ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Turda, reclamanta SC M. SA CÂMPIA TURZII a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei SC J.I.E. CRAIOVA să

asigure și să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru Câmpia

Turzii, pentru a efectua lucrări de demontare, ridicare și transport a unei

conducte de captare aer, proprietatea reclamantei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în anul 1980 a construit o conductă de 1000 mm necesară aerului captării aerului pentru activitățile

desfășurate de către SC M., conductă ce este poziționată pe stâlpi de beton la

o înălțime de 4,5 m și pe o lungime de 1250 m. În continuare, reclamanta a arătat că această conductă nu mai este utilizată, fapt pentru care dorește desființarea,

ceea ce presupune accesul în incinta societății pârâte.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.

1075 – art. 1079 și 494 C. civ.

Judecătoria Turda, prin sentința civilă nr. 6545 din

8 decembrie 2008, a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Turda și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Comercial Cluj, având în vedere natura comercială a pricinii și obiectul

acesteia, neevaluabil în bani, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ.

În fața Tribunalului Comercial Cluj, pârâta a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de neîndeplinirea cerințelor art.

720

1

C. proc. civ. Totodată, pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de

22.500 Euro reprezentând daune pentru imposibilitatea folosirii suprafeței de 3000 m.p. teren agricol pentru realizarea obiectului său de activitate.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă

de către tribunal.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut

că terenul pe care se află conducta aparține în mod evident pârâtei, dreptul de

folosință neputând fi îngrădit nici chiar de către instanța de judecată.

În ceea ce privește cererea reconvențională,

tribunalul a constatat că aceasta nu a fost legal timbrată, urmând a fi anulată

în consecință.

Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr.

1576 din 27 aprilie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca

neîntemeiată; a anulat cererea reconvențională ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta, iar Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 5 din data de 20 ianuarie 2010,

a admis apelul declarat de reclamantă, pe care a modificat-o în parte, în

sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să

asigure și să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru din

Câmpia Turzii, pentru a realiza lucrările de demontare, ridicare, transport a

conductei de captare aer, proprietatea sa; au fost menținute în rest

dispozițiile hotărârii atacate.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a

reținut că în raport de temeiul juridic al acțiunii, reprezentat de „obligația

de face” în raport de dispozițiile art. 1075 – art. 1079 C. civ., acțiunea este

întemeiată, iar împotrivirea pârâtei la ridicarea de către reclamantă a

conductei proprietatea sa este un abuz de drept, nejustificat în drept.

Împotriva acestei decizii de declarat recurs pârâta

SC J.I.E. SA CRAIOVA, fără a indica motivele de nelegalitate în susținerea

recursului, conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs,

recurenta a susținut că apreciază corectă soluția de respingere a acțiunii de

către tribunal, însă apreciază că acțiunea de față poate fi calificată ca o

acțiune în revendicare. În continuare arată că numai în acțiunea în

revendicare, poate fi pusă în discuție constatarea unui drept de retenție al

pârâtului pentru plata eventualelor prejudicii aduse de bunul litigios și a

contravalorii lipsei de folosință pentru terenul de sub conductă.

Susține că reclamanta trebuia să facă dovada

dreptului de proprietate asupra conductei în litigiu, iar instanța trebuia să

dispună efectuarea unei expertize care să identifice traseul conductei în cauză

și valoarea de piață a acestuia. Tot expertiza ar fi trebuit să determine locul

situării acesteia.

Recurenta mai arată că instanța trebuia să califice

categoria bunului din care face parte conducta, bun mobil sau bun imobil prin

destinație.

Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru

următoarele considerente.

Prealabil examinării criticilor invocate, Înalta

Curte reamintește că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi

exercitată pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Prin prisma acestei precizări, se constată că

recurenta a invocat motive de recurs, care nu au fost încadrate în motive de

nelegalitate, astfel încât Înalta Curte urmează a analiza critica privind

natura juridică a acțiunii de față, care se poate circumscrie motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei de a asigura și permite accesul în incinta

punctului de lucru, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1075 – art. 1079 C.

civ.

În raport de temeiul juridic al cererii, astfel cum a

fost stabilit de către reclamantă, Înalta Curte constată legalitatea deciziei

atacate, prin prisma circumscrierii acțiunii de față unei acțiuni în obligația

de a face.

Calificarea acțiunii de față ca fiind o acțiune în

revendicare este nejustificată, în condițiile în care pârâta nu a contestat

dreptul de proprietate al reclamantei asupra conductei în litigiu, situație în

care nu se pune problema stabilirii dreptului de proprietate.

Pentru a stabili motivele care au stat la baza

admiterii în parte a acțiunii și abuzul de drept al pârâtei, instanța de fond a

reținut că la momentul edificării construcției în anul 1980, conducta aparținea

domeniului public al statului, iar după anul 1990 conducta a intrat în

proprietatea reclamantei, deservind activitatea unei secții a Fabricii de

Oxigen, în prezent desființată.

Deși pârâta este proprietara terenului pe care se

află situată conducta în litigiu, exercitarea prerogativelor dreptului de

proprietate este considerată abuzivă în situația în care acest drept nu este utilizat

în vederea finalității sale.

Din acest punct de vedere, criticile recurentei

privind calificarea capetelor de cerere privind demontarea, ridicarea și

transportarea conductei în litigiu, ca fiind acte de dispoziție care intră în

sfera de incidență a acțiunii în revendicare, nu pot fi reținute, întrucât în

acțiunea de față nu se pune problema analizarea existenței dreptului de

proprietate asupra bunului.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

J.I.E. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.