ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra plângerii penale de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosar, constată următoarele: 1. La data de 3 iunie 2009 petiționara SC P.F. SRL Galați cu sediul în, prin reprezentantul său legal administrator unic U.P. a atacat la Înalta Curte de Casație și Justiție prin plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., ordonanța de retrimitere în judecată nr. 18/D/P/2009 din 26 mai 2009 a D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Galați, cu solicitarea de a desființa actul procurorului sus-menționat și a trimite cauza aceluiași organ judiciar în vederea începerii urmăririi penale, cu privire la intimata-făptuitoare T.P. sub aspectul infracțiunii sesizate, [prin Ordonanța atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.
pen. („fapta nu există), sub aspectul săvârșirii infracțiunii constitutive a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pretinsa făptuitoare T.P. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, urmare sesizării formulate de petiționară, nemulțumite de soluțiile defavorabile acestuia adoptate în cauzele penale aflate în cercetarea proprie/supraveghere de către magistratul amintit]. Plângerea petiționarei a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție și a format obiectul dosarului nr. 4773/1/2009 pentru a cărei soluționare a fost acordat termen de judecată cu respectarea garanțiilor procesuale/procedurale prevăzute de art. 288-291 C. proc.
pen. 2. Verificând solicitarea exprimată în plângerea amintită de petiționară, pe baza lucrărilor dosarului se constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat în vreunul din motivele prevăzute în art. 221 C. proc. pen.
dispune începerea urmăririi penale atunci când „din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepția celui de la lit. b 1 )”. În speță, astfel cum rezultă din expunerea ordonanței atacate, sesizarea petiționarei privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este justificată (dovedită) cu referire la soluțiile defavorabile petiționarei adoptate de către făptuitoare, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați în cauzele repartizate în executarea atribuțiilor de serviciu spre cercetare proprie ori supraveghere, potrivit alin. (2) al art. 64 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară „în soluțiile dispuse procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege”, iar soluțiile adoptate de acesta „pot fi infirmate motivat de către conducătorul parchetului, când sunt apreciate ca nelegale în procedura expres prevăzută în acest sens de legiuitor privind dispozițiile art. 275 – 278 C. proc.
pen. Ca atare, solicitarea petiționarei este nefondată, inexistentă învinuirii aduse intimatei-făptuitoare impediment legal privind începerea urmăririi penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. rezultă din însăși cuprinsul actului de sesizare urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să se respingă plângerea petiționarei menținându-se rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată petiționara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P. împotriva ordonanței din 26 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați, dispusă în dosarul nr. 18/D/P/2009. Obligă petiționara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 iulie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.