ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2009/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 384 din 29

noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a admis

cererea formulată de inculpatul R.V. și a dispus schimbarea încadrării juridice

a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tentativă

la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit i)

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen.

In baza art. 182 alin. (2) C. pen. a

condamnat pe inculpatul R.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

In baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

In baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 22 mai

2010 la zi.

In baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a inculpatului R.V.

In baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus

confiscarea de la inculpat a unui briceag metalic cu lama de 7,5 cm, cu mânerul

de 9 cm, aflat la dosarul cauzei (fila 14 dosar UP).

In baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța împotriva inculpatului R.V.

A obligat inculpatul să plătească

părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța suma de 1847,54

lei, reprezentând despăgubiri civile.

A luat act că partea vătămată P.P.C. a

renunțat la exercitarea acțiunii civile împotriva inculpatului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a

obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 lei reprezentând

cheltuieli judiciare."

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 677/P/2010 din

25 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a

instanței că la data de 21 mai 2010, ora 19, în fața barului SC D. SRL din

localitatea Topalu, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un briceag părții

vătămate P.P.C., în zona coastelor, cauzându-i o plagă înjunghiată hemitorace

posterior stâng, ce a necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri

medicale și care a pus în primejdie viața victimei.

Din probele dosarului tribunalul

reține în fapt următoarele:

În seara de 21 mai 2010, în jurul orei

19,00, inculpatul R.V. se afla la barul SC D. SRL din localitatea Topalu,

consumând băuturi alcoolice împreună cu martorii M.I., C.C. și R.V., la o masă.

Inculpatul venise cu căruța, pe care o lăsase în apropierea barului.

In același local se mai afla, la

momentul respectiv, martorul I.M., de asemenea care consuma alcool, și care

avusese anterior un conflict cu martorul C.C.

Pe fondul consumului de alcool și a

conflictului anterior, între I.M. și C.C. a izbucnit un conflict, inițial

verbal, continuat apoi afară prin conflict fizic, în cursul căruia C.C. i-a

aplicat lovituri lui I.M. In această altercație inculpatul nu a intervenit, iar

la momentul respectiv partea vătămată P.P.C. nu se afla de față.

I.M. i-a dat telefon fiului său I.I.,

anuntându-1 că a fost bătut, iar acesta, fiind în sat împreună cu partea

vătămată P.P.C., s-a deplasat pe scuterul condus de cel din urmă, la barul SC D.

SRL.

În acest timp, martorul C.C. a fugit

în josul străzii, către domiciliul bunicilor săi, iar I.I., după ce a coborât

de pe scuter și a aflat cine este agresorul tatălui său, a plecat în urmărirea

acestuia.

În ce îl privește pe partea vătămată P.P.C.,

acesta a rămas de vorbă cu un cunoscut în fata localului, și întrucât

inculpatul ieșise din local și se afla în imediata apropiere a lor, i-a

solicitat inculpatului să plece din acel loc, pentru a nu asista la discuția

respectivă.

După câteva minute de la momentul la

care partea vătămată i s-a adresat inculpatului, R.V. s-a îndreptat către P.P.C.,

având în mână un briceag deschis, cu intenția de a-1 lovi, intenție sesizată de

cei din jur, care au strigat la partea vătămată să se ferească .

P.P.C. s-a întors cu fața către

inculpat, însă nu a putut evita lovitura aplicată de acesta cu briceagul.

Tribunalul a reținut că, în condițiile în care cei doi se aflau aproximativ

față în față, inculpatul a efectuat o mișcare de arc de cerc cu brațul drept în

care ținea briceagul, depășind cu mâna corpul părții vătămate și lovindu-1 pe

acesta în zona stângă a spatelui (hemitorace stâng posterior).

În urma loviturii aplicate partea vătămată

a suferit o plagă înjunghiată de 1 cm lățime, paravertebral, cu traiect

descendent, ce a interesat țesuturile moi subiacente, și care a cauzat

hemopneumotorax stâng .

