ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3245/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 657 F din 9 iulie 2009 a condamnat pe inculpatul A.M.I. (fără antecedente penale) la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, a art. 109, art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. b) din același cod. Conform dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe latură civilă, în baza dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 din același cod și cu referire la art. 998 - 999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă I.R.F., prin reprezentant legal I.C., inculpatul fiind obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente A.C.

și A.V., la plata sumei de 2.305 RON, daune materiale, și 12.000 RON, daune morale. Totodată, în baza dispozițiilor art. 193 alin. (1), (4), raportat la art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele: Inculpatul, verișor al minorei de 14 ani I.R.F., la data de 20 martie 2007, dimineața, a venit la domiciliul acesteia, fata fiind singură acasă. După ce ambii au discutat, inculpatul i-a pus fetei mâna la gură, i-a tras pantalonii de trening cu care era îmbrăcată, i-a rupt lenjeria intimă și, constrângând-o, a întreținut un raport sexual anal.

Zbătându-se pentru a scăpa, la un moment dat minora s-a refugiat pe balconul locuinței și a țipat. După scurgerea unei perioade mici de timp, reintrând în locuință, fata a constatat că inculpatul o încuiase și luase cu el cheia, continuând să o amenințe cu bătaia dacă va povesti cele ce se întâmplaseră, inculpatul a părăsit apartamentul, dar anterior, a aruncat la coșul pentru gunoi lenjeria intimă a fetei. Din raportul de expertiză medico-legală înscris în urma examinării minorei, la data de 21 martie 2007, s-a constatat că la nivelul regiunii anale a prezentat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin distensia forțată a anusului, ce putea data de 1 zi. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/2008 a reținut că I.R.F.

a prezentat reacție depresivă determinată de un factor de stres important, minorei recomandându-i-se consilierea terapeutică. Medicul de familie, în aceeași ordine de idei, a referit că partea vătămată, urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă, a manifestat sindrom anxios cu tendință de izolare, lipsă de comunicare, tulburări de somn, spitalizare 7 zile. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului și pentru nelegalitate, în sensul că s-ar impune aplicarea, față de inculpat, a măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., respectiv interzicerea de a se afla în municipiul B. Inculpatul a criticat sentința pentru nelegala sa condamnare, el susținând că în cauză, în afara declarațiilor părții vătămate, nu s-au administrat probe care să răstoarne prezumția de nevinovăție.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 63A din 12 martie 2010 a admis apelurile formulate, a desființat, în parte, sentința, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă I.R.F., prin reprezentant legal I.C., inculpatul fiind obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente A.C. și A.V., la plata sumei de 12.000 RON, cu titlu de daune morale. În baza dispozițiilor art. 193 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., inculpatul, în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, a fost obligat la plata sumei de 3.156 RON către partea civilă I.R.F., suma reprezentând cheltuieli judiciare, din acestea 1.500 RON constituind onorariul cuvenit apărării. Totodată, în baza dispozițiilor art. 193 alin. (1), (3) și (4) din același cod, inculpatul a fost obligat, în solidar cu aceleași părți responsabile civilmente, să plătească reprezentantei legale a părții civile, I.C., suma de 642,78 RON, cheltuieli judiciare.

Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite cert, constant minora a declarat derularea activității infracționale (ruperea, de către inculpat, a lenjeriei intime, aruncarea acesteia, de către inculpat, la coșul pentru gunoi, unde, de altfel, obiectul a fost găsit cu ocazia cercetării locului faptei, același obiect a fost fixat pe planșele foto).

În sprijinul realizării existenței faptei vin și concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum și completarea dispusă la cererea inculpatului: leziunea traumatică s-a putut produce printr-un mecanism de distensie forțată a canalului sfincterului anal cu una, două zile anterior examinării, posibil în condițiile unui raport sexual pe această cale, neevidențierea markerilor biologici cu valoare probatorie a unui act sexual (spermă, spermatozoizi) și nici a identificării generice sau particulare a obiectului - corp vulnerant - neputând exclude actul sexual anal. Pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul a declarat următoarele: - declarație olografă „(…) i-am introdus mâna (…) la piept, după care i-am băgat mâna pe sub pantalonul de trening, pe sub chilot, am mângâiat-o pe organul genital, i-am introdus un deget în vagin, după care i l-am băgat în anus (…) intenția mea a fost să am un contact sexual”.

După această declarație, inculpatul, de mai multe ori, a susținut că și-a mângâiat verișoara, cu acceptul ei și la provocarea ei, în zona anusului, dar nu și-a introdus degetul, penisul sau un alt obiect în anusul sau vaginul minorei. La cercetarea judecătorească, inculpatul a menționat: „mențin declarațiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală, ele corespund adevărului. Fac precizarea că între mine și partea vătămată nu s-a întâmplat nimic, nu a avut loc nicio intimitate (…). S-ar putea ca familia părții vătămate să urmărească obținerea unor foloase materiale de la mine (…)”.

Partea vătămată, în aceeași fază procesuală, a declarat: „ (…) printr-o mișcare bruscă, inculpatul mi-a pus mâna la gură și cu toate că eu am încercat să opun rezistență și să-i dau de înțeles că eu mă opun la ceea ce vrea să facă, mi-a dat pantalonii jos, mi-a rupt chilotul și profitând de neputința mea de a mă apăra, a întreținut un raport sexual anal cu mine (…). Eu eram în stare de șoc și nu-mi venea să cred ce se întâmplase, întrucât era vărul meu (…). În tot timpul cât s-a consumat actul sexual, eu am fost imobilizată, iar inculpatul mi-a ținut mâna la gură”. La termenul de judecată în care s-a luat declarația părții vătămate, inculpatul a fost prezent personal și asistat de avocat ales.

Se constată astfel că în cauză declarațiile părții vătămate se coroborează cu reținerile din actele de expertiză medico-legală, iar nerecunoașterile inculpatului au fost răsturnate de ansamblul probator administrat. În ce privește pedeapsa, se reține că la stabilirea cuantumului ei s-au avut în vedere limitele prevăzute de cod și cele speciale pentru sancționarea inculpaților minori, pericolul social al faptei este mărit și de împrejurările în care ea a fost comisă, iar în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. fiind judicios aplicate. De asemenea, având în vedere și scopul pedepsei, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen., executarea a 2 ani și 6 luni închisoare în regim de privare de libertate reprezintă modalitatea legală de prevenție specială și concretă, de reeducare a inculpatului.

Pentru considerentele expuse, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul-recurent, în solidar cu părțile responsabile civilmente, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 12 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente A.V. și A.C., la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2010. Procesat de GGC - AZ