ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 7 din 6 ianuarie 2011, pronunțata în Dosarul nr. 1439/122/2010 al Tribunalului Giurgiu, secția penală, în baza art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen., inculpatul B.C. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat bâta de lemn prevăzută la unul din capete cu o țeavă metalică, în lungime totală de 80 cm. A luat act că partea vătămată D.G. nu se constituie parte civilă. Pentru a hotărî astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauza s-a stabilit următoarea situație de fapt: Inculpatul B.C.

locuia de mai mulți ani, în comuna Ștefănești, jud. Giurgiu, în același imobil cu bunicii săi D.S. și D.M. în vârsta de 75 ani și respectiv 74 ani, de care fusese crescut. Inculpatul nu avea nicio ocupație și nicio sursa de venituri proprii. Pe fondul lipsei de resurse financiare, avea deseori certuri cu bunicii săi, ambii pensionari. Victima D.M., persoană în vârstă și care, în antecedente, suferise mai multe accidente vasculare, se deplasa cu mare greutate, folosindu-se de două bețe. În ziua de 15 martie 2010, inculpatul a luat legătura telefonic cu fosta sa concubină (cu care trăise în concubinaj, în anul 2009, cu care a avut un copil, și care l-a părăsit ca urmare a deselor conflicte pe care le avea cu inculpatul) N.F.A., căreia i-a comunicat că a doua zi se va deplasa în comuna Glodeanu în care aceasta locuia, pentru a-i duce diverse obiecte de îmbrăcăminte pentru copil.

În aceeași zi, familia D. și-a primit drepturile de pensie, în sumă de aproximativ 750 RON, bani pe care victima i-a ținut asupra sa. În ziua următoare, în jurul orei 10 00 , D.S., care și el prezenta o intervenție chirurgicală la nivelul gâtului și avea aplicat un aparat pentru respirat, s-a deplasat la primăria din comuna, pentru a ridica ajutorul de încălzire. La reîntoarcerea spre casă, acesta s-a oprit la magazinul mixt situat la aproximativ 30 m de locuința sa, unde vânzătoarea B.S.S. l-a informat că factorul poștal a lăsat pentru acesta factura de energie electrică, în sumă de aproximativ 120 RON. D.S. s-a deplasat la domiciliul său, a primit de la victimă suma de 150 RON, pentru plata facturii și alte cumpărături.

În acest timp inculpatul se afla la domiciliul lor. D.S. a revenit la magazin, unde a rămas până în jurul orelor 17 00 , perioadă în care a consumat 4 - 5 pahare vin amestecate cu suc. La revenirea la domiciliu D.S. s-a întâlnit cu inculpatul B.C., fiind întrebat de acesta unde este D.M.. Știind că soția sa nu putea să plece de acasă, întrucât se deplasa cu mare greutate, s-a uitat pe geam în camera în care locuiau și, întrucât a constatat că nu era în cameră, a presupus că este la magazia unde aveau o cloșcă, căreia trebuia să-i dea de mâncare. Când a dat la o parte preșul folosit drept ușă la magazie, martorul D.S. a văzut-o pe soția căzută cu capul lângă un scăunel. Bănuind inițial că acesteia i s-a făcut rău, a strigat la nepot să vină să îl ajute, a încercat să ridice victima singur, fără a reuși însă.

Lângă capul soției sale a văzut o baltă mare de sânge. Potrivit declarației martorului, aceasta mai respira încă. Inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei N.I., căreia i-a cerut să vină la domiciliul lor, întrucât bunica trage să moară. Ajunsă la domiciliul lor, martora N.I. a constatat ca D.S., împreună cu inculpatul, ridicaseră victima de jos și ajunseseră cu aceasta la intrarea în locuință. Martora i-a ajutat pe cei doi să transporte victima în locuință și să o așeze pe pat. Cu această ocazie martora a constatat ca victima avea urme de sânge pe față și ochiul drept umflat și vânat. La întrebarea sa privind ce i se întâmplase victimei, inculpatul i-a răspuns că aceasta s-a urcat pe o scară din magazie după cloșcă, i-a venit rău și a căzut.

