ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4216/2011

Asupra recursului penal de față: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 761/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.N. pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 16/17 august 2010, pe fondul consumului de alcool și a unei situații conflictuale spontane, inculpatul P.N. a aplicat victimei C.S. o lovitură cu un briceag în zona abdominală, în urma căreia a decedat. Prin sentința penală nr. 228 din 19 mai 2011 a Tribunalului Timiș, în temeiul dispozițiilor art. 174 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.N. la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția din 17 august 2010 la zi. S-a luat act că partea vătămată C.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag cu lungimea totală de 17 cm, având lama cu lungimea de aprox. 8 cm și lățimea de 2 cm, purtând inscripția S., obiect folosit la săvârșirea infracțiunii, iar în temeiul dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Victima C.S., concubinul martorei V.G. de aproximativ 25 de ani, locuia împreună cu aceasta la mama victimei, C.E., în localitatea C., com. S. Uneori, datorită certurilor dintre cei doi și mama victimei, cei doi concubini se mutau temporar din imobil, locuind cu chirie în diverse imobile din loc. C., iar una dintre persoanele ce îi găzduia frecvent era și martora P.A., mama inculpatului. Inculpatul P.N. era cioban și atunci când venea în sat, locuia împreună cu mama sa P.A. în imobilul nr. x din C. La data de 16 august 2010, numitul C.S., martora V.G. împreună cu inculpatul P.N., se aflau în locuința mamei inculpatului și împreună au consumat alcool, au ascultat muzică, petrecerea continuând inclusiv după miezul nopții.

În jurul orelor 02.00 - 04.00, între inculpat și victimă s-a declanșat un conflict, generat, conform martorei V.G. de împrejurarea că inculpatul dorea să întrețină relații sexuale cu aceasta, iar potrivit inculpatului, de faptul că victima intenționa să-i lovească concubina, urmarea discuțiilor contradictorii avute anterior. În acest context, inculpatul P.N. a aplicat victimei C.S. două lovituri în zona toracică cu un briceag ce îl avea asupra sa, una dintre lovituri cauzându-i o plagă verticală de 1,7 cm pe fața anterioară a ventriculului drept, în urma căreia a decedat. Martora V.G. s-a speriat, a anunțat-o pe martora P.A., mama inculpatului și împreună s-au dus la vecini să ceară ajutor. Au ajuns la locuința martorului P.E.

în jurul orelor 05.00 dimineața rugându-l să le însoțească. Când au revenit victima era așezată la masă pe un scaun, cu capul sprijinit pe masă pe mâna stângă iar inculpatul se plimba în holul din fața camerei. Martorul P.E. a apelat serviciul de urgență, la fața locului deplasându-se un echipaj de medici cu o ambulanță, ce au constatat decesul victimei, împreună cu organele de poliție. Inculpatul P.N. a predat organelor de urmărire penală briceagul folosit la agresiunea victimei. Din raportul medico-legal de necropsie nr. 363/A din 16 septembrie 2010 a reieșit că moartea numitului C.S. a fost violentă și s-a datorat tamponadei cardiace consecutivă plăgii înjunghiate cardiace.

Situația de fapt a fost reținută de prima instanță din depozițiile martorei V.G., concubina victimei, constante pe parcursul procesului penal, ce a susținut că în ziua respectivă împreună cu victima și inculpatul au consumat alcool, iar în timpul nopții între victimă și inculpat a avut loc o altercație. S-a speriat întrucât inculpatul avea asupra sa un briceag, astfel că a ieșit din cameră și a mers împreună cu mama inculpatului să ceară ajutor unui vecin. Când s-au întors în locuință, au văzut că victima decedase iar inculpatul se plimba în cameră. Tribunalul a apreciat că declarațiile martorei se coroborează cu declarațiile martorului P.E., ce a arătat că în noaptea incidentului, în jurul orelor 05.00, la domiciliul său au venit V.G.

