ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3106/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3106/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată:

Prin Sentința penală nr. 35 din 09 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a dispus condamnarea inculpatului

M.S., la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prev. de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În temeiul art. 65

alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de

5 ani.

În temeiul art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului,

iar în temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de

19 martie 2010 la zi.

În temeiul art. 118

alin. (1) lit. b), s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a corpului

tăietor - cuțit, folosit la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că

partea vătămată P.M. nu s-a constituit, în nume propriu, parte civilă împotriva

inculpatului M.S.

În temeiul art. 348

17

C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la

plata, către partea civilă P.I.M., reprezentat legal de P.M., a sumei de 2.000

RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 348

17

C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la

plata, către partea civilă P.A., reprezentat legal de P.M., a sumei de 2.000

ron, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța

această sentință s-au reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 379/P/2010 din 27 aprilie 2010,

s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 rap.

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că martora M.S. este fiica martorei P.E. și sora martorului P.G. și a victimei

P.M.

M.S. este căsătorită

de 30 de ani cu inculpatul M.S. - cei doi soți locuind într-o bucătărie de

vară, situată în curtea gospodăriei în care își au domiciliul martorii P.E. și

P.G. Vis a vis de această gospodărie locuia partea vătămată, împreună cu soția

sa, martora P.M.

De mulți ani, între

inculpat și rudele soției sale exista o relație conflictuală generată, de

faptul că martorul P.G. era beneficiarul unui contract de vânzare-cumpărare, cu

clauză de uzufruct viager, cu privire la gospodăria unde era situată locuința

inculpatului și a martorei M.S.

Inculpatul M.S.,

împreună cu soția sa, obișnuiau să consume frecvent băuturi alcoolice și, pe

acest fond, aveau loc discuții contradictorii cu rudele martorei M.S., ultimul

incident datând din 17 martie 2010 când inculpatul, în stare avansată de

ebrietate, a proferat injurii și amenințări la adresa soacrei sale, martora

P.E.

În cursul zilei de 18

martie 2010, inculpatul împreună cu soția sa, au fabricat la locuința lor,

alcool folosindu-se de instalația improvizată aparținând martorului G.D.; iar

pe tot parcursul zilei, inculpatul a consumat alcool ajungând într-o stare

avansată de ebrietate.

În dimineața

aceleiași zile, victima P.M. s-a deplasat în localitatea Doinești de unde a

achiziționat materiale de construcții, le-a transportat la locuință și întrucât

și aceasta consumase băuturi alcoolice, după ce a descărcat materialele în

curtea casei sale, s-a culcat, trezindu-se, în jurul orelor 17:00, când a mers

în curte pentru a-și curăța via.

Observându-l în

curtea vecină pe inculpat, P.M. i-a reproșat faptul că în seara precedentă a

insultat-o pe martora P.E. Urmare acestor reproșuri, inculpatul a proferat

insulte și amenințări la adresa părții vătămate, inculpatul, deplasându-se la

locuința martorului G.D. pentru a-i restitui instalația improvizată de

fabricare a alcoolului.

Profitând de plecarea

inculpatului, victima P.M. a ieșit din curtea casei sale pe uliță, purtând o

discuție cu fratele său, martorul P.G.

Inculpatul M.S. a

revenit spre casă și, observându-i în uliță pe cei doi frați, s-a îndreptat

înspre aceștia, proferând la adresa lor insulte, injurii, amenințări. Cu toate

că nici victima și nici martorul P.G. nu s-au manifestat în vreun mod violent,

inculpatul a scos din buzunar un briceag, l-a lovit pe martorul P.G. la șoldul

piciorului stâng pricinuindu-i o plagă superficială apoi cu același obiect, i-a

aplicat victimei P.M. două lovituri, pricinuindu-i două leziuni în zona

abdominală și a hemitoracelui stâng cu lezarea inimii. Întrucât a doua lovitură

a fost aplicată cu forță și a atins un organ vital, victima s-a prăbușit și la

scurt timp a încetat din viață. Deși căzută, inculpatul continua să insulte și

să aducă injurii la adresa sa.

