ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 7 din 6 ianuarie

2011, pronunțata în Dosarul nr. 1439/122/2010 al Tribunalului Giurgiu, secția

penală, în baza art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., inculpatul B.C. a fost

condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. a confiscat bâta de lemn prevăzută la unul din capete cu o țeavă

metalică, în lungime totală de 80 cm.

A luat act că partea

vătămată D.G. nu se constituie parte civilă.

Pentru a hotărî

astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauza s-a stabilit următoarea

situație de fapt:

Inculpatul B.C.

locuia de mai mulți ani, în comuna Ștefănești, jud. Giurgiu, în același imobil

cu bunicii săi D.S. și D.M. în vârsta de 75 ani și respectiv 74 ani, de care

fusese crescut.

Inculpatul nu avea

nicio ocupație și nicio sursa de venituri proprii.

Pe fondul lipsei de

resurse financiare, avea deseori certuri cu bunicii săi, ambii pensionari.

Victima D.M.,

persoană în vârstă și care, în antecedente, suferise mai multe accidente

vasculare, se deplasa cu mare greutate, folosindu-se de două bețe.

În ziua de 15 martie

2010, inculpatul a luat legătura telefonic cu fosta sa concubină (cu care

trăise în concubinaj, în anul 2009, cu care a avut un copil, și care l-a

părăsit ca urmare a deselor conflicte pe care le avea cu inculpatul) N.F.A.,

căreia i-a comunicat că a doua zi se va deplasa în comuna Glodeanu în care

aceasta locuia, pentru a-i duce diverse obiecte de îmbrăcăminte pentru copil.

În aceeași zi,

familia D. și-a primit drepturile de pensie, în sumă de aproximativ 750 RON,

bani pe care victima i-a ținut asupra sa.

În ziua următoare, în

jurul orei 10

00

, D.S., care și el prezenta o intervenție chirurgicală

la nivelul gâtului și avea aplicat un aparat pentru respirat, s-a deplasat la

primăria din comuna, pentru a ridica ajutorul de încălzire.

La reîntoarcerea spre

casă, acesta s-a oprit la magazinul mixt situat la aproximativ 30 m de locuința

sa, unde vânzătoarea B.S.S. l-a informat că factorul poștal a lăsat pentru

acesta factura de energie electrică, în sumă de aproximativ 120 RON.

D.S. s-a deplasat la

domiciliul său, a primit de la victimă suma de 150 RON, pentru plata facturii

și alte cumpărături.

În acest timp

inculpatul se afla la domiciliul lor.

D.S. a revenit la

magazin, unde a rămas până în jurul orelor 17

00

, perioadă în care a

consumat 4 - 5 pahare vin amestecate cu suc.

La revenirea la

domiciliu D.S. s-a întâlnit cu inculpatul B.C., fiind întrebat de acesta unde

este D.M..

Știind că soția sa nu

putea să plece de acasă, întrucât se deplasa cu mare greutate, s-a uitat pe

geam în camera în care locuiau și, întrucât a constatat că nu era în cameră, a

presupus că este la magazia unde aveau o cloșcă, căreia trebuia să-i dea de

mâncare.

Când a dat la o parte

preșul folosit drept ușă la magazie, martorul D.S. a văzut-o pe soția căzută cu

capul lângă un scăunel.

Bănuind inițial că

acesteia i s-a făcut rău, a strigat la nepot să vină să îl ajute, a încercat să

ridice victima singur, fără a reuși însă.

Lângă capul soției

sale a văzut o baltă mare de sânge.

Potrivit declarației

martorului, aceasta mai respira încă.

Inculpatul s-a

deplasat la domiciliul martorei N.I., căreia i-a cerut să vină la domiciliul

lor, întrucât bunica trage să moară.

Ajunsă la domiciliul

lor, martora N.I. a constatat ca D.S., împreună cu inculpatul, ridicaseră

victima de jos și ajunseseră cu aceasta la intrarea în locuință.

