ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5959/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 166 din 15

aprilie 2003, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică dată infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită

de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de

omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 174 și art. 175 lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.A.

la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, pe timp de 5 ani, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și art. 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile S.V. suma de 30.000.000 lei despăgubiri civile,

reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul trăia în concubinaj de

circa 7 ani cu martora B.I. și împreună colindau pe la containerele din oraș

pentru a obține hrană și obiecte de îmbrăcăminte. Împreună cu aceștia, câteodată

se deplasa și victima V.B. și toți trei consumau mari cantități de alcool. La 30

martie 2002, inculpatul a observat că victima o trăgea pe martora B.I. în

spatele unui container și crezând că acesta încearcă să întrețină relații

sexuale cu concubina sa, i-a aplicat o lovitură în zona dreaptă a gâtului, după

care, acesta a căzut la pământ. Inculpatul a plecat, victima fiind găsită, în

același loc a doua zi, decedată, în timp ce concubina inculpatului se afla în

comă alcoolică.

În aceiași dimineață, inculpatul s-a

întors la locul faptei, a constatat decesul victimei după care a plecat.

Din expertiza medico, legală

efectuată rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a produs datorită

hemoragiei externe, consecutiv plăgii tăiate înțepate a gâtului cu leziuni vasculare

de laringe și esofag. Leziunile traumatice, mai sus descrise, s-au putut

produce prin lovire activă, cu un corp dur, ascuțit, tăietor înțepător, de

exemplu cuțit.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu – Mare și

inculpatul C.A.

Prin motivele de apel, parchetul a

cerut majorarea pedepsei în raport de starea de recidivă, iar inculpatul

achitarea.

Prin decizia penală nr. 140 din 19

iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate.

S-a apreciat că pedeapsa a fost just

individualizată, iar starea de fapt, încadrarea juridică corect reținute pe

probele administrate.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin motivele scrise s-a reținut că

pedeapsa aplicată este blândă, fiind greșit individualizată în raport de

prevederile art. 72 C. pen., de existența unei stări de agravare în care s-a

comis fapta.

Critica urmează a fi examinată în

raport de cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., constatându-se a fi fondată pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 72 C. pen., la

individualizarea pedepsei se au în vedere nu numai limitele legale

sancționatoare dar și cauzele de agravare sau atenuare a răspunderii penale.

Examinând pe rând, elementele la

care se referă art. 72 C. pen., se poate spune referitor la limitele legale

sancționatoare că este inexactă motivația instanței de apel, potrivit căreia,

pedeapsa a fost orientată spre limita minimă, deoarece cuantumul acesteia a

fost stabilit la limita minimă legală.

Instanțele au stabilit și respectiv,

au menținut o pedeapsă minimă în condițiile în care inculpatul a comis o

infracțiune gravă, soldată cu moartea victimei, comisă în stare de recidivă,

redată de o condamnare anterioară de 7 ani închisoare, aplicată pentru

săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

Inculpatul a manifestat pe parcursul

procesului o atitudine procesuală nesinceră și oscilantă, mai întâi recunoscând

fapta, după care a negat-o cerând achitarea.

În acest context nu existau motive

pentru stabilirea unei pedepse minime și în considerarea dispozițiilor art. 72

și art. 52 C. pen., se impune majorarea pedepsei prin admiterea recursului,

conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și casarea

hotărârilor numai în ce privește cuantumul pedepsei aplicate.

Osebit de acest caz de casare

susținut în scris și oral de parchet, cu ocazia examinării din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată și un alt motiv de

casare, fondat pe aceleași dispoziții prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., referitor la conținutul pedepsei complementare.

Astfel potrivit art. 64 lit. c) C.

pen., constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau a exercita o

profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea

infracțiunii.

Cum la comiterea infracțiunii dedusă

judecății, inculpatul nu s-a folosit de o funcție sau profesie, în mod greșit,

instanțele i-au interzis și exercitarea dreptului, prevăzut de art. 64 lit. c) C.

pen., în cadrul pedepsei complementare.

În atare situație, hotărârile vor fi

casate și sub acest aspect, prin admiterea recursului declarat de parchet.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

principală aplicată prevenția la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva deciziei penale nr. 140/

A din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul C.A.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 166 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, cu privire la

cuantumul pedepsei aplicate și conținutul pedepsei complimentare a interzicerii

unor drepturi.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat

la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în sensul că

o majorează de la 15 ani închisoare la 17 ani închisoare.

Înlătură dispozițiile prevăzute de litera

c) din conținutul pedepsei complimentară a interzicerii unor drepturi,

prevăzute de art. 64 C. pen., aplicată inculpatului C.A., urmând ca acesta să

execute pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2002.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

decembrie 2003.