ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 384 din 29 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea formulată de inculpatul R.V. și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. In baza art. 182 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

In baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. In baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 22 mai 2010 la zi. In baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului R.V. In baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag metalic cu lama de 7,5 cm, cu mânerul de 9 cm, aflat la dosarul cauzei (fila 14 dosar UP). In baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța împotriva inculpatului R.V.

A obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța suma de 1847,54 lei, reprezentând despăgubiri civile. A luat act că partea vătămată P.P.C. a renunțat la exercitarea acțiunii civile împotriva inculpatului. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare." Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 677/P/2010 din 25 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 21 mai 2010, ora 19, în fața barului SC D. SRL din localitatea Topalu, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un briceag părții vătămate P.P.C., în zona coastelor, cauzându-i o plagă înjunghiată hemitorace posterior stâng, ce a necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale și care a pus în primejdie viața victimei. Din probele dosarului tribunalul reține în fapt următoarele: În seara de 21 mai 2010, în jurul orei 19,00, inculpatul R.V. se afla la barul SC D. SRL din localitatea Topalu, consumând băuturi alcoolice împreună cu martorii M.I., C.C. și R.V., la o masă. Inculpatul venise cu căruța, pe care o lăsase în apropierea barului.

In același local se mai afla, la momentul respectiv, martorul I.M., de asemenea care consuma alcool, și care avusese anterior un conflict cu martorul C.C. Pe fondul consumului de alcool și a conflictului anterior, între I.M. și C.C. a izbucnit un conflict, inițial verbal, continuat apoi afară prin conflict fizic, în cursul căruia C.C. i-a aplicat lovituri lui I.M. In această altercație inculpatul nu a intervenit, iar la momentul respectiv partea vătămată P.P.C. nu se afla de față. I.M. i-a dat telefon fiului său I.I., anuntându-1 că a fost bătut, iar acesta, fiind în sat împreună cu partea vătămată P.P.C., s-a deplasat pe scuterul condus de cel din urmă, la barul SC D. SRL. În acest timp, martorul C.C.

a fugit în josul străzii, către domiciliul bunicilor săi, iar I.I., după ce a coborât de pe scuter și a aflat cine este agresorul tatălui său, a plecat în urmărirea acestuia. În ce îl privește pe partea vătămată P.P.C., acesta a rămas de vorbă cu un cunoscut în fata localului, și întrucât inculpatul ieșise din local și se afla în imediata apropiere a lor, i-a solicitat inculpatului să plece din acel loc, pentru a nu asista la discuția respectivă. După câteva minute de la momentul la care partea vătămată i s-a adresat inculpatului, R.V. s-a îndreptat către P.P.C., având în mână un briceag deschis, cu intenția de a-1 lovi, intenție sesizată de cei din jur, care au strigat la partea vătămată să se ferească . P.P.C.

s-a întors cu fața către inculpat, însă nu a putut evita lovitura aplicată de acesta cu briceagul. Tribunalul a reținut că, în condițiile în care cei doi se aflau aproximativ față în față, inculpatul a efectuat o mișcare de arc de cerc cu brațul drept în care ținea briceagul, depășind cu mâna corpul părții vătămate și lovindu-1 pe acesta în zona stângă a spatelui (hemitorace stâng posterior). În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată de 1 cm lățime, paravertebral, cu traiect descendent, ce a interesat țesuturile moi subiacente, și care a cauzat hemopneumotorax stâng . Conform raportului de constatare medico-legală nr. 220/A1 din 08 iunie 2010, leziunea a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, și au pus în primejdie viața părții vătămate, prin insuficiență respiratorie acută consecutivă hemopneumotoraxului stâng și prin șoc hemoragie.

După aplicarea loviturii, inculpatul R.V. s-a urcat în căruță și a fugit de la locul faptei, aruncând totodată briceagul lângă tomberoanele de gunoi din apropierea localului. Ulterior, în prezența martorului asistent T.N., inculpatul a indicat locul în care a aruncat briceagul și a condus organele de poliție la acel loc, ridicându-se obiectul respectiv. În ce privește identificarea persoanei care 1-a înjunghiat pe P.P.C. cu un obiect ascuțit tip cuțit, aceasta a fost pe deplin stabilită, în sensul că persoana respectivă este inculpatul R.V. ; în acest sens, atât inculpatul, partea vătămată, cât și toți martorii audiați au dat declarații convergente. În plus, inculpatul a condus organele de poliție la locul în care a aruncat briceagul, stabilindu-se prin aceasta cu certitudine obiectul vulnerant.

