ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 509

din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, în baza art. 20 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., tentativă la infracțiunea de

tâlhărie a fost condamnat inculpatul C.N. la 4 ani închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a

revocat restul de 545 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și

6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2928 din 19 noiembrie 2002

a Judecătoriei Ploiești și potrivit dispoziției art. 39 alin. (2) C. pen., a

contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în

final aplicându-se inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat și inculpatul C.C. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., tentativă la infracțiunea de

tâlhărie.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

Conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus reținerea și arestarea preventivă pentru fiecare inculpat de la 14

iunie 2004 la zi.

S-a constatat că partea

vătămată I.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Fiecare inculpat a fost

obligat la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut în fapt, că

inculpații C.N. și C. sunt frați și nu au ocupații. În ziua de 14 iunie 2004,

în jurul orelor 11,30, cei doi inculpați se aflau în stația R.A.T.P. Lămâița a

traseului 35, unde printre alte persoane se aflau partea vătămată I.A.,

însoțită de prietenul său P.G.C. Inculpații erau împreună cu martorii P.C. și

M.M. formând un grup destul de gălăgios. Înainte de urcare în autobuz

inculpații au avut o atitudine necuvincioasă față de o persoană aflată în

stație. După urcarea în autobuzul de pe traseul 35, care se deplasa spre

centrul orașului, partea vătămată a autobuzului în direcția de mers, partea

vătămată la geam, iar prietenul său spre culoarul de trecere. Cei doi inculpați

au rămas în picioare în spatele acestora.

La puțin timp după plecarea

autobuzului din stație, inculpatul C.N. a încercat să-i smulgă părții vătămate,

geanta pe care acesta o ținea pe genunchi. Partea vătămată s-a opus prinzând

geanta, iar în ajutorul său a sărit martorul P.C., prietenul său care a tras și

el de geantă, determinându-l astfel pe inculpat să renunțe. Inculpatul C.C. a

sărit în ajutorul fratelui său îmbrâncindu-l pe martor și încercând chiar să-l

lovească cu pumnul.

În acest moment a intervenit

martorul R.I. care a pus mâna pe inculpatul C.C. întrebându-l ce au de gând să

facă, situație în care ambii inculpați s-au retras, iar la prima stație care a

apărut într-un timp foarte scurt aceștia au coborât însoțiți de martorii P.C.

și M.M.

Martorul P.G.C. a solicitat

șoferului autobuzului să oprească la unitatea de jandarmi de pe teren unde a

coborât singur, partea vătămată rămânând în autobuz.

Ulteriorul autobuzul a fost

depășit de un echipaj al jandarmeriei care au preluat-o pe partea vătămată și

totodată au fost primii care au constatat care sunt persoanele ce au asistat la

cele întâmplate.

Ulterior echipajul jandarmilor

însoțiți de partea vătămată și prietenul acesteia au plecat în căutarea

inculpaților care au fost depistați în apropierea locului unde au coborât,

fiind reținuți și conduși la sediul Poliției municipiului Ploiești.

Faptele comise au fost

dovedite prin întregul ansamblu probator administrat în cauză, respectiv

plângerea părții vătămate, raportul de constatare al reprezentanților

jandarmeriei, procesul-verbal de constatare, declarația părții vătămate, a

martorilor audiați, atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul

cercetării judecătorești și declarațiile inculpaților care au negat încercarea

de a-i lua geanta părții vătămate, dar au sugerat existența unei alte situații

de fapt care însă s-a dovedit a fi nereală.

În ceea ce-l privește pe

inculpatul C.N. s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen., sens în care

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2928

din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, rest care în baza art. 39 alin.

(2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Sentința primei instanțe a

fost apelată de inculpații C.N. și C.C., susținând că sunt nevinovați de

comiterea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, că nu s-a ținut

seama de declarația părții vătămate prin care preciza, că nu s-a ținut seama de

declarația părții vătămate prin care preciza că inculpatul C.N. i-a luat geanta

de pe picioare, astfel că s-a solicitat admiterea apelurilor, în principal

achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de

furt calificat și în ceea ce privește pe inculpatul C.C., aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 466

din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse apelurile, ca

nefondate, declarate de inculpații C.C. și C.N. împotriva sentinței penale nr.

509 din 20 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova.

S-a computat detenția pentru

fiecare apelant de la 14 iunie 2004 la zi.

A fost obligat fiecare

inculpat la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte

400.000 lei onorariu avocat oficiu, care s-a avansat de Ministerul Justiției în

contul Baroului de Avocați Ploiești.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut corect faptele,

împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpaților C.N. și C.C., care

sunt în deplină concordanță cu probele administrate.

Încadrarea juridică dată

faptelor a fost considerată legală.

Susținerile inculpaților că

au încercat să facă o glumă cu partea vătămată nu au putut fi reținute,

întrucât din declarația părții vătămate I.A. care s-a coroborat cu declarațiile

martorilor P.G.C., prietenul acesteia, P.C., M.M., R.I. și G.L., că în ziua de

14 iunie 2004, după ce inculpatul C.N. a încercat să smulgă, în traseul 35,

geanta cu acte și bunuri în valoare de 5.000.000 lei aparținând părții vătămate

I.A., întâmpinând rezistență, ambii inculpați C.N. și C.C. au încercat acte de

violență fizică asupra martorului P.G.C., care a intervenit de partea persoanei

vătămate, în scopul intimidării acestuia, cât și a restului călătorilor aflați

în autobuz pentru a-și asigura scăparea.