Potrivit Raportului de autopsie medico-legală

din 19 martie 2010, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei

hemoragii interne (hemotorax și hemopericard) și externe, consecutivă unei

plăgi tăiate-înțepate penetrante în hemitoracele stâng cu lezarea transfixiantă

a cordului. Leziunea a putut fi produsă prin lovire activă, unică, cu un corp

înțepător-tăietor (gen cuțit, cu o lungime minimă de circa 5 cm și o lățime

maximă de 6 cm), cu traiect anteroposterior, de la stânga la dreapta, în plan

relativ orizontal. Lovitura a fost aplicată cel mai probabil din fața victimei.

Cealaltă plagă tăiată-înțepată abdominală, periombilicală, a lezat doar

peretele abdominal, nefiind penetrantă și a fost produsă cel mai posibil cu

același obiect vulnerant. Analizele toxicologice au stabilit că victima

prezenta o alcoolemie de 2,15 gr.

‰

.

S-a reținut că fapta

și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin mijloacele de probă care au

constat în: procese-verbale de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare

la fața locului; schițe de orientare și planșa fotografică aferentă; raport de

constatare medico-legală autopsie și CD-ul conținând fotografiile efectuate în

timpul autopsiei; procese-verbale de examinare criminalistică și planșele

fotografice aferente; dovezi predare primire bunuri; declarațiile părții civile

P.M.; declarațiile martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I., G.F., I.M., I.I.,

D.I., G.D., D.I. și M.S.; anexa nr. 1, conținând șapcă și cuțitul - corp

delict; procese-verbale de constatare; raport de constatare tehnico-științifică

cu privire la comportamentul simulat; coroborate cu declarațiile inculpatului.

S-a apreciat că, în

drept, fapta inculpatului M.S. care, la data de 18 martie 2010, într-un loc

public situat pe raza satului Arghira, comuna Preutești, a lovit cu un cuțit

victima P.M., în zone anatomice vitale, pricinuindu-i leziuni traumatice care

au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen.

Cu referire la

poziția procesuală adoptată de inculpat, acesta a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, arătând însă că a acționat în stare de legitimă apărare. Astfel,

a afirmat că în timp ce se deplasa pe uliță spre casă, i-a observat în dreptul

porții de acces pe partea vătămată și pe martorul P.G., ambii înarmați cu pari,

iar când a ajuns în dreptul lor, fără motiv, l-au lovit în cap. În atare

situație, temându-se pentru viața sa, a scos din buzunar un briceag, a aplicat

două lovituri, una dintre acestea fiindu-i fatală victimei.

Inculpatul a fost

supus unei constatări medico-legale traumatologice, concluzionându-se că a

prezentat o plagă contuză parietală stângă și tumefacție la nivelul bosei

occipitale stângi, excoriație la nivelul antebrațului stâng fața cubitală și

excoriații la nivelul pumnului stâng; leziunile au putut fi produse la data de

18 martie 2010, prin lovire cu un corp contondent; leziunea de la nivelul

antebrațului stâng poate fi considerată ca leziune de apărare pentru protejarea

capului. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 8 - 9 zile

îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

S-a reținut că

probele administrate nu au dovedit existența unui atac material al victimei

P.M. și martorului P.G. asupra inculpatului M.S. (în modalitatea descrisă de

acesta), care să justifice starea de legitimă apărare, iar în acest sens s-au

avut în vedere depozițiile martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I., G.F., I.M.,

I.I., D.I., G.D., audiați în cauză.

Nefiind dovedit

atacul material care să preceadă infracțiunea de omor săvârșită de inculpatul

M.S., s-a reținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 73 lit. a) C.

pen. privind „depășirea limitelor legitimei apărări"și nici starea de

provocare, ca și circumstanță atenuantă legală prev de art. 73 lit. b) C. pen.,

întrucât, nu au existat probe certe care să ateste că victima l-a provocat pe

inculpat, printr-o acțiune violentă sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, în

comiterea faptei de omor.