În aceeași perioadă de timp, martorul a auzit sunetul telefonului mobil pe care de obicei îl folosea victima, în buzunarul inculpatului. Apelul era de la mama inculpatului căreia acesta a refuzat să-i răspundă. Martora a luat telefonul mobil de la inculpat și a vorbit ea cu mama acestuia, D.G., fiica victimei. La întrebările acesteia, martora i-a spus că nu este nimic grav cu mama sa, dar ar trebui să vină la Stoenești. La scurt timp D.G. a apelat din nou telefonul aflat la inculpat, pe care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Inculpatul i-a spus mamei sale că victima a urcat pe o scară, a amețit și a căzut, precum și faptul că a murit. Inculpatul s-a deplasat la locuința preotului din comună, pentru a-l informa și a-i solicita serviciile religioase, pe care însă nu l-a găsit la domiciliu.

La reîntoarcerea spre casă, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu martora C.D. care, văzându-l alergând, l-a întrebat ce s-a întâmplat. Inculpatul i-a spus martorei ca "moare mamaie" și ca l-a anunțat pe preot. Zvonul s-a răspândit repede în comună, astfel că în locuința bunicilor inculpatului au venit mai multe persoane care, conform obiceiului religios, au pregătit pentru înmormântare corpul victimei. Toți martorii au observat ca victima pierduse o mare cantitate de sânge, de la o rană din zona capului și faptul că prezenta urme de violență și pe față, însă au presupus că acestea i-au fost provocate prin cădere. În jurul orei 21 00 la locuința victimei a ajuns și fiica acesteia, D.G., împreună cu B.D.M., fratele inculpatului.

Acesta a constatat că inculpatul este băut și l-a întrebat în ce împrejurări a murit D.M.. Considerând că leziunile prezentate de bunica sa nu se puteau produce prin cădere și părându-i-se suspect modul în care aceasta a decedat, B.D.M. s-a deplasat la postul de poliție și a solicitat polițiștilor să vină la fața locului. La locuința victimei s-au deplasat lucrătorii postului de poliție din comună, care au comunicat familiei victimei că urmează să se facă cercetări la fața locului de către o echipă a IPJ Giurgiu, iar cadavrul victimei urmează a fi transportat în vederea efectuării autopsiei. În aceasta situație inculpatul a devenit agitat și s-a opus efectuării autopsiei. După efectuarea autopsiei s-a concluzionat că leziunile traumatice constatate la victimă nu puteau fi produse în mod accidental, astfel că s-a reluat cercetarea la fața locului și s-au efectuat cercetări privind cauzele și împrejurările morții violente a victimei.

Din raportul medico-legal rezultă semne de violență la examenul extern al cadavrului, la examenul intern al capului s-a constatat hematom parieto-temporo-occipital dreapta și fronto-temporo-parietal stânga, linie de fractură ovalară a oaselor craniului în regiunea temporo-parietală dreapta, la examenul intern al gâtului au fost decelate infiltrate sanghine la baza limbii în stânga și în dreapta și faringele cu urme de sânge, iar la torace s-a constatat infiltrat sanghin supra și subclavicular dreapta, fractura coastelor 1, 2 paravertebral dreapta și coastele 3, 4 pe linia axilară mediană dreapta cu infiltrat sanghin în jur. S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a produs prin insuficiență cardio-respiratorie de tip central, ca urmare a unui politraumatism cu fractură cominutivă craniană, cu hemoragie cerebrală, cu inundație ventriculară.

Cu privire la mecanismul de producere al leziunilor s-a concluzionat că acestea au caracter vital și s-au putut produce prin lovirea craniului cu un corp dur alungit și de un plan dur prin presare cu mâna pe căile aeriene superioare și lovire cu (de) un corp dur la nivelul toracelui. Pe parcursul urmăririi penale și în instanță, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, prin schimbarea declarațiilor făcute și, la un moment dat, încercând să îl acuze pe bunicul său ca făptuitor. Din întreg materialul probator administrat rezultă cu certitudine că între inculpat și victimă a avut loc o altercație în ziua de 16 martie 2010, în timp ce în locuință se aflau numai victima și inculpatul. Pe fondul nemulțumirii exprimate de victimă față de felul de viață al inculpatului, care deja consumase băuturi alcoolice, acesta a aplicat victimei două lovituri în cap cu o bâtă, i-a pus victimei mâna în zona gâtului și a îmbrâncit-o.

