ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 535 din 30 septembrie 2004, Tribunalul Prahova i-a condamnat pe inculpații: - A.D., - în baza art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani și 6 luni închisoare; - în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a făcut aplicația art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

- A.A., - în baza art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 – art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare. A fost dedusă prevenția pentru ambii inculpați de la data de 22 iunie 2004 la zi și s-a dispus menținerea arestării preventive. A fost confiscat cuțitul corp delict. S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Inculpații au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 21 iunie 2004, părțile vătămate A.I. și P.C., prieteni, s-au deplasat cu autoturismul la o pădure din apropierea comunei Târgșorul Vechi, jud. Prahova pentru a fi împreună, având în vedere că tânărul urma să fie încorporat pentru satisfacerea stagiului militar.

Cei doi au oprit în pădure, spre margine și s-au așezat pe o pătură. În apropierea acestora se aflau inculpații A.D. și A.A., frați, care stăteau pe iarbă, fiind și sub influența alcoolului după ce serviseră masa cu alți prieteni care deja plecaseră. La un moment dat, inculpatul A.A. a mers la autoturismul tinerilor și fiind întrebat de partea vătămată A.I. ce dorește, sus-numitul inculpat a început să-i adreseze injurii. În același timp din spate a apărut și inculpatul A.D., situație în care cei doi tineri înțelegând că aceștia nu au intenții pașnice, au fugit în direcții diferite. Inculpatul A.A. a fugit după partea vătămată A.I., nereușind să o prindă, iar inculpatul A.D. după partea vătămată P.C., pe care a prins-o după o scurtă distanță, moment în care a și lovit-o peste față.

Fiind dezbrăcat până la brâu și având un cuțit în mână, inculpatul A.D. și-a lăsat pantalonii și lenjeria intimă pe coapsă și i-a cerut părții vătămate P.C. să practice sexul oral, amenințând-o cu cuțitul. Aceasta a refuzat, precizându-i inculpatului că preferă să moară decât să-i satisfacă obsesia sexuală. În aceste împrejurări, sub amenințarea aceluiași cuțit, inculpatul i-a cerut părții vătămate lănțișorul din aur de la gât și după ce l-a primit tot sub amenințarea cuțitului, a fugit, reîntâlnindu-și fratele inculpat A.A. în locul în care au stat anterior în iarbă și împreună, cu bicicleta, au plecat spre comuna Târgșorul Vechi. Între timp, partea vătămată A.I. a reușit prin intermediul conducătorului auto T.M.N., să anunțe organul de poliție, care a sosit în zonă.

Văzând poliția, cei doi inculpați au fugit în direcții diferite, fiind prinși însă nu înainte ca inculpatul A.D. să-i dea fratelui său, inculpatul A.A., cuțitul și lanțul din aur, de la care au fost apoi ridicate. Lănțișorul din aur a fost restituit părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri cei doi inculpați au declarat apel, solicitând fiecare achitarea întrucât nu a săvârșit faptele. Prin decizia penală nr. 496 din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile inculpaților ca nefondate, constatând că vinovăția acestora, în forma și pentru faptele imputate fiecăruia, a fost întemeiat reținută. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul A.D., susținând că nu este autorul faptelor de tâlhărie și tentativă la viol, ci fratele său, inculpatul A.A.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului A.D., motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat. Faptele reținute fiecăruia dintre inculpați și vinovăția acestora sunt temeinic dovedite prin mijloacele de probă legal administrate, respectiv procesele-verbale de cercetare, planșele foto, procesul verbal de recunoaștere din grup, declarația martorului T.M.N., coroborate cu declarațiile concordante ale părților vătămate A.I. și P.C. Identificarea inculpatului A.D. ca fiind cel care a urmărit-o pe partea vătămată P.C. și a încercat practicarea cu aceasta, prin amenințare și violență, a unui act sexual, după care a deposedat-o de lănțișorul din aur, este în afară de orice dubiu.

Osebit de indicarea fizionomiei acestui inculpat de către ambele părți vătămate, în mod special pentru partea vătămată P.C. a precizat că cel care a urmărit-o și atacat-o avea, ca lenjerie intimă, un slip în carouri, observat în momentul în care și-a lăsat pantalonii pe genunchi pentru a practica relații sexuale. Ori, așa cum rezultă din planșa foto, inculpatul A.D. purta slipul, în timp ce fratele său, inculpatul A.A., purta alt model, tip chilot, culoare roșie. De altfel, prin declarația supliment dată la instanța de fond inculpatul A.A. a revenit asupra declarațiilor anterioare, precizând că fratele său, inculpatul A.D., i-a adus lănțișorul din aur. La rândul lui, inculpatul A.D., în ultimul cuvânt la instanța de fond, a recunoscut că el a luat lănțișorul părții vătămate, negând însă că ar fi încercat să o violeze pe aceasta.

Fiind, astfel corect stabilite și temeinic dovedite faptele reținute în sarcina inculpatului A.D., recursul acestuia, motivat pe eroarea gravă comisă de instanțe prin identificarea lui ca autor al acestor infracțiuni, este nefondat. La stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune și aplicarea celei rezultante au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Deci inculpatul A.D. are în antecedente multiple condamnări pentru infracțiuni de furt, pedeapsa aplicată în prezenta cauză a fost orientată în imediata apropiere a minimului legal special. Cum nu se constată, din examinarea hotărârilor, nici existența vreuneia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului A.D.

urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 496 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2005.