Referitor la latura

civilă a cauzei, numita P.M., soția victimei, a solicitat obligarea

inculpatului la plata unei prestații lunare periodice în favoarea minorilor

P.I.M. și P.A., neavând pretenții bănești în nume propriu.

S-a reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 17 C. proc. pen.: „Acțiunea civilă se

pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită

de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În acest

scop, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va cere persoanei

vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi

încuviințează actele, să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale

și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au

fost pricinuite. Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra

reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este

constituită parte civilă."

De asemenea, potrivit

art. 163 alin. (5), (6) C. proc. pen., „măsurile asigurătorii în vederea

reparării pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu, luarea

măsurilor asigurătorii fiind obligatorie în cazul în care cel vătămat este o persoană

lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu

restrânsă".

În raport de

dispozițiile legale menționate, instanța a dispus a se efectua adrese pentru a

se depune la dosar acte din care să rezulte dacă inculpatul figurează cu bunuri

sau venituri impozabile, asupra cărora să se poată dispune poprirea sau

sechestrul asigurător. Din relațiile comunicate de primăria comunei Preutești,

a reieșit că inculpatul nu figura pe raza comunei cu bunuri mobile sau imobile,

nefiind depusă la dosar nici o dovadă, de la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Suceava, din care să rezulte că acesta obținea venituri. Pentru aceste

considerente, nu au fost dispuse măsuri asigurătorii în favoarea părților

vătămate minore.

Cu privire la daunele

materiale, instanța a constatat că cei doi minori beneficiază de pensie de

urmaș în urma decesului tatălui lor, în cuantum total de 700 RON lunar, pensie

de urmaș ce acoperă integral prejudiciul material încercat de cei doi minori ca

urmare a lipsei de întreținere din partea tatălui  - P.M., având în vedere că,

în timpul vieții acesta beneficia de o pensie de 350 RON pe lună. Așa fiind nu

s-a impus acordarea de daune materiale către minori, în sensul stabilirii unei

prestații lunare periodice.

Referitor la

prejudiciul moral suferit de cei doi minori ca urmare a pierderii părintelui

lor, deși mama acestora, pentru minorii P.I.M. și P.A., nu a solicitat daune

morale, în raport de dispozițiile art. 18 C. proc. pen. raportat la art. 998 C.

civ., instanța a soluționat acțiunea civilă, din oficiu. Astfel dată fiind

natura relațiilor dintre victimă și părțile vătămate - părți civile (părinte -

copii) precum și legătura de afecțiune dintre aceștia, victima P.M. ocupându-se

în timpul vieții, cu responsabilitate, de creșterea și educarea lor, prima

instanță a dispus obligarea inculpatului la plata, către fiecare dintre cei doi

minori, a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale, urmare a prejudiciului

moral pricinuit prin pierderea părintelui lor.

Împotriva sentinței

Tribunalului Suceava, a declarat apel inculpatul M.S. motivând că pedeapsa

aplicată este excesivă în raport cu infracțiunea săvârșită și circumstanțele

personale, fiind necunoscut cu antecedente penale, arătând totodată că urmare a

violențelor exercitate de victimă și martorul P.G. asupra sa, a ripostat lovind

victima cu cuțitul.

Prin Decizia penală

nr. 31 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul

inculpatului M.S.

S-a reținut în esență

că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală și cercetare

judecătorească a reieșit cu certitudine că la data de 18 martie 2010,

inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat, pe care de altfel a și

recunoscut-o, cu precizarea că a comis-o pentru se apăra de victimă și fratele

acesteia, martorul P.G., care înarmați cu bâte l-au lovit peste corp și cap.