Conform raportului de constatare

medico-legală nr. 220/A1 din 08 iunie 2010, leziunea a necesitat 16-18 zile de

îngrijiri medicale, și au pus în primejdie viața părții vătămate, prin

insuficiență respiratorie acută consecutivă hemopneumotoraxului stâng și prin

șoc hemoragie.

După aplicarea loviturii, inculpatul R.V.

s-a urcat în căruță și a fugit de la locul faptei, aruncând totodată briceagul

lângă tomberoanele de gunoi din apropierea localului.

Ulterior, în prezența martorului

asistent T.N., inculpatul a indicat locul în care a aruncat briceagul și a

condus organele de poliție la acel loc, ridicându-se obiectul respectiv.

În ce privește identificarea persoanei

care 1-a înjunghiat pe P.P.C. cu un obiect ascuțit tip cuțit, aceasta a fost pe

deplin stabilită, în sensul că persoana respectivă este inculpatul R.V. ; în

acest sens, atât inculpatul, partea vătămată, cât și toți martorii audiați au

dat declarații convergente. În plus, inculpatul a condus organele de poliție la

locul în care a aruncat briceagul, stabilindu-se prin aceasta cu certitudine

obiectul vulnerant.

În ce privește motivul pentru care

inculpatul R.V. a realizat agresiunea respectivă, tribunalul a reținut că nu se

confirmă apărările sale, susținute în unele aspecte și de martorii cu care se afla

în relații de apropiere și cu care se afla la masă în local, în sensul că

partea vătămată P.P.C. sau apropiați ai acestuia ar fi încercat să-l agreseze

fizic pe inculpat, iar acesta ar fi ripostat de teamă .

S-au reținut în acest sens cele 3

declarații date de inculpat în cursul urmăririi penale, asistat de apărător, în

care s-a relatat în esență că inculpatul sau partea vătămată nu au fost

implicați în conflictul dintre I.M. și prietenii săi; inculpatul nu avusese

vreun conflict cu partea vătămată; acțiunea părții vătămate ce l-a enervat pe

inculpat a constat în faptul că, potrivit inculpatului, P.P.C. i-ar fi reproșat

că se uită urât la el și ar fi schițat un gest de a-l împinge cu mâinile.

In aceste declarații, inculpatul nu a

făcut nici o referire la o presupusă intenție agresivă a părții vătămate sau a

altor persoane din apropiere, împotriva sa și de asemenea inculpatul a declarat

faptul că partea vătămată nu i-a adresat cuvinte indecente sau injurioase, și

nici amenințări.

Declarațiile inculpatului în sensul de

mai sus s-au coroborat întru totul cu declarațiile constante ale părții

vătămate, care au relatat, în esență, că „i-am cerut lui „P." (porecla sub

care îl cunoștea pe inculpat) să se îndepărteze de noi, deoarece nu doream să

audă ceea ce vorbim" . Tribunalul a reținut că, în acest context, pe de o

parte este într-adevăr verosimil ca, odată cu cererea verbală, partea vătămată

să fi făcut bun gest cu mâinile pentru a-l determina pe inculpat să se

îndepărteze , iar pe de altă parte, starea de ebrietate a inculpatului a putut

crea acestuia o percepție exagerată referitoare la sensul cuvintelor părții

vătămate, interpretându-le ca o jignire sau ca un ton de ceartă, când de fapt

constituiau o solicitare normală din punct de vedere social.

Tribunalul a mai reținut că declarația

inculpatului dată în fața instanței conține relatări neadevărate, cum sunt cele

privind faptul că partea vătămată s-ar fi certat cu I.M. și cu alte persoane,

că i-ar fi adresat injurii, că ar fi înaintat spre inculpat într-o atitudine

agresivă.

A mai reținut Tribunalul că declarația

dată in cursul judecății de către martorul C.C. conține, de asemenea, elemente

false, și în special cele referitoare la atitudinea părții vătămate și a altor

persoane față de inculpat („eu personal am văzut pe fiul lui M.I. și pe P.P.C.