și P.A. - mama inculpatului, ambele foarte agitate, V.G. relatându-i că inculpatul, ce avea un cuțit în mână, s-a repezit peste ea și victimă în timp ce dormeau. La solicitarea celor două le-a însoțit la locuința acestora, unde au găsit victima așezată pe un scaun, cu capul aplecat pe masă, decedată iar pe inculpat plimbându-se prin cameră. Totodată, s-a apreciat că depozițiile martorilor se coroborează cu aspectele evidențiate în procesul verbal de constatare întocmit la data de 17 august 2010, din care a reieșit că la momentul deplasării organelor de poliție la locul incidentului, inculpatul le-a predat briceagul folosit la săvârșirea faptei, ce-l avea asupra sa dar și cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, din care a rezultat că inculpatul prezenta urme de culoare brun-roșcată pe mâna stângă și pe gât, raportul de expertiză biocriminalistică nr. 49/2010 stabilind că reprezintă sânge uman.

S-a apreciat de prima instanță că probele se coroborează cu concluziile constatării medico-legale preliminare și cu raportul medico-legal de necropsie, conform cărora moartea victimei a fost violentă și s-a datorat taponadei cardiace consecutivă plăgii înjunghiate cardiace, leziunile de violență constatate fiind rezultatul lovirii directe cu un corp înțepător tăietor cu o singură margine ascuțită, în mod repetat, și fiind produse prin poziționarea victimei și a agresorului față în față. Audiat fiind cu privire la fapta reținută în sarcina sa, inculpatul a avut o poziție oscilantă în proces, inițial a recunoscut fapta de omor apoi și-a modificat depozițiile susținând că autorul faptei este martora V.G.

În declarațiile date procurorului și judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă (17 august 2010), inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri cu briceagul victimei ce au condus la deces. Astfel, a arătat că a consumat alcool împreună cu victima și concubina acesteia iar pe fondul unor discuții contradictorii, victima s-a ridicat și crezând că intenționează să o lovească pe V.G., i-a aplicat acesteia o lovitură cu briceagul în zona abdomenului, posibil și o lovitură în zona inimii. Aceeași poziție procesuală a avut-o inc. P.N. și la data de 31 august 2010, când s-a realizat o reconstituire a faptei, din procesul-verbal întocmit și semnat de inculpat, apărător și martori asistenți reieșind că a indicat la fața locului modalitatea în care a săvârșit infracțiunea de omor.

Ulterior, a retractat declarațiile, susținând că este nevinovat și că fapta a fost comisă de concubina victimei, V.G., precizând că pe fondul unor discuții contradictorii dintre C.S. și V.G. aceasta din urmă a lovit victima cu briceagul la nivelul toracelui și apoi a părăsit în fugă locuința, apărare formulată de inculpat și cu ocazia soluționării cauzei în fond. Tribunalul a reținut că raportând declarațiile inculpatului la mijloacele de probă administrate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face prin raportare la probele administrate, în scopul aflării adevărului, s-a apreciat că depozițiile ce corespund adevărului și avute în vedere la soluționarea cauzei au fost cele date de inculpat în faza urmăririi penale - prin care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, ce se coroborează cu celelalte probe administrate. Instanța de fond a apreciat că raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că leziunile de violență constatate asupra victimei au fost produse prin poziționarea victimei și a agresorului față în față, ceea ce contrazice susținerea inculpatului referitoare la modul de derulare a incidentului potrivit căreia V.G.

ar fi fost cea care a aplicat loviturile cu briceagul victimei. Mai mult, s-a observat că inculpatul nu a oferit nicio explicație verosimilă cu privire la modificarea declarațiilor sale în condițiile în care a recunoscut săvârșirea infracțiunii după incident dar și ulterior participând la realizarea unei reconstituiri a modului de săvârșire a infracțiunii. Nu în ultimul rând, s-a constatat de tribunal că nici reacțiile ulterioare ale inculpatului și martorei V.G., confirmate de martorul P.E., nu au confirmat apărările inculpatului, martora despre care inculpatul a afirmat că a înfăptuit fapta fiind cea care a părăsit imobilul să ceară ajutor, trezind-o pe mama inculpatului dar și un vecin, fiind agitată și speriată datorită altercației dintre inculpat și victimă, pe când inculpatul a rămas în imobil, fără a avea vreo reacție nici măcar în momentul în care a pretins că a conștientizat că victima a decedat.