Instanța de apel a

reținut că din procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto,

organele de urmărire penală nu au descoperit la locul faptei obiecte

contondente, iar martorii audiați și îndeosebi martorii oculari prezenți la

locul incidentului nu au relatat că inculpatul M.S. ar fi fost agresat de

victimă sau de o vreo altă persoană.

Declarațiile

martorilor P.G., S.I., G.F., I.G. și I.I. ce au asistat la momentul lovirii victimei

cu cuțitul de către inculpat sau care au ajuns în timpul derulării incidentului

sau ulterior la fața locului, nu au confirmat existența unei agresiuni din

partea victimei sau a fratelui acesteia, martorul P.G., asupra inculpatului

M.S. De asemenea, martorii, nu au confirmat existența corpurilor contondente

asupra victimei, a martorului P.G. sau în preajma locului unde s-a derulat

agresiunea inculpatului asupra victimei.

Declarațiile

martorilor menționați s-au coroborat cu declarațiile martorului I.M., cât și cu

ale părții civile P.M., care a relatat că victima P.M. și martorul P.G. nu

aveau obiecte contondente asupra lor la data de 18 martie 2010 și nu l-au

agresat pe inculpat.

Martorii audiați în

cauză au confirmat însă faptul că inculpatul M.S. este o persoană violentă pe

fondul consumului de băuturi alcoolice și în ziua producerii incidentului a

amenințat-o pe victimă cu moartea.

Singura persoană care

a declarat în cursul procesului că inculpatul M.S. a fost agresat de victimă și

fratele acesteia, martorul P.G., cu bâte, a fost martora M.S., soția

inculpatului, motiv pentru care declarația acesteia a fost apreciată ca

subiectivă și dată în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii penale a

inculpatului.

Martora V.F.G.,

propusă de inculpat în apărare a arătat conform declarației că la data de 18

martie 2010, i-a văzut pe victima P.M. și P.G. având asupra lor pari în mână

însă nu a confirmat împrejurarea că inculpatul a fost lovit cu obiectele

respective. întrucât declarația acestei martore nu s-a coroborat cu probatoriul

administrat în cauză a fost înlăturată.

Chiar dacă inculpatul

M.S. care a fost examinat medico-legal a prezentat leziuni corporale consemnate

în Raportul de constatare medico-legală din 19 martie 2010 al S.M.L. Suceava,

în lipsa unor probe care să ateste împrejurările și condițiile de producere a

lor, nu s-a putut reține că leziunile au fost cauzate de victimă sau martorul

P.G., după cum, nu s-a putut aprecia dacă au fost produse anterior sau ulterior

săvârșirii infracțiunii de către inculpat.

S-a concluzionat că

în lipsa dovezilor care să ateste existența unui atac direct, material și

injust împotriva inculpatului din partea victimei sau a altei persoane, corect

instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 44, 73

lit. a) și b) C. pen. referitoare la legitima apărare, depășirea legitimei

apărări sau a stării de provocare.

Stabilind vinovăția

inculpatului pedeapsa ce i s-a aplicat a fost corect individualizată cu

respectarea disp. art. 72 C. pen. așa încât nu s-a impus reindividualizarea

prin reducerea cuantumului pedepsei.

Întrucât inculpatul

M.S. nu a dat o declarație de recunoaștere a faptei așa cum a fost reținută

prin actul de sesizare și nu a cerut primei instanțe ca judecata să se

realizeze pe baza probelor administrate la urmărirea penală în cauză nu au avut

aplicabilitate disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere

criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C.

pen., instanța de apel a constatat că prima instanță a aplicat inculpatului

M.S. o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator,

reducerea acesteia neimpunându-se în cauză întrucât scopurile pedepsei prev. de

art. 52 C. pen. nu ar mai fi atinse.

