ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din 10

ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman,

în baza art. 197 alin. (1) raportat la

alin. (3) teza

I,

C. pen. cu aplicarea art.

37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru

infracțiunea de viol.

În baza

art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), b) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza

art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, în condițiile prevăzute

de art. 66 C. pen.

În baza

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și

în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata

reținerii și arestării preventive, de la data de 29 noiembrie 2011 la zi, respectiv

10 ianuarie 2012.

În baza

art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui

briceag cu mâner în lungime de 13 cm și lama de 12 cm, cu inscripția „S." pe

lamă și în baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a confiscat de la acesta un

baston cu șocuri electrice model T., deținut nelegal, obiecte depuse la camera de

corpuri delicte a IPJ Teleorman, conform dovezii seria B nr. x din data de 29

noiembrie 2011.

În baza

art. 14, 16

1

alin. (2) și (3) teza

I

și 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată

de partea civilă M.S. în calitate de reprezentant legal al părții vătămate minore

M.A.A. (13 ani) și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de

100.000 RON daune morale.

În baza

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de

1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, judecătorul fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:

Partea vătămată

minoră M.A.A. are domiciliul în comuna B., județul Teleorman, însă urmează cursurile

școlare la Școala Generală „M.V." din municipiul Alexandria, unde este elevă

în clasa a VlII-a C și pentru a participa la cursurile școlare aceasta se deplasează

cu autobuzul de la domiciliu în municipiul Alexandria și înapoi spre localitatea

de domiciliu. În cazurile în care pierde mijlocul de transport în comun, partea

vătămată revine la domiciliu cu un taxi pe care îl ia din Alexandria din stația

aflată pe strada L., zona bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena".

În ziua de 13

octombrie 2011, în jurul orei 14:00, după terminarea cursurilor școlare, împreună

cu martora B.C.O.A., colega sa de clasă, partea vătămată M.A.A. s-a deplasat la

localul „M." din Alexandria, unde au consumat câte un suc, apoi cele două minore

s-au despărțit și întrucât pierduse autobuzul, partea vătămată a mers la stația

de taxi din zona bisericii „Sfinții împărați Constantin și Elena", cu intenția

de a lua un taxi pentru a se deplasa la domiciliul său din comuna B.

În stația respectivă,

se aflau inculpatul P.M.M. și martorul I.T.H., persoane pe care partea vătămată

le cunoștea și care au ca preocupare căutarea de clienți taximetriștilor care staționează

în zona respectivă sau persoanelor particulare, deținătoare de autoturisme, și care

în mod neautorizat se ocupă cu transportul de persoane. În jurul orei 15:00, partea

vătămată M.A.A. și inculpatul P.M.M., aflat sub influența băuturilor alcoolice,

s-au urcat împreună în autoturismul marca „D.", condus de martorul S.V., de

asemenea, persoană cunoscută de către partea vătămată.

Inculpatul și-a

motivat față de partea vătămată urcarea în taxi spunându-i acesteia că voia să se

deplaseze la domiciliul său din comuna Ț., județul Teleorman, comună aflată pe ruta

de deplasare către domiciliu a părții vătămate.

La ieșirea din

municipiul Alexandria, inculpatul P.M.M., aflat în taxi pe bancheta din spate lângă

partea vătămată, a imobilizat-o brusc pe aceasta și i-a cerut apoi în mod imperativ

martorului S.V. să conducă autoturismul în direcția de mers pe care urma să i-o

indice și întrucât știa că inculpatul se afla în stare de ebrietate, avea asupra

sa un briceag și îl cunoștea ca fiind o persoană foarte agresivă, martorului i-a

fost teamă de inculpat și a acceptat să conducă autoturismul în direcția de mers

indicată de către acesta.

Astfel, pe raza

comunei P., la cererea inculpatului P.M.M., martorul S.V. a virat la dreapta pe

drumul care conducea la șoseaua de centură a municipiului Alexandria și după circa

1 km, tot la cererea inculpatului, a oprit autoturismul în dreptul unui drum de

câmp care ducea spre o lizieră de salcâmi, aflată la circa 100 m depărtare de șoseaua

de centură.

În timpul deplasării,

în autoturism, partea vătămată M.A.A. i-a cerut inculpatului să o lase să meargă

la domiciliul său, să nu-i facă niciun rău și a încercat să scape din imobilizarea

acestuia, fără să reușească însă să se elibereze.

După ce martorul

S.V. a oprit autoturismul cum i se ceruse de către inculpatul P.M.M., acesta din

urmă a coborât-o cu forța din autoturism pe partea vătămată, după care în același

mod a dus-o în liziera de salcâmi din apropiere.

