ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2010

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamanții B.M. și B.D. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul de Justiție și Libertăților

Cetățenești, au solicitat instanței să se constate

refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererea de redobândire

a cetățeniei române, obligarea acestuia la analizarea cererilor de

redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea pârâtului

la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei, cu cheltuieli de

judecată.

Î

n motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că au depus cererile de

redobândire a cetățeniei române în anul 2003, iar în anul 2009 au

revenit cu cereri de urgentare.

Î

n opinia

reclamanților, perioada de mai mult de 6 ani care a trecut din momentul

depunerii cererilor, depășește cu mult un termen rezonabil.

Prin

întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a solicitat respingerea

acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul

că în data de 11 iunie 2009 cererile reclamanților au fost examinate

și avizate pozitiv.

Prin sentința

civilă nr. 3247 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.M. și B.D.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, a obligat pârâtul să

achite reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de daune morale și

suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca

rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea

refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererilor de

redobândire a cetățeniei.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că cererile reclamanților au

rămas fără obiect în ceea ce privește capetele de cerere

privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la

analizarea cererilor, având în vedere că acestea au fost examinate și

avizate pozitiv, de către Comisia pentru Cetățenie, în

ședința din 11 iunie 2009.

Referitor la obiectul acțiunii privind

daunele morale, instanța de fond a reținut că cererea

reclamanților a fost soluționată într-un termen de 6 ani care nu

poate fi în nici un caz apreciat ca rezonabil, ceea ce a fost de natură

să le creeze un prejudiciu moral în condițiile în care nu au primit

răspuns la cererea lor.

Î

n ceea ce privește cheltuielile de

judecată, instanța de fond a apreciat că acestea sunt

justificate, atâta vreme cât cererea reclamanților a fost

soluționată abia după promovarea acțiunii în justiție,

pârâtul aflându-se, astfel, în culpă procesuală.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termenul

legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs s-a invocat ca motiv

de nelegalitate care atrage modificarea sentinței Curții de Apel

București motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătându-se, în esență, că nu se poate vorbi despre un

prejudiciu cauzat reclamanților prin nesoluționarea cererilor de

acordare a cetățeniei române, având în vedere existenta unui

număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea sau redobândirea

cetățeniei, astfel că nu se poate reține vreo culpă în

sarcina Ministerului Justiției.

S-a susținut în motivele de recurs

că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat, în

cauză nefiind vorba de o exprimare explicită , cu exces de putere, a

voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

A mai arătat recurentul că nu a

fost depășit termenul rezonabil întrucât chiar și instanța

europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului

unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a

statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine

măsurile de natură să remedieze asemenea situații.

Recurentul a apreciat că instanța

de fond, în mod greșit, a considerat că se justifică

cheltuielile de judecată, arătând în acest sens, că cererile

reclamanților erau soluționate la momentul la care instanța a

dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de

judecată.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

Pentru a ajunge la această soluție Înalta

Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Î

n cauză, nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima

instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Critica recurentului privind termenul

rezonabil care, în opinia sa, nu a fost depășit, nu este fondată

pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau

oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de

îndată Comisiei pentru cetățenie.

Din lecturarea textului legal anterior arătat,

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un

termen în care autoritățile române să proceseze astfel de

cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să

se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie

1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie".

Doctrina europeană a arătat că noțiunea

de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un

„termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele

două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata

unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului

proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă »,

dies a quo

începe

să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar

el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când

sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

In cauză, Înalta Curte apreciază

că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - anul

2003 - și data soluționării cererii, respectiv -11 iunie 2009,

nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale

mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond, în mod corect a

reținut că reclamanții au fost prejudiciați prin

nesoluționarea cererii lor într-un termen rezonabil.

Referitor Ia cheltuielile de judecată, Înalta

Curte reține că, așa cum a constatat și instanța de

fond, cererea reclamanților a fost examinată și avizată

pozitiv, însă această operațiune a fost efectuată după

data formulării prezentei acțiuni și în condițiile în care,

anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.

Pe cale de consecință se

constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut

culpa procesuală a recurentului-pârât și l-a obligat pe acesta, în

conformitate cu dispozițiile art. 275 C. proc. civ., la plata

cheltuielilor de judecată.

Î

n concluzie, sentința atacată fiind

legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.

312 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva sentinței civile nr. 3247 din 14 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.