ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3832/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3832/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 297 din 15 iulie 2009,

pronunțată de Tribunalul lalomița, secția penală, în dosarul nr. 798/98/2009 a

fost condamnat inculpatul H.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C.

pen.

În baza art. 71 C. pen. inculpatului i-au

fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

S-a menținut arestarea preventivă a

inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din

pedeapsa aplicată inculpatului

reținerea și arestarea preventivă de la 20 martie 2009

la zi.

A fost obligat inculpatul la 10.000 lei

despăgubiri civile - daune materiale și daune morale - către partea civilă N.C.

A fost obligat inculpatul la 281,52 lei

despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slobozia

plus dobânzile legale aferente sumei, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost obligat inculpatul la 1700 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru

infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.,

constând în aceea că la data de 1 martie 2009 a împins-o cu brațele pe victima V.A.

cu consecința căderii și lovirii cu capul de un plan dur, concomitent cu

aplicarea unor lovituri cu pumnii, provocându-i leziuni în urma cărora aceasta

a decedat.

Tribunalul a reținut că la data de 1

martie 2009, victima V.A., în vârstă de 53 de ani, a venit în jurul orelor

15,00 în curtea fermei unde lucra inculpatul, pentru a-I căuta pe concubinul

său B.N., îngrijitor la aceeași fermă. Negăsindu-l pe acesta, victima, aflată

în stare de ebrietate, a întrebat pe inculpat și colegii săi L.A. și H.C. unde

s-ar putea afla acesta, iar răspunsul lor în sensul că B.N. plecase ceva mai

devreme a nemulțumit-o pe aceasta, fapt ce a determinat-o să înceapă o discuție

contradictorie cu cei trei, adresându-le insulte.

Urmare a atitudinii sale, inculpatul a

împins-o cu brațele pe victimă, care s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, însă

imediat s-a ridicat de jos și i-a aplicat inculpatului o lovitură cu palma

peste față, adresând totodată injurii celor prezenți, așa cum de fapt începuse

discuția cu ei.

Inculpatul s-a enervat și mai mult a

început să o lovească cu pumnii pe victimă în zona capului, cu consecința

dezechilibrării și căderii din nou pe spate, la pământ, pe o suprafață bătătorită,

poziție în care a continuat s-o lovească.

Victima s-a ridicat și a început

deplasarea spre poartă, părăsind în final incinta fermei.

Încă din după amiaza și seara zilei de 1

martie 2009 victima acuza dureri în zona capului și cea toraco-abdominală, aceasta

refuzând propunerea concubinului ei de a suna ambulanța, chiar dacă durerile se

acutizau din zi în zi.

În seara zilei de 16 martie 2009 starea

victimei s-a deteriorat grav, fiind internată la Spitalul Slobozia unde la acea

dată a decedat.

Instanța a reținut că situația de fapt

este dovedită cu procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării locului

faptei, declarația victimei, redactată înainte de decesul acesteia, declarațiile

martorilor H.N.C., L.A. și B.N., raportul de expertiză medico-legală întocmit

de Serviciul de Medicină Legală Slobozia, din care rezultă că moartea victimei V.A.

a fost violentă și că s-a datorat hematomului subdural subacut complicat cu

hemoragie de trunchi cerebral, consecutive unui traumatism craniocerebral

deschis.

La autopsie s-au constatat infiltrate

sanguine epicraniene și pectoral stâng, fractură coastă C5 stâng pe linia

scapulară cu calus în formare, neconsolidat.

S-a apreciat că leziunile s-au putut

produce prin lovire cu și de corpuri dure, s-au putut produce în același

context lezional și pot data din 1 martie 2009.

Tribunalul a reținut că martorii H.N.C., L.A.

au arătat că inculpatul a lovit victima cu pumnii în zona capului, aceasta din

urmă căzând la sol, poziție în care inculpatul a continuat să o lovească cu

pumnii în timp ce victima striga după ajutor.

Martorul B.N., concubinul victimei, a

arătat că la data de 1 martie 2009, după ora 17,00, a ajuns acasă și a găsit

victima în pat, acuzând dureri în zona capului, pieptului și coastelor,

martorul observând că are buza de jos vânătă, iar în partea stângă a capului

are pielea plesnită acoperită cu sânge.

