ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 12 mai 2006, reclamanții L.G., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. și L.R. au chemat în judecată pe pârâta R.N.P. - D.S. Târgu Mureș, solicitând anularea Deciziei nr. 58 din 18 aprilie 2006. In motivarea contestației, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au susținut că: - Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 220 din 16 februarie 2005, confirmată la 18 ianuarie 2006 de către instanța de apel, le-a admis contestația promovată pentru nesoluționarea notificării în termen legal și a obligat-o pe pârâtă la restituirea în natură a imobilului (teren și construcții) înscris în C.F. 1864 și C.F. 803 Eremitu și 57.450.000 lei cheltuieli de judecată; - în cauza menționată, pârâta și alte 3 persoane ( L.G.jr., L.G.

și L.I., succesorii defunctului G.L.) au declarat recurs, aflat în curs de soluționare; - totodată, după judecarea apelului, pârâta a emis decizia contestată, prin care le-a restituit în natură imobilul P.C.C., condiționând această măsură de achitarea sumei de 336.133,76 Ron, contravaloarea construcțiilor pe care le-a edificat ulterior anului 1949. Pârâta a solicitat, prin cerere reconvențională întemeiată pe art. 10 alin. (3) 2 și art. 51 din Legea nr. 10/2001, obligarea reclamanților la plata sumei de 336.133,76 Ron, contravaloarea construcțiilor și amenajărilor piscicole pe care le-a realizat ulterior anului 1949 (când statul a preluat păstrăvăria ce trebuie restituită părților adverse), rămasă la 30 martie 2006 în urma scăderii amortismentelor.

La 6 iunie 2006, reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I. au chemat în judecată, separat, pe pârâta R.N.P. R. – D.S. Tg. Mureș, solicitând modificarea Deciziei nr. 58 din 18 aprilie 2006, în sensul înlăturării pozițiilor nr. 48- 49 din lista anexă a mijloacelor fixe ce se restituie în natură. In motivarea acestei cereri, întemeiată tot pe prevederile Legii nr. 10/2001, cei 3 reclamanți au susținut că mijloacele fixe menționate la pozițiile contestate, a căror valoare, potrivit estimării pârâtei, se ridică la 195.764 Ron, sunt situate în afara păstrăvăriei revendicate. Tribunalul Mureș, secția civilă, prin încheierea din 23 noiembrie 2006, a dispus conexarea celor două dosare și apoi, prin sentința nr. 1486 din 9 noiembrie 2007, a admis ambele contestații, a anulat decizia atacată și a respins cererea reconvențională.

S-a reținut că: - printr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentința nr. 220/2005 a Tribunalului Mureș) pârâta a fost obligată să restituie reclamanților în natură imobilul preluat abuziv de stat; - drept consecință, pârâta trebuia să execute hotărârea judecătorească, și nu să emită decizia contestată, care este lipsită de efecte juridice (în privința restituirii în natură) și contrară acelei hotărâri (în privința despăgubirilor); - textele invocate de pârâtă în cererea reconvențională se referă restituirea în natură a terenurilor pe care, ulterior anului 1990, s-au ridicat construcții neautorizate, astfel că pretențiile formulate prin cererea menționată pot fi valorificate pe cale unei acțiuni separate, și nu în acest cadru procesual.

Curtea de Apel Târgu Mureș-secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 31 din 2 aprilie 2008, a admis apelurile declarate de reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I. și pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. S-a reținut că prima instanță nu a analizat contestația formulată de apelanții reclamanți. In rejudecare, reclamanții L.G., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F., N.A. și L.R. și-au precizat acțiunea, învederând că solicită anularea deciziei contestate, admiterea contestației conexe (cu motivarea că și ceilalți 3 reclamanți au calitatea de „persoane îndreptățite", fiind succesorii defunctului L.G. sen., care a notificat în termen legal pe pârâtă) și respingerea cererii reconvenționale.

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 1916 din 5 decembrie 2008, a admis în parte ambele contestații și cererea reconvențională, a modificat parțial decizia atacată, în sensul că despăgubirile menționate în art. 2 se ridică la 62.672,65 Ron și a păstrat celelalte dispoziții ale aceleiași decizii. S-a reținut că: - imobilul revendicat (teren și construcții) a aparținut soților L.G.

și H.K., care în anul 1949 l-au „donat" statului în baza unui act anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Mureș în anul 2001; - ulterior acestei preluări, construcțiile existente au fost demolate, in locul lor fiind edificate noi construcții; - reclamanții din ambele dosare conexe au calitate de moștenitori ai defuncților proprietari și, ca atare, sunt „persoane îndreptățite" în sensul Legii nr. 10/2001; - Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 220 din 16 februarie 2005, a admis acțiunea promovată de cei 8 reclamanți din primul dosar, precum și de autorul celor 3 reclamanți din dosarul conex, dispunând restituirea în natură a imobilului, condiționat de plata sumei de 626.726.521 lei, diferență între valoarea construcțiilor edificate ulterior preluării și valoarea construcției demolate; - hotărârea menționată a fost schimbată parțial de Curtea de Apel Tg.

Mureș (prin decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2006), în sensul înlăturării obligării reclamanților la plata sumei de 626.