În liziera de

salcâmi, inculpatul P.M.M. i-a propus părții vătămate M.A.A. să întrețină cu el

raport sexual și întrucât a fost refuzat de către partea vătămată, inculpatul i-a

oferit atunci acesteia suma de 50 RON pentru a accepta raportul sexual.

Fiind din nou

refuzat, inculpatul a scos din buzunar un briceag ce avea lama de circa 12 cm cu

care a amenințat-o pe partea vătămată, spunându-i acesteia că îi va tăia și hainele

dacă nu va accepta să întrețină cu el raport sexual, după care a dezbrăcat-o cu

forța de pantaloni.

Deși partea

vătămată s-a opus și plângând i-a cerut să o lase în pace, împotriva voinței acesteia,

imobilizând-o, inculpatul a întreținut cu partea vătămată raporturi sexuale normale

și orale.

Apoi, inculpatul

l-a sunat pe martorul I.T.H. și i-a cerut să-i trimită un autoturism pentru a-l

lua pe el și pe partea vătămată de la locul faptei. Astfel, în jurul orei 16:00,

la locul respectiv s-a deplasat martorul M.N., care conducea autoturismul marca

„C.", autoturism în care se mai afla și martorul I.T.H.

Inculpatul P.M.M.

și partea vătămată s-au urcat în autoturismul condus de martorul M.N., care i-a

readus în municipiul Alexandria, unde inculpatul a coborât la intersecția străzilor

B. și L., iar partea vătămată pe strada B., la circa 100 m de intersecția cu strada

C.V. Cu un autobuz, partea vătămată s-a deplasat apoi la domiciliul său din comuna

B., însă în timp ce aștepta autobuzul i-a sunat pe martorii B.C.O.A., prietena sa,

și S.V., cărora le-a spus că a fost violată de către inculpat.

În ziua respectivă

(13 octombrie 2011), întrucât îi era teamă de părinți, partea vătămată nu le-a adus

acestora la cunoștință ce i se întâmplase.

În ziua de 14

octombrie 2011, pe fondul schimbărilor vizibile prin care trecea partea vătămată,

schimbări observate de către părinți, aceasta le-a relatat că în ziua de 13

octombrie 2011 a fost violată de către inculpatul P.M.M.

Urmare acestui

fapt, tot în ziua de 14 octombrie 2011, partea vătămată M.A.A., împreună cu părinții

săi, au sesizat Poliția municipiului Alexandria cu privire la săvârșirea infracțiunii

de viol de către inculpat.

Partea vătămată

a fost examinată la data de 14 octombrie 2011 la Spitalul Județean de Urgență Alexandria

de către un medic ginecolog, unde i s-au recoltat probe biologice pentru efectuarea

unei constatări medico-legale de către SML Teleorman, iar din raportul de constatare

medico-legală nr. 2043/F/2011 din data de 18 octombrie 2011 al SML Teleorman a rezultat

că partea vătămată prezintă deflorare completă recentă ce poate data din data de

13 octombrie 2011.

Situația de

fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza probelor administrate

la urmărirea penală, arătate pe larg în motivarea sentinței, întrucât la termenul

de judecată din data de 10 ianuarie 2012, inculpatul P.M.M. a arătat că recunoaște

săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost reținută în sarcina sa în rechizitoriu

și solicită judecarea sa conform art. 320

1

C. proc. pen., în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușește.

De asemenea,

a arătat că recunoaște în totalitate pretențiile părții civile și este de acord

să o despăgubească cu suma solicitată reprezentând daune morale.

A fost audiată

partea civilă și inculpatul, ale căror declarații au fost consemnate și atașate

la dosar.

Având în vedere

solicitarea inculpatului și poziția sa procesuală, examinând probele administrate

în faza de urmărire penală, instanța a apreciat că din coroborarea acestora rezultă

că fapta inculpatului pentru care a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune

și a fost săvârșită de către inculpat.

Instanța fondului

a concluzionat că fapta inculpatului P.M.M. - care pe fondul consumului excesiv

de alcool, în ziua de 13 octombrie 2011, în jurul orei 15:00, într-o lizieră de

salcâmi din extravilanul comunei P., aflată la circa 100 m depărtare de șoseaua

de centură a municipiului Alexandria, prin amenințarea cu un cuțit (briceag cu lama

de 12 cm), a obligat-o pe partea vătămată M.A.A., minoră în vârstă de 13 ani, să

întrețină cu el raporturi sexuale orale și normale, împrejurare în care aceasta

a fost deflorată complet - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (3),

teza

I,

C. pen., fiind antrenată răspunderea penală

a acestuia pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

La încadrarea

juridică a faptei, instanța de fond a reținut și aplicarea dispozițiilor art. 37

alin. (1) C. pen., în raport de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 477

din 23 februarie 2006 a Judecătoriei sector 6 București și de dispozițiile sentinței

penale nr. 68 din 25 ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 6 București. S-a constatat

că inculpatul P.M.M. a săvârșit infracțiunea de viol dedusă judecății în stare de

recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât a

fost săvârșită după împlinirea duratei pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, dar

înainte de împlinirea termenului de reabilitare.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere, pe de

o parte, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei săvârșite de inculpat,

împrejurările săvârșirii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită reduse cu o treime în raport de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpatului.