Din coroborarea probelor administrate,

Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului H.G. sub aspectul infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Tribunalul a reținut că în raport de

criteriile prev. de art. 72 C. pen. - de natura faptei, modalitatea și

împrejurările comiterii, circumstanțele care caracterizează persoana

inculpatului, consecințele deosebit de grave produse, respectiv pierderea

vieții unei persoane, riposta agresivă a inculpatului, care a exercitat acte de

violență asupra victimei chiar și când aceasta se afla la pământ, se impune

aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executare în regim de

detenție.

La individualizarea pedepsei, Tribunalul

a avut în vedere și apărarea inculpatului, în sensul că victima, aflată sub

influența băuturilor alcoolice, a adresat inculpatului și celor prezenți lângă

el cuvinte urâte și l-a lovit cu palma pe inculpat după ce aceasta a căzut

prima oară la pământ.

Cu privire la latura civilă, Tribunalul a

reținut că suma solicitată de partea civilă este justificată atât sub aspectul

daunelor materiale cât și sub aspectul daunelor morale și a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă N.C. și acțiunea civilă formulată de Spitalul

Județean de Urgență Slobozia.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpatul, arătând că solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii

acesteia până sub minimul special prevăzut de lege, avându-se în vedere

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale

inculpatului, respectiv că acesta a fost provocat de victimă, nu este cunoscut cu

antecedente penale și a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii.

Prin decizia penală nr. 185 din 18 august

2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat

apelul inculpatului.

S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

A fost obligat apelantul la 400 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că în declarația dată de

inculpat în fața instanței de apel, acesta a reiterat susținerile făcute cu

ocazia audierii în primă instanță, în care arată că victima l-a lovit prima cu

palma, că a împins-o de două ori pe aceasta și a treia oară a căzut singură,

iar victima a plecat neînsoțită acasă.

Curtea de apel a constatat că afirmațiile

inculpatului nu sunt în totalitate adevărate, instanța de fond reținând în mod

corect situația de fapt.

Astfel, deși inculpatul susține că nu

lovit-o pe victimă, ci doar a îmbrâncit-o, aceasta căzând la pământ, și

ridicându-se fără intervenția altei persoane, din probatoriul administrat,

declarațiile martorilor, concluziile formulate de SML Slobozia, declarația

victimei, care a depus plângere la organele de poliție înainte de a deceda,

rezultă că inculpatul a lovit-o puternic pe victimă cu pumnii, și a continuat

să o lovească și atunci când aceasta era căzută la pământ.

Astfel, martorii au declarat că

inculpatul, în prezența lor, a lovit-o pe victima V.A., la data de 1 martie 2009,

decesul survenind la data de 16 martie 2009, iar potrivit concluziilor raportului

de expertiză medico-legală, leziunile ce au cauzat decesul au fost provocate cu

15 - 21 de zile înainte de data decesului și puteau data din 1 martie 2009.

La data de 12 martie 2009 victima s-a

prezentat la postul de poliție din comuna Balaciu și a înștiințat organele de

poliție cu privire la faptul că a fost lovită cu pumnii și picioarele de

inculpatul H.G.

Martorul H.N. a declarat în mod constant

că inculpatul s­a enervat în momentul în care victima l-a lovit cu palma,

astfel că a lovit­-o la rândul său cu pumnii în zona capului, victima căzând la

pământ din această cauză, iar inculpatul a continuat să o lovească deși victima

se afla pe sol.

Faptul că victima V.A. a fost puternic

lovită rezultă și din concluziile raportului de expertiză medico-legală, din

care reiese că aceasta a prezentat, pe lângă leziunile craniene, și o fractură

costală, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure.

În ce privește susținerile în sensul că

inculpatul a procedat într-o asemenea manieră, deoarece victima l-a injuriat și

i-a aplicat o lovitură cu palma, aceste aspecte corespund adevărului și au fost

învederate atât de inculpat cât și de martorii audiați în cauză, însă

atitudinea victimei nu poate fi considerată provocare, nefiind incidente

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a acționat împotriva

victimei în mod disproporționat, a lovit-o cu pumnii în zona capului,

trântind-o la pământ și continuând să o lovească și după ce aceasta s-a aflat

la pământ.

