ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1312/2010

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin

încheierea din 22 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 32682/3/2009, Curtea

de Apel București, secția I penală, printre alte măsuri, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3), a menținut

starea de arest a inculpatului C.E.

Pentru a dispune astfel, în esență, instanța a reținut că

temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive subzistă

și în prezent.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat

recurs inculpatul solicitând judecarea sa în stare de libertate, având în

vedere circumstanțele sale personale și situația sa familială.

Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și

de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind

legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurentul

inculpat C.E. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că inculpatul, împreună cu

alte trei persoane, în noaptea de 2/3 iunie 2009, a desfășurat operațiuni

privind circulația de droguri de mare risc, heroină.

Prin sentința penală nr. 1154/ F din 24 decembrie 2009,

Tribunalul București, secția I penală l-a condamnat pe inculpat, reținând în

favoarea sa circumstanțe atenuante, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel și inculpatul C.E.,

fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel București a

menținut starea de arest a acestuia, în temeiul art. 300

2

C. proc.

pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu

mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului, la data de 4 iunie 2006, l-a constituit art.

148 lit. f) C. proc. pen., întrucât acesta a săvârșit o infracțiune pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică,

datorită modului de săvârșire a faptei și gravitatea acesteia.

În mod corect, a reținut instanța că și în prezent se mențin

temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a

recurentului inculpat.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe

având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea

presupus săvârșită de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate

a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din

natura și gravitatea faptei, din modalitatea în care se reține că ar fi fost

comisă, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului

(inculpatul este recidivist).

Nu în ultimul rând se constată că în cauză există probe de

natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării recurentului la

săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de

condamnare a inculpatului, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere

principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în

speță, încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în raport de pericolul social concret al

faptei presupus săvârșită de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în

continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat,

recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.E. împotriva încheierii din 22 martie 2010 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 32682/3/2009

(276/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

6 aprilie 2010.