Victima a căzut, lovindu-se de o bârnă de lemn ce marginea pământul tasat din fața magaziei, situație în care aceasta a suferit și alte leziuni traumatice, care au condus la deces. Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., reținându-se gravitatea deosebită a faptei, precum și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și atitudinea nesinceră pe care a avut-o pe tot parcursul procesului. Împotriva hotărârii instanței de fond inculpatul B.C.

a declarat apel, susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Apelantul-inculpat a susținut că probele administrate nu conduc la ideea unui conflict spontan sau a predispoziției la un astfel de conflict, relațiile dintre inculpat și victimă fiind bune. A mai susținut inculpatul că autopsia nu reflecta realitatea, ca urmare a faptului că nu s-a ținut cont de factori importanți care caracterizau starea victimei. În vederea stabilirii corecte și complete a situației de fapt, inculpatul a solicitat suplimentarea probatoriului, depunând cerere în acest sens, cu precizarea mijloacelor de probă ce ar urma a fi administrate. Inculpatul a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea administrării probelor precizate în cererea depusă la dosar.

Prin Decizia penală nr. 129/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins apelul declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 7 din 6 ianuarie 2011 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, ca nefondat. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că prima instanța a stabilit corect situația de fapt, în baza materialului probator administrat în cauză. Deși una din versiunile prezentate de inculpat privește moartea accidentală a victimei, inculpatul nu a adus elemente de noutate în susținerea acestei afirmații. Probele solicitate de inculpat nu sunt utile cauzei, atât în raport de materialul probator administrat, de stadiul procesual, cât și ca urmare a neîntrunirii în cauză a cerințelor art. 117 alin. (1) din C. proc.

pen. În fine, în raport de împrejurarea stabilirii corecte a situației de fapt și lipsa oricărui dubiu sub acest aspect, nu sunt incidente dispozițiile art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. și aplicarea principiului în dubio pro reo. Împotriva acestei din urma hotărâri a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 și 17 din C. proc. pen. În expunerea motivelor, cu referire la cazurile de casare invocate, inculpatul arată că prin raportare la considerentele hotărârilor pronunțate în cauză rezultă împrejurarea condamnării sale pe baza unor probe indirecte sau circumstanțiale, în cauză neexistând nicio probă directă cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat.

Sub aspectul celui de al doilea caz de recurs invocat, inculpatul susține că, în cazul în care s-ar trece peste argumentele referitoare la greșita aplicare a legii subsumate primului caz de casare, încadrarea juridică corectă este cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și desființarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare întrucât nu a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei și individualizarea în mod corespunzător a pedepsei. Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiile art. 385 9 alin. (3) din C. proc.

pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele: Sub aspectul primului caz de casare invocat de inculpat, cu referire la art. 385 9 pct. 17 2 teza I hotărârea penală este contrară legii, este de observat că examinarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 13, 15 și 16 din C. proc. pen. impune concluzia potrivit căreia legiuitorul a stabilit cazuri speciale atunci când hotărârea de condamnare este contrară legii, deoarece trebuia pronunțată o hotărâre de achitare astfel cum se susține în prezenta cauză, precum și cazurile în care o hotărâre de achitare sau de încetare a procesului penal este contrară legii, deoarece trebuia pronunțată o hotărâre de condamnare.

Urmare introducerii pct. 172 teza prima la art. 385 9 din C. proc. pen., în formula "când hotărârea este contrară legii", cazurile de casare pentru o soluție inversă nu se mai limitează la cele menționate mai sus, fiind posibile și alte cazuri în care hotărârea de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal să fie inversă, ceea ce înseamnă că este contrară legii penale. În cauză, critica privește evaluarea eronată a probelor, cu consecința condamnării inculpatului în lipsa probelor directe care să susțină acuzația. Or, este adevărat că probațiunea este strâns legată de realizarea regulii de bază a procesului penal privind aflarea adevărului, respectiv de a stabili dacă fapta există și de cine a fost săvârșită, dacă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

Daca probele au ca funcție procurarea de elemente informative care servesc la aflarea adevărului în soluționarea procesului penal, elementele de fapt din care pot fi deduse probele sunt extrem de numeroase și de variate sub aspectul conținutului și valorii, astfel încât acestea nu pot fi restrânse la probele directe și a considera că numai acestea justifică o soluție în procesul penal, de condamnare sau achitare, după caz.

Întrucât probele se referă la o realitate deosebit de complexă, unele fiind preexistente activității prin care s-a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, altele survenite, respectiv generate de activitatea infracțională, unele directe cu referire la cele care dovedesc direct vinovăția sau nevinovăția inculpatului, altele indirecte în sensul că dovedesc aceeași situație prin coroborarea lor, legea procesual penală nu reglementează o ierarhie a probelor și cu atât mai puțin o restrângere a acestora la probe directe, singurele apte a justifica o soluție de condamnare, astfel cum susține inculpatul în recurs. Prin urmare, sub aspectul acestei critici, recursul declarat de inculpat se constată a fi nefondat.

