ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 535

din 30 septembrie 2004, Tribunalul Prahova i-a condamnat pe inculpații:

- A.D.,

- în baza art. 211 alin. (1)

și (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

la 7 ani și 6 luni închisoare;

- în baza art. 20 C. pen.,

raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

la 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a făcut aplicația art. 71 și

art. 64 C. pen.

Conform art. 33 și art. 34

C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

- A.A.,

- în baza art. 211 alin. (1)

și (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

art. 74 – art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare.

A fost dedusă prevenția

pentru ambii inculpați de la data de 22 iunie 2004 la zi și s-a dispus

menținerea arestării preventive.

A fost confiscat cuțitul

corp delict.

S-a constatat că părțile

vătămate nu s-au constituit părți civile.

Inculpații au fost obligați,

fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

că la data de 21 iunie 2004, părțile vătămate A.I. și P.C., prieteni, s-au

deplasat cu autoturismul la o pădure din apropierea comunei Târgșorul Vechi,

jud. Prahova pentru a fi împreună, având în vedere că tânărul urma să fie

încorporat pentru satisfacerea stagiului militar.

Cei doi au oprit în pădure,

spre margine și s-au așezat pe o pătură. În apropierea acestora se aflau inculpații

A.D. și A.A., frați, care stăteau pe iarbă, fiind și sub influența alcoolului

după ce serviseră masa cu alți prieteni care deja plecaseră.

La un moment dat, inculpatul

A.A. a mers la autoturismul tinerilor și fiind întrebat de partea vătămată A.I.

ce dorește, sus-numitul inculpat a început să-i adreseze injurii. În același

timp din spate a apărut și inculpatul A.D., situație în care cei doi tineri

înțelegând că aceștia nu au intenții pașnice, au fugit în direcții diferite.

Inculpatul A.A. a fugit după

partea vătămată A.I., nereușind să o prindă, iar inculpatul A.D. după partea

vătămată P.C., pe care a prins-o după o scurtă distanță, moment în care a și

lovit-o peste față.

Fiind dezbrăcat până la brâu

și având un cuțit în mână, inculpatul A.D. și-a lăsat pantalonii și lenjeria

intimă pe coapsă și i-a cerut părții vătămate P.C. să practice sexul oral,

amenințând-o cu cuțitul. Aceasta a refuzat, precizându-i inculpatului că

preferă să moară decât să-i satisfacă obsesia sexuală. În aceste împrejurări, sub

amenințarea aceluiași cuțit, inculpatul i-a cerut părții vătămate lănțișorul

din aur de la gât și după ce l-a primit tot sub amenințarea cuțitului, a fugit,

reîntâlnindu-și fratele inculpat A.A. în locul în care au stat anterior în

iarbă și împreună, cu bicicleta, au plecat spre comuna Târgșorul Vechi.

Între timp, partea vătămată

A.I. a reușit prin intermediul conducătorului auto T.M.N., să anunțe organul de

poliție, care a sosit în zonă.

Văzând poliția, cei doi

inculpați au fugit în direcții diferite, fiind prinși însă nu înainte ca

inculpatul A.D. să-i dea fratelui său, inculpatul A.A., cuțitul și lanțul din

aur, de la care au fost apoi ridicate.

Lănțișorul din aur a fost

restituit părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri

cei doi inculpați au declarat apel, solicitând fiecare achitarea întrucât nu a

săvârșit faptele.

Prin decizia penală nr. 496

din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile inculpaților

ca nefondate, constatând că vinovăția acestora, în forma și pentru faptele imputate

fiecăruia, a fost întemeiat reținută.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpatul A.D., susținând că nu este autorul

faptelor de tâlhărie și tentativă la viol, ci fratele său, inculpatul A.A.

Verificând hotărârea atacată

pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului

A.D., motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.

Faptele reținute fiecăruia

dintre inculpați și vinovăția acestora sunt temeinic dovedite prin mijloacele

de probă legal administrate, respectiv procesele-verbale de cercetare, planșele

foto, procesul verbal de recunoaștere din grup, declarația martorului T.M.N.,

coroborate cu declarațiile concordante ale părților vătămate A.I. și P.C.

Identificarea inculpatului

A.D. ca fiind cel care a urmărit-o pe partea vătămată P.C. și a încercat

practicarea cu aceasta, prin amenințare și violență, a unui act sexual, după

care a deposedat-o de lănțișorul din aur, este în afară de orice dubiu.

Osebit de indicarea

fizionomiei acestui inculpat de către ambele părți vătămate, în mod special

pentru partea vătămată P.C. a precizat că cel care a urmărit-o și atacat-o

avea, ca lenjerie intimă, un slip în carouri, observat în momentul în care și-a

lăsat pantalonii pe genunchi pentru a practica relații sexuale.

Ori, așa cum rezultă din

planșa foto, inculpatul A.D. purta slipul, în timp ce fratele său, inculpatul

A.A., purta alt model, tip chilot, culoare roșie.

De altfel, prin declarația

supliment dată la instanța de fond inculpatul A.A. a revenit asupra

declarațiilor anterioare, precizând că fratele său, inculpatul A.D., i-a adus

lănțișorul din aur.

La rândul lui, inculpatul

A.D., în ultimul cuvânt la instanța de fond, a recunoscut că el a luat

lănțișorul părții vătămate, negând însă că ar fi încercat să o violeze pe

aceasta.

Fiind, astfel corect

stabilite și temeinic dovedite faptele reținute în sarcina inculpatului A.D.,

recursul acestuia, motivat pe eroarea gravă comisă de instanțe prin

identificarea lui ca autor al acestor infracțiuni, este nefondat.

La stabilirea pedepselor

pentru fiecare infracțiune și aplicarea celei rezultante au fost avute în

vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Deci inculpatul A.D. are în

antecedente multiple condamnări pentru infracțiuni de furt, pedeapsa aplicată

în prezenta cauză a fost orientată în imediata apropiere a minimului legal

special.

Cum nu se constată, din

examinarea hotărârilor, nici existența vreuneia dintre celelalte cazuri de

casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului A.D.

urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va

deduce timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 496 din 17

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie

2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 ianuarie 2005.