În ce privește motivul pentru care inculpatul R.V. a realizat agresiunea respectivă, tribunalul a reținut că nu se confirmă apărările sale, susținute în unele aspecte și de martorii cu care se afla în relații de apropiere și cu care se afla la masă în local, în sensul că partea vătămată P.P.C. sau apropiați ai acestuia ar fi încercat să-l agreseze fizic pe inculpat, iar acesta ar fi ripostat de teamă . S-au reținut în acest sens cele 3 declarații date de inculpat în cursul urmăririi penale, asistat de apărător, în care s-a relatat în esență că inculpatul sau partea vătămată nu au fost implicați în conflictul dintre I.M. și prietenii săi; inculpatul nu avusese vreun conflict cu partea vătămată; acțiunea părții vătămate ce l-a enervat pe inculpat a constat în faptul că, potrivit inculpatului, P.P.C.

i-ar fi reproșat că se uită urât la el și ar fi schițat un gest de a-l împinge cu mâinile. In aceste declarații, inculpatul nu a făcut nici o referire la o presupusă intenție agresivă a părții vătămate sau a altor persoane din apropiere, împotriva sa și de asemenea inculpatul a declarat faptul că partea vătămată nu i-a adresat cuvinte indecente sau injurioase, și nici amenințări.

Declarațiile inculpatului în sensul de mai sus s-au coroborat întru totul cu declarațiile constante ale părții vătămate, care au relatat, în esență, că „i-am cerut lui „P." (porecla sub care îl cunoștea pe inculpat) să se îndepărteze de noi, deoarece nu doream să audă ceea ce vorbim" . Tribunalul a reținut că, în acest context, pe de o parte este într-adevăr verosimil ca, odată cu cererea verbală, partea vătămată să fi făcut bun gest cu mâinile pentru a-l determina pe inculpat să se îndepărteze , iar pe de altă parte, starea de ebrietate a inculpatului a putut crea acestuia o percepție exagerată referitoare la sensul cuvintelor părții vătămate, interpretându-le ca o jignire sau ca un ton de ceartă, când de fapt constituiau o solicitare normală din punct de vedere social.

Tribunalul a mai reținut că declarația inculpatului dată în fața instanței conține relatări neadevărate, cum sunt cele privind faptul că partea vătămată s-ar fi certat cu I.M. și cu alte persoane, că i-ar fi adresat injurii, că ar fi înaintat spre inculpat într-o atitudine agresivă. A mai reținut Tribunalul că declarația dată in cursul judecății de către martorul C.C. conține, de asemenea, elemente false, și în special cele referitoare la atitudinea părții vătămate și a altor persoane față de inculpat („eu personal am văzut pe fiul lui M.I. și pe P.P.C. îndreptându-se spre inculpat pentru a-l lovi..."), întrucât rezultă cu certitudine din alte declarații că acest martor nu se mai afla la fața locului la momentul când I.I.

și P.P.C. au venit acolo cu scuterul, ci deja fugise spre domiciliul rudelor sale. De altfel, chiar acest martor este persoana care 1-a agresat pe I.M., deci dacă s-ar fi aflat în locul respectiv, atenția fiului celui agresat s-ar fi îndreptat spre el, și nu spre inculpat, care nu participase la agresiunea împotriva lui I.M. S-a mai reținut de instanța de fond că la fel de false sunt și afirmațiile acestui martor referitoare la prezența la fața locului a unui număr mare de rude ale părții vătămate, încercând să contureze astfel că într-adevăr aceștia au intervenit împotriva inculpatului și astfel inculpatul s-a simțit amenințat. Dacă ar fi fost astfel, chiar inculpatul avea interesul de a relata aceste aspecte, încă din cursul urmăririi penale, însă inculpatul nu a făcut nici o referire în acest sens.