În atare situație, în raport

cu cele expuse mai sus s-a considerat că nu sunt probe pentru a se admite

cererea apelanților de a schimba încadrarea juridică a faptelor din tentativă

la infracțiunea de tâlhărie în tentativă la infracțiunea de furt calificat.

Cu privire la pedeapsa

aplicată inculpatului C.C. și la modalitatea executării aceștia, instanța de

apel a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare

a dispozițiilor art. 72 C. pen., având în vedere împrejurările concrete în care

a săvârșit fapta, pericolul social ridicat al faptei, ținând seama că fapta a

fost produsă în autobuz, că persoanele care se aflau în autobuz au luat poziție

față de inculpați pentru a se restabili ordinea, că astfel de fapte nefiind

condamnate ar avea impact negativ asupra ordinii publice.

Prin urmare, sub aspectele

analizate, hotărârea atacată este dreaptă și conformă prevederilor legii,

considerente pentru care apelurile declarate de inculpații C.N. și C.C. au fost

respinse, ca nefondate, computându-se deținerea fiecărui inculpat începând cu

data de 14 iunie 2004 la zi, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri inculpatul C.C., fără a arăta în scris

motivele și inculpatul C.N., care a solicitat în scris admiterea recursului,

achitarea lui și a fratelui său pentru că sunt nevinovați, nu au dorit să îi

ia, părții vătămate geanta, ci au vrut să facă o glumă.

Apărătorul inculpaților, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor și invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a

apreciat că se impune reducerea pedepselor inculpaților, în ceea ce-l privește

pe inculpatul C.C., a se aplica și dispozițiile art. 86

1

C. pen.,

privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fapta săvârșită fiind

de fapt o glumă, nefiind folosită violența, acesta neavând nici antecedente

penale.

Examinând recursurile

declarate de inculpații C.C. și C.N. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor

arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe,

stabilind la rândul ei, vinovăția inculpaților C.C. și C.N. în săvârșirea

infracțiunii de tentativă la tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată

fiecare, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.N.,

care împreună cu inculpatul C.C. au încercat să o deposedeze prin violență,

respectiv C.N., să-i smulgă părții vătămate, geanta pe care o avea pe genunchi,

aceasta opunându-se, în sprijinul său sărind și martorul P.C., prietenul ei,

situație în care fratele primului inculpat, C.C. a intervenit, îmbrâncindu-l pe

martor și încercând să-l lovească, moment în care martorul R.I. a pus mâna pe

inculpatul C.C., ambii inculpați retrăgându-se, întrunește atât obiectiv cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă la tâlhărie

pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat.

Instanța de apel în mod

corect a apreciat că a fost dovedită vinovăția ambilor inculpați în comiterea

infracțiunii, înlăturând susținerile acestora cu privire la faptul că ar fi

făcut o glumă, făcând referiri concrete la mijloacele de probă administrate pe

care le-a coroborat, respectiv declarațiile părții vătămate I.A., ale

martorilor P.G.C., P.C., M.M., R.I. și G.L., care au evidențiat expres că cei

doi inculpații au încercat să-i smulgă geanta părții vătămate, precum și acte

de violență fizică asupra martorului P.G.C., care a intervenit în apărarea

părții vătămate.

Totodată, Înalta Curte consideră

că în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților C.N.

și C.C., instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social

în concret al faptei comise, contribuția acestora, chiar dacă fapta a rămas sub

forma tentativei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea,

respectiv într-un mijloc de transport, de două persoane împreună,

circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv poziția față de

infracțiunea comisă, inculpatul C.N. este recidivist, dovedind perseverență

infracțională, inculpatul C.C. nu are antecedente penale, ambii inculpați sunt

necăsătoriți, fără ocupație.

Prin cuantumurile pedepselor

aplicate în mod diferențiat, orientat spre minim în ceea ce-l privește pe

inculpatul C.N. și minimul legal pentru inculpatul C.C., ambele cu executare în

regim de detenție, s-a apreciat că numai acestea sunt în măsură să asigure

realizarea scopurilor, educativ și de exemplaritate ale pedepsei, în

îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și

resocializarea lor viitoare pozitivă.

Înalta Curte nu poate avea

în vedere solicitarea aplicării inculpatului C.C., a modalității suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, deoarece aceasta nu și-ar putea atinge

finalitatea față de ansamblul condițiilor concrete în care a fost comisă

infracțiunea și poziției pe care inculpatul a avut-o față de aceasta.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție

legală și temeinică, sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., deoarece în cauză s-a

dat relevanță în mod plural tuturor criteriilor specifice individualizării judiciare

a pedepselor, criticile formulate fiind nefondate.

Înalta Curte verificând

decizia instanței de apel nu a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C. și C.N.

împotriva deciziei penale nr. 466 din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

Se va deduce din pedeapsă,

timpul arestării preventive a inculpaților de la 14 iunie 2004 la 17 martie

2005.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.C. și C.N. împotriva deciziei penale nr. 466

din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpaților de la 14 iunie 2004 la 17 martie 2005.

Obligă pe fiecare recurent

inculpat la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2005.