ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2002/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2002/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

R O M Â N I A

Deliberând

asupra recursului, se reține:

Prin decizia

penală nr. 28/A din 20 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Sibiu, a desființat sentința penală nr. 115 din 16 iunie 2008 a

Tribunalului Sibiu numai sub aspectul individualizării pedepsei principale, a

nereținerii ca temei juridic al pedepselor complementare aplicate inculpatului

a dispozițiilor art. 65 C. pen. și a neaplicării pedepsei complementare

prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. și procedând

la o

nouă judecare a cauzei în aceste limite, privind pe recurentul inculpat V.I.

Majorează

pedeapsa aplicată inculpatului V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. de la 13 ani

închisoare la 15 ani închisoare;

Face aplicarea

dispozițiilor art. 65 C. pen. cu privire la aplicarea pedepselor complementare

în ce-l privește pe inculpat;

Face aplicarea

dispozițiilor art. 64 lit. e) C. pen. și interzice inculpatului V.I. și dreptul

de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la data de 17

octombrie 2006 și până la data de 22 octombrie 2007.

Instanța de

prim control judiciar a reținut că probele administrate în cele două faze

procesuale dovedesc pe deplin existența faptei, vinovăția inculpatului și

responsabilitatea acestuia în săvârșirea faptei.

În ceea ce

privește individualizarea pedepsei principale s-a apreciat că este necesară

majorarea acesteia de la 12 ani la 15 ani raportat la limitele speciale ale

pedepsei, urmările grave în privința dezvoltării psihice a victimei minore,

conduita inculpatului, care departe de a manifesta regret pentru fapta comisă

și a conștientiza urmările ei, a avut o atitudine nesinceră, prezentând în

ultima declarație chiar varianta plății părții vătămate pentru raportul sexual

întreținut. Pentru acuratețea juridică a soluției s-a impus menționarea și a

dispozițiilor art. 65 C. pen. în ceea ce privește temeiul juridic al pedepsei

complementare dar și aplicarea pedepsei de aceeași natură a interzicerii

dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C.

pen.

În termen

legal inculpatul cât și partea vătămată prin reprezentant legal au exercitat

calea ordinară de atac a recursului.

Deși

inculpatul nu și-a motivat recursul în termenul imperativ impus de dispozițiile

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. și nici nu a indicat „

expressis

verbis

" cazurile de casare incidente, din critici se deduce că acestea

ar putea fi încadrate în pct. 9 și 18 ale art. 385

9

alin. (1)C.

proc. pen., ultimul fiind luat în considerarea din oficiu, când a influențat

hotărârea în defavoarea inculpatului, conform dispozițiilor art. 385

10

alin. (2)

1

raportat la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

. Se susține că:

-

instanțele nu au răspuns punctual criticilor

din apărarea formulată la judecata în fond și în apel a cauzei;

-

situația de fapt este reținută eronat,

nefîind valorificate contradicțiile din dispozițiile părții vătămate, constituită

parte civilă date pe parcursul urmăririi penale, dar și cele existente în

declarațiile martorilor F.M., S.N. și F.P.:

-

se contestă concluziile certificatului

medico-legal întrucât nu ar fi examinat direct și mijlocit pe minoră și nici nu

a stabilit că spermatozoizii găsiți în conținutul vaginal al acesteia ar

aparține inculpatului.

Oral, cu

ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a solicitat și reindividualizarea

pedepsei în funcție de circumstanțele personale ale inculpatului, invocând

motivul de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., ce se ia în considerare din oficiu.

Partea

vătămată constituită parte civilă, prin reprezentant legal a criticat hotărârea

instanței de apel pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. întrucât s-ar fi omis să se pronunțe asupra

cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului, în cuantum total

de 900 lei.

Separat de

aspectul respectiv, partea civilă a solicitat și majorarea pedepsei aplicate

inculpatului dar și a daunelor morale care s-ar situa la nivelul sumei de

100.000 lei.