Avându-se în vedere probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului P.N. de a aplica două lovituri cu cuțitul în zona inimii victimei C.S., ce a condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. Sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că acțiunea inculpatului constituie elementul material al infracțiunii de omor în condițiile în care acesta a lovit victima cu intensitate într-o zonă vitală (în zona inimii), cu un obiect tăietor înțepător - apt să provoace decesul unei persoane (un briceag). Între activitatea desfășurată de inculpat și rezultatul produs - decesul victimei există legătură de cauzalitate evidențiată de concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 363/A din 16 septembrie 2010 al IML Timișoara, conform cărora moartea numitului C.S.

a fost violentă, datorându-se tamponadei cardiace consecutivă plăgii înjunghiate cardiace. În ceea ce privește latura subiectivă, prima instanță a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor cu intenție indirectă, a prevăzut rezultatul faptei sale și fără a-l urmări a acceptat posibilitatea producerii acestuia. S-a avut în vedere că agresorul a folosit un briceag pentru a lovi victima, instrument ascuțit tăietor apt prin natura sa să producă decesul unei persoane, zona corpului în care au fost aplicate loviturile hemitorace stâng, zonă anatomică vitală, precum și din numărul loviturilor aplicate - două.

Prin urmare, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate ținându-se seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social deosebit, prin actele sale numitul P.N. aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la viață. În ceea ce privește persoana inculpatului, prima instanță a reținut că este necunoscut cu antecedente penale și își câștigă existența prin muncă - lucrând ca și cioban.

Pe parcursul procesului, a adoptat o conduită oscilantă, inițial, în faza de urmărire penală recunoscând săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și participând la efectuarea unei reconstituiri, pentru ca ulterior să-și modifice poziția procesuală, susținând că este nevinovat iar cea care a săvârșit fapta este concubina victimei - martora V.G. Totodată, s-a constatat că raportat la fapta săvârșită, inculpatul a avut discernământul ușor diminuat. Prin raportare la aceste criterii, precum și la împrejurările în care fapta a fost comisă, respectiv consumul de alcool de către inculpat și victimă în noaptea incidentului, prima instanță a apreciat că, pentru atingerea scopului pedepsei astfel definit prin dispozițiile art. 52 C. pen., este necesară și suficientă aplicarea, unei sancțiuni privative de libertate orientate spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alăturat pedepsei principale și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale. S-a apreciat că interzicerea drepturilor electorale de a alege sau de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia dintre drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei persoane, nu este în măsură să-și exprime opțiunea electorală, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând ca inculpatului să-i fie interzisă exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru aceleași considerente. În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și dedusă prevenția din data de 17 august 2010 la zi, în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. Împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel inculpatul P.N., solicitând achitarea sa pe motiv că nu există suficiente probe pentru condamnarea sa, subsidiar reținerea de circumstanțe atenuante cu efectul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală, urmând a se avea în vedere comportarea sinceră în proces.

Prin decizia penală nr. 121/A din 8 august 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat. S-a reținut în esență că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului P.N. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor în forma simplă prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., încadrarea juridică fiind cea legală. Din coroborarea probelor administrate la urmărire penală și cercetare judecătorească a rezultat că la data de 16 august 2010 între inculpat și victimă a avut loc un conflict, inculpatul aplicând victimei două lovituri în zona toracică cu un briceag ce-l avea asupra sa, una dintre lovituri cauzând o plagă verticală de 1,7 cm pe fața anterioară a ventriculului drept, lovitură care a cauzat moartea victimei, așa cum a rezultat din raportul medico-legal de necropsie nr. 363/A din 16 septembrie 2010 ce a precizat că moartea numitului C.S.