îndreptându-se spre inculpat pentru a-l lovi..."), întrucât rezultă cu

certitudine din alte declarații că acest martor nu se mai afla la fața locului

la momentul când I.I. și P.P.C. au venit acolo cu scuterul, ci deja fugise spre

domiciliul rudelor sale. De altfel, chiar acest martor este persoana care 1-a

agresat pe I.M., deci dacă s-ar fi aflat în locul respectiv, atenția fiului

celui agresat s-ar fi îndreptat spre el, și nu spre inculpat, care nu

participase la agresiunea împotriva lui I.M.

S-a mai reținut de instanța de fond că

la fel de false sunt și afirmațiile acestui martor referitoare la prezența la

fața locului a unui număr mare de rude ale părții vătămate, încercând să

contureze astfel că într-adevăr aceștia au intervenit împotriva inculpatului și

astfel inculpatul s-a simțit amenințat. Dacă ar fi fost astfel, chiar

inculpatul avea interesul de a relata aceste aspecte, încă din cursul urmăririi

penale, însă inculpatul nu a făcut nici o referire în acest sens.

Martorul T.N., la care inculpatul a

lucrat ca angajat ca cioban, a relatat în cursul judecății aspecte la care nu a

asistat, justificând că așa a perceput informațiile. Din întreaga desfășurare a

evenimentului, nu se confirmă că în altercația dintre inculpat și partea

vătămată ar fi intervenit și alte persoane. Dacă ar fi fost astfel, inculpatul

nu ar mai fi avut posibilitatea de a fugi cu căruța, ci ar fi fost reținut de

persoanele enumerate de martorii ce declară în favoarea inculpatului.

De asemenea, declarația martorului R.V.,

din cursul judecății, nu a putut fi apreciată ca fiind credibilă, față de

permanentele reveniri ale acestuia asupra celor declarate, față de cele

susținute că era foarte beat și nu-și mai amintește cum s-au petrecut

lucrurile, și față de susțineri contrazise prin alte mijloace de probă.

Față de considerentele expuse,

tribunalul a reținut că nu a existat o acțiune provocatoare din partea părții

vătămate P.P.C. la adresa inculpatului, care să justifice acțiunea acestuia de

înjunghiere cu briceagul, și nu au putut fi reținute dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen.

În ce privește intenția cu care a

acționat inculpatul, esențială pentru a se stabili încadrarea juridică corectă

a faptei, tribunalul a reținut următoarele :

In cazul de față, intenția nu poate fi

stabilită pe baza exprimărilor verbale ale inculpatului, care nu au existat, ci

numai din interpretarea acțiunilor sale, și din contextul general al

evenimentului.

În ce privește contextul general,

tribunalul a reținut că între inculpat și partea vătămată nu exista o stare de

conflict anterioară, de natură a forma o hotărâre infracțională inculpatului în

sensul de a-1 ucide pe P.P.C.

De asemenea, tribunalul a reținut că

la momentul faptei inculpatul se afla sub influența alcoolului, deci se afla

într-o stare de natură a-i diminua raționamentul și consecințele faptei

săvârșite. Astfel se și explică comportamentul său imediat ulterior, de a

arunca briceagul și de a încerca să se ascundă, apoi de a declara că

intenționează să se sinucidă prin spânzurare.

Un alt aspect este acela că

comportamentul părții vătămate, chiar perceput exagerat de către inculpat, nu

era de natură a atrage o reacție intențională disproporționată, cum ar fi aceea

de a lua hotărârea de a-i suprima viața părții vătămate, sau de a-i aplica lovituri

acceptând decesul acestuia.

In ce privește actul material în sine,

tribunalul a reținut că inculpatul, deși s-a aflat față în față cu partea

vătămată, nu a făcut un gest de lovire spre vreuna din zonele vitale ale

corpului, pe care le-ar fi lovit cu ușurință, cum ar fi gâtul, abdomenul,

toracele anterior al părții vătămate.

Inculpatul a lovit cu mâna în care

ținea briceagul în așa fel încât să afecteze zona spatelui părții vătămate,

zonă în care nu se află organe vitale.

