ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta SC M. SA CÂMPIA TURZII a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei SC J.I.E. CRAIOVA să asigure și să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru Câmpia Turzii, pentru a efectua lucrări de demontare, ridicare și transport a unei conducte de captare aer, proprietatea reclamantei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în anul 1980 a construit o conductă de 1000 mm necesară aerului captării aerului pentru activitățile desfășurate de către SC M., conductă ce este poziționată pe stâlpi de beton la o înălțime de 4,5 m și pe o lungime de 1250 m. În continuare, reclamanta a arătat că această conductă nu mai este utilizată, fapt pentru care dorește desființarea, ceea ce presupune accesul în incinta societății pârâte.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1075 – art. 1079 și 494 C. civ. Judecătoria Turda, prin sentința civilă nr. 6545 din 8 decembrie 2008, a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Turda și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, având în vedere natura comercială a pricinii și obiectul acesteia, neevaluabil în bani, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. În fața Tribunalului Comercial Cluj, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de neîndeplinirea cerințelor art. 720 1 C. proc. civ. Totodată, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.500 Euro reprezentând daune pentru imposibilitatea folosirii suprafeței de 3000 m.p.

teren agricol pentru realizarea obiectului său de activitate. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de către tribunal. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că terenul pe care se află conducta aparține în mod evident pârâtei, dreptul de folosință neputând fi îngrădit nici chiar de către instanța de judecată. În ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a constatat că aceasta nu a fost legal timbrată, urmând a fi anulată în consecință. Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 1576 din 27 aprilie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată; a anulat cererea reconvențională ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 5 din data de 20 ianuarie 2010, a admis apelul declarat de reclamantă, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să asigure și să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru din Câmpia Turzii, pentru a realiza lucrările de demontare, ridicare, transport a conductei de captare aer, proprietatea sa; au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că în raport de temeiul juridic al acțiunii, reprezentat de „obligația de face” în raport de dispozițiile art. 1075 – art. 1079 C. civ., acțiunea este întemeiată, iar împotrivirea pârâtei la ridicarea de către reclamantă a conductei proprietatea sa este un abuz de drept, nejustificat în drept.

Împotriva acestei decizii de declarat recurs pârâta SC J.I.E. SA CRAIOVA, fără a indica motivele de nelegalitate în susținerea recursului, conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a susținut că apreciază corectă soluția de respingere a acțiunii de către tribunal, însă apreciază că acțiunea de față poate fi calificată ca o acțiune în revendicare. În continuare arată că numai în acțiunea în revendicare, poate fi pusă în discuție constatarea unui drept de retenție al pârâtului pentru plata eventualelor prejudicii aduse de bunul litigios și a contravalorii lipsei de folosință pentru terenul de sub conductă. Susține că reclamanta trebuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra conductei în litigiu, iar instanța trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să identifice traseul conductei în cauză și valoarea de piață a acestuia.

Tot expertiza ar fi trebuit să determine locul situării acesteia. Recurenta mai arată că instanța trebuia să califice categoria bunului din care face parte conducta, bun mobil sau bun imobil prin destinație. Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Prealabil examinării criticilor invocate, Înalta Curte reamintește că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Prin prisma acestei precizări, se constată că recurenta a invocat motive de recurs, care nu au fost încadrate în motive de nelegalitate, astfel încât Înalta Curte urmează a analiza critica privind natura juridică a acțiunii de față, care se poate circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a asigura și permite accesul în incinta punctului de lucru, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1075 – art. 1079 C. civ. În raport de temeiul juridic al cererii, astfel cum a fost stabilit de către reclamantă, Înalta Curte constată legalitatea deciziei atacate, prin prisma circumscrierii acțiunii de față unei acțiuni în obligația de a face. Calificarea acțiunii de față ca fiind o acțiune în revendicare este nejustificată, în condițiile în care pârâta nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra conductei în litigiu, situație în care nu se pune problema stabilirii dreptului de proprietate.

Pentru a stabili motivele care au stat la baza admiterii în parte a acțiunii și abuzul de drept al pârâtei, instanța de fond a reținut că la momentul edificării construcției în anul 1980, conducta aparținea domeniului public al statului, iar după anul 1990 conducta a intrat în proprietatea reclamantei, deservind activitatea unei secții a Fabricii de Oxigen, în prezent desființată. Deși pârâta este proprietara terenului pe care se află situată conducta în litigiu, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate este considerată abuzivă în situația în care acest drept nu este utilizat în vederea finalității sale.

Din acest punct de vedere, criticile recurentei privind calificarea capetelor de cerere privind demontarea, ridicarea și transportarea conductei în litigiu, ca fiind acte de dispoziție care intră în sfera de incidență a acțiunii în revendicare, nu pot fi reținute, întrucât în acțiunea de față nu se pune problema analizarea existenței dreptului de proprietate asupra bunului. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC J.I.E. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.