ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2011

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 547 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:

S-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul M.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu din infracțiunile de omor deosebit de grav prevăzute și pedepsite de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178, alin. (1) C. pen. și din infracțiunea de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217, alin. (4) C. pen. în infracțiunea de distrugere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 219, alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen., reținută în sarcina inculpatului M.M. prin rechizitoriu în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen.

În baza art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul M.M., fără antecedente penale, în prezent deținut în P.N.T. Iași la pedeapsa principala de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută și pedepsită de art. 64, lit. a), teza a doua și b) C. pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 217, alin. (4) C. pen. a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33, lit. a) C. pen. și art. 34, lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate prin prezenta sentință, inculpatul M.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

În baza art. 35, alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută și pedepsită. de art. 64, lit. a), teza a doua și b) C. pen. pe o durată de 6 ani, calculată conform dispozițiilor art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a doua și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 1 martie 2010 la zi.

În baza art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10, lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217, alin. (4) C. proc. pen. în dauna părții vătămate C.F.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de partea civilă C.F.

S-a luat act că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191, alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, atât din cursul urmăririi penale cât și din cursul judecății, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, s-a dispus a se avansa din Fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Inculpatul M.M. este absolvent a patru clase și, începând de la o vârstă fragedă, a început să consume băuturi alcoolice, atitudine încurajată chiar de tatăl inculpatului, la rândul său consumator în mod obișnuit de băuturi alcoolice.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cursul urmăririi penale inculpatul prezintă configurație instabilă emoțional, comportamentală în contur deficitar psihocognitiv obișnuit, școlarizare incipientă, Q.I actual 66 cu agravări relaționale la consumul de băuturi alcoolice, prezentând diagnosticul de utilizare nocivă pentru sănătate.

Din declarațiile părții vătămate M.L., mama inculpatului, ale fratelui inculpatului, martorul M.C. dar și ale martorilor F.V., F.D. a rezultat că pe fondul consumului de alcool între inculpat și tatăl său, victima M.C., existau neînțelegeri concretizate prin acte de violență.

În acest context, la data de 10 ianuarie 2009 partea vătămată M.L. împreună cu fiul său M.C. și soțul său, victima M.C. s-au deplasat de la domiciliu către locuința familiei B.D. pentru a reglementa aspecte legate de viitoarea nuntă a fiului său M.C.

Inculpatul M.M. a rămas în locuință, într-o stare avansată de ebrietate.

La scurt timp tatăl său, victima M.C. a hotărât să revină la locuință și să se alăture inculpatului pentru a consuma împreună băuturi alcoolice.

Coroborând declarațiile inculpatului cu declarațiile martorilor F.A., C.I., B.A., M.C. dar și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto și procesul-verbal de intervenție potrivit căruia locul focarului a fost dormitor, hol, sursa probabilă de aprindere flacăra, mijlocul care putea produce aprinderea, chibrituri, bricheta, primul material care s-a aprins butan, împrejurarea determinantă manevra sau mod de operare greșit, instanța reține că inculpatul a intenționat să-și aprindă o țigară hotărând să utilizeze în acest scop o butelie care nu era racordată la aragaz și chibrituri. Ca urmare a acestui procedeu a izbucnit o flacără, inculpatul a aruncat butelia iar focul a început să se propage, incendiind locuința.

În acest context, inculpatul a ieșit pe ușă afară și a rămas în loc privind la incendiu, fără să solicite ajutoare și fără să încerce salvarea tatălui său, aflat în locuință.

După aproximativ 10 minute inculpatul a mers la vecina sa, martora F.A., aceasta fiind persoana care a apelat serviciul de urgență 112. Totodată martora l-a anunțat și pe fratele inculpatului care a venit în fugă spre locuința incendiată. Ajuns aici martorul l-a întrebat pe inculpat unde se află tatăl său, fără să obțină un răspuns astfel încât a spart un geam intenționând să pătrundă în interior pentru a-și salva tatăl. Întrucât și-ar fi pus viața în pericol a fost oprit de persoanele strânse la fața locului.

Totodată atât martorul M.C. cât și martorii F.A., F.V., B.D., C.I. au observat atitudinea pasivă a inculpatului și faptul că geamurile de la locuință erau intacte, deși inculpatul a susținut că a ieșit pe geam din casă și nu a avut posibilitatea să-și salveze tatăl, iar inculpatul nu prezenta nici o leziune sau semne exterioare pe corp și haine care să susțină varianta sa.