Martora i-a ajutat pe

cei doi să transporte victima în locuință și să o așeze pe pat.

Cu această ocazie

martora a constatat ca victima avea urme de sânge pe față și ochiul drept

umflat și vânat.

La întrebarea sa

privind ce i se întâmplase victimei, inculpatul i-a răspuns că aceasta s-a urcat

pe o scară din magazie după cloșcă, i-a venit rău și a căzut.

În aceeași perioadă

de timp, martorul a auzit sunetul telefonului mobil pe care de obicei îl

folosea victima, în buzunarul inculpatului.

Apelul era de la mama

inculpatului căreia acesta a refuzat să-i răspundă.

Martora a luat

telefonul mobil de la inculpat și a vorbit ea cu mama acestuia, D.G., fiica

victimei.

La întrebările

acesteia, martora i-a spus că nu este nimic grav cu mama sa, dar ar trebui să

vină la Stoenești.

La scurt timp D.G. a

apelat din nou telefonul aflat la inculpat, pe care l-a întrebat ce s-a

întâmplat.

Inculpatul i-a spus

mamei sale că victima a urcat pe o scară, a amețit și a căzut, precum și faptul

că a murit.

Inculpatul s-a

deplasat la locuința preotului din comună, pentru a-l informa și a-i solicita

serviciile religioase, pe care însă nu l-a găsit la domiciliu.

La reîntoarcerea spre

casă, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu martora C.D. care, văzându-l alergând,

l-a întrebat ce s-a întâmplat.

Inculpatul i-a spus

martorei ca "moare mamaie" și ca l-a anunțat pe preot.

Zvonul s-a răspândit

repede în comună, astfel că în locuința bunicilor inculpatului au venit mai

multe persoane care, conform obiceiului religios, au pregătit pentru

înmormântare corpul victimei.

Toți martorii au

observat ca victima pierduse o mare cantitate de sânge, de la o rană din zona

capului și faptul că prezenta urme de violență și pe față, însă au presupus că

acestea i-au fost provocate prin cădere.

În jurul orei 21

00

la locuința victimei a ajuns și fiica acesteia, D.G., împreună cu B.D.M.,

fratele inculpatului.

Acesta a constatat că

inculpatul este băut și l-a întrebat în ce împrejurări a murit D.M..

Considerând că

leziunile prezentate de bunica sa nu se puteau produce prin cădere și

părându-i-se suspect modul în care aceasta a decedat, B.D.M. s-a deplasat la

postul de poliție și a solicitat polițiștilor să vină la fața locului.

La locuința victimei

s-au deplasat lucrătorii postului de poliție din comună, care au comunicat

familiei victimei că urmează să se facă cercetări la fața locului de către o

echipă a IPJ Giurgiu, iar cadavrul victimei urmează a fi transportat în vederea

efectuării autopsiei.

În aceasta situație

inculpatul a devenit agitat și s-a opus efectuării autopsiei.

După efectuarea

autopsiei s-a concluzionat că leziunile traumatice constatate la victimă nu

puteau fi produse în mod accidental, astfel că s-a reluat cercetarea la fața

locului și s-au efectuat cercetări privind cauzele și împrejurările morții

violente a victimei.

Din raportul medico-legal

rezultă semne de violență la examenul extern al cadavrului, la examenul intern

al capului s-a constatat hematom parieto-temporo-occipital dreapta și

fronto-temporo-parietal stânga, linie de fractură ovalară a oaselor craniului

în regiunea temporo-parietală dreapta, la examenul intern al gâtului au fost

decelate infiltrate sanghine la baza limbii în stânga și în dreapta și

faringele cu urme de sânge, iar la torace s-a constatat infiltrat sanghin supra

și subclavicular dreapta, fractura coastelor 1, 2 paravertebral dreapta și

coastele 3, 4 pe linia axilară mediană dreapta cu infiltrat sanghin în jur.