Examinând

criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile recurate cât și

sub aspectul motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte

constată că recursul inculpatului este nefondat iar al părții vătămate

constituite părți civile este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi

expuse în cel ce succed.

Prin sentința

penală nr. 115 din 16 iunie 2008 Tribunalul Sibiu, secția penală l-a condamnat

pe inculpatul V.I.:

-

în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. la

o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, ce a fost majorată pe baza

motivelor mai sus-expuse; de către Curtea de Apel Alba Iulia la 15 ani

închisoare.

În urma

administrării probatoriului și a coroborării acestuia cu mijloacele de probă

din faza de urmărire penală, atât instanța de fond cât și cea de prim control

judiciar corect au reținut ca și situație de fapt că în seara zilei de 14

octombrie 2006, minora B.M.C. în vârstă de 12 ani, a avut o discuție

contradictorie cu părinții săi, aspect ce a determinat-o pe aceasta să

părăsească domiciliul și cu o mașină de ocazie a ajuns în

municipiul

Sibiu, la Autogara, intenționând să ajungă la bunicii săi. Cum ora era târzie,

a rămas în incinta autogării până la orele 21

00

, când inculpatul V.I.

a staționat autobuzul firmei D. ce se deplasa pe ruta Cluj - Rm.Vâlcea.

Văzând-o

singură pe minoră și informându-se asupra motivului, inculpatul a luat-o în

autocar. Minora susține că i-ar fi promis că o va transporta la bunicii săi, în

timp ce inculpatul susține că deși i-a spus comuna natală, l-ar fi mințit că

părinții săi s-au mutat în Rm.Vâlcea (f.42 - 44 d.u.p.866/P/2006). Cert este că

acesta și-a continuat traseul până în municipiul Rm.Vâlcea, ajungând în

Autogara „1 Mai" la orele 23

00

. După ce pasagerii au coborât,

împreună au mers la garajul unității unde a parcat autobuzul, după care cu un

taxi s-au întors în autogara unde inculpatul avea autoturismul Fiat -

proprietate personală - cu care s-au deplasat la Hotelul „Tineretului" din

localitate, unde sus-numitul a închiriat camera 201. Aici, în fața refuzului

minorei în vârstă de 12 ani, de a întreține raporturi sexuale, inculpatul, prin

amenințare, lovire și ardere cu țigara, întreține un raport sexual complet, cu

minora, contra voinței acesteia.

În dimineața

zilei de 15 octombrie 2006 se reîntorc în Autogara „1 Mai", inculpatul lăsând-o

pe minoră în autoturismul său, el plecând în cursă pe ruta Rm.Vâlcea - Cluj

Napoca.

Minora ajunge

în Sibiu cu o mașină de ocazie și este recunoscută și luată de vecinii săi din

localitatea de domiciliu F.M. și F.P., de lângă o unitate militară, unde se

ținea cu o mână de burtă, plângea și se sprijinea de gardul unității, acuzând

dureri abdominale. Pe drum relatează vecinilor întreaga situație de fapt,

odată, ajunsă la domiciliu, părinții săi internând-o de urgență și sesizând

organele de cercetare penală.

În cursul

urmăririi penale inculpatul a negat că ar fi întrebuințat violența pentru

întreținerea raportului sexual și că nu ar fi cunoscut vârsta părții vătămate,

pe care a apreciat-o la 15 ani (f.44 - d.u.p. 866/P/2006). Cu toate acestea, în

declarația dată în 17 octombrie 2006 în fața judecătorului și în prezența

apărătorului din oficiu, întrebat fiind dacă a luat legătura cu fata, acesta a

răspuns „Care fată, fata pe care am violat-o ? Nu am mai luat legătura cu ea de

atunci".

Pe de altă

parte, în ceea ce privește minora, medicul legist apreciază că dezvoltarea

fizică a acesteia este corespunzătoare vârstei de 13-14 ani (certificatul

medico-legal nr. I/c/56 din 16 octombrie 2006 - f.14 d.u.p.).

