ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2440/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 412

din 17 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția penală, în

baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.A. la o

pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de

536 zile din pedeapsa de 4 ani și 5 luni închisoare, aplicate prin sentința

penală nr. 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare, rest care a fost contopit cu

pedeapsa aplicată prin sentința de față, dispunând să execute 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat

preventiv, începând cu data de 18 octombrie 2004.

În temeiul art. 118 lit. b)

C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit, corp delict, care a

servit la comiterea infracțiunii.

S-a constatat că prejudiciul

în valoarea de 2.000.000 lei, cauzat părții vătămate F.I., a fost recuperat,

prin restituire.

A fost obligat inculpatul să

plătească către stat suma de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare,

din care 600.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din

fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a se pronunța această

sentință, s-a reținut în esență că, în seara zilei de 18 octombrie 2004,

inculpatul B.M.A., aflându-se în stare de ebrietate și trecând pe str.

Nufărului din Baia Mare, a observat parcat autoturismul Dacia 1310, ce aparține

părții vătămate F.I.

Inculpatul văzând că nu se

află nimeni în preajmă, i-a venit ideea infracțională de a pătrunde în acesta

și a sustrage bunuri.

În realizarea acțiunii sale,

inculpatul, cu o șurubelniță pe care o avea asupra sa, a deschis portiera din față

stânga a autoturismului, a pătruns în interior de unde a sustras bunuri ca;

fața detașabilă a unui radio-casetofon, un tensiometru, o casetă audio pe care

le-a pus într-o sacoșă din afara mașinii.

În momentul în care vroia să

părăsească locul faptei, a fost surprins de către proprietarul mașinii F.I. și

fiul acestuia, care i-au pus în vedere să restituie bunurile și să rămână pe

loc până la sosirea organelor de poliție.

Inculpatul le-a cerut celor

doi să-i dea posibilitatea să plece, însă în urma refuzului acestora, acesta a

scos din buzunar un cuțit automat și a încercat să-i aplice părții vătămate o

lovitură în zona abdomenului, însă aceasta nu și-a atins ținta, fiind barată de

către F.M., care l-au dezarmat pe inculpat, l-au imobilizat și au fost anunțate

organele de poliție.

Faptei comisă de către

inculpat i s-a dat încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie în formă

agravantă, sub încadrarea juridică arătată și reținerea stării de recidivă

postcondamnatorie, față de fișa de cazier de la dosar, potrivit căreia

inculpatul, prin sentința penală 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare a fost

condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 5 luni închisoare, din care s-a liberat

condiționat când mai avea un rest de 536 zile.

Prin urmare, inculpatul a

fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și i s-a revocat liberarea

condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, rest care a fost

contopit cu pedeapsa aplicată.

La individualizarea și

aplicarea pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile

înscrise în art. 72 C. pen., astfel că, o pedeapsă rezultantă de 7 ani

închisoare este de natură să ducă la reeducarea acestuia.

Reținând că nu au încetat

cauzele și condițiile care au dus la arestarea acestuia, că se mențin

întrutotul temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen. și fiind

condamnat, a fost menținută starea de arest și i s-a dedus din pedeapsă

perioada arestului preventiv.

Cum inculpatul în comiterea

infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, în a menține posesia bunurilor

însușite, s-a folosit de un cuțit, încercând chiar să-i aplice o lovitură în

abdomen părții vătămate, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus

confiscarea specială a acestuia, lucru care a servit la comiterea faptei.

Potrivit art. 362 și art.

363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpat, invocând

aspecte de nelegalitate referitoare la greșita încadrare a faptei în

infracțiunea de tâlhărie, deoarece el nu a sustras bunurile folosindu-se de

violență și prin urmare, să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat.

Curtea de Apel Cluj a

examinat apelul declarat de inculpat sub prisma criticii invocate, a actelor și

lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, cum și din oficiu

potrivit art. 371 C. proc. pen., prin decizia penală nr. 46/ A din 21 februarie

2005, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și i s-a dedus perioada arestului preventiv.

În adoptarea acestei soluții

instanța de apel a reținut că, după sustragerea bunurilor, inculpatul a fost

surprins de către partea civilă și fiul său, iar pentru a-și asigura scăparea,

acesta s-a folosit de un cuțit, chiar încercând că o lovească pe aceasta.