Curtea de Apel a constatat că instanța de

fond a dat eficiență și a reținut la individualizarea pedepsei împrejurarea că

incidentul a fost inițiat de victimă, care se afla în stare de ebrietate, așa

cum rezultă din considerentele hotărârii apelate. Instanța însă a apreciat în

mod corect că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține

circumstanța atenuantă legală a provocării, astfel că nu a dispus coborârea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică, aflat în dosarul de urmărire penală, inculpatul H.G.

prezintă diagnosticul de tulburare mixtă de personalitate F61, intelect

liminar, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului

și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta

pentru care este cercetat.

Curtea de Apel a constatat că nu există

temeiuri pentru a se dispune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare,

întrucât atitudinea inculpatului a fost una de nerecunoaștere parțială a

comiterii faptei, iar la stabilirea pedepsei instanța de fond a avut în vedere

atât împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv atitudinea victimei,

care a generat conflictul cu inculpatul, reacția exagerată a acestuia, ce nu

justifică reținerea scuzei provocării, precum și lipsa antecedentelor penale

dar și atitudinea procesuală a inculpatului H.G., de recunoaștere numai în

parte a faptei comise.

În aceste condiții, în mod corect prima

instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantumul

mediu prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul H.G., invocând cazul de casare prev. de

art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. și

solicitând reducerea pedepsei aplicate, sub minimul special prevăzut de lege,

ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe circumstanțelor concrete de

săvârșire ale faptei, în condițiile în care inculpatul nu a intenționat să

omoare victima, ci a răspuns actelor acesteia de violență și de datele ce

caracterizează persoana acestuia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

Pe baza materialului probator administrat

în cauză, atât instanța de fond, cât și cea de apel au stabilit o corectă

situație de fapt, reținând motivat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată.

În ce privește însă individualizarea

pedepsei, Curtea constată că ambele instanțe au evaluat greșit circumstanțele

cauzei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-i

inculpatului o pedeapsă excesiv de severă.

Astfel, deși a reținut că victima a fost

cea care a generat conflictul cu inculpatul, instanța de apel s-a mărginit la a

constata că aceasta nu întrunește condițiile legale pentru a atrage incidența

stării de provocare, ca și circumstanță atenuantă legală.

Or, chiar dacă atitudinea victimei nu

poate fi considerată o provocare, în sensul legii penale, ea trebuie totuși să

se regăsească prin efecte corespunzătoare în cuantumul pedepsei de executat.

De asemenea, deși este incontestabil că

moartea victimei a fost violentă, iar leziunile letale au fost consecința

loviturilor ce i-au fost aplicate de către inculpat, nu se poate face abstracție

de faptul că victima a refuzat să se prezinte la medic, în ciuda propunerii

concubinului său, internându-se la circa două săptămâni de la producerea

incidentului și decedând chiar în ziua internării.

În privința inculpatului, acesta nu este

cunoscut cu antecedente penale, avea o ocupație la data arestării sale,

beneficiind de caracterizări favorabile din partea reprezentanților

societăților în beneficiul cărora a lucrat.

În plus, atât actele depuse la dosarele

de urmărire penală și la cel de fond, cât și expertiza medico-legală

psihiatrică efectuată în cauză confirmă faptul că inculpatul are un intelect

liminar, care, deși nu i-a afectat discernământul în raport cu fapta comisă, reprezintă

o circumstanță personală ce trebuie valorificată în procesul de individualizare

a pedepsei.

Toate aceste circumstanțe reale și

personale nu justifică, dincolo de urmarea imediată specifică acestei

infracțiuni, sancțiunea stabilită de instanța de fond și validată de către

instanța de apel, pedeapsa astfel stabilită nefiind în măsură să asigure

atingerea dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.

În consecință, admițând recursul declarat

de către inculpat, Curtea va casa în parte ambele hotărâri și va reduce

cuantumul pedepsei aplicate acestuia către minimul special, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței, respectiv deciziei.

Va deduce prevenția la zi.

Văzând și disp. art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul H.G.

împotriva deciziei penale nr. 185 din 18 august 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 297/F din 15 iulie 2009 a Tribunalului Ialomița, numai cu privire la

individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, pe care o reduce de

la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat durata reținerii și a arestării preventive de la 20 martie 2009 la 19

noiembrie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

noiembrie 2009.