De asemenea, modalitatea loviturii

aplicate (în arc de cerc) a arătat că aceasta are o putere penetrantă mult mai

mică decât o lovitură directă prin împungere.

Toate aceste elemente au conturat

faptul că inculpatul a aplicat o lovitură în așa fel încât să nu creeze o

leziune gravă părții vătămate, și astfel fiind, a rezultat că el nu a urmărit

și nici nu a acceptat moartea părții vătămate. De altfel, intenția sa de a

provoca doar leziuni corporale s-a coroborat întru totul cu conjunctura

generală a altercației și cu proporția reacției inculpatului la presupusa

jignire a sa de către partea vătămată.

Nu în ultimul rând, examinarea

fotografiilor obiectului vulnerant, coroborate cu constatările medicale și

medico legale, au condus la aceeași concluzie, și anume că inculpatul a aplicat

o lovitură de o intensitate redusă, și într-o zonă nevitală, deși putea aplica

o lovitură mult mai puternică și într-o zonă vitală a corpului părții vătămate.

Astfel, a reținut instanța de fond că,

pe de o parte, rezultă din actele medicale că partea vătămată a prezentat o

plagă tăiată, orizontală, de 1 cm lungime, acest aspect fiind înscris atât în

fișa de urgență prespitalicească (întocmită de personalul ambulanței) cât și în

fișa UPU a Spitalului Județean Constanța. Faptul că, ulterior, medicul legist a

constatat o plagă de 1,5 cm lungime, s-a explicat prin faptul că între timp

partea vătămată fusese operată și deci plaga inițială fusese lărgită pentru

necesitățile operației (în acest sens medicul legist a constatat, pe lângă

lungimea plăgii, și faptul că aceasta este suturată și pansată, deci este

postoperatorie).

Din examinarea fotografiei briceagului,

aflată la fila 11 dosar UP, s-a constatat că acesta are un vârf foarte ascuțit

și alungit, și astfel are o putere de penetrare foarte mare. Lama briceagului

are lățimea cea mai mare de 2 cm, iar lățimea de 1 cm se află în zona aflată la

distantă de 1,5 cm - 2 cm de vârful briceagului.

Întrucât plaga de pe corpul părții

vătămate a avut 1 cm lungime, rezultă că vârful briceagului a pătruns

aproximativ 1,5 cm - 2 cm în corpul părții vătămate.

Față de puterea de penetrare mare a acestuia,

împrejurarea că obiectul vulnerant a pătruns pe o distanță mică în corpul

victimei nu poate fi interpretată decât că forța loviturii a fost slabă. Ori,

intensitatea mică a loviturii indică intenția de a produce vătămări corporale,

și nu intenția de a produce decesul.

In aceeași ordine de idei, actele

medicale au indicat că s-a practicat pleurotomie minimă stângă (operație de

refacere a pleurei plămânului stâng); la operație s-a eliminat o cantitate

minimă de sânge; rezultând că prin acțiunea de înjunghiere lama nu a ajuns la

plămân, ci doar la pleura (învelișul acestuia) pe care a afectat-o minim, cu o

pierdere de sânge de asemenea minimă.

Pentru toate aceste aspecte,

tribunalul a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului R.V., din infracțiunea de tentativă la omor în

infracțiunea de vătămare corporală gravă care a pus în primejdie viața

victimei, întrucât elementele obiective ale cauzei nu confirmă intenția

inculpatului de a suprima viața victimei, și nici acceptarea acestui rezultat,

ci doar intenția de a-i aplica o corecție.

A avut în vedere pericolul social mare

al infracțiunii săvârșite, ce a atras punerea în primejdie a vieții unei

persoane, lipsa unei motivații justificative pertinente a inculpatului, dar și

împrejurarea că se afla în stare de beție incompletă voluntară nepremeditată,

împrejurare pe care instanța a apreciat-o de natură a contura periculozitatea

mai redusă a inculpatului, necunoscut cu antecedente penale sau cu manifestări

violente, și care deci a acționat în mare parte datorită consumului de alcool,

și nu datorită caracterului său obișnuit.