S-a concluzionat că

moartea victimei a fost violentă și s-a produs prin insuficiență

cardio-respiratorie de tip central, ca urmare a unui politraumatism cu fractură

cominutivă craniană, cu hemoragie cerebrală, cu inundație ventriculară.

Cu privire la

mecanismul de producere al leziunilor s-a concluzionat că acestea au caracter

vital și s-au putut produce prin lovirea craniului cu un corp dur alungit și de

un plan dur prin presare cu mâna pe căile aeriene superioare și lovire cu (de)

un corp dur la nivelul toracelui.

Pe parcursul

urmăririi penale și în instanță, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, prin

schimbarea declarațiilor făcute și, la un moment dat, încercând să îl acuze pe

bunicul său ca făptuitor.

Din întreg materialul

probator administrat rezultă cu certitudine că între inculpat și victimă a avut

loc o altercație în ziua de 16 martie 2010, în timp ce în locuință se aflau

numai victima și inculpatul.

Pe fondul

nemulțumirii exprimate de victimă față de felul de viață al inculpatului, care

deja consumase băuturi alcoolice, acesta a aplicat victimei două lovituri în

cap cu o bâtă, i-a pus victimei mâna în zona gâtului și a îmbrâncit-o. Victima

a căzut, lovindu-se de o bârnă de lemn ce marginea pământul tasat din fața

magaziei, situație în care aceasta a suferit și alte leziuni traumatice, care

au condus la deces.

Instanța de fond a

apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit.

c) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile

art. 72 C. pen., reținându-se gravitatea deosebită a faptei, precum și persoana

inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și atitudinea

nesinceră pe care a avut-o pe tot parcursul procesului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond inculpatul B.C. a declarat apel, susținând că nu este vinovat

de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Apelantul-inculpat a

susținut că probele administrate nu conduc la ideea unui conflict spontan sau a

predispoziției la un astfel de conflict, relațiile dintre inculpat și victimă

fiind bune.

A mai susținut

inculpatul că autopsia nu reflecta realitatea, ca urmare a faptului că nu s-a

ținut cont de factori importanți care caracterizau starea victimei.

În vederea stabilirii

corecte și complete a situației de fapt, inculpatul a solicitat suplimentarea

probatoriului, depunând cerere în acest sens, cu precizarea mijloacelor de

probă ce ar urma a fi administrate.

Inculpatul a

solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la prima instanță, în vederea administrării probelor precizate

în cererea depusă la dosar.

Prin Decizia penală

nr. 129/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a

respins apelul declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 7 din 6

ianuarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, ca nefondat.

În motivarea acestei

decizii instanța de apel a reținut că prima instanța a stabilit corect situația

de fapt, în baza materialului probator administrat în cauză.

Deși una din

versiunile prezentate de inculpat privește moartea accidentală a victimei,

inculpatul nu a adus elemente de noutate în susținerea acestei afirmații.

Probele solicitate de

inculpat nu sunt utile cauzei, atât în raport de materialul probator

administrat, de stadiul procesual, cât și ca urmare a neîntrunirii în cauză a

cerințelor art. 117 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, în raport de

împrejurarea stabilirii corecte a situației de fapt și lipsa oricărui dubiu sub

acest aspect, nu sunt incidente dispozițiile art. 66 alin. (1) din C. proc.

pen. și aplicarea principiului în dubio pro reo.

Împotriva acestei din

urma hotărâri a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și 17 din C. proc. pen.

În expunerea

motivelor, cu referire la cazurile de casare invocate, inculpatul arată că prin

raportare la considerentele hotărârilor pronunțate în cauză rezultă

împrejurarea condamnării sale pe baza unor probe indirecte sau circumstanțiale,

în cauză neexistând nicio probă directă cu privire la elementele constitutive

ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat.