În soluționarea

laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reținut că, în cauză, s-a constituit

parte civilă tatăl părții vătămate, M.S., în calitate de reprezentant legal al părții

vătămate minore M.A.A. (13 ani), cu suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale.

Cu privire la

acțiunea civilă formulată de partea civilă, s-a constatat că inculpatul a recunoscut

pretențiile acesteia în totalitate, astfel încât, în baza art. 14, 16

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen. și 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă

formulată de aceasta și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma

de 100.000 RON, reprezentând daune morale, constatându-se îndeplinite în cauză cerințele

impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acestuia.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal (la 19 ianuarie 2012), a declarat apel inculpatul P.M.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei aplicate.

În susținerile

orale, s-a apreciat că sporul aplicat este prea mare și s-a solicitat a se da o

mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei,

întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea pe fondul consumului de alcool, însă

a avut o poziție procesuală bună, a recunoscut fapta și a înțeles să se prevaleze

de disp. art. 32O

1

C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 89 din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

P.M.M. împotriva sentinței penale nr. 2 din 10 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul

Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 5515/87/2011.

S-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea

preventivă de la data de 29 noiembrie 2011 la zi.

A fost obligat

apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 de RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând

a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea

atacată, în raport de critica formulată, cât și din oficiu, conform art. 371

alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat ca prima instanță a făcut o

justă și completă analiză a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea

infracțională desfășurată de inculpat și vinovăția acestuia, activitate corect încadrată

în dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza

I

C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care s-a

acționat.

S-a reținut

că infracțiunea de viol, asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 15 ani,

se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvența

pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune, cu consecințe

tragice asupra viitorului unui minor sau poate chiar a vieții în ansamblu, însă

pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de

legiuitor (închisoarea de la 10 la 25 de ani), nu se identifică cu pericolul social

concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare

ale cauzei.

Periculozitatea

socială a fost apreciată și în contextul comportamentului manifestat de inculpat

anterior, în timpul, dar și după săvârșirea faptelor, acesta fiind recidivist [art.

37 lit. b) C. pen.], a comis infracțiunea sub amenințarea unui cuțit, iar prin manifestările

ulterioare a încercat să scape de răspundere penală. S-a apreciat că, în cauză,

nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, față de modalitatea în care a

acționat inculpatul urmare a hotărârii infracționale luate, iar în ceea ce privește

comiterea faptei sub influența băuturilor alcoolice, s-a reținut că aceasta vine

să contureze o dată în plus caracterul agresiv al inculpatului, reprezentând mai

mult o stare de agravare, decât una de atenuare.

Pentru aceste

considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un

cuantum de 11 ani, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin

art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M.M.,

solicitând, prin intermediul apărătorului

desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și reducerea pedepsei aplicate,

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care

urmează.

Situația de

fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol reținută

în sarcina sa, de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe,

solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat

nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare

a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere

a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în

cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta

Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare,

aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor

reale ale săvârșirii infracțiunii - asupra unei minore în vârstă de 13 ani, profitând

de încrederea pe care partea vătămată o avea în acesta, prin conducerea ei într-un

loc izolat, în prezența unei alte persoane, prin amenințări cu acte de violență

și folosind un briceag , precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În prezenta

cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că

nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința

reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise

de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul

concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse asupra

fizicului și psihicului părții vătămate minore.

Tot astfel,

susținerea apărării în sensul că inculpatul a fost sub influența consumului de alcool

la momentul săvârșirii faptei, nu poate constitui un argument apt să conducă la

adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestei împrejurări

nu i se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a

pedepsei, față de modalitatea concretă de comitere a faptei.

Pe de altă parte,

referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpat a comiterii infracțiunii,

această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța

atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost

evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în

condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, dispozițiile art.

32O

1

C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate față de cele ale

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiași situații de fapt

să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

Ca atare, având

în vedere și împrejurarea că pedeapsa a fost deja redusă prin reținerea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., aceasta apare ca fiind temeinică și legală,

aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin

dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului,

pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare

a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită,

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalității de

executare.

În

lumina acestor considerații, criticile

formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând

nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul

declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin.

(4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la

29

noiembrie 2011 la 11 iunie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

care se vor include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva deciziei penale nr. 89

din

22 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția

I

penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii

și al arestării preventive de la 29

noiembrie 2011 la 11 iunie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 iunie 2012.