul ușii, blocând-o în continuare cu spatele. Inculpatul a mai acționat pușca de aproximativ 3 ori din aceeași poziție, părțile vătămate nemaifiind atinse de alte proiectile. Inculpatul s-a oprit la insistențele fiului său, după care a pătruns în casă, moment în care partea vătămată C.I. s-a strecurat pe lângă inculpat și s-a dus la un vecin de unde a sunat la poliție. Tribunalul a reținut această situație de fapt în urma analizei coroborate a declarațiilor părților vătămate, date în cursul urmăririi penale, și ale martorului S.F.A., ce s-au coroborat fără discrepanțe sub toate aspectele. Aceste declarații s-au coroborat și cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului ce au confirmat situația de fapt, cu ocazia cercetării fiind ridicate un număr de 88 de alice, constatându-se de asemenea urme de împușcare la nivelul șifonierului, canapelei, tocului de lemn al ușii de acces în camera alăturată.

Raportul de constatare tehnico – științifică nr. 1565639 din 15 martie 2011 a confirmat faptul că arma folosită de inculpat nu se poate declanșa accidental, ci doar prin acționarea trăgaciului. Din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/13/2011 al Serviciului de Medicină Legală Ilfov a rezultat faptul că partea vătămată C.I. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin împușcare cu armă de foc cu alice, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Apărarea inculpatului, în sensul că s-a decis să meargă la domiciliului părților vătămate fără vreun scop anume, și a luat pușca cu sine pentru a nu tenta vreun trecător, iar arma s-a descărcat accidental au fost considerate nesincere și au fost infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Declarațiile martorului S.F.A. au infirmat varianta inculpatului în sensul că s-ar fi deplasat la locul faptei fără vreun scop anume. Urmele de împușcare și numărul alicelor ridicate de la fața locului au confirmat faptul că inculpatul a tras mai multe focuri de armă, ceea ce a exclus varianta descărcării accidentale. În același sens Tribunalul a făcut trimitere la raportul de constatare tehnico – științifică efectuat asupra armei. Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului care în data de 03 ianuarie 2011 a tras cu o pușcă de vânătoare asupra părților vătămate S.T., soția sa, și C.I., cu intenția de a le suprima viața întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. c) - 176 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului de a folosi fără drept o armă letală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs ideal, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a avut în vedere, în conformitate cu art. 72 C. pen., natura faptei, urmările cauzate părții vătămate C.I.

și posibilele urmări, deosebit de grave, ce puteau fi cauzate, împrejurările faptei care au fost generate chiar de comportamentul violent al inculpatului față de soția sa, aceasta fiind determinată să părăsească domiciliul conjugal chiar de comportamentul inculpatului, faptul că inculpatul și-a provocat starea de beție în scopul de a-și face curaj pentru a comite fapta, faptul că inculpatul a decis să treacă la comiterea faptei știind că acest act va avea un efect traumatizant asupra fiului său de 16 ani ce era prezent și a fost nevoit să intervină pentru a-și opri tatăl de la a o ucide pe mama sa chiar în fața sa, și, nu mai puțin, poziția nesinceră a inculpatului, care denotă că inculpatul nu regretă actul comis și nu percepe gravitatea deciziei sale.

Pentru aceste argumente a aplicat inculpatului pedepse orientate spre mediu, având în vedere și reducerea la jumătate a limitelor pedepsei pentru infracțiunea de omor deosebit de grav ca urmare a rămânerii în faza tentativei. În raport de infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. A apreciat că prin natura faptei, valoarea socială vizată și comportamentul procesual, inculpatul s-a dovedit inapt a lua în mod responsabil decizii ce implică persoane apropiate, cu atât mai puțin fiind acesta în măsură să se pronunțe asupra unor alegeri ce implică viitorul unui întreg popor.

Interzicerea drepturilor părintești și asimilate a fost impusă de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, încercarea de a-și ucide soția în fața fiului minor relevând în mod clar că inculpatul nu poate acționa responsabil ca și tată de familie. 2. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.D.V. aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul S.D.V. a arătat personal și prin avocat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră și că, în mod greșit s-a reținut că inculpatul nu a recunoscut faptele, în sensul că a încercat să își sperie soția și soacra, trăgând cu pușca de vânătoare din holul locuinței, fără a avea intenția să le provoace vreo vătămare.

