ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 918/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 265/D din 26 iunie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul S.I. la 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 29 decembrie 2002, la zi. În temeiul art.14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a constatat că părțile vătămate P.I. și P.D. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău. S-a dispus păstrarea celorlalte obiecte (haina victimei, agrafă, clema tip carabinieră) ca mijloace de probă până la terminarea procesului penal. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt: Inculpatul a trăit, din anul 1977 în concubinaj cu P.L.

Între cei doi concubini au existat numeroase neînțelegeri, ceea ce a determinat în unele perioade despărțirea lor, după care au reluat conviețuirea. Deși ambii aveau naționalitatea țigani, o parte din neînțelegeri se datorau diferențelor de obiceiuri și preocupări corespunzătoare categoriei de țigani din care făceau parte. Astfel, inculpatul obișnuia să-și trimită concubina la cerșit, deseori fiind nemulțumit de rezultatele obținute. Dintr-o astfel de activitate, în seara de 28 decembrie 2002, P.L. s-a întors în localitate, fiind așteptată la gară cu căruța de către inculpat, căruță ce aparținea fratelui acestuia. Când au ajuns acasă, între cei doi concubini a avut loc o ceartă, ocazie cu care inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit în inimă.

În urma loviturii primită, victima a decedat. Pentru a șterge urmele faptei, inculpatul a șters cuțitul de sânge pe care apoi l-a aruncat, după care, cu ajutorul fratelui său au dus-o pe victimă la dispensar, unde s-a constatat că aceasta murise. În aceeași seară, fratele inculpatului, întâlnindu-se cu fratele victimei i-a comunicat că aceasta este moartă și se află într-o căruță în fața postului de poliție din comună. Deplasându-se la locul indicat, fratele victimei a constatat că spusele fratelui inculpatului erau adevărate, respectiv că sora sa era decedată. Întrebându-l pe fratele inculpatului ce s-a întâmplat cu sora sa, acesta i-a răspuns că „nu știe ce a făcut nebunul cu cuțitul”, de unde a tras concluzia că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă.

Fiind întrebat, inculpatul a spus că victima s-a sinucis. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii și circulatorii acute instalate în urma unei plăgi tăiate la nivelul plămânului stg. și cordului stg., prin lovire activă cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), între leziunile externe, interne și deces existând raport direct de cauzalitate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita reținere a faptului că el este autorul faptei, motiv pentru care a solicitat achitarea, întrucât victima s-a sinucis, iar în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 403 din 21 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. În motivarea acestei decizii, s-a arătat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă și din probele administrate în cauză rezultă că autor al uciderii victimei este inculpatul, în acest sens fiind declarațiile martorului Stănescu Ion care se coroborează cu constatările actului medico-legal întocmit în cauză, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat leziunilor grave ce i-au fost cauzate prin lovirea cu un corp tăietor înțepător, fiind exclusă sinuciderea acesteia. La probele mai sus arătate se adaugă și conținutul scrisorii trimisă de inculpat de la locul de deținere, prin care solicita celor ce au depus mărturie în cauză să susțină că moartea victimei a fost un act suicidal.

Cu privire la cea de a doua critică, și anume severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că nu poate fi primită deoarece aceasta a fost just individualizată în respectarea prevederilor art. 72 C. pen., la dozarea acesteia ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptei, cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, fără antecedente penale, tată a șapte copii, dar și de poziția procesuală avută, respectiv de negare a faptei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pe care a criticat-o cu privire la: - insuficiența materialului probator administrat în cauză din care nu se poate spune cu certitudine că el a ucis pe victimă, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, ocazie cu care să se administreze și alte probe; - reducerea pedepsei, pe care, în cazul în care nu se va primi prima critică, o consideră prea mare, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Cu privire la motivele de casare invocate sunt de arătat următoarele: a) Prima instanță a administrat toate probele necesare pentru stabilirea adevărului din care rezultă că inculpatul este autorul faptei.

Declarațiile martorilor audiați în cauză, constatările expertizei medico-legale și scrisoarea inculpatului trimisă din penitenciar prin care îndemna martorii să susțină că victima s-a sinucis, sunt dovezi care atestă vinovăția acestuia. De altfel, solicitând completarea materialului probator, inculpatul nu a specificat ce anume probe s-ar impune a fi administrate și care este valabilitatea lor raportat la fapta reținută în sarcina sa. Prin urmare, motivul de casare invocat neavând nici o justificare concretă, urmează a se constata, că este nefondat.

b) În ce privește pedeapsa aplicată, stabilită la 15 ani închisoare, nu poate fi considerată ca fiind severă, la dozarea acesteia ținându-se seama atât de pericolul social al faptei, datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale și faptul că este tată a șapte copii, dar și poziția sa procesuală constând în aceea că nu a recunoscut că ar fi autorul uciderii victimei, susținând fără temei varianta sinuciderii acesteia, în contradicție cu constatările raportului medico-legal care e exclus categoric acest lucru (sinuciderea). Prin urmare, motivele invocate nefiind fondate, având în vedere că verificând decizia atacată în condițiile art.385 9 alin.3 C. proc. pen.

nu se indentifică și alte motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul S.I. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct.1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 403 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 decembrie 2002, la 17 februarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2004.