Sub aspectul celui de

al doilea caz de recurs invocat, inculpatul susține că, în cazul în care s-ar

trece peste argumentele referitoare la greșita aplicare a legii subsumate

primului caz de casare, încadrarea juridică corectă este cea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

În concluzie,

inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

desființarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, pronunțarea unei

hotărâri de achitare întrucât nu a comis infracțiunea pentru care a fost trimis

în judecată, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei și

individualizarea în mod corespunzător a pedepsei.

Examinând hotărârile

atacate în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, următoarele:

Sub aspectul primului

caz de casare invocat de inculpat, cu referire la art. 385

9

pct. 17

2

teza I hotărârea penală este contrară legii, este de observat că examinarea

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 13, 15 și 16 din

C. proc. pen. impune concluzia potrivit căreia legiuitorul a stabilit cazuri

speciale atunci când hotărârea de condamnare este contrară legii, deoarece

trebuia pronunțată o hotărâre de achitare astfel cum se susține în prezenta

cauză, precum și cazurile în care o hotărâre de achitare sau de încetare a

procesului penal este contrară legii, deoarece trebuia pronunțată o hotărâre de

condamnare.

Urmare introducerii

pct. 172 teza prima la art. 385

9

din C. proc. pen., în formula

"când hotărârea este contrară legii", cazurile de casare pentru o

soluție inversă nu se mai limitează la cele menționate mai sus, fiind posibile și

alte cazuri în care hotărârea de condamnare, de achitare sau de încetare a

procesului penal să fie inversă, ceea ce înseamnă că este contrară legii

penale.

În cauză, critica

privește evaluarea eronată a probelor, cu consecința condamnării inculpatului în

lipsa probelor directe care să susțină acuzația.

Or, este adevărat că

probațiunea este strâns legată de realizarea regulii de bază a procesului penal

privind aflarea adevărului, respectiv de a stabili dacă fapta există și de cine

a fost săvârșită, dacă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și

dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

Daca probele au ca

funcție procurarea de elemente informative care servesc la aflarea adevărului

în soluționarea procesului penal, elementele de fapt din care pot fi deduse

probele sunt extrem de numeroase și de variate sub aspectul conținutului și

valorii, astfel încât acestea nu pot fi restrânse la probele directe și a

considera că numai acestea justifică o soluție în procesul penal, de condamnare

sau achitare, după caz.

Întrucât probele se

referă la o realitate deosebit de complexă, unele fiind preexistente

activității prin care s-a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, altele

survenite, respectiv generate de activitatea infracțională, unele directe cu

referire la cele care dovedesc direct vinovăția sau nevinovăția inculpatului,

altele indirecte în sensul că dovedesc aceeași situație prin coroborarea lor,

legea procesual penală nu reglementează o ierarhie a probelor și cu atât mai

puțin o restrângere a acestora la probe directe, singurele apte a justifica o

soluție de condamnare, astfel cum susține inculpatul în recurs.

Prin urmare, sub

aspectul acestei critici, recursul declarat de inculpat se constată a fi

nefondat.

În cauză, obiectul

probațiunii privind constatarea tuturor elementelor care constituie conținutul

infracțiunii, a împrejurărilor care relevă vinovăția inculpatului, a

circumstanțelor care agravează sau atenuează vinovăția inculpatului și a

consecințelor infracțiunii, particularizat la condițiile de loc, modalitate de

comitere, persoane implicate sau prezente, cauze ale decesului victimei, a

constat în probe preexistente, cu referire la realități privind relațiile de

familie dintre inculpat și bunicii săi, probe indirecte privitoare la prezența

inculpatului la locul infracțiunii, manifestările acestuia ulterior săvârșirii

infracțiunii, starea fizică a victimei, declarațiilor martorilor, respectiv

probe științifice primare, cu referire la raportul medico-legal de autopsie.