Ca atare, motivul de apel

invocat vizând schimbarea încadrării juridice, a fost apreciat ca neîntemeiat,

întrucât nu sunt temeiuri care să justifice cele invocate, atât sub aspectul

stării de fapt cât și de drept.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpat,

care a invocat aceleași critici ca și în apel, vizând schimbarea încadrării

juridice și redozarea pedepsei, care este mare, exagerată.

Criticile invocate

constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 17 și 14 de la art. 385

9

C. proc. pen., în sensul că instanțele au comis o eroare gravă de fapt cu

privire la împrejurările în care s-a comis fapta, stabilind o situație de fapt

eronată, că faptei i s-a dat o încadrare juridică nelegală, iar pedeapsa

aplicată nu s-a făcut cu aplicarea întocmai a criteriilor înscrise în art. 72

C. pen.

Examinând recursul declarat,

în raport de motivele invocate, de actele și lucrările de la dosar, de decizia

și sentința pronunțate în cauză, se constată că recursul de față este nefondat

și se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Față de materialul probator

de la dosar se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice

atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării

juridice, a vinovăției inculpatului, cum și a tragerii la răspundere penală

prin durata pedepsei aplicată.

Referitor la primul motiv de

recurs invocat de recurent privind greșita încadrare a faptei în infracțiunea

de tâlhărie în formă agravantă, se constată că este neîntemeiat.

Din declarațiile martorilor

audiați în cauză, procesul verbal întocmit de organele de poliție, cum și de

declarațiile inculpatului, se constată că instanțele au stabilit o situație de

fapt certă și fără echivoc, constând în aceea că în seara zilei de 18 octombrie

2004, inculpatul fiind surprins de către partea vătămată și fiul său, după ce a

sustras bunuri în valoare de peste 2.000.000 lei, din autoturismul lor, pentru

a-și asigura scăparea, în urma refuzului acestora de a-i permite să plece,

întrucât nu le restituise bunurile, acesta a scos un cuțit din buzunar și a

încercat să-i aplice o lovitură părții vătămate în abdomen, lovitură care nu

și-a atins ținta în urma parării de către fiul părții vătămate.

Potrivit art. 211 C. pen.,

elementul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie furtul săvârșit

prin violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de

inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de

întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat.

Elementul material al

infracțiunii în speță îl constituie folosirea cuțitului de către inculpat

pentru a menține bunurile și a-și asigura scăparea.

Ca atare, fiind întrunite

elementul material, cât și cel subiectiv în sensul că inculpatul nu numai că a

acționat în a amenința pe partea vătămată cu cuțitul, dar l-a și folosit

căutând să o lovească, corect a fost încadrată activitatea sa materială în

infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv referitor la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind

mare, exagerată, se constată că este de asemenea neîntemeiat.

La individualizarea și

aplicarea pedepsei, instanțele au avut în vedere gradul de pericol social al

faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cum și datele personale

ale acestuia.

Față de împrejurările

concrete în care s-a comis fapta, gradul de pericol social mărit al

infracțiunii comise, datele personale ale inculpatului care a mai fost

condamnat la 7 pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an și 6 luni și 4 ani

și 5 luni închisoare în perioada 1988 - 2001, pentru comiterea de infracțiuni

de furt, ultima de 4 ani și 5 luni închisoare, din care s-a liberat condiționat

și care constituie primul termen al recidivei, se constată că nu sunt temeiuri

care să justifice reducerea pedepsei.

De altfel, pedeapsa de 7 ani

închisoare, aplicată inculpatului este la limita minimă prevăzută de lege, față

de maximul pedepsei care este de 20 de ani închisoare și reflectă gravitatea

faptei, vinovăția inculpatului și perseverența sa infracțională.

Cum nici unul dintre

motivele de recurs invocate nu sunt fondate, iar din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată cazuri de nelegalitate sau netemeinicie

a hotărârilor, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsă

perioada arestului preventiv, începând cu data reținerii și arestării de la 18

octombrie 2004 la 12 aprilie 2005.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.M.A. împotriva deciziei penale nr. 46/ A din

21 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 18 octombrie

2004 la 12 aprilie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.6000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 aprilie 2005.