ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 341/2025

Ședința publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 547 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, s-au dispus următoarele:

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu din infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzute și pedepsite de art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen., ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (1) din C. pen. și distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (4) din C. pen., în infracțiunea de distrugere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 219 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 334 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen., reținută în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen. a fost condamnat A. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută și pedepsită de art. 64 lit. a) teza II- a și b) din C. pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 217 alin. (4) din C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. și art. 34 lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate prin prezenta sentință, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută și pedepsită de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) din C. pen. pe o durată de 6 ani, calculată conform dispozițiilor art. 66 din C. pen.

Pe durata și în condițiile art. 71 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen.

În baza art. 350 din C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 1.03.2010 la zi.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 din Codul de procjedură penală, a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. în dauna părții vătămate B..

În temeiul art. 14 și art. 346 din C. proc. pen. raportat la art. 998 din C. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în cauză de partea civilă B..

S-a luat act că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, atât din cursul urmăririi penale, cât și din cursul judecății, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul A., iar, prin decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și a desființat, în parte, sentința primei instanțe.

Rejudecând, a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului și a majorat de la 15 la 17 ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen., a fost contopită pedeapsa de 17 ani închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) din C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare.

A fost menținută pedeapsa complementară aplicată inculpatului precum și celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 2051 din 18 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 33 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la 1 martie 2010, la 18 mai 2011.

A fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Public.

La data de 17.02.2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub nr. x/2025, contestația în anulare formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8, cu termen de judecată la data de 26.03.2025.

În motivarea contestației în anulare, recurentul A. a apreciat că atât în prezenta cauză, cât și pe fondul cauzei, se impune lăsarea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.. În acest sens, a făcut trimitere la minuta din 10 iulie 2017 adoptată de judecătorii secției penale a Curții de Apel București, nepublicată, prin care s-a statuat, potrivit susținerilor petentului, lăsarea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, în cazul persoanelor vulnerabile care au obținut venituri în perioada executării pedepselor.

La termenul de judecată din 26.03.2025 s-a dispus amânarea judecării cauzei, întrucât contestatorul nu a putut fi prezentat în fața instanței din cauza multiplelor afaceri judiciare pe care le avea la Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul A. este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. În această etapă procesuală instanța examinează dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.

Potrivit dispozițiilor art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) poate fi introdusă oricând.

În cauză, contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel că nu se impune o verificare a termenului de declarare a contestației din moment ce poate fi introdusă oricând potrivit art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

În ceea ce privește motivele pe care se sprijină contestația în anulare, condamnatul a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în sensul că, în opinia sa, cheltuielile judiciare ar trebui suportate de stat, potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul persoanelor vulnerabile care au obținut venituri în perioada executării pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare "când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele prezentate de contestator în cererea scrisă nu se subsumează cazului de contestație în anulare invocat, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că recurentul nu face nicio referire la vreo cauză de încetare a procesului penal, ci își exprimă nemulțumirea cu privire la suportarea cheltuielilor judiciare pe fondul cauzei și în prezenta cale de atac.

Or, îndeplinirea formală a unei condiții, ca de exemplu indicarea unui caz de contestație în anulare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac. (în acest sens a se vedea decizia nr. 2/A din 05.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2024).

Astfel, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a invocat în mod formal cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aspectele invocate neîncadrându-se în niciun caz de contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2051 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2025.