Împotriva Deciziei

penale nr. 31 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs

inculpatul M.S., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului a susținut că instanța a

comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de condamnare, fapta fiind săvârșită în legitimă apărare ca o ripostă

la atacul exercitat asupra sa de victima P.M. și fratele său P.G., ambii

lovindu-l cu bâte la nivelul capului. Apărarea sa este confirmată de concluziile

raportului medico-legal coroborate cu depozițiile martorilor M.S., V.F.,

impunându-se achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

De asemenea, a

solicitat a-i fi reținute circumstanțe atenuate și ca efect al acestora

reducerea pedepsei de 15 ani închisoare sub minimul special al pedepsei

închisorii, avându-se în vedere circumstanțele personale favorabile, fiind

necunoscut cu antecedente penale, criticând totodată hotărârile pronunțate și

sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., o dată ce a recunoscut fapta săvârșită.

Examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

inculpatului M.S. este nefondat.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident

dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt

există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este

contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin

hotărârea atacată instanța a reținut a anumită situație de fapt pe baza

probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă

situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt

stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește

dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au

avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie

să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză

și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare.

În cauză, nu este

incident cazul de casare prev. de dispoz. art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt

stabilite contrar probelor dosarului.

Se constată că, în

urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond

și apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei

inculpatului M.S., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind

întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175

lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 18 martie 2010, în jurul

orelor 18.00, în loc public, a aplicat victimei P.M. (în vârstă de 57 de ani)

două lovituri cu un cuțit la nivelul hemitoracelui stâng cu lezarea

transfixiantă a cordului și abdominală, în urma cărora victima a decedat.

Activitatea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de

vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere, procesul-verbal de cercetare la

fața locului, planșele fotografice aferente, Raportul de autopsie medico

-legală din 19 martie 2010, procesele-verbale de examinare criminalistică,

depozițiile părții civile P.M. și ale martorilor P.G., P.E., I.C., I.G., S.I.,

I.M., G.F., I.I., D.I., I.D., G.D. coroborate cu declarațiile de recunoaștere

ale inculpatului M.S., care a precizat că a aplicat victimei P.M. două lovituri

cu un briceag ce-l avea asupra sa, în urma cărora a victima a decedat.

În apărare,

inculpatul M.S. a susținut că acțiunea sa de agresiune a victimei P.M. a fost

precedată de un atac al victimei și martorului P.G. care l-au lovit fiecare cu

câte o bâtă în cap, iar în urma loviturilor primite a început să sângereze. În

aceste condiții, a aplicat victimei două lovituri cu un cuțit tip briceag la

nivelul abdomenului. A mai precizat că la sosirea organelor de poliție a

indicat acestora obiectele folosite de victimă și martorul P.G.- fratele

victimei, la lovirea sa.

Prin urmare, susține

inculpatul, a acționat în legitimă apărare.

Potrivit

dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care

săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust

îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care

pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul

obștesc; iar potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie

infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă

apărare.

În cauza dedusă

judecății, se pune însă problema dovedirii unui astfel de atac a inculpatului

exercitat de victimă și fratele acesteia, care să fi generat riposta

inculpatului, ce a constat în lovirea victimei cu cuțitul în zone anatomice

vitale și care au condus la decesul victimei.

Cu privire la cele

întâmplate la data de 18 martie 2010, se constată că niciunul dintre martorii

audiați, P.M., P.E., I.G., S.I., G.F., I.M., nu au confirmat apărarea

inculpatului. Au menționat că niciunul dintre frații P. (victima P.M. și P.G.)

nu aveau asupra lor bâte, obiecte contondente cu care să fi lovit inculpatul

anterior agresiunii victimei. De asemenea, P.G. a relatat constant la urmărire

penală și cercetare judecătorească că împreună cu fratele său, victima P.M.

s-au întâlnit cu inculpatul M.S., (aflat sub influența băuturilor alcoolice),

pe ulița satului, care l-a amenințat pe fratele său, apoi s-a apropiat, l-a

lovit cu un cuțit în zona inimii și imediat i-a mai aplicat o lovitură în zona

abdomenului.

