ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2440/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 412 din 17 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 536 zile din pedeapsa de 4 ani și 5 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința de față, dispunând să execute 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv, începând cu data de 18 octombrie 2004. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit, corp delict, care a servit la comiterea infracțiunii. S-a constatat că prejudiciul în valoarea de 2.000.000 lei, cauzat părții vătămate F.I., a fost recuperat, prin restituire. A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 600.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție. Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut în esență că, în seara zilei de 18 octombrie 2004, inculpatul B.M.A., aflându-se în stare de ebrietate și trecând pe str. Nufărului din Baia Mare, a observat parcat autoturismul Dacia 1310, ce aparține părții vătămate F.I.

Inculpatul văzând că nu se află nimeni în preajmă, i-a venit ideea infracțională de a pătrunde în acesta și a sustrage bunuri. În realizarea acțiunii sale, inculpatul, cu o șurubelniță pe care o avea asupra sa, a deschis portiera din față stânga a autoturismului, a pătruns în interior de unde a sustras bunuri ca; fața detașabilă a unui radio-casetofon, un tensiometru, o casetă audio pe care le-a pus într-o sacoșă din afara mașinii. În momentul în care vroia să părăsească locul faptei, a fost surprins de către proprietarul mașinii F.I. și fiul acestuia, care i-au pus în vedere să restituie bunurile și să rămână pe loc până la sosirea organelor de poliție.

Inculpatul le-a cerut celor doi să-i dea posibilitatea să plece, însă în urma refuzului acestora, acesta a scos din buzunar un cuțit automat și a încercat să-i aplice părții vătămate o lovitură în zona abdomenului, însă aceasta nu și-a atins ținta, fiind barată de către F.M., care l-au dezarmat pe inculpat, l-au imobilizat și au fost anunțate organele de poliție. Faptei comisă de către inculpat i s-a dat încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă, sub încadrarea juridică arătată și reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, față de fișa de cazier de la dosar, potrivit căreia inculpatul, prin sentința penală 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 5 luni închisoare, din care s-a liberat condiționat când mai avea un rest de 536 zile.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și i s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată. La individualizarea și aplicarea pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., astfel că, o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare este de natură să ducă la reeducarea acestuia. Reținând că nu au încetat cauzele și condițiile care au dus la arestarea acestuia, că se mențin întrutotul temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen. și fiind condamnat, a fost menținută starea de arest și i s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv.

Cum inculpatul în comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, în a menține posesia bunurilor însușite, s-a folosit de un cuțit, încercând chiar să-i aplice o lovitură în abdomen părții vătămate, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a acestuia, lucru care a servit la comiterea faptei. Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, invocând aspecte de nelegalitate referitoare la greșita încadrare a faptei în infracțiunea de tâlhărie, deoarece el nu a sustras bunurile folosindu-se de violență și prin urmare, să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Curtea de Apel Cluj a examinat apelul declarat de inculpat sub prisma criticii invocate, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc.

pen., prin decizia penală nr. 46/ A din 21 februarie 2005, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus perioada arestului preventiv. În adoptarea acestei soluții instanța de apel a reținut că, după sustragerea bunurilor, inculpatul a fost surprins de către partea civilă și fiul său, iar pentru a-și asigura scăparea, acesta s-a folosit de un cuțit, chiar încercând că o lovească pe aceasta. Ca atare, motivul de apel invocat vizând schimbarea încadrării juridice, a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât nu sunt temeiuri care să justifice cele invocate, atât sub aspectul stării de fapt cât și de drept.

În conformitate cu art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpat, care a invocat aceleași critici ca și în apel, vizând schimbarea încadrării juridice și redozarea pedepsei, care este mare, exagerată. Criticile invocate constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 17 și 14 de la art. 385 9 C. proc. pen., în sensul că instanțele au comis o eroare gravă de fapt cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta, stabilind o situație de fapt eronată, că faptei i s-a dat o încadrare juridică nelegală, iar pedeapsa aplicată nu s-a făcut cu aplicarea întocmai a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Față de materialul probator de la dosar se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului, cum și a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată. Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurent privind greșita încadrare a faptei în infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă, se constată că este neîntemeiat.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal întocmit de organele de poliție, cum și de declarațiile inculpatului, se constată că instanțele au stabilit o situație de fapt certă și fără echivoc, constând în aceea că în seara zilei de 18 octombrie 2004, inculpatul fiind surprins de către partea vătămată și fiul său, după ce a sustras bunuri în valoare de peste 2.000.000 lei, din autoturismul lor, pentru a-și asigura scăparea, în urma refuzului acestora de a-i permite să plece, întrucât nu le restituise bunurile, acesta a scos un cuțit din buzunar și a încercat să-i aplice o lovitură părții vătămate în abdomen, lovitură care nu și-a atins ținta în urma parării de către fiul părții vătămate.

Potrivit art. 211 C. pen., elementul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie furtul săvârșit prin violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat. Elementul material al infracțiunii în speță îl constituie folosirea cuțitului de către inculpat pentru a menține bunurile și a-și asigura scăparea. Ca atare, fiind întrunite elementul material, cât și cel subiectiv în sensul că inculpatul nu numai că a acționat în a amenința pe partea vătămată cu cuțitul, dar l-a și folosit căutând să o lovească, corect a fost încadrată activitatea sa materială în infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv referitor la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, se constată că este de asemenea neîntemeiat. La individualizarea și aplicarea pedepsei, instanțele au avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cum și datele personale ale acestuia. Față de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, gradul de pericol social mărit al infracțiunii comise, datele personale ale inculpatului care a mai fost condamnat la 7 pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an și 6 luni și 4 ani și 5 luni închisoare în perioada 1988 - 2001, pentru comiterea de infracțiuni de furt, ultima de 4 ani și 5 luni închisoare, din care s-a liberat condiționat și care constituie primul termen al recidivei, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei.

De altfel, pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului este la limita minimă prevăzută de lege, față de maximul pedepsei care este de 20 de ani închisoare și reflectă gravitatea faptei, vinovăția inculpatului și perseverența sa infracțională. Cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu sunt fondate, iar din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată cazuri de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârilor, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv, începând cu data reținerii și arestării de la 18 octombrie 2004 la 12 aprilie 2005. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.A. împotriva deciziei penale nr. 46/ A din 21 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 18 octombrie 2004 la 12 aprilie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.6000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2005.