Martorul T.N., la care inculpatul a lucrat ca angajat ca cioban, a relatat în cursul judecății aspecte la care nu a asistat, justificând că așa a perceput informațiile. Din întreaga desfășurare a evenimentului, nu se confirmă că în altercația dintre inculpat și partea vătămată ar fi intervenit și alte persoane. Dacă ar fi fost astfel, inculpatul nu ar mai fi avut posibilitatea de a fugi cu căruța, ci ar fi fost reținut de persoanele enumerate de martorii ce declară în favoarea inculpatului. De asemenea, declarația martorului R.V., din cursul judecății, nu a putut fi apreciată ca fiind credibilă, față de permanentele reveniri ale acestuia asupra celor declarate, față de cele susținute că era foarte beat și nu-și mai amintește cum s-au petrecut lucrurile, și față de susțineri contrazise prin alte mijloace de probă.

Față de considerentele expuse, tribunalul a reținut că nu a existat o acțiune provocatoare din partea părții vătămate P.P.C. la adresa inculpatului, care să justifice acțiunea acestuia de înjunghiere cu briceagul, și nu au putut fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În ce privește intenția cu care a acționat inculpatul, esențială pentru a se stabili încadrarea juridică corectă a faptei, tribunalul a reținut următoarele : In cazul de față, intenția nu poate fi stabilită pe baza exprimărilor verbale ale inculpatului, care nu au existat, ci numai din interpretarea acțiunilor sale, și din contextul general al evenimentului. În ce privește contextul general, tribunalul a reținut că între inculpat și partea vătămată nu exista o stare de conflict anterioară, de natură a forma o hotărâre infracțională inculpatului în sensul de a-1 ucide pe P.P.C.

De asemenea, tribunalul a reținut că la momentul faptei inculpatul se afla sub influența alcoolului, deci se afla într-o stare de natură a-i diminua raționamentul și consecințele faptei săvârșite. Astfel se și explică comportamentul său imediat ulterior, de a arunca briceagul și de a încerca să se ascundă, apoi de a declara că intenționează să se sinucidă prin spânzurare. Un alt aspect este acela că comportamentul părții vătămate, chiar perceput exagerat de către inculpat, nu era de natură a atrage o reacție intențională disproporționată, cum ar fi aceea de a lua hotărârea de a-i suprima viața părții vătămate, sau de a-i aplica lovituri acceptând decesul acestuia. In ce privește actul material în sine, tribunalul a reținut că inculpatul, deși s-a aflat față în față cu partea vătămată, nu a făcut un gest de lovire spre vreuna din zonele vitale ale corpului, pe care le-ar fi lovit cu ușurință, cum ar fi gâtul, abdomenul, toracele anterior al părții vătămate.

Inculpatul a lovit cu mâna în care ținea briceagul în așa fel încât să afecteze zona spatelui părții vătămate, zonă în care nu se află organe vitale. De asemenea, modalitatea loviturii aplicate (în arc de cerc) a arătat că aceasta are o putere penetrantă mult mai mică decât o lovitură directă prin împungere. Toate aceste elemente au conturat faptul că inculpatul a aplicat o lovitură în așa fel încât să nu creeze o leziune gravă părții vătămate, și astfel fiind, a rezultat că el nu a urmărit și nici nu a acceptat moartea părții vătămate. De altfel, intenția sa de a provoca doar leziuni corporale s-a coroborat întru totul cu conjunctura generală a altercației și cu proporția reacției inculpatului la presupusa jignire a sa de către partea vătămată.

Nu în ultimul rând, examinarea fotografiilor obiectului vulnerant, coroborate cu constatările medicale și medico legale, au condus la aceeași concluzie, și anume că inculpatul a aplicat o lovitură de o intensitate redusă, și într-o zonă nevitală, deși putea aplica o lovitură mult mai puternică și într-o zonă vitală a corpului părții vătămate. Astfel, a reținut instanța de fond că, pe de o parte, rezultă din actele medicale că partea vătămată a prezentat o plagă tăiată, orizontală, de 1 cm lungime, acest aspect fiind înscris atât în fișa de urgență prespitalicească (întocmită de personalul ambulanței) cât și în fișa UPU a Spitalului Județean Constanța.

