ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3504/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, reclamantul P.V.I., în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N. R.G.Z. S.A. TG. MUREȘ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - mutarea conductei de apă îngropată fără autorizare legală în terenul proprietatea subsemnatului reclamant din com. Sâncrai, și înscris în C.F. Nazna nr. 5051, nr. top 1424/1, 1425/1, 1426/1, 1427/1 pe traseul autorizat. - stabilirea datei limită de mutare la 1 mai 2008, după care să fie pasibilă de plata de despăgubiri și obligarea la cheltuieli judiciare. Prin încheierea nr. 7676 din 6 octombrie 2009 Î.C.C.J a admis cererea de strămutare formulată de pârâtă și a dispus strămutarea judecății cauzei la Judecătoria Cluj Napoca, care prin sentința nr. 2671 din 25 februarie 2010, a admis excepția de necompetență invocată din oficiu, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Mureș. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 787/C din 17 iunie 2010 a admis recursul pârâtei, a modificat în parte sentința nr. 2671 din 25 februarie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca în sensul că a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, instanța evaluând normele de competență materială din perspectiva efectelor cererii de strămutare. Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința nr. 8304 din 6 decembrie 2010, a respins acțiunea reclamantului reținând în esență incidența dispozițiilor 86 și 90 din Legea nr. 351 /2004 a gazelor în raport de situația de fapt relevată de probatoriul administrat.

Apelul declarat de reclamantul P.V.I. împotriva acestei din urmă sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ fiscal prin decizia nr. 74 din 2 mai 2011, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.V.I. solicitând: - în principal, modificarea deciziei recurate în sensul desființării ei și restituirea cauzei în favoarea instanței de apel conform prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. , coroborat cu art. 312 alin. (5) din același Cod. - în subsidiar desființarea primelor hotărâri și admiterea acțiunii precizate.

Recurentul – reclamant își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte; 1) În privința solicitării principale din prezentul recurs, se precizează că premisa principală a silogismului juridic supus judecății în dosarul de față îl constituie ilegala introducere a conductei proprietatea pârâtei pe un teren fost cooperativizat, aparținând mamei reclamantului și actualmente cu proprietatea reconstituită în favoarea reclamantului în baza Legii nr. 18/1991, din probatoriul administrat rezultând că pârâta nu a tăcut dovada respectării dispozițiilor legale imperative cu privire la interzicerea executării lucrării pe un teren cu destinație agricolă și fără proiect acreditat, recurentul arătând că își menține și în prezent această motivare.

În opinia recurentului instanța de apel nu a motivat contrariul iar tentativa de simplă motivare cu fraza că „întregul probatoriu a relevat că s-a realizat lucrarea conform proiectului” nu echivalează cu o motivare a înlăturării susținerilor sale. Recurentul critică și susținerea instanței de apel potrivit căreia terenul nu a fost scos din circuitul civil, aceasta nefiind susținută în fapt și în drept. Apreciază recurentul că în aceste condiții, instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura vreo motivare reală, acest lucru echivalând, potrivit practicii judiciare constante în materie, cu o nemotivare de natură a conduce la o casare cu o trimitere spre rejudecare conform dispozițiilor procedurale menționate mai sus.

2.) În privința petitului subsidiar al recursului, recurentul solicită instanței următoarele: a.) să se ia în considerare cele expuse la pct. 1 de mai sus; b.) să se considere că la cealaltă premisă majoră din raționamentul instanței cu privire la sintagma ”Dreptul de proprietate al reclamantului nu poate fi exercitat decât cu respectarea limitelor stabilite pentru acesta anterior, la data intrării în patrimoniul reclamantului acestea erau deja determinate” intervin următoarele corective extrem de importante: - limitele să nu fi fost cauzate prin culpa proprie a intimatului pârât care a încălcat dispoziții legale imperative cu caracter prohibitiv (dezafectarea unei suprafețe agricole fără a avea acreditarea legală cerută mereu de lege in acest sens și îngroparea conductei de apă pe alt teren decât cel autorizat); - terenul din discuție să fi aparținut pârâtului sau vreunui antecesor al acestuia ori domeniului public pe care trebuia să se execute lucrarea de înglobare a conductei.

În final recurentul precizează că, în opinia sa, nu se poate invoca justificat în apărare propria culpă în exonerarea de răspundere pentru producerea prejudiciului și în recunoașterea, fără vreo responsabilitate, a unor servituți gratuite sau a altor beneficii legale consecutive propriului act prejudiciabil al intimatei pârâte. Proprietatea a fost și trebuie ocrotită împotriva abuzurilor de natura celor comise de pârâta intimată. Înalta Curte, verificând actele și lucrările cauzei, constată că recursul este timbrat conform actului justificativ existent la fila 10 din dosar, împrejurare față de care constată că excepția de netimbrare a rămas fără obiect. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate de recurentul – reclamant, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Astfel, deși recurenta își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., trimiterea este pur formală întrucât acestea vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, fără a fi susținute în drept prin indicarea aspectelor divergente din motivarea instanței, respectiv normele de drept încălcate sau greșit aplicate. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

De subliniat și faptul că intimata – pârâtă, prin întâmpinare a remarcat absența motivelor de nelegalitate, fără însă a formula în mod expres excepția nulității recursului din această perspectivă. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul – pârât nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurentul – reclamant P.V.I. împotriva deciziei nr. 74 din 2 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.