ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4627/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3444 din 9

decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.C.T. SRL

Sighișoara, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Mureș, a anulat

decizia nr. 182 din 25 septembrie 2006, decizia de impunere nr. 11 din 20

ianuarie 2006 și raportul de inspecție fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006 în

ceea ce privește taxa pe valoare adăugată aferentă lipsei în gestiune

constatată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce o privește pe reclamantă,

din probatoriul administrat rezultă că lipsa în gestiune a fost constatată

anterior datei de 31 decembrie 2002.

Este adevărat că reclamanta nu a

întocmit un inventar anual, care ar fi permis compararea stocului scriptic cu

cel faptic la sfârșitul fiecărui an fiscal, însă aceste aspecte erau cunoscute

organelor de cercetare penală care efectuau cercetări pentru identificarea persoanelor

vinovate.

Din registrul de evidență rezultă că

reclamanta a desfășurat activitate în zona liberă Giurgiu până la data de 31

decembrie 2002.

Astfel, organele fiscale în mod

greșit au stabilit o dată ulterioară de constatare a lipsei în gestiune,

respectiv data de 31 martie 2004.

Față de această constatare, Curtea

de apel a reținut că raportului juridic îi sunt aplicabile dispozițiile legale

în vigoare la acel moment, iar nu prevederile Legii nr. 571/2003, care au

intrat în vigoare ulterior.

Întrucât potrivit prevederilor art. 6

lit. k)10 din O.U.G. nr. 17/2000, aplicabile raportului juridic, erau scutite

de TVA activitățile specifice desfășurate în zona liberă de contribuabilii

autorizați, rezultă că reclamanta nu datora TVA pentru bunurile constatate ca

fiind lipsă în gestiune, chiar dacă această lipsă este asimilată cu o livrare

de bunuri.

În consecință, Curtea de apel a

constatat că sunt nelegale actele atacate (decizia nr. 182 din 25 septembrie

2006, decizia de impunere nr. 11 din 20 ianuarie 2006 și raportul de inspecție

fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006) întrucât în mod greșit au fost

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 571/2003 în considerarea unei eronate

aprecieri cu privire la data constatării lipsei în gestiune.

Împotriva sentinței civile nr. 3444

din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Mureș și A.N.A.F.

S-a motivat recursul declarat de

D.G.F.P. Mureș prin aceea că instanța fondului a acordat mai mult decât s-a

cerut prin acțiune, încălcând astfel prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Deasemenea, se susține de această

recurentă că sentința a fost dată cu greșita aplicare a legii, pentru că cele

reținute în motivare se întemeiază doar pe registrele de evidență întocmite în

zona liberă de Biroul Vamal Giurgiu, ignorându-se dispozițiile legale incidente

în cauză în perioada supusă verificării.

A.N.A.F., critică sentința recurată,

întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța fondului dispunând

anularea în tot a Deciziei nr. 182/2006 și a Deciziei nr. 11/2006, deși nu se

putea pronunța în legătură cu sumele menționate la pct. 2 din Decizia nr. 182/2006.

Și referitor la T.V.A., s-a greșit de prima instanță, deoarece corect au fost stabilite sumele în sarcina

reclamantei pentru achizițiile de mărfuri înregistrate în evidențele contabile

și constatate lipsă în gestiune.

Recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse pentru următoarele considerente:

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține:

Reclamanta-intimată s-a adresat

instanței de judecată, solicitând anularea unor acte administrative vătămătoare

prin consecințele juridice, respectiv Decizia nr. 182/2006, Decizia de impunere

nr. 11/2006 și Raportul de inspecție fiscală nr. 222/2006.

Prin sentința civilă recurată, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC I.C.T. SRL Sighișoara, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Mureș, a anulat: decizia nr. 182

din 25 septembrie 2006, decizia de impunere nr. 11 din 20 ianuarie 2006 și

raportul de inspecție fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006 în ceea ce privește

taxa pe valoare adăugată aferentă lipsei în gestiune constatată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de Apel București a stabilit că organele fiscale au stabilit greșit o dată

ulterioară de constatare a lipsei în gestiune (31 martie 2004), în condițiile în

care existau date certe potrivit cărora dispariția produselor din gestiune s-a

produs anterior acestui moment și prin urmare dispozițiile legale aplicabile la

31 decembrie 2002 nu erau cele în vigoare la 31 martie 2004.

Din ansamblul probator administrat

rezultă fără posibilitate de tăgadă că în speță s-a constatat de organele

penale o lipsă în gestiune, existând și o expertiză contabilă pentru anul 2002,

fapt cunoscut de Finanțele Publice conform Notei de constatare din 18 iunie

2003.

Prin urmare data lipsei în gestiune

confirmată de actele aflate la dosar este 31 decembrie 2002, cu ocazia încheierii

evidenței operative a mărfurilor, care s-a efectuat împreună cu Biroul Vamal

din Zona Liberă Giurgiu.

Această lipsă în gestiune din anul 2002 a stat la baza plângerii penale din 15 noiembrie 2002, făcută de conducerea societății împotriva

salariaților vinovați, prin urmare, greșit organele fiscale au plasat lipsa în

gestiune în anul 2004, aplicând eronat prevederile art. 128 alin. (3) C. proc.

fisc., întrucât la data constatării lipsei în gestiune era aplicabilă altă

prevedere legală, respectiv O.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 401/2000.

Organele de control nu au ținut

seama de prevederile legale privind inventarierea mărfurilor, prevăzute de

legea specială - Legea Zonelor

l

ibere

și Decizia nr. 753/2001 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aplicarea

uniformă a reglementărilor vamale.

Dealtfel, Legea nr. 571/2003 se

aplică de la 1 ianuarie 2004 și nu poate fi incidentă în cauză pentru

considerentele mai sus enunțate, avându-se în vedere faptul că lipsa în

gestiune a fost constatată încă din decembrie 2002.

Prin urmare fără dubiu organele de

control trebuiau să facă aplicarea H.G. nr. 401/2000 care prevede că se

datorează T.V.A. în cotele în vigoare la data constatării bunurilor lipsă în

gestiune. Același act normativ stabilește ca și T.V.A. scutit pentru

activitatea de vânzare-cumpărare, a mărfurilor în zonele libere de către

contribuabilii autorizați.

Prin urmare, Decizia nr. 11/2006

este nelegală pentru că actul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 106 C.

proc. fisc., fiind emisă înainte de întocmirea unui raport de inspecție

fiscală, care s-a întocmit la cel puțin două săptămâni după emiterea Deciziei.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care recursurile declarate de D.G.F.P. Mureș și de A.N.A.F.,

se vor respinge conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de D.G.F.P. Mureș și A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 3444 din

9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2009.