Faptul că, ulterior, medicul legist a constatat o plagă de 1,5 cm lungime, s-a explicat prin faptul că între timp partea vătămată fusese operată și deci plaga inițială fusese lărgită pentru necesitățile operației (în acest sens medicul legist a constatat, pe lângă lungimea plăgii, și faptul că aceasta este suturată și pansată, deci este postoperatorie). Din examinarea fotografiei briceagului, aflată la fila 11 dosar UP, s-a constatat că acesta are un vârf foarte ascuțit și alungit, și astfel are o putere de penetrare foarte mare. Lama briceagului are lățimea cea mai mare de 2 cm, iar lățimea de 1 cm se află în zona aflată la distantă de 1,5 cm - 2 cm de vârful briceagului. Întrucât plaga de pe corpul părții vătămate a avut 1 cm lungime, rezultă că vârful briceagului a pătruns aproximativ 1,5 cm - 2 cm în corpul părții vătămate.

Față de puterea de penetrare mare a acestuia, împrejurarea că obiectul vulnerant a pătruns pe o distanță mică în corpul victimei nu poate fi interpretată decât că forța loviturii a fost slabă. Ori, intensitatea mică a loviturii indică intenția de a produce vătămări corporale, și nu intenția de a produce decesul. In aceeași ordine de idei, actele medicale au indicat că s-a practicat pleurotomie minimă stângă (operație de refacere a pleurei plămânului stâng); la operație s-a eliminat o cantitate minimă de sânge; rezultând că prin acțiunea de înjunghiere lama nu a ajuns la plămân, ci doar la pleura (învelișul acestuia) pe care a afectat-o minim, cu o pierdere de sânge de asemenea minimă.

Pentru toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R.V., din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă care a pus în primejdie viața victimei, întrucât elementele obiective ale cauzei nu confirmă intenția inculpatului de a suprima viața victimei, și nici acceptarea acestui rezultat, ci doar intenția de a-i aplica o corecție.

A avut în vedere pericolul social mare al infracțiunii săvârșite, ce a atras punerea în primejdie a vieții unei persoane, lipsa unei motivații justificative pertinente a inculpatului, dar și împrejurarea că se afla în stare de beție incompletă voluntară nepremeditată, împrejurare pe care instanța a apreciat-o de natură a contura periculozitatea mai redusă a inculpatului, necunoscut cu antecedente penale sau cu manifestări violente, și care deci a acționat în mare parte datorită consumului de alcool, și nu datorită caracterului său obișnuit. Inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal, în ce privește relatarea faptelor petrecute, iar având în vedere și importanța valorii sociale ocrotite, precum și împrejurarea că fapta s-a petrecut în public, fiind probată chiar și fără contribuția inculpatului, tribunalul a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.

În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 384 din 29 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul R.V. Critica parchetului a vizat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității, respectiv a greșitei schimbări de încadrare juridică a faptei comise de inculpat din infracțiunea de tentativa de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a susținut in motivele de apel scrise, că in raport de obiectul folosit in producerea infracțiunii „briceag" și lovirea victimei in zona stânga a spatelui, „executând un atac prin surprindere, intr-o zona vitală și fără posibilitatea victimei de a se apăra, pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracțională ca tentativă la omor". Al doilea motiv de apel a vizat greșita aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată nu reflecta gradul de pericol social al faptei comise. Apelul declarat de inculpat a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate. Astfel s-a solicitat a se reține la încadrarea juridica prevederile art. 73 C. pen.

- scuza provocării, care să aibă ca efect aplicarea unei pedepse orientată sub limita minimă a textului de lege incriminator; a doua critica a vizat modalitatea de executare a pedepsei aplicate, astfel că în raport de conduita inculpatului a apreciat inculpatul că se impune ca pedeapsa să se execute fără privare de libertate prin aplicarea art. 86 1 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Examinând legalitatea si temeinicia apelurilor declarate, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele: Pentru existenta infracțiunii de vătămare corporala grava este necesar ca pe plan subiectiv in raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintentie.

In vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporala grava de tentativă la omor, in stabilirea laturii subiective trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmăririle ce se puteau produse. In speță, fapta inculpatului de a aplica părții vătămate o singura lovitură cu briceagul în partea spate-stângă, cu intensitate redusă, rezultă lipsa intenției de a ucide, în sarcina sa neputându-se retine infracțiunea de tentativă la omor calificat, ci infracțiunea de vătămare corporală gravă, astfel că față de cele prezentate, critica din apelul parchetului apare ca nefondată.

In ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate, respectiv cuantumul pedepsei, instanța de apel a reținut împrejurarea că, chiar dacă inculpatul a avut o atitudine oscilantă cu privire la derularea evenimentelor, aceasta nu-i poate fi imputată din moment ce legea procesual româna, consacră dreptul inculpatului la tăcere, fiind in sarcina organelor judiciare dovedirea acuzațiilor si administrarea probelor de vinovăție. În art. 66 alin. (2) C. proc. pen., se consacră dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, astfel că nu se poate impune cuiva modul cum înțelege sa-și facă apărarea. În speța dedusa judecații, curtea a constatat că instanța de fond a procedat corect atunci când a stabilit pedeapsa la limita de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare.

În ceea ce privește apelul inculpatului, instanța de apel a reținut că acesta este nefondat in raport de cele precizate mai sus, iar din probele administrate în cauză nu s-a demonstrat existenta in cauza a scuzei provocării prevăzută de art. 73 C. pen. așa cum s-a solicitat. Din însăși modul de desfășurare a evenimentelor, a rezultat fără nici un dubiu că inculpatul a fost cel care a acționat „pe la spatele victimei" lovind victima cu briceagul, fără intervenția activității părții vătămate în vreun fel. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apelantul inculpat instanța de apel a constatat că aceasta este nefondată, întrucât de la data comiterii faptei si până la judecata în apel, nu au apărut elemente noi care sa justifice înlocuirea măsurii arestării preventive.

Ca atare, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 19/P din 17 februarie 2011, a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și apelantul - inculpat R.V. împotriva sentinței penale nr. 384 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 8016/118/2010. Î n baza art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului R.V. A respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. In baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 88 C. P. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.V. perioada arestării preventive de la data de 29 noiembrie 2010 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul R.V. la plata cheltuielilor judiciare. Împotriva deciziei penale nr. 19/P din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Constanța,, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8016/118/1010. Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și de instanța de fond și în urma rejudecării să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămate corporala prevăzută de art. 182 C. pen.

în infracțiunea de tentativa de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., și aplicarea unei pedepse individualizate în aport cu încadrarea juridică solicitată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. I. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, și o corectă individualizare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reține de asemenea că agravanta reținută în sarcina inculpatului a constat, în cauza de față, în punerea în primejdie a vieții persoanei părții vătămate, având în vedere situația în care activitatea făptuitorului a creat posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viată. In ipoteza avută în vedere de legiuitor, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat, astfel fapta sa ar constitui tentativă de omor și nu vătămare corporală gravă. Pentru delimitarea infracțiunii de vătămare corporală gravă prin care se pune în pericol viața victimei de tentativa de omor, se impune a fi avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: natura instrumentului folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, ca și urmările produse.

Față de aceste împrejurări inculpatul R.V. nu a acționat cu intenția de omor, ci cu aceea de vătămare, punerea în primejdie a vieții părții vătămate survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau acceptat. Inculpatul a acționat numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea. Astfel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului R.V. de a aplica părții vătămate P.P.C.

o singură lovitură cu briceagul în partea spate-stângă, cu intensitate redusă, provocându-i acestuia o plagă înjunghiată hemitorace stâng pe linia scapulară (conform cu foaia de observație clinică generală F. 20 d.u.p.) survenind ulterior o intervenție chirurgicală constând în Pleurotomie minimă stângă cu drenaj aspirativ pasiv tip Beclere (conform Biletului de externare eliberat de Spitalul Județean de Urgență Constanța F. 22 d.u.p.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă în sensul dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. proc. pen. așa cum corect a reținut instanța de fond schimbând încadrarea juridică dată faptei și reținută prin actul de sesizare al instanței, soluție care a fost menținută în mod corect și de instanța de apel.

II. Cu privire la solicitarea reprezentantului parchetului privind reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului în sensul stabilirii într-un cuantum mai mare, Înalta Curte constată că, principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului. Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune.

Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune. Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Astfel, Înalta Curte reține că nu se impune nici reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în raport cu fapta reținută de ambele instanțe și cu gravitatea faptei săvârșite și cu circumstanțele în contextul cărora s-a produs acțiunea infracțională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 19/P din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 19/P din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.V. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 mai 2010 la 16 mai 2011. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat R.V., în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.