A mai arătat că vătămarea produsă părții vătămate C.I. nu a fost de natură să-i pună viața în pericol. Pe starea de arest, inculpatul a arătat, prin avocat, că prin încheierea din 05 august 2011 a fost menținută starea de arest a altei persoane decât inculpatul S.D.V., astfel că s-a invocat nulitatea absolută a acestei încheieri, deoarece dispozitivul nu poate fi pus în executare, și a subliniat că, deși minuta este corectă, în executare se pune dispozitivul hotărârii care privește o altă persoană, respectiv S.A., care nu este parte în acest dosar. În consecință, a fost depășit termenul de 60 de zile privind verificarea stării de arest, iar inculpatul trebuia pus în libertate. Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat apelul nefondat.

Pe fondul motivării apelului, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, deoarece a recunoscut faptele dar, în același timp, a motivat aplicarea unei pedepse mai mici prin aceea că nu a vrut decât să sperie victimele și că vătămarea produsă nu le-a pus viața în pericol. S-a constatat în cererea inculpatului cel puțin o contradicție, respectiv motivarea reducerii pedepsei a fost recunoașterea faptelor, fapte care, în aceeași cerere, nu au fost recunoscute așa cum au fost reținute. S-a mai constatat că inculpatul, prin apelul său, nu a solicitat nici schimbarea încadrării juridice, nici achitarea sa, ci doar reducerea pedepsei aplicate, instanța având obligația de a se pronunța doar pe cererile formulate de inculpat personal sau prin avocat ales.

Pe de altă parte, situația de fapt, așa cum a fost stabilită, pe baza probelor, de către instanța de fond, nu a fost contestată, instanța de apel constând că a fost corect stabilită. Cererea de reducere a pedepsei nu a fost primită, instanța, la individualizarea pedepsei având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv urmările produse și posibilele urmări, împrejurările faptei fiind generate de comportamentul inculpatului, care și-a provocat starea de beție în scopul de a-și face curaj, efectul traumatizant asupra fiului său de 16 ani, precum și poziția sa nesinceră.

Apărarea inculpatului în sensul că a vrut doar să sperie victimele, a fost încă un motiv pentru respingerea cererii, fiind de notorietate că arma de vânătoare este astfel construită, inclusiv prin muniția folosită, încât să producă efectul letal cât mai capital și mai sigur, astfel că nu poate fi folosită în scopul arătat de inculpat, care deținea arma în mod legal, având deci cunoștințele necesare. În ceea ce privește încheierea din 05 august 2011 prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, s-a constatat că minuta aflată la fila 22 cuprinde numele inculpatului S.D.V., fiind vorba de o eroare materială strecurată în dispozitivul încheierii, eroare ce poate fi îndreptată și care nu constituie motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzut la art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. De asemenea, adresele constituind formele de executare a acestei încheieri au fost emise pe numele inculpatului și cuprindeau toate datele acestuia. În consecință, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza deciziei penale nr. 222/R din 05 septembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva sentinței penale nr. 519 din 09 iunie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 03 ianuarie 2011, menținând starea de arest a inculpatului și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului. 3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea hotărârii pronunțate în cauză și invocând în acest sens mai multe cazuri de casare.

Astfel, s-a invocat lipsa rolului activ al instanței fondului în verificarea probelor administrate la urmărirea penală, în stabilirea unei corecte și complete situații de fapt, ce ar fi impus, în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, reținerea circumstanței atenuante legale a provocării în favoarea inculpatului. Un element semnificativ îl constituie, în opinia recurentului inculpat, neefectuarea unei expertize balistice, ale cărei concluzii s-ar fi dovedit relevante în conturarea intenției de a ucide sau nu. În acest context, recurentul inculpat a susținut că încadrarea juridică a faptei a fost greșit stabilită, neavând intenția de a ucide și, de asemenea, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.

Inculpatul a apreciat că se impunea ca instanța să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de amenințare și vătămare corporală din culpă. În plan subsidiar, s-a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în ceea ce privește cuantumul ridicat. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate de inculpat, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârile recurate sunt legale și temeinice. Cazurile de casare invocate de către recurent se circumscriu dispozițiilor art. 385 9 pct. 10, 12, 14, 17 C. proc. pen. Starea de fapt reținută de ambele instanțe este conturată pe deplin de materialul probator administrat în cauză, din coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul.