Inculpatul a avut o atitudine

oscilantă în cursul procesului penal, în ce privește relatarea faptelor

petrecute, iar având în vedere și importanța valorii sociale ocrotite, precum

și împrejurarea că fapta s-a petrecut în public, fiind probată chiar și fără

contribuția inculpatului, tribunalul a apreciat că nu se justifică reținerea de

circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.

În termen legal, împotriva sentinței

penale nr. 384 din 29 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul R.V.

Critica parchetului a vizat soluția

primei instanțe sub aspectul nelegalității, respectiv a greșitei schimbări de

încadrare juridică a faptei comise de inculpat din infracțiunea de tentativa de

omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen.

S-a susținut in motivele de apel

scrise, că in raport de obiectul folosit in producerea infracțiunii

„briceag" și lovirea victimei in zona stânga a spatelui, „executând un

atac prin surprindere, intr-o zona vitală și fără posibilitatea victimei de a

se apăra, pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracțională ca

tentativă la omor". Al doilea motiv de apel a vizat greșita aplicare a

prevederilor art. 72 C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată nu reflecta gradul

de pericol social al faptei comise.

Apelul declarat de inculpat a vizat

greșita individualizare a pedepsei aplicate. Astfel s-a solicitat a se reține

la încadrarea juridica prevederile art. 73 C. pen. - scuza provocării, care să

aibă ca efect aplicarea unei pedepse orientată sub limita minimă a textului de

lege incriminator; a doua critica a vizat modalitatea de executare a pedepsei

aplicate, astfel că în raport de conduita inculpatului a apreciat inculpatul că

se impune ca pedeapsa să se execute fără privare de libertate prin aplicarea art.

86

1

C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

Examinând legalitatea si temeinicia

apelurilor declarate, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

Pentru existenta infracțiunii de

vătămare corporala grava este necesar ca pe plan subiectiv in raport cu

rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintentie. In vederea

delimitării infracțiunii de vătămare corporala grava de tentativă la omor, in

stabilirea laturii subiective trebuie să se țină seama de toate datele de fapt,

începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile,

regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmăririle ce se puteau produse.

In speță, fapta inculpatului de a

aplica părții vătămate o singura lovitură cu briceagul în partea spate-stângă, cu

intensitate redusă, rezultă lipsa intenției de a ucide, în sarcina sa

neputându-se retine infracțiunea de tentativă la omor calificat, ci

infracțiunea de vătămare corporală gravă, astfel că față de cele prezentate,

critica din apelul parchetului apare ca nefondată.

In ceea ce privește greșita

individualizare a pedepsei aplicate, respectiv cuantumul pedepsei, instanța de

apel a reținut împrejurarea că, chiar dacă inculpatul a avut o atitudine

oscilantă cu privire la derularea evenimentelor, aceasta nu-i poate fi imputată

din moment ce legea procesual româna, consacră dreptul inculpatului la tăcere,

fiind in sarcina organelor judiciare dovedirea acuzațiilor si administrarea

probelor de vinovăție.

În art. 66 alin. (2) C. proc. pen., se

consacră dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, astfel

că nu se poate impune cuiva modul cum înțelege sa-și facă apărarea.

În speța dedusa judecații, curtea a

constatat că instanța de fond a procedat corect atunci când a stabilit pedeapsa

la limita de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare.

În ceea ce privește apelul

inculpatului, instanța de apel a reținut că acesta este nefondat in raport de

cele precizate mai sus, iar din probele administrate în cauză nu s-a demonstrat

existenta in cauza a scuzei provocării prevăzută de art. 73 C. pen. așa cum s-a

solicitat.

Din însăși modul de desfășurare a

evenimentelor, a rezultat fără nici un dubiu că inculpatul a fost cel care a

acționat „pe la spatele victimei" lovind victima cu briceagul, fără

intervenția activității părții vătămate în vreun fel.

Cu privire la cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea,

formulată de apelantul inculpat instanța de apel a constatat că aceasta este nefondată,

întrucât de la data comiterii faptei si până la judecata în apel, nu au apărut

elemente noi care sa justifice înlocuirea măsurii arestării preventive.