Depozițiile sale se

coroborează cu cele ale martorilor amintiți, care fie au fost prezenți la locul

faptei, sau au ajuns în timpul derulării incidentului, ori după ce se

consumase, niciunul dintre aceștia nesusținând apărarea inculpatului, în sensul

lovirii inculpatului de către victimă și fratele său cu bâte la nivelul

capului.

De asemenea, se impun

a se avea în vedere și mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața

locului din data de 18 martie 2010 întocmit de procuror, potrivit cărora a fost

găsit cuțitul - tip briceag, în lungime de 8,5 cm., în curtea locuinței

inculpatului, folosit de acesta la săvârșirea infracțiunii, alte mijloace de

probă nemaifiind identificate.

De menționat că,

inculpatul M.S. a fost cel care a indicat locul unde a ascuns cuțitul,

predându-l organelor de urmărire penală.

Prin urmare, este

nereală susținerea inculpatului, în sensul că a indicat organelor de poliție

obiectele folosite de frații P. la agresiunea sa, atâta vreme cât actele

procedurale întocmite de procuror nu cuprind nicio mențiune în sensul celor

relevate de inculpat, nefiind găsite la fața locului bâte sau alte obiecte

pentru atac.

Este adevărat că și

inculpatul M.S., potrivit Raportului de constatare medico-legal din 19 martie

2010, la data de 18 martie 2010, a prezentat o plagă contuză parientală stângă,

o tumefacție la nivelul bosei occipitale stângi, o excoriație la antebrațul

stâng și excoriații la pumnul stâng, ce au necesitat 8 - 9 zile îngrijiri

medicale și au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent, leziunile de

la nivelul antebrațului stâng putând fi considerate ca leziuni de apărare

pentru protejarea capului, după cum s-a menționat în actul medical.

Însă, nici în această

situație nu este dovedită legitima apărare. Leziunile constatate sunt în

principal situate la nivelul antebrațului, pumnului și sunt excoriații

(zgârieturi), iar nu leziuni traumatice, inculpatul prezentând doar o plagă

contuză parietală stângă și o tumefacție la bosa occipitală stângă. Aceasta

înseamnă că nu este dovedită afirmația inculpatului, în sensul că a primit două

lovituri la nivelul capului cu doi pari, pentru că leziunile de la nivelul

capului au fost superficiale, de minimă intensitate. O acțiune repetată de

lovire a inculpatului cu bâte la nivelul capului, zonă anatomică vitală, ar fi

generat leziuni traumatice profunde, majore, un număr mare de zile îngrijiri

medicale, eventual cu punerea în primejdie a vieții, iar nu excoriații la

antebraț, pumn, o tumefacție și o plagă confuză, adică leziuni minore.

Oricum, niciunul

dintre martorii audiați P.M., P.E., I.G., S.I., G.F., I.M. nu au confirmat

atacul victimei și al fratelui său asupra inculpatului, iar leziunile suferite

de acesta, posibil a fi fost produse pe parcursul derulării incidentului din 18

martie 2010, fără a atrage vreo consecință pentru încadrarea juridică a faptei

inculpatului.

Corect, cele două

instanțe, fond și apel au înlăturat depoziția martorei M.S., care a afirmat la

urmărire penală că martorul P.G. l-a lovit în cap pe M.S. cu un băț, pentru ca

în instanță să declare că victima P.M. a lovit inculpatul în cap cu un par, cu

precizarea că nu a asistat la momentul agresiunii inculpatului de către

victimă.

Pe lângă faptul că

martora, care este și soția inculpatului a dat declarații contradictorii

indicându-l ca autor al agresiunii soțului său, inițial pe P.G., iar apoi pe

victima P.M., nici nu a fost prezentă la momentul derulării incidentului după

cum aceasta a declarat și mai mult, cele relatate sunt în contradicție chiar cu

susținerile soțului său, inc. M.S., acesta precizând că a fost lovit de ambii

frați P.