Pe fondul unor neînțelegeri în familie, partea vătămată, soția inculpatului, S.T., a părăsit imobilul domiciliului comun, mutându-se la locuința mamei sale, partea vătămată C.I., context faptic în care, inculpatul a efectuat demersuri repetate, de a o determina pe soția sa să revină acasă. Neavând reușită, în data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, însoțit de fiul părților, S.F.A., în vârstă de 16 ani, a pătruns în locuința părții vătămate C.I. și, aflat sub influența băuturilor alcoolice, înarmat cu o armă de vânătoare deținută legal, a amenințat părțile vătămate că le va omorî și apoi a acționat în mod repetat (4 ori) pușca, din modalitatea în care s-au derulat evenimentele rezultând, fără vreun dubiu, intenția inculpatului de a ucide.

Dealtfel, instanțele au reținut în mod just circumstanțele reale ale faptei, maniera de acțiune a inculpatului, stabilind în mod corect și complet situația de fapt. Criticile avansate de inculpat, cu referire la lipsa de rol activ al instanței în a verifica probele cauzei și a lămuri sub toate aspectele starea de fapt, eventuala stare conflictuală existentă între părți anterior comiterii faptelor, menită să influențeze conduita inculpatului, în sensul provocării, precum și neefectuarea unei expertize balistice, sunt, în aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefondate și nu se pot circumscrie temeiurilor ce să determine incidența cazului de casare reglementat în art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. În raport cu cele constatate de instanța fondului în urma evaluării materialului probator al cauzei – declarații părți, martori, mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1565639 din 15 martie 2011, raportul de expertiză medico legală nr. A1/J/13/2011 al Serviciului de Medicină Legală Ilfov – apărarea inculpatului nu poate fi primită. În baza propriului demers analitic asupra modului în care instanțele s-au pronunțat cu privire la probele administrate, la cererile esențiale formulate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică vreun element care să atragă casarea hotărârii supuse incidenței prevederilor art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. Pe de altă parte, argumentele judicioase aduse în sensul vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, fac lipsite de conținut criticile cu referire la greșita încadrare juridică a faptei – tentativă la omor deosebit de grav – și la lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, astfel încât aceste cazuri de casare nu pot fi reținute. Probele cauzei au infirmat apărarea construită de inculpat, în sensul că s-ar fi deplasat la locuința părților vătămate fără un scop anume, iar arma ar fi luat-o cu sine pentru a nu tenta vreun trecător, descărcarea acesteia la locul evenimentelor producându-se accidental. Într-un mod contradictoriu, inculpatul a mai susținut teza acțiunii sale provocate de conduita părților vătămate în a refuza să-i permită accesul în locuință.

Astfel cum instanțele au constatat, probele științifice ale cauzei, dar și ansamblul materialului probator au demonstrat fără putință de tăgadă, intenția cu care inculpatul a acționat, scopul urmărit de acesta, precum și lipsa de fundament a susținerii că ar fi fost provocat în acțiunea sa agresivă. În fine, critica subsidiară adusă hotărârii pronunțate, vizând greșita individualizare a pedepsei aplicate este, de asemenea, nefondată. Contrar susținerilor inculpatului, împrejurările și modul concret în care inculpatul a acționat (astfel cum au fost prezentate și cum au rezultat din probele administrate) relevă precumpănitor, un grad sporit de pericol social, urmărire posibil a fi fost produse înscriindu-se în categoria celor deosebit de grave.

În cauză sunt irelevante împrejurările invocate de inculpat, în scopul atenuării pericolului social al faptei – respectiv al existenței unei stări conflictuale între părți, atitudinea de refuz a acestora în a comunica cu inculpatul – în contextul în care inculpatul și-a provocat starea de beție pentru a-și face curaj în demersul său agresiv și mai mult decât atât, a înțeles să îl ia și pe fiul său, deși ar fi trebuit să conștientizeze că un asemenea act îndreptat împotriva mamei copilului are un efect traumatizant asupra acestuia. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, în considerarea pericolului concret al faptelor, a împrejurărilor comiterii faptei și a finalității preventive a sancțiunii penale, consacrat prin art. 52 C. pen., că pedeapsa stabilită, prin natura, cuantumul, modalitatea de executare, asigură satisfacerea exigențelor individualizării judiciare a pedepsei, îndeplinind rolul și funcțiile pedepsei.

Față de considerentele ce preced, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 222 din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 4 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 222 din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 4 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.