În esență,

martorii F.P., F.M. (f. 135-136 vol.I; 391-393 vol. II dos. tribunal) și S.N.

(f.231 vol. I, 417 vol. II dosar tribunal) își mențin depozițiile din cursul

urmăririi penale.

De altfel,

medical s-a stabilit că imediat după violarea sa minora a prezentat „amnezie

retrogradă" necesitând, ulterior consiliere și tratament psihologic (f. 14

d.u.p.) explicându-se incoerența în relatarea stării de fapt.

De altfel,

inculpatul este nesincer, încercând adevărului, din moment ce în faza de

urmărire penală, judecata în primă instanță și în apel nu neagă raportul sexual

cu minora - care de altfel a fost văzută în seara respectivă și de către

paznicul SC D. Rm.Vâlcea, P.O., care i-a apreciat vârsta la 13-14 ani, fiind

așezată pe scaunul din spatele șoferului (f. 259 vol. I dos. tribunal) -

susținând însă că a fost de bună-voie, pentru ca în apel să afirme că a

plătit-o anticipat cu 100.000 lei deși i se solicitase 300.000 ROL (f.35 dos. inst.

apel), dar în etapa recursului să nege fapta, afirmând contrar tuturor

mijloacelor de probă administrate, că a întreținut raport sexual în seara de

14/15 octombrie 2006 cu o altă persoană de sex feminin decât minora. (f.57

dos. inst. de

recurs).

Critica referitoare

la stabilirea provenienței genetice a spermatozoizilor recoltați a doua zi după

consumarea violului nu poate fi reținută din moment ce medico-legal s-a

stabilit că după trecerea unui interval de timp de peste 1 an de zile,

obiectiv, materialul biologic nu mai păstrează caracteristicile necesare

efectuării unei asemenea expertize (f. 347 - 352 vol. I. dos. tribunal).

Contradicțiile

din declarațiile părții vătămate au fost explicate prin „tulburarea de stres

postraumatică" și „ amnezia retrogradă" care a necesitat tratament

îndelungat de specialitate, fiind însă stabilit mai presus de orice îndoială că

inculpatul este autorul violului din noaptea de 14/15 octombrie 2006, a cărui

victimă a fost minora B.M.C.(f.341-342 vol.

I

. dos. tribunal).

În sfârșit,

referitor la individualizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere limitele speciale

prevăzute de norma

incriminatoare, vârsta extrem de fragedă a minorei

(12 ani), urmările grave asupra dezvoltării sale psihice, modalitatea concretă

de săvârșire a faptei ce evidențiază starea de cruzime, inumanitatea

inculpatului care deși are 36 ani, este căsătorit și are copii, nu s-a dat în

lături să profite de inocența și imaturitatea unui copil, dar și atitudinea

acestuia, care de fiecare dată, a încercat să dea o altă turnură faptei sale

abominabile. Cuantumul și modalitatea de executat a pedepsei corespunde

criteriilor art. 72 C. pen. și scopurilor pedepsei așa cum sunt definite

de art. 52 C. pen.

Constatând

legalitatea și temeinicia hotărârilor atât sub aspectul situației de fapt

reținute, a vinovăției inculpatului cât și a răspunderii penale a acestuia, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

recursul său va fi respins ca nefondat.

Referitor la

recursul părții vătămate constituită parte civilă prin reprezentant legal, se

constată că este inadmisibil întrucât aceasta nu a exercitat calea ordinară de

atac a apelului, achiesând la soluția instanței de fond. Ori, potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința

cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului. Pe de altă

parte, soluția instanței de fond a fost modificată în apelul parchetului, în

sensul majorării pedepsei și nu a diminuării acesteia, pentru a îndreptăți

astfel partea civilă să exercite calea de atac a recursului.

Ca atare, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul părții civile

va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și

prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 28/A

din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori

și de familie.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.M.C. prin reprezentant legal B.P.

împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 28 mai 2009.