ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 918/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 265/D din 26 iunie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe

inculpatul

S.I.

la  15 ani închisoare și 7 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pen.

Pe

durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost

interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza

art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în

temeiul art. 88 C. pen. din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării

preventive de la 29 decembrie 2002, la zi.

În

temeiul art.14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a constatat că

părțile vătămate P.I. și P.D. nu s-au constituit părți civile.

În baza

art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp

delict folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din

cadrul Tribunalului Bacău.

S-a

dispus păstrarea celorlalte obiecte (haina victimei, agrafă, clema tip

carabinieră) ca mijloace de probă până la terminarea procesului penal.

În baza

art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de

5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt:

Inculpatul

a trăit, din anul 1977 în concubinaj cu P.L. Între cei doi concubini au existat

numeroase neînțelegeri, ceea ce a determinat în unele perioade despărțirea lor,

după care au reluat conviețuirea.

Deși

ambii aveau naționalitatea țigani, o parte din neînțelegeri se datorau

diferențelor de obiceiuri și preocupări corespunzătoare categoriei de țigani

din care făceau parte.

Astfel,

inculpatul obișnuia să-și trimită concubina la cerșit, deseori fiind nemulțumit

de rezultatele obținute.

Dintr-o

astfel de activitate, în seara de 28 decembrie 2002, P.L. s-a întors în

localitate, fiind așteptată la gară cu căruța de către inculpat, căruță ce

aparținea fratelui acestuia.

Când au

ajuns acasă, între cei doi concubini a avut loc o ceartă, ocazie cu care

inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit în inimă.

În urma

loviturii primită, victima a decedat.

Pentru

a șterge urmele faptei, inculpatul a șters cuțitul de sânge pe care apoi l-a

aruncat, după care, cu ajutorul fratelui său au dus-o pe victimă la dispensar,

unde s-a constatat că aceasta murise.

În

aceeași seară, fratele inculpatului, întâlnindu-se cu fratele victimei i-a

comunicat că aceasta este moartă și se află într-o căruță în fața postului de

poliție din comună.

Deplasându-se

la locul indicat, fratele victimei a constatat că spusele fratelui inculpatului

erau adevărate, respectiv că sora sa era decedată.

Întrebându-l

pe fratele inculpatului ce s-a întâmplat cu sora sa, acesta i-a răspuns că „nu

știe ce a făcut nebunul cu cuțitul”, de unde a tras concluzia că inculpatul a

înjunghiat-o pe victimă.

Fiind

întrebat, inculpatul a spus că victima s-a sinucis.

Din

raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii și circulatorii acute

instalate în urma unei plăgi tăiate la nivelul plămânului stg. și cordului

stg., prin lovire activă cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), între leziunile

externe,  interne și deces existând raport direct de cauzalitate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o, în

principal, cu privire la greșita reținere a faptului că el este autorul faptei,

motiv pentru care a solicitat achitarea, întrucât victima s-a sinucis, iar în

subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă.

Curtea

de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 403 din 21 octombrie 2003, a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpat.

În

motivarea acestei decizii, s-a arătat că situația de fapt reținută de prima

instanță este corectă și din probele administrate în cauză rezultă că autor al

uciderii victimei este inculpatul, în acest sens fiind declarațiile martorului

Stănescu Ion care se coroborează cu constatările actului medico-legal întocmit

în cauză, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

leziunilor grave ce i-au fost cauzate prin lovirea cu un corp tăietor

înțepător, fiind exclusă sinuciderea acesteia.

La

probele mai sus arătate se adaugă și conținutul scrisorii trimisă de inculpat de

la locul de deținere, prin care solicita celor ce au depus mărturie în cauză să

susțină că moartea victimei a fost un act suicidal.

Cu

privire la cea de a doua critică, și anume severitatea pedepsei aplicată, s-a

arătat că nu poate fi primită deoarece aceasta a fost just individualizată în

respectarea prevederilor art. 72 C. pen., la dozarea acesteia ținându-se seama

atât de pericolul social concret al faptei, cât și de datele ce caracterizează

persoana inculpatului, fără antecedente penale, tată a șapte copii, dar și de

poziția procesuală avută, respectiv de negare a faptei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul   pe care a criticat-o cu privire

la:

- insuficiența materialului probator

administrat în cauză din care nu se poate spune cu certitudine că el a ucis pe

victimă, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză

și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, ocazie cu care să se

administreze și alte probe;

-

reducerea pedepsei, pe care, în cazul în care nu se va primi prima critică, o

consideră prea mare, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de

individualizare.

Recursul

declarat de inculpat este nefondat.

Cu

privire la motivele de casare invocate sunt de arătat următoarele:

a)

Prima instanță a administrat toate probele necesare pentru stabilirea

adevărului din care rezultă că inculpatul este autorul faptei.

Declarațiile

martorilor audiați în cauză, constatările expertizei medico-legale și

scrisoarea inculpatului trimisă din penitenciar prin care îndemna martorii să

susțină că victima s-a sinucis, sunt dovezi care atestă vinovăția acestuia.

De

altfel, solicitând completarea materialului probator, inculpatul nu a

specificat ce anume probe s-ar impune a fi administrate și care este

valabilitatea lor raportat la fapta reținută în sarcina sa.

Prin

urmare, motivul de casare invocat neavând nici o justificare concretă, urmează

a se constata, că este nefondat.

b) În

ce privește pedeapsa aplicată, stabilită la 15 ani închisoare, nu poate fi

considerată ca fiind severă, la dozarea acesteia ținându-se seama atât de

pericolul social al faptei, datele ce caracterizează persoana acestuia,

respectiv lipsa antecedentelor penale și faptul că este tată a șapte copii, dar

și poziția sa procesuală constând în aceea că nu a recunoscut că ar fi autorul

uciderii victimei, susținând fără temei varianta sinuciderii acesteia, în

contradicție cu constatările raportului medico-legal care e exclus categoric

acest lucru (sinuciderea).

Prin

urmare, motivele invocate nefiind fondate, având în vedere că verificând

decizia atacată în condițiile art.385

9

alin.3 C. proc. pen. nu se

indentifică și alte motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează

a se constata că recursul declarat de inculpatul S.I. este nefondat și a fi

respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct.1 lit. b) C. proc. pen.

și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.I.  împotriva deciziei penale nr. 403 din 21 octombrie 2003  a

Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la  29 decembrie 2002, la 17 februarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 februarie 2004.