După sosirea echipajului de pompieri incendiul a fost lichidat și victima M.C. a fost scoasă din interior carbonizată. Potrivit raportului de constatare medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale a rezultat că moartea victimei a fost violentă, aceasta s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unei intoxicații acute cu monoxid de carbon. La examenul extern cadavrul prezenta arsuri de gradul IV iar în momentul decesului alcoolemia era de 2,65 gr ‰.

Totodată, din probele aflate la dosar a rezultat că în data de 28 decembrie 2008 a luat foc o anexă a locuinței numitului C.F., incendiul fiind localizat și stins de cetățenii din sat până la sosirea I.S.U. Iași.

Față de situația de fapt, astfel cum a fost reținută, prima instanță a apreciat că activitatea inculpatului întrunește elementele constitutive, atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă ale infracțiunilor de distrugere și omor deosebit de grav fapte prevăzute și pedepsite de art. 217, alin. (4) C. pen. și art. 175, alin. (1), lit. c) C. pen. raportat la art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen.

Având în vedere că victima era tatăl inculpatului instanța a constatat că la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu se impunea reținerea dispozițiilor art. 175, alin. (1), lit. c) privind omorul săvârșit asupra unei rude apropiate, împrejurare față de care se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reținerii și a dispozițiilor antemenționate.

Având în vedere cauzele și condițiile în care a survenit decesul victimei, aceasta arzând de vie, fiind carbonizată, atitudinea inculpatului care nu a încercat salvarea acesteia și nici nu a cerut ajutoare în acest sens instanța a apreciat ca fiind incidentă în cauză agravanta săvârșirii faptei prin cruzimi, victima fiind supusă unor suferințe puternice și prelungite în timp, împrejurările decesului trezind un sentiment de oroare în rândul comunității care s-a adunat la fața locului și a asistat la intervenția autorităților și constatarea decesului victimei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte, prevăzând și acceptând posibilitatea decesului tatălui său.

Sub acest aspect instanța a constatat că, în ciuda faptului că inculpatul putea să-și aprindă țigara cu un chibrit a preferat, inexplicabil, să recurgă la un procedeu de natură să creeze o stare de pericol pentru viața și integritatea bunurilor. Având în vedere raportul de expertiză medico-legală psihiatrică potrivit căruia inculpatul a acționat cu discernământ, față de vârsta acestuia, de modul în care a acționat instanța a constatat dincolo de orice dubiu că rezultatul faptei a fost prevăzut de către inculpat.

Din probele aflate la dosar nu a rezultat că a și urmărit producerea decesului tatălui și distrugerea locuinței însă atitudinea sa "post factum", respectiv faptul că nu a încercat să-și salveze tatăl deși avea această posibilitate, părăsind locuința pe ușă, fără să prezinte vreo leziune, nu a alertat imediat autoritățile și nici nu a cerut ajutorul vecinilor decât la un interval de 10 minute, așa cum rezultă din declarația martorilor F.A. și F.V., nu a indicat imediat faptul că în locuință se afla tatăl său, dimpotrivă la interpelarea fratelui său, martorul M.C., s-a limitat să spună că "arde televizorul". Ori această atitudine indiferentă, în condițiile în care inculpatul prezenta discernământ, ilustrează faptul că inculpatul a acceptat atât posibilitatea producerii decesului tatălui cât și distrugerea locuinței.

Pentru aceste considerente, prima instanță a respins solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 176, alin. (1), lit. a) C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178, alin. (1) C. pen. și din infracțiunea de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217, alin. (4) C. pen. în infracțiunea de distrugere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 219, alin. (1).

Ceea ce diferențiază intenția indirectă de culpă cu prevedere, că forma de vinovăție, este tocmai atitudinea inculpatului în raport de rezultat. Ori din probele aflate la dosar nu a rezultat nici un indiciu care să conducă la concluzia că inculpatul nu ar fi acceptat rezultatul faptei, că ar fi avut vreun moment o atitudine activă în sensul împiedicării producerii rezultatului. De altfel apărarea nu a indicat împrejurările care să susțină faptul că inculpatul ar fi acționat din culpă, limitându-se la simple afirmații, nesusținute de nici un mijloc de probă, dimpotrivă contrazise de probele administrate.

În ceea ce privește fapta de distrugere săvârșită în dauna părții vătămate C.F., instanța a constatat că probele aflate la dosar dovedesc exclusiv existența faptei, în materialitatea sa dar nu și faptul că ar fi fost săvârșită de către inculpat.