Examinând probatoriul

administrat în cauză în raport de critica referitoare la aprecierea eronată a

probelor administrate, se constată că aceasta este neîntemeiată, prima instanța

făcând o corectă evaluare a probelor și stabilind fără dubii aspectele legate

de localizarea în timp și spațiu a faptei în materialitatea ei, a activității

ce constituie latura obiectiva a infracțiunii în dinamismul ei.

Sub aspectul

infracțiunii pentru a cărui săvârșire inculpatul a fost trimis în judecată și

condamnat în prima instanța, soluție menținută în apel, coroborarea probelor

administrate a impus concluzia comiterii de inculpat a faptei întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, fiind stabilit fără

dubiu prezența inculpatului la locul săvârșirii infracțiunii, singur cu

victima, în locuința bunicilor săi, acțiunea inculpatului asupra victimei,

producerea rezultatului letal și legătura de cauzalitate dintre fapta

inculpatului și moartea victimei.

În acest sens, astfel

cum a reținut corect prima instanța, materialul probator administrat a dovedit

cu certitudine că, în data de 16 martie 2010, între inculpat și victimă, în

timpul în care aceștia se aflau singuri la locuința familiei D., a avut loc o

altercație.

Pe fondul acesteia,

combinat cu consumul de alcool, inculpatul a agresat-o pe victimă.

Raportul de expertiză

medico-legală de autopsie confirmă agresiunea în modul descris de inculpat și

concluzionează în sensul legăturii de cauzalitate dintre aceasta și decesul

violent al victimei.

Prin urmare,

respingând cererea de administrare a probelor care nu îndeplineau condițiile de

admisibilitate și menținând hotărârea de condamnare, prin respingerea apelului

declarat de inculpat, instanța de apel a pronunțat o decizie legală, nesupusă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 din C. proc. pen.,

invocat în recurs.

În subsidiar,

inculpatul recunoaște o parte din acuzațiile formulate prin rechizitoriu,

acesta arătând că pe fondul unor discuții legate de relația sa cu martora N.F.,

fosta sa concubină, a pus mâna în zona gâtului victimei și a îmbrâncit-o,

aceasta căzând și lovindu-se de o bârnă de lemn.

În raport de această

activitate infracțională inculpatul solicită a se constata că a acționat cu

intenție depășită, în ceea ce privește moartea victimei și, în consecință, să

se constate că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și, în consecință, instanța de

recurs să schimbe încadrarea juridică a faptei.

Or, deși se susține

că inculpatul se face vinovat cel mult de săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, probele administrate relevă că, în plan

subiectiv, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu cu intenția de a

lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei, în așa fel încât moartea

acesteia, respectiv rezultatul faptelor sale, să fi depășit intenția sa.

Astfel, încadrarea

juridică corectă impune stabilirea poziției psihice a făptuitorului, în raport

de împrejurările concrete ale comiterii faptei, datele care caracterizează

persoana inculpatului, în general și în momentul de referință, raporturile

dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii faptei, atitudinea

făptuitorului după săvârșirea infracțiunii.

Pentru o legală

încadrare a faptei este deosebit de relevanta împrejurarea ca ambele

infracțiuni se caracterizează în mare parte prin aceleași trăsături sub

aspectul laturii obiective, forma de vinovăție fiind cea care le diferențiază.

Or, chiar în

condițiile în care ne-am rezuma la această ultimă variantă propusă de inculpat,

având în vedere starea fizică și de sănătate, precum și vârsta victimei,

cunoscute de inculpat, chiar și actul de violență recunoscut de B.C., pune în

evidență împrejurări care, excluzând atât culpa cât și intenția indirectă,

impun concluzia că acesta a comis agresiunea cu intenția de a suprima viața

victimei.

Prin urmare, recursul

se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici, încadrarea juridică

a faptei este legală, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 din C. proc. pen., invocat de

inculpat.

Alte motive de casare

susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva

Deciziei penale nr. 129/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la

18 martie 2010 la zi.

Va obliga

recurentul-inculpat B.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A

din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 martie

2010 la 25 octombrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 octombrie 2011.