Prin urmare,

depoziția martorei este nerelevantă de vreme ce nu a asistat la momentul

lovirii soțului său de către victimă sau P.G.

În ceea ce o privește

pe martora V.F.G., propusă de inculpat în apărare, a declarat în esență că nu

cunoaște nimic din cele întâmplate.

În consecință, nu a

fost dovedit un atac direct, material sau injust exercitat asupra inculpatului

de victimă sau altă persoană, nefiind incidente dispozițiile art. 44 C. pen.,

art. 73 lit. a) și b) C. pen., referitoare la legitima apărare, depășirea

legitimei apărări sau a stării de provocare.

Sub aspectul laturii

obiective a infracțiunii de omor calificat, au existat două acțiuni de lovire a

victimei, pe care de altfel inculpatul nu le contestă că le-a săvârșit, în zone

vitale, hemitorace stâng cu lezarea transfixiantă a cordului și abdominală, cea

din urmă leziune nefiind penetrantă, realizate cu un corp tăietor înțepător,

cuțit, în lungime de 8,5 cm., cu urmarea producerii unei hemoragii interne ce a

condus la decesul victimei. În acest sens se au în vedere și mențiunile

Raportului de autopsie medico-legală din 19 martie 2010, concluzionându-se și

că lovitura penetrantă în hemitorace stâng cu lezarea tranfisxiantă a cordului

a fost aplicată din fața victimei. Față de natura obiectului folosit în

agresiune (obiect tăietor înțepător, apt de a ucide), zona corporală vizată,

numărul și intensitatea loviturilor cât și urmările produse, inculpatul M.S. a

acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C.

pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin

săvârșirea acelei fapte. Fapta a fost săvârșită în public, în accepțiunea

dispozițiilor art. 152 lit. a) C. pen., avându-se în vedere că s-a petrecut în

stradă, un loc, care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil

publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.

Cu privire la

inculpatul M.S., martorul I.C. a declarat că anterior incidentului petrecut la

18 martie 2010, în repetate rânduri, inculpatul a generat conflicte la

domiciliul său, lovindu-i pe cumnații săi, victima P.M., martorul P.G. cât și

pe P.E., mama victimei și soacra inculpatului.

În același sens,

martorul I.G. a relatat că în urmă cu aproximativ 10 ani, inculpatul a atacat-o

cu un cuțit pe vecina sa, G.E. și constant se afla sub influența băuturilor

alcoolice, inclusiv la data de 18 martie 2010. Asemenea, martorii G.F. și I.I.

au relatat că M.S. consuma frecvent băuturi alcoolice, având un comportament

agresiv, violent, în sensul că insulta, amenința sau lovea persoane din sat,

fără motiv anume, purtând asupra sa topor sau cuțit.

Și martorul D.I. a

precizat că inculpatul l-a amenințat că îl va înjunghia cu un cuțit, lovindu-l

pe D.I. în repetate rânduri, fără motiv, încurajat fiind de soția sa M.S., care

asemenea inculpatului consuma băuturi alcoolice. Dimpotrivă, victima P.M.,

arată martorul, nu a creat vreo problemă de asemenea natură comunității.

Cât îl privește pe

martorul D.I., a precizat că a fost lovit de inculpat, asemenea și soția sa, de

nenumărate ori. Martorul P.G. a relatat că anterior incidentului din 18 martie

2010, inculpatul a lovit-o pe mama sa de mai multe ori, P.E., care este și

soacra inculpatului, în vârstă de 86 de ani, iar în urmă cu 2 - 3 ani a tăiat

branșamentul electric de la imobilul victimei, când a și agresat-o.

Martora P.E. a

relatat că în anul 1988 inculpatul a suferit o condamnare pentru omor, iar

anterior celor petrecute la 18 martie 2010 inculpatul a lovit-o de nenumărate

ori, iar în urma loviturilor aplicate și martorului P.G., acesta a rămas fără

dantură.