a fost violentă datorându-se tamponadei cardiace consecutivă plăgii înjunghiate cardiace. Starea de fapt reținută de instanța de fond a rezultat și din declarația martorei V.G., coroborată cu a martorilor P.E., P.A., mama inculpatului și cu înscrisurile administrate, procesul-verbal de constatare întocmit la 17 august 2010, raportul de expertiză biocriminalistică nr. 49/2010, concluziile constatării medico-legale preliminare și a raportului medico-legal de necropsie. Materialul probator s-a coroborat cu recunoașterea inculpatului manifestată inițial, acesta precizând că a lovit cu briceagul victima ce a condus la deces, astfel că instanța de apel a constatat că inculpatul P.N. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

împrejurarea că ulterior, la prezentarea materialului de urmărire penală, a retractat declarațiile anterioare, susținând că este nevinovat, fapta fiind săvârșită de concubina victimei, V.G., nu poate constitui motiv pentru achitarea inculpatului.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise, împrejurările și modul de comitere a faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului necunoscut cu antecedente penale, cu discernământul ușor diminuat, iar referitor la aplicarea unor circumstanțe atenuante facultative pentru comportamentul procesual al inculpatului, s-a apreciat că nu se justifică avându-se în vedere că inculpatul a adoptat o conduită sinceră doar în cursul urmăririi penale, până la prezentarea materialului de urmărire penală când și-a retractat declarațiile anterioare, pe parcursul procesului susținând altă versiune, anume că autorul faptei de omor este martora V.G., neputând fi valorificat comportamentul procesual al inculpatului pe parcursul procesului penal.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicat în cauză de 11 ani închisoare, pedeapsa este orientată spre minimul special prevăzut de legea penală, astfel că raportat la gravitatea faptei, rezultatul produs prin fapta inculpatului, pedeapsa corespunde realizării scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva deciziei penale nr. 121/A din 8 august 2011 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs inculpatul P.N., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În motivare, a susținut că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că este autorul faptei de omor comis asupra victimei C.S., fapta fiind săvârșită de concubina victimei - martora V.G., iar din acest motiv se impune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei de 11 ani închisoare, prin reținerea de circumstanțe atenuante, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale. Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului P.N. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului.

Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoz. art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului. În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului P.N., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 16 din 17 august 2010 în locuința sa din comuna S. nr. x, județul Timiș, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict spontan, a aplicat victimei C.S.

(în vârstă de 58 de ani) două lovituri cu un briceag în zona toracică, una dintre acestea pricinuindu-i o plagă verticală de 1,7 cm, penetrantă în ventriculul drept, în urma căreia a decedat. Activitatea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere, procesul verbal de cercetare la fața locului, de reconstituire, planșele fotografice aferente, raportul medico-legal de necropsie nr. 363/A din 16 septembrie 2010 al IML Timișoara, buletin analiză sânge 49/2010, coroborate cu depozițiile martorilor V.G., P.A., P.E., inclusiv cu relatările inculpatului făcute pe parcursul procesului. În apărare, inculpatul a susținut că nu este autorul faptei de omor comisă asupra victimei C.S., arătând că a fost săvârșită de concubina victimei - martora V.G., solicitând prin urmare achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Probele administrate în cauză, mai sus enumerate dovedesc vinovăția inculpatului P.N. în comiterea omorului asupra victimei C.S. Martora V.G. - concubina victimei a declarat constant în proces că în ziua respectivă împreună cu victima C.S. și inculpatul P.N. au consumat alcool în locuința inculpatului unde au și fost găzduiți de mama acestuia. În timpul nopții, între inculpat și C.S. a izbucnit un conflict, cei doi lovindu-se reciproc, inculpatul având asupra sa, în mână un briceag. Văzând aceasta, martora s-a speriat și împreună cu mama inculpatului au mers să ceară ajutor vecinilor, iar când au revenit în locuință, victima decedase, inculpatul aflându-se în aceeași încăpere cu victima.

