ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2509/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2509/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 92/A din 24 martie

2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

6688/116/2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse

ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și

inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2011 a

Tribunalului Călărași.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă

prevenția de la 11 octombrie 2010 la zi.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 8 din 20

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a dispus respingerea cererii

formulată de inculpatul P.I., prin apărător, în baza art. 334 C. proc. pen., cu

referire la art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 174-175

lit. c) C. pen., cu referire la art. 320

1

alin. (3) și (7) din Legea

nr. 202/2010 și cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul P.I. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea

definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

acestuia de la 11 octombrie 2010, la zi.

S-a luat act că

părțile vătămate P.F. și P.Ș. nu s-au constituit părți civile în cauză.

A fost admisă cererea

de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență C.

și obligat inculpatul la plata sumei de 151,44 RON către această parte civilă,

cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A fost obligat

inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen. la plata sumei de 1.300 RON către stat,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Călărași din 28 decembrie 2010 a fost trimis în judecată inculpatul P.I.,

deținut în Penitenciarul S., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută

de art. 174-175 lit. c) C. pen.

În actul de inculpare

s-a reținut că inculpatul este necăsătorit și locuiește singur într-un imobil situat

vis-a-vis de cel al tatălui său, victima P.D., în satul F. Cei doi obișnuiau să

ia masa împreună, la locuința celui din urmă, mama inculpatului fiind plecată, în

cea mai mare parte a timpului, în Municipiul Călărași, unde îngrijește de o persoană

vârstnică.

În comună, victima P.D.

era cunoscut ca un frecvent consumator de băuturi alcoolice, în timp ce inculpatul

avea imaginea unui tânăr muncitor, liniștit, dar căruia, ocazional, îi plăcea să

consume băuturi alcoolice. Pe acest fond, între el și tatăl său mai apăreau certuri

și discuții contradictorii.

În data de 10 octombrie

2010, inculpatul P.I. a consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din sat,

după care, în jurul orelor 20:30-21:00, a luat o sticlă de bere de 2,5 litri și

a plecat la locuința tatălui său, P.D., să mănânce; acolo l-a găsit pe acesta din

urmă în stare de ebrietate - stare ce persista de mai multe zile - și i-a reproșat

acest lucru. Pe acest fond, cei doi s-au luat la ceartă, s-au înjurat, iar victima

P.D. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința, îmbrâncindu-l spre ușa de ieșire.

Acesta, la rândul său, l-a împins cu brațele și, după ce victima a căzut, a început

să-i aplice multiple lovituri cu pumnii și picioarele; când victima a încercat să

se ridice, inculpatul a îmbrâncit-o din nou pe patul din cameră, continuând să o

lovească cu pumnii și cu coatele în toate zonele corpului.

Ulterior, inculpatul a

părăsit locuința tatălui său și a mers la domiciliul său, unde a rămas până a doua

zi. Între timp, victima P.D. a rămas în locuință până a doua zi de dimineață, respectiv

în 11 octombrie 2010, și - simțindu-se rău - a mers la o vecină, martora E.Ș., pe

care a rugat-o să meargă și să o anunțe pe numita L.E. (sora soției sale).

Martora L.E., venind și

găsindu-l pe victima P.D. la locuința martorei E.Ș., l-a condus la domiciliul lui,

dar pentru că acesta acuza dureri în zona coastelor și se plângea că îi este tot

mai rău, a apelat la numita N.D. (fiica martorei), care a anunțat salvarea. Victima

a fost transportată la Spitalul Județean C., unde a decedat după 3 ore de la internare.

Potrivit fișei de observație

nr. AA, victima a prezentat, la internare, diagnosticul: „Politraumatism prin agresiune

vechi de aprox. 14 ore. Traumatism cranio-cerebral minor gr. I-II. Multiple excoriații

și echimoze faciale. Contuzie toracică cu fracturi costale. Hemopneumotorax stâng.

Emfizem subcutanat toracic voluminos. Insuficiență respiratorie acută. Șoc traumatic”.

Raportul medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Călărași atestă că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmare a

unui politraumatism cranio-toracic cu multiple fracturi și rupturi de organe interne.

Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare de

organe interne.

Cauza a intrat pe rolul

Tribunalului Călărași la data de 30 decembrie 2010 și, în ședința publică din 20

ianuarie 2011, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii cercetate și în modalitatea

descrisă în actul de inculpare, solicitând să fie judecat potrivit dispozițiilor

Legii nr. 202/2010 și în baza probatoriului administrat la urmărirea penală.

Fapta inculpatului P.I.

care, în data de 10 octombrie 2010, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat

multiple și intense lovituri tatălui său, P.D., cu pumnii și cotul, cauzându-i leziuni

ce i-au produs decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.

Este adevărat că inculpatul,

prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., dată

fiind atitudinea victimei anterioară momentului în care a fost agresat de către

inculpat, dar această cerere nu poate fi admisă atât timp cât probatoriul administrat

la urmărirea penală atestă împrejurarea că inculpatul a mers în locuința tatălui,

iar acesta din urmă nu a exercitat, împotriva fiului, un atac imediat, direct, material

și injust. De asemenea, probele nu confirmă nici faptul că victima l-ar fi lovit

pe inculpat, fiind dovedită doar cearta dintre cei doi, în care părțile s-au înjurat

și s-au lovit reciproc.

Atacul asupra victimei

a început atunci când acesta a încercat să se ridice de pe pat și să-l dea afară

din casă pe inculpat, moment în care P.I. a început să-l lovească cu pumnii și cu

coatele, în toate zonele corpului.

La individualizarea pedepsei

inculpatului, Tribunalul a reținut și a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunii

comise, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, infractor primar, tânăr,

cu o atitudine sinceră și de regret față de urmările actului infracțional, bine

reprezentat din punct de vedere social și familial. Este important de amintit și

împrejurarea constituită din atmosfera familială grea și deosebit de tensionată,

generată de către victimă, în care mama inculpatului era cea mai des vizată și în

apărarea căreia sărea acesta din urmă, ori de câte ori atmosfera degenera.

În raport de aceste împrejurări

și de faptul că inculpatul s-a aflat, în multe cazuri, în situația de a aplana conflictele

pe care tatăl său (mare consumator de alcool și generator de tensiuni familiale)

le provoca și mama sa, asupra căreia se revărsau certurile și injuriile victimei,

Tribunalul a admis cererea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 74 și 76 C.

pen. și a redus corespunzător cuantumul pedepsei, ce urmează a se încadra în limitele

de pedeapsă prevăzute de dispozițiile Legii nr. 202/2010.

Ca modalitate de executare

a pedepsei, Tribunalul a apreciat că scopul acesteia și reeducarea inculpatului

nu se pot realiza decât prin privarea sa de libertate.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și

inculpatul P.I.

Ministerul Public a criticat

sentința penală în motivele scrise sub aspectul greșitei rețineri a art. 320

1

din Legea nr. 202/2010 în loc de 320

1

C. proc. pen., a greșitei individualizări

a pedepsei aplicate inculpatului și sub aspectul cuantumului redus al cheltuielilor

judiciare la care a fost obligat acesta.

În concluziile formulate

oral în ședință publică reprezentantul Ministerului Public a precizat că susține

doar primele două motive de apel dintre cele invocate în scris, respectiv greșita

menționare a dispozițiilor art. 320

1

din Legea nr. 202/2010 în loc de

art. 320

1

C. proc. pen. și greșita individualizare a pedepsei.

Inculpatul P.I. a solicitat

să se acorde o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute de instanța

fondului - respectiv art. 74 lit. a) și c) C. pen. și în consecință să se dispună

redozarea pedepsei.

Examinând hotărârea penală

în raport de motivele de apel invocate și de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și de inculpatul P.C. sunt nefondate.

În ceea ce privește primul

motiv de apel, reprezentantul Parchetului a arătat că în sentința instanței de fond

în mod greșit s-a reținut art. 320

1

din Legea nr. 202/2010, fiind vorba

despre art. 320

1

C. proc. pen. și a apreciat că este vorba despre o eroare

materială.

Curtea a constatat că

într-adevăr în dispozitivul sentinței penale și în considerentele acesteia se regăsește

referirea la art. 320

1

alin. (3) și (7) din Legea nr. 202/2010, însă

acest aspect constituie o eroare materială, iar nu una de fond, fiind evident vorba

despre procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., introdusă în C.

proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, pe care instanța a și aplicat-o în cauză.

Curtea a apreciat-o că

o asemenea eroare materială nu poate constitui un motiv pentru admiterea apelului

formulat de Parchet întrucât nu constituie o chestiune de fond care să fie cenzurată

de instanța de control judiciar și nu ar influența în nici un mod soluția pronunțată

în cauză, astfel că desființarea hotărârii numai pe acest motiv ar reprezenta un

formalism excesiv.

Erori de această natură

pot fi îndreptate în temeiul dispozițiilor art. 195 C. proc. pen. chiar de instanța

care a pronunțat hotărârea penală.

Al doilea motiv de apel

al Parchetului vizează individualizarea pedepsei, considerată excesiv de blândă

în raport de gravitatea faptei, modul în care a acționat inculpatul și de calitatea

victimei - tatăl acestuia.

Inculpatul a arătat în

fața instanței că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și că

recunoaște fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata

să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, inculpatul

poate critica sentința penală numai sub aspectul individualizării pedepsei, ori

cu privire la încadrarea juridică a acesteia, nu și cu privire la vinovăție ori

situația de fapt.

Pedeapsa aplicată inculpatului,

de 4 ani închisoare, este legală și a fost stabilită ca urmare a reducerii limitei

minime de pedeapsă pentru infracțiunea de omor calificat de la 15 ani la 10 ani

închisoare prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., precum și a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

În mod corect prima instanță

a reținut în plus și dispozițiile art. 74 C. pen., raportat la conduita bună anterioară

faptei avută de inculpat și atitudinea acestuia în fața instanței, la atitudinea

sa de recunoaștere precum și la circumstanțele comiterii faptei, ce se circumscriu

dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., și a aplicat inculpatului o pedeapsă sub

cuantumul minim de 10 ani închisoare, apropiată de minimul de 3 ani și 4 luni închisoare

prevăzut de art. 76 alin. (2) C. pen.

Astfel, inculpatul a avut

o poziție de recunoaștere a faptei pe tot parcursul procesului penal, atât în fața

organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de fond.

Față de gravitatea faptei

în concret și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsa de 4 ani închisoare

a fost apreciată de Curte ca fiind aptă și necesară pentru a se atinge scopul prevăzut

de art. 52 C. pen.

Inculpatul a solicitat

în fața primei instanțe a se reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., însă din

probele administrate în cauză se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru

a se reține circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 C. pen.,

așa cum corect a reținut și prima instanță, care a respins cererea de schimbare

a încadrării juridice formulată de inculpat.

Cu toate acestea, din

probele administrate, declarațiile martorilor audiați în cauză, vecini ai victimei

și ai inculpatului, rude ori afini ai acestora, din susținerile mamei inculpatului

și ale fratelui acestuia - care nu s-au constituit părți civile în procesul penal

- victima, tatăl inculpatului, avea un comportament necorespunzător, agresiv, consumând

frecvent băuturi alcoolice și provocând scandaluri în familie, motiv pentru care

soția acestuia și fratele împreună cu familia sa au fost nevoiți să părăsească locuința.

De asemenea, din aceleași

declarații de martori și din declarațiile celor doi membri de familie reiese că

inculpatul a avut un comportament bun, o conduită bună înainte de săvârșirea faptei,

a cărei comitere este un accident cauzat atât de consumul frecvent de alcool al

victimei cât și de consumul ocazional de alcool, din acea zi, al inculpatului.

Familia inculpatului -

fratele și mama acestuia și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate, mama acestuia

precizând că fiul său îi era singurul sprijin, nu este o persoană agresivă și crede

că la momentul comiterii faptei nu a mai putut răbda, iar fratele acestuia a arătat

că inculpatul a avut neșansa de a rămâne în mediul în care se manifesta victima

prin consum de alcool și că inculpatul nu este o persoană violentă.

În aceste condiții, Curtea

a apreciat că aplicarea unei pedepse peste cuantumul stabilit de prima instanță

nu este oportună din nici un punct de vedere, deoarece scopul pedepsei poate fi

atins și prin executarea unei pedepse într-un cuantum scăzut, într-un loc de deținere,

reintegrarea inculpatului putând avea loc imediat după liberare atât în familie

- care are o atitudine pozitivă față de inculpat, după cum reiese din concluziile

exprimate oral cu ocazia dezbaterilor, cât și în societate.

Curtea a apreciat astfel

că majorarea pedepsei aplicate inculpatului nu ar avea nicio utilitate și nu ar

servi scopurilor prevăzute de lege și nici societății.

Cât privește apelul declarat

de inculpat, Curtea a constatat, pentru motivele expuse, că prima instanță a făcut

o justă individualizare a pedepsei, în raport de poziția procesuală de recunoaștere

a inculpatului și de faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar

o reducere a pedepsei, față de circumstanțele cauzei și de împrejurarea că minimul

prevăzut de lege potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. este de 3 ani și 4 luni închisoare,

nu se justifică.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și solicitând reindividualizarea

pedepsei.

A fost invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând

hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat, cât și prin prisma cazurilor

de casare care, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

pot fi luate în considerare din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Inculpatul a fost condamnat

la 4 ani de închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) Teza a II-a și lit. b) C. pen. ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

din Legea nr. 202/2010 și a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74-76 C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-175

lit. c) C. pen., constând în aceea că la 10 octombrie 2010, pe fondul consumului

de băuturi alcoolice a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și coatele tatălui său,

care au avut drept urmare decesul acestuia.

Deși inculpatul a avut

o poziție sinceră, de recunoaștere și regret al faptei, este cunoscut cu un comportament

bun în societate anterior săvârșirii faptei, în raport de gravitatea faptei comise

nu se impune o reindividualizare a pedepsei, cuantumul sancțiunii fiind foarte apropiat

de minimul special al infracțiunii obținut ca urmare a aplicării consecutive a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. și 74 C. pen. (3 ani și 4 luni).

Cele două instanțe anterioare

au dat dovadă de clemență în aplicarea sancțiunii și o reducere a cuantumului sau

a modalității de executare ar lipsi de finalitate sancțiunea.

De aceea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

formulat, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să-l oblige pe inculpat

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat P.I. împotriva deciziei penale nr. 92/A

din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat durata arestării preventive de la 11 octombrie 2010 la 23

iunie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400

RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2011.