Ca atare, Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin decizia

penală nr. 19/P din 17 februarie 2011, a respins ca nefondate apelurile

formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și apelantul - inculpat

R.V. împotriva sentinței penale nr. 384 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Constanța în dosarul nr. 8016/118/2010.

Î

n

baza art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen. raportat la art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului R.V.

A respins ca nefondată cererea

inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de

a nu părăsi localitatea.

In baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 88 C. P. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.V.

perioada arestării preventive de la data de 29 noiembrie 2010 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat inculpatul R.V. la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 19/P din

17 februarie 2011, Curtea de Apel Constanța,, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție sub nr. 8016/118/1010.

Parchetul

a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și de instanța de fond și în

urma rejudecării să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de vătămate corporala prevăzută de art. 182 C. pen. în infracțiunea de

tentativa de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175

lit. i) C. pen., și aplicarea unei pedepse individualizate în aport cu

încadrarea juridică solicitată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

I. Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele

hotărâri, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de

fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea

juridică corespunzătoare, și o corectă individualizare a pedepsei stabilită în

sarcina inculpatului.

Înalta Curte reține de asemenea că

agravanta reținută în sarcina inculpatului a constat, în cauza de față, în

punerea în primejdie a vieții persoanei părții vătămate, având în vedere

situația în care activitatea făptuitorului a creat posibilitatea reală și

concretă ca victima să înceteze din viată.

In ipoteza avută în vedere de

legiuitor, făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest

rezultat, astfel fapta sa ar constitui tentativă de omor și nu vătămare

corporală gravă.

Pentru delimitarea infracțiunii de

vătămare corporală gravă prin care se pune în pericol viața victimei de

tentativa de omor, se impune a fi avute în vedere toate împrejurările în care a

fost săvârșită fapta, cum sunt: natura instrumentului folosit, intensitatea și

efectele loviturilor, zona corpului vizată, ca și urmările produse.

Față de aceste împrejurări inculpatul R.V.

nu a acționat cu intenția de omor, ci cu aceea de vătămare, punerea în

primejdie a vieții părții vătămate survenind în mod obiectiv ca rezultat mai

grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau acceptat. Inculpatul a acționat

numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile

de a-i produce moartea.

Astfel, Înalta Curte constată că fapta

inculpatului R.V. de a aplica părții vătămate P.P.C. o singură lovitură cu

briceagul în partea spate-stângă, cu intensitate redusă, provocându-i acestuia

o plagă înjunghiată hemitorace stâng pe linia scapulară (conform cu foaia de

observație clinică generală F. 20 d.u.p.) survenind ulterior o intervenție

chirurgicală constând în Pleurotomie minimă stângă cu drenaj aspirativ pasiv

tip Beclere (conform Biletului de externare eliberat de Spitalul Județean de

Urgență Constanța F. 22 d.u.p.), întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală gravă în sensul dispozițiilor art. 182 alin.

(2) C. proc. pen. așa cum corect a reținut instanța de fond schimbând

încadrarea juridică dată faptei și reținută prin actul de sesizare al

instanței, soluție care a fost menținută în mod corect și de instanța de apel.

II.

Cu privire la solicitarea

reprezentantului parchetului privind reindividualizarea pedepsei stabilite în

sarcina inculpatului în sensul stabilirii într-un cuantum mai mare, Înalta

Curte constată că, principiul individualizării sancțiunilor de drept penal

privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea

acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității

făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcția de

constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de

exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine

înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se

manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită

o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la

exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul

pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei

și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile

referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale

pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului

și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Astfel, Înalta Curte reține că nu se

impune nici reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în

raport cu fapta reținută de ambele instanțe și cu gravitatea faptei săvârșite

și cu circumstanțele în contextul cărora s-a produs acțiunea infracțională.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva

deciziei penale nr. 19/P din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei

penale nr. 19/P din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.V.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 mai 2010 la 16

mai 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat R.V., în sumă de 200 lei, se suportă din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

mai 2011.