ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1312/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 22 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 32682/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, printre alte măsuri, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3), a menținut starea de arest a inculpatului C.E. Pentru a dispune astfel, în esență, instanța a reținut că temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive subzistă și în prezent. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul solicitând judecarea sa în stare de libertate, având în vedere circumstanțele sale personale și situația sa familială. Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurentul inculpat C.E. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că inculpatul, împreună cu alte trei persoane, în noaptea de 2/3 iunie 2009, a desfășurat operațiuni privind circulația de droguri de mare risc, heroină. Prin sentința penală nr. 1154/ F din 24 decembrie 2009, Tribunalul București, secția I penală l-a condamnat pe inculpat, reținând în favoarea sa circumstanțe atenuante, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel și inculpatul C.E., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel București a menținut starea de arest a acestuia, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive. În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 4 iunie 2006, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc.

pen., întrucât acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, datorită modului de săvârșire a faptei și gravitatea acesteia. În mod corect, a reținut instanța că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat. Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului (inculpatul este recidivist).

Nu în ultimul rând se constată că în cauză există probe de natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării recurentului la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță. Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare a inculpatului, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșită de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat, recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva încheierii din 22 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 32682/3/2009 (276/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 aprilie 2010.