În cauză, obiectul probațiunii privind constatarea tuturor elementelor care constituie conținutul infracțiunii, a împrejurărilor care relevă vinovăția inculpatului, a circumstanțelor care agravează sau atenuează vinovăția inculpatului și a consecințelor infracțiunii, particularizat la condițiile de loc, modalitate de comitere, persoane implicate sau prezente, cauze ale decesului victimei, a constat în probe preexistente, cu referire la realități privind relațiile de familie dintre inculpat și bunicii săi, probe indirecte privitoare la prezența inculpatului la locul infracțiunii, manifestările acestuia ulterior săvârșirii infracțiunii, starea fizică a victimei, declarațiilor martorilor, respectiv probe științifice primare, cu referire la raportul medico-legal de autopsie.

Examinând probatoriul administrat în cauză în raport de critica referitoare la aprecierea eronată a probelor administrate, se constată că aceasta este neîntemeiată, prima instanța făcând o corectă evaluare a probelor și stabilind fără dubii aspectele legate de localizarea în timp și spațiu a faptei în materialitatea ei, a activității ce constituie latura obiectiva a infracțiunii în dinamismul ei. Sub aspectul infracțiunii pentru a cărui săvârșire inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în prima instanța, soluție menținută în apel, coroborarea probelor administrate a impus concluzia comiterii de inculpat a faptei întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, fiind stabilit fără dubiu prezența inculpatului la locul săvârșirii infracțiunii, singur cu victima, în locuința bunicilor săi, acțiunea inculpatului asupra victimei, producerea rezultatului letal și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și moartea victimei.

În acest sens, astfel cum a reținut corect prima instanța, materialul probator administrat a dovedit cu certitudine că, în data de 16 martie 2010, între inculpat și victimă, în timpul în care aceștia se aflau singuri la locuința familiei D., a avut loc o altercație. Pe fondul acesteia, combinat cu consumul de alcool, inculpatul a agresat-o pe victimă. Raportul de expertiză medico-legală de autopsie confirmă agresiunea în modul descris de inculpat și concluzionează în sensul legăturii de cauzalitate dintre aceasta și decesul violent al victimei. Prin urmare, respingând cererea de administrare a probelor care nu îndeplineau condițiile de admisibilitate și menținând hotărârea de condamnare, prin respingerea apelului declarat de inculpat, instanța de apel a pronunțat o decizie legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 din C. proc.

pen., invocat în recurs. În subsidiar, inculpatul recunoaște o parte din acuzațiile formulate prin rechizitoriu, acesta arătând că pe fondul unor discuții legate de relația sa cu martora N.F., fosta sa concubină, a pus mâna în zona gâtului victimei și a îmbrâncit-o, aceasta căzând și lovindu-se de o bârnă de lemn. În raport de această activitate infracțională inculpatul solicită a se constata că a acționat cu intenție depășită, în ceea ce privește moartea victimei și, în consecință, să se constate că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și, în consecință, instanța de recurs să schimbe încadrarea juridică a faptei.

Or, deși se susține că inculpatul se face vinovat cel mult de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, probele administrate relevă că, în plan subiectiv, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei, în așa fel încât moartea acesteia, respectiv rezultatul faptelor sale, să fi depășit intenția sa. Astfel, încadrarea juridică corectă impune stabilirea poziției psihice a făptuitorului, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, datele care caracterizează persoana inculpatului, în general și în momentul de referință, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii faptei, atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii.

Pentru o legală încadrare a faptei este deosebit de relevanta împrejurarea ca ambele infracțiuni se caracterizează în mare parte prin aceleași trăsături sub aspectul laturii obiective, forma de vinovăție fiind cea care le diferențiază. Or, chiar în condițiile în care ne-am rezuma la această ultimă variantă propusă de inculpat, având în vedere starea fizică și de sănătate, precum și vârsta victimei, cunoscute de inculpat, chiar și actul de violență recunoscut de B.C., pune în evidență împrejurări care, excluzând atât culpa cât și intenția indirectă, impun concluzia că acesta a comis agresiunea cu intenția de a suprima viața victimei. Prin urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici, încadrarea juridică a faptei este legală, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 din C. proc.

pen., invocat de inculpat. Alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2010 la zi. Va obliga recurentul-inculpat B.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 martie 2010 la 25 octombrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie 2011.