Martora P.E. a confirmat aspectele relatate de V.G., menționând că în noaptea incidentului, în jurul orelor 5.00, la locuința sa au venit V.G. și mama inculpatului P.A., ambele extrem de agitate și i-au relatat că inculpatul, ce avea asupra sa un cuțit, în timpul nopții s-a repezit asupra martorei V.G. și victimei în timp ce dormeau. Cele două i-au solicitat ajutorul, astfel că împreună au mers la locuința inculpatului unde au găsit victima decedată. Din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 17 august 2010 a reieșit că inculpatul a predat briceagul folosit în noaptea de 16 din 17 august 2010 la agresiunea numitului C.S. De asemenea, inculpatul prezenta urme de culoare brun-roșcată pe mâna stângă, asemenea și pe cămașă, expertiza biocriminalistică 49/2010 concluzionând că reprezintă sânge uman (grupa sanguină neputând fi determinată, cantitatea de sânge fiind insuficientă).

Aceeași expertiză a atestat că pe mânerul și lama briceagului predat organelor de urmărire penală de inculpat a fost identificat sânge uman. În cauză, a fost realizată o reconstituire a celor întâmplate în noaptea de 16 din 17 august 2010, inculpatul P.N. descriind organelor de urmărire penală modalitatea în care a acționat, lovind victima în zona toracică cu un briceag. Raportul medico - legal de necropsie 363/A din 16 septembrie 2010 - avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul IML Timișoara a concluzionat că moartea victimei C.S. a fost violentă, s-a datorat tamponadei cardiace consecutivă plăgii înjunghiate cardiace, leziunea tanatogeneratoare fiind rezultatul lovirii directe cu un corp înțepător - tăietor cu o singură margine ascuțită; lovirea cu corpul tăietor - înțepător a fost repetată (două lovituri) și s-a produs, victima și agresorul fiind față în față.

Corect cele două instanțe, fond și apel au înlăturat apărarea inculpatului - ce susținea că autorul omorului a fost martora V.G., deși inițial a recunoscut că a lovit victima cu un briceag iar în urma loviturilor primite a decedat - probele administrate dovedind că inculpatul P.N. este autorul faptei de omor. Este adevărat că martori oculari ai agresiunii victimei nu au existat, însă relatările martorilor V.G., P.E., P.A. constituie probe indirecte, ce coroborate cu actul medico - legal, procesul verbal de cercetare la fața locului și de reconstituire a faptei conduc la o singură concluzie, anume că inculpatul P.N. a săvârșit fapta.

Elementele de fapt indicate de martori, anume că inculpatul avea asupra sa un briceag, că între victimă și inculpat a existat un conflict, cei doi lovindu-se reciproc, probele științifice ce au dovedit că pe mâna, cămașa și briceagul (folosit în agresiune) inculpatului a fost identificat sânge uman, dar și comportamentul inculpatului ce a predat organelor de urmărire penală obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii, descriind modalitatea în care a acționat cu ocazia reconstituirii locului faptei, vin să infirme apărarea inculpatului, ce ulterior a negat implicarea sa în acțiunea infracțională. Concluzionând a fost dovedită vinovăția inculpatului P.N. în comiterea omorului asupra victimei C.S.

iar sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de omor au existat două acțiuni de lovire a victimei în zone vitale, la nivelul toracelui stâng, una dintre lovituri cauzând o plagă verticală de 1,7 cm., penetrantă în ventriculul drept, realizate cu un corp tăietor - înțepător, briceag în lungime de 17 cm, ce a condus la decesul victimei. În acest sens, se au în vedere și mențiunile raportului medico - legal de necropsie, concluzionându-se că leziunea tanatogeneratoare este rezultatul lovirii directe cu un corp înțepător - tăietor, fiind aplicată din față victimei. Față de natura obiectului folosit în agresiune (tăietor - înțepător, apt de a ucide) zona corporală vizată, numărul și intensitatea loviturilor cât și urmările produse, inculpatul P.N.

a acționat cu intenție directă (iar nu indirectă, cum greșit s-a reținut), în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. În recurs, inculpatul a invocat și cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.N. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptei comise, infracțiune contra vieții, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, infracțiunea de omor fiind comisă asupra unei persoane în vârstă de 58 de ani și prin urmare în raport de criteriile enunțate o reducere a cuantumului pedepsei nu se justifică. Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptei.

De altfel, lipsa antecedentelor penale a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special. Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului P.N.

spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție. Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 8 august 2011 a Curții de Apel Timișoara, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 8 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 17 august 2010 la 12 decembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2011.