Sub acest aspect, instanța a reținut, conform dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și art. 5

2

C. proc. pen. și art. 23, alin. (11) din Constituția României, că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul M.M.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. în dauna părții vătămate C.F., precum și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, care nu a ținut cont de gradul ridicat de pericol social al faptei.

Inculpatul a invocat greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor deosebit de grav și greșita individualizare a pedepsei.

Instanța de apel a apreciat, sub aspectul criticii formulate de parchet privind greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. că aceasta este nefondată.

Lipsa unor probe de natură a confirma declarațiile de recunoaștere ale inculpatului creează dubii în reținerea vinovăției acestuia, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpatului potrivit regulii în dubio pro reo.

Referitor la critica inculpatului privind greșita încadrare juridică a faptei, s-a reținut că în mod corect s-au constatat întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav.

Din împrejurările comiterii faptelor și din modul de a acționa al inculpatului a rezultat că acesta a acționat cu intenția directă de a ucide victima și de a distruge locuința părinților.

Acțiunea de a-și aprinde țigara în modul periculos, prin utilizarea unei butelii ce nu era racordată la aragaz, coroborată cu conduita ulterioară caracterizată prin lipsa vreunui ajutor în salvarea vieții victimei și stingerea incendiului ce a pus în pericol și locuința vecinilor, realizează cerințele subiective ale infracțiunilor de omor deosebit de grav comis prin cruzimi și distrugere.

Prin incendierea locuinței, inculpatul a provocat victimei suferințe grele, ce depășesc limitele inerente unei acțiuni de ucidere, aceasta decedând prin chinuri lente, cadavrul victimei fiind găsit carbonizat în proporție de 80%.

Sub aspectul individualizării pedepsei s-a apreciat critica parchetului ca fiind fondată și, în consecință, lipsită de temei critica inculpatului, reținându-se că ester necesar un tratament sancționator mai sever, față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, modul de realizare a faptei și atitudinea inculpatului, de negare a comiterii faptei.

În consecință, prin Decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și a desființat în parte sentința primei instanțe.

Rejudecând, a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului și a majorat de la 15 la 17 ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 17 ani închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare.

S-au menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului și celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul M.M.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., criticând greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. în dauna părții vătămate C.F.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Înalta Curte analizând decizia penală recurată atât din perspectiva criticilor formulate de recurenți, cât și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte constată, sub aspectul criticii formulate de parchet, că atât instanța de fond, cât și cea de apel au analizat probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești și au constatat că acestea nu conduc la concluzia certă că inculpatul a incendiat în seara zilei de 28 decembrie 2008 locuința părții vătămate C.F.

Parchetul, în motivarea recursului, face referire la declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și la declarațiile martorilor F.G. și C.V.C.

Declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, de recunoaștere a faptei, au fost retractate ulterior și, pe de altă parte, conform art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care au fost coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În speță, nu a rezultat vreun alt element de ordin probator care să susțină recunoașterea inițială a inculpatului.

Depozițiile martorilor la care face referire parchetul sunt, de fapt, referiri tot la susținerile inculpatului, întrucât aceste persoane nu au perceput nemijlocit împrejurări concrete privind comiterea faptei de către inculpat.

Martorul F.G. a fost martor asistent la declarația prin care inculpatul a recunoscut, în cursul urmăririi penale, comiterea faptei, recunoaștere ulterior retractată, iar martorul C.V.-C., de asemenea, relatează tot ceea ce i-a declarat inculpatul.

În aceste condiții, în mod justificat ambele instanțe, au aplicat regula in dubio pro reo, având în vedere că există serioase îndoieli cu privire la comiterea faptei de către inculpat, îndoieli ce nu au fost îndepărtate prin alte probe directe care să confirme situația de fapt reținută prin rechizitoriu și vinovăția inculpatului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte nu are nici un element care să determine o modificare a soluției de achitare dată în fond și în apel, iar actele și lucrările dosarului nu indică nici o altă probă care ar mai putea fi administrată pentru a se verifica susținerea parchetului.

Înalta Curte reține, de asemenea, că nici critica inculpatului, formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei, nu este fondată.

În mod corect, în faza apelului s-a apreciat asupra majorării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, reținându-se gradul ridicat de pericol social al faptei, modul de realizare a infracțiunii - prin incendiere și consecințele produse, prin suprimarea vieții tatălui său în condiții de grele suferințe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, ambele recursuri formulate în cauză, de parchet și inculpat.

Conform art. 385

16

, art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata arestării preventive de la 1 martie 2010, la 18 mai 2011.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2011.