La dosarul cauzei a

fost depusă ordonanța procurorului din 19 noiembrie 2007 prin care inculpatului

i-a fost aplicată o sancțiune administrativă pentru lovirea părții vătămate

D.F. la 17 august 2007, o rezoluție a procurorului din 12 martie 2010 prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpat pentru lovirea și

amenințarea numitului P.G., întrucât acesta și-a retras plângerea prealabilă,

cât și o ordonanță de neurmărire din 11 ianuarie 2008, prin care inculpatului i

s-a aplicat amendă administrativă pentru că la 30 septembrie 2007 a sustras

bunuri ce aparțineau numitei G.V.

Aspectele relatate de

martori dovedesc că inc. M.S. avea un comportament deosebit de agresiv nu numai

în raporturile cu membrii familiei sale, martorii P.E., P.G., P.M. (soacra și

cumnații săi) dar și față de unii dintre locuitorii satului, pe care fie îi

amenința, insulta sau lovea, aparent fără motiv.

În acest context se

pune problema individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, de

15 ani închisoare pentru omor calificat, în recurs fiind invocat de apărare și

cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că la individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului M.S. pentru fapta săvârșită, au fost avute în

vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptei

comise, infracțiune contra vieții, împrejurările comiterii faptei,

circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și

circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un

cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere

într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului

(vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus

în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat.

Este adevărat că

inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este

insuficientă a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la

reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanțele reale ale

comiterii faptei și conduita inculpatului descrisă de martorii menționați.

Pe de altă parte, se

constată că din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reieșit că este

necunoscut cu antecedente penale, însă dată fiind depoziția martorei P.E.,

soacra inculpatului, care a relatat că în anul 1988 inculpatul a mai fost

condamnat pentru omor, se impunea ca instanța de fond să solicite lămuriri

suplimentare Serviciului Cazier Judiciar Suceava sub acest aspect. În situația

în care s-ar fi stabilit că inculpatul a mai comis un omor, pentru care

intervenise reabilitarea, amnistia sau prescripția, fapta sa din prezenta cauză

ar fi constituit omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. c) C. pen., omor

săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor, ceea ar fi atras o altă

sancțiune penală mai gravă.

Avându-se în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de

constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale

similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului spre

minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Referitor la pedepsele accesorii interzicerea

dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de

alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de

vot, se constată că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând

anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu

se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză. Tot

astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o

profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă, pe considerentul

absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitatea

infracțională a inculpatului și o anumită funcție, profesie sau activitate care

să îi fi facilitat acestuia săvârșirea infracțiunii pentru care va fi

condamnat.

Însă, natura, modalitatea săvârșirii faptei,

ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia

existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) (dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat), motiv pentru care corect s-a

realizat aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, b C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii,

la stabilirea pedepsei complementare fiind avute în vedere aceleași criterii ca

la stabilirea pedepsei accesorii.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., referitoare la judecata în

cazul recunoașterii vinovăției, au fost introduse în C. proc. pen. prin Legea

nr. 202/2010 intrată în vigoare la 25 noiembrie 20181 astfel că numai după

această dată devin aplicabile și numai în situația în vigoare până la începerea

cercetării judecătorești, inculpatul declară personal sau prin înscris autentic

că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de

sesizare

a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate

litiaza

de urmărire penală.

Or, procesul în primă

instanță a debutat la data de 05 mai 2010, anterior intrării în vigoare a Legii

202/2010, iar pe de altă parte nici nu a existat o declarație a inculpatului de

recunoaștere în totalitate a faptei reținute în actul de sesizare, acesta

declarând constant că a comis infracțiunea în legitimă apărare. Prin urmare,

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. nu îi sunt

aplicabile.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului M.S.

declarat împotriva Deciziei penale nr. 31 din 7 aprilie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din

pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie

2010 la 19 septembrie 2011, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 7 aprilie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2010 la 19

septembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 septembrie 2011.