ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 142 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, s-a dispus: În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului P.M. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 136 1 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 136 2 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) C. proc.

pen., condamnarea inculpatului la 4 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., s-a stabilit ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepselor. În baza art. 81 - 82 C. pen. și a art. 71 alin. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Potrivit art. 18 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a armei marca H.G., calibru 6,35 mm și a 75 de proiectile tip "d.", aflate la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii din 21 iulie 2011. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din 25 august 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.M. pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, deținere ilegală armă neletală supusă autorizării și uz ilegal armă neletală supusă autorizării, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, art. 136 1 și art. 136 2 din Legea nr. 295/2004, reținându-se în fapt că la data de 25 martie 2011, inculpatul cetățean român P.M.

a trecut frontiera de stat a României în orașul Ruse din Bulgaria și a cumpărat, dintr-un magazin, o armă neletală cu țeava lungă (pușcă cu aer comprimat) marca H., de calibru 6,35 mm, precum și o cutie cu 150 de proiectile (muniție) tip "d.". Cumpărarea armei s-a făcut numai pe baza cărții de identitate, fără a avea autorizație de procurare arme neletale (obligatorie conform legislației românești), ocazie cu care i s-au eliberat inculpatului și acte de cumpărare de către vânzător. Având arma asupra sa, inculpatul a trecut frontiera de stat înapoi în România prin vama Giurgiu, fără a declara vameșilor că are respectivul obiect asupra sa și, implicit, fără a prezenta vreun document care să ateste deținerea legală a acesteia.

Inculpatul P.M. a deținut arma la domiciliul său până în data de 23 iunie 2011, când a fost depistat informativ de organele de poliție, acesta predându-le arma respectivă și 80 proiectile (muniție). În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu figurează ca deținător al respectivei arme neletale în evidențele autorităților competente. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică balistică din 15 iulie 2011 s-a conchis că arma în cauză face parte din categoria armelor neletale, de tir sportiv și este în stare de funcționare. Arma procurată de inculpat a făcut parte din categoria armelor și munițiilor neletale supuse autorizării (categoria C din anexa Legii 295/2004 modificată) care, pentru aruncarea proiectilului, folosește forța de expansiune a aerului comprimat.

Și în cazul procurării armelor neletale a fost necesară obținerea unor avize, autorizații sau certificate de la organele competente. Prin urmare, persoanele fizice române nu au avut dreptul de a procura și deține, fără obținerea autorizației de procurare și certificatului de deținător de armă neletală și nici de a efectua operațiuni cu arme neletale, fără a fi autorizate în acest sens. în plus, față de introducerea pe teritoriul României a armelor neletale, H.G. nr. 139/2005 a prevăzut că se permite acest lucru de către organele poliției de frontieră numai în condițiile prezentării avizului pentru introducerea armelor neletale în României.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 26 august 2011 și, la termenul de judecată din 20 octombrie 2011, inculpatul a recunoscut faptul că a introdus în România, prin punctul vamal Giurgiu-Ruse, o armă neletală și muniție, fără a o declara și a îndeplini formalitățile cerute de lege, pe care, apoi, a deținut-o la domiciliu, dar nu și-a amintit dacă a și făcut trageri neautorizate. De asemenea, inculpatul a solicitat să fie judecat în baza probatoriului administrat la urmărirea penală, declarând că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Tribunalul, analizând actele dosarului și probele administrate în ambele faze procesuale a constatat că faptele inculpatului de a achiziționa fără drept, din Bulgaria, o armă neletală și muniție, pe care a trecut-o prin vamă fără a o declara și a îndeplini formalitățile cerute de lege, deținând-o ilicit la domiciliu și folosind-o, uneori, fără drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, deținere ilegală de armă neletală supusă autorizării, prev. de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 și uz ilegal de armă neletală supusă autorizării, prev. de art. 136 2 din Legea nr. 295/2004, texte de lege în baza cărora a condamnat inculpatul, în condițiile aplicării art. 320 1 C. proc.

pen. La individualizarea pedepsei inculpatului, tribunalul a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunilor deduse judecății, gravitatea unor eventuale consecințe ale deținerii și uzului ilegal ale armei neletale achiziționate de inculpat din Bulgaria și trecute fraudulos prin vamă, dar și sinceritatea inculpatului și împrejurarea că acesta este infractor primar, aspecte ce au impus pronunțarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut pentru faptele comise, iar ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării rezultantei, față de toate circumstanțele personale favorabile ale lui P.M. și față de atitudinea sa cooperantă și de regret pentru faptele săvârșite, manifestate pe tot parcursul procesului.

Potrivit art. 118 lit. f) C. pen. a dispus confiscarea specială a armei marca H.G., model 125, calibru 6,35 mm și a 75 de proiectile tip "d.", aflate la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii din 21 iulie 2011 și a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul netemeiniciei, solicitând achitarea pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei sancțiuni administrative date fiind conduita inculpatului și circumstanțele sale personale. Prin Decizia penală nr. 2 din 5 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat apelul inculpatului declarat împotriva Sentinței penale nr. 142 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata sumei de 750 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu a fost stabilit a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Curtea a constatat că instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut corect situația de fapt precum și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat. Astfel, din procesul-verbal de constatare și dovada de predare primire a armei și muniției găsite asupra inculpatului, factura care atestă cumpărarea armei și a muniției aferente din Bulgaria, raportul de constatare tehnico-științifică balistic, declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, rezultă că la data de 25 martie 2011, inculpatul P.M.

a achiziționat din Bulgaria, localitatea Ruse o armă neletală (pistol lung cu aer comprimat marca H.G. calibru 6,35 mm) și muniție, respectiv 80 bucăți proiectile din plumb tip d. pe care le-a trecut prin punctul vamal fără a le declara și îndeplini formalitățile cerute de lege, deținându-le apoi fără drept la domiciliu până la data de 24 iunie 2011, anterior folosind o parte din proiectile.

Faptele reținute întrunesc atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de "contrabandă calificată", prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, de "deținere sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept", prev. de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 și respectiv uz de armă neletală, prev. de art. 136 2 din aceeași lege, aceste ultime infracțiuni, pentru care instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului sunt prevăzute ca atare și în prezent, făcând parte din categoria armelor neletale pentru care era și este necesară autorizarea, deși în prima formă a legii aceste fapte nu constituiau infracțiuni, ci contravenții, fiind supuse doar notificării.

Referitor la motivul de apel vizând achitarea întemeiată pe disp. art. 10 lit. b) ind. 1 C. proc. pen. și art. 18 ind. 1 Cod penal, Curtea a constatat că acest motiv de apel este nefondat date fiind natura și gravitatea faptelor săvârșite, reținând că faptele inculpatului sunt infracțiuni grave, care întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond și care a reclamat aplicarea unor pedepse. A mai apreciat instanța de prim control judiciar că pedepsele aplicate de 2 ani, 4 luni și respectiv 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare în contextul reținerii art. 320 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen.

au fost în apropierea limitelor inferioare prevăzute de lege și nu se impune nicio redozare a acestora sub limitele aplicate de instanța de fond, întrucât o reducere a acestora nu ar mai fi fost în măsură să satisfacă scopul pedepsei, astfel cum este acesta definit, inculpatului putându-i-se crea impresia de "impunitate", acesta putând fi astfel încurajat să săvârșească și alte fapte penale, față de lipsa de reacție eficientă din partea autorităților. Circumstanțele favorabile personale nu au fost în sine suficiente pentru a aprecia că faptelor le-a lipsit gradul de pericol social al infracțiunilor, acest criteriu fiind doar unul dintre cele enumerate de disp. art. 18 ind. 1 C. pen., instanța de apel apreciind că nici circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor nu fac în niciun fel dovada lipsei gradului de pericol social al faptelor care să caracterizeze aceste fapte ca fiind infracțiuni.

Mai mult decât atât, Curtea a apreciat că nu s-a impus nici reținerea de circumstanțe atenuante, recunoașterea faptei fiind deja valorificată de instanță prin aplicarea disp. art. 320 1 alin. (1) din C. proc. pen., care evident nu au exclus reținerea de circumstanțe atenuante, dar care în cauză nu s-a impus a fi reținute doar în considerarea recunoașterii faptelor și a conduitei bune avute anterior de inculpat. S-a reținut că aceste împrejurări au fost deja valorificate de instanță prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum spre minimul special, pe de o parte și pe de altă parte, prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în contextul reținerii săvârșirii a trei infracțiuni.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut împrejurarea că, inculpatul a cumpărat arma neletală în urmă cu trei luni față de data depistării sale, fără a îndeplini formalitățile obligatorii, deși le cunoștea, fiind deținătorul altor 2 arme letale de vânătoare, legal deținute. Cunoscând așadar obligațiile pe care le avea în ceea ce privește regimul armelor, înscrierea acestora în vederea notificării, respectiv autorizării, o perioadă de 3 luni nu numai că nu a adus la cunoștința organelor judiciare deținerea acestei arme, dar a înțeles să și folosească arma, trăgând în ținte improvizate un număr de 70 de cartușe, aspecte care au dovedit că inculpatul nu a avut reprezentarea gravității faptelor sale și dacă intervenția organelor judiciare nu s-ar fi realizat, s-ar fi putut produce și alte consecințe, inculpatul nemanifestând vreo intenție de intrare în legalitate.

Toate acestea sunt elemente care atestă că faptele inculpatului sunt infracțiuni, având fiecare în parte gradul de pericol social suficient să le caracterizeze astfel, iar scopul pedepsei, privită ca măsură de constrângere și ca mijloc de reeducare poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa cum a reținut și instanța de fond, însă nu s-a impus reducerea cuantumului pedepselor pentru niciuna dintre infracțiuni și nici înlăturarea pedepsei complementare, nefiind justificată reținerea de circumstanțe atenuante. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.M. pe care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul, prin apărător ales, a învederat faptul că în raport de natura faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului se impunea achitarea sa și aplicarea unei sancțiuni administrative, chiar dacă acesta a beneficiat de dispozițiile ar. 320 1 C. proc. pen. Verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., conform dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 8/2009, cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică iar recursul inculpatului P.M.

ca nefondat, pentru următoarele considerente: Analizând întreg ansamblu de împrejurări de ordin obiectiv și subiectiv ce au fost avute în vedere de cele două instanțe la soluționarea cauzei, se constată că situația de fapt a fost corect reținută în urma unei analize coroborate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, vinovăția inculpatului fiind just stabilită sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, deținere ilegală de armă neletală supusă autorizării, prev. de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 și uz ilegal de armă neletală supusă autorizării, prev. de art. 136 2 din aceeași lege specială.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. se reține că, deși această instituției nu este incompatibilă cu aplicarea procedurii simplificate a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, reglementată în art. 320 1 C. proc. pen., care în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu atrage, în mod automat, pronunțarea unei soluții de condamnare, ea este însă rezultatul unui proces de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor la care face referire art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., urmare analizei și evaluării criteriilor enumerate de dispozițiile legale în materie.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Prin urmare, în cazul săvârșirii unei fapte penale, indiferent că este o infracțiune de pericol sau de rezultat, se impune a fi făcută de către instanța învestită cu soluționarea cauzei o evaluare, după momentul săvârșirii acesteia, prin care să se constate dacă prezintă sau nu pericol social și, în consecință, dacă constituie sau nu infracțiune. Raportat la aceste dispoziții legale enunțate, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurent, că în mod întemeiat cele două instanțe au apreciat că față de modalitatea de desfășurare a evenimentelor - inculpatul P.M.

a cumpărat la data 25 martie 2011 o armă neletală din Bulgaria (pușcă cu aer comprimat) și 150 de proiectile plumb, nu a declarat și prezentat documente la intrarea în țară privind deținerea armei și a muniției, fiind depistat de organele de poliție după trei luni, perioadă în care nu a îndeplinit formalitățile legale obligatorii, deși le cunoștea deoarece mai avea alte 2 arme letale de vânătoare, deținute legal, a folosit arma deținută ilegal prin tragerea la țintă a 70 de cartușe din cele 150 proiectile de plumb tip d. achiziționate în aceleași condiții -, natura și gravitatea infracțiunilor (cu un grad ridicat de pericol social), concurența faptelor, acestea prezintă în concret gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Conduita sinceră a inculpatului și circumstanțele personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, situația familială) nu pot constitui elemente care să justifice aprecierea că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în condițiile în care împrejurările în care au fost comise faptele fac dovada că inculpatul P.M. deși cunoștea dispozițiile legale, le-a ignorat, a avut reprezentarea gravității lor iar dacă nu ar fi fost depistat ar fi continuat să dețină arma neletală și să folosească muniția în aceleași condiții sau chiar cu alte consecințe mult mai grave. Recunoașterea faptei de către inculpat a fost valorificată de către cele două instanțe în cadrul procedurii simplificate prevăzută de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., cu efecte asupra reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, fără a se da poziției sale procesuale sincere și lipsei antecedentelor penale valențele circumstanțelor atenuate judiciare, prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Toate aceste elemente au fost însă avute în vedere de către instanțele de fond și de apel în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, prin orientarea cuantumului pedepselor aplicate spre minimum special prevăzut de legea penală și specială dar și la alegerea modalității de executare, considerându-se în mod justificat că prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar în condițiile concurenței faptelor (trei infracțiuni), se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare circumscris art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., apreciind hotărârile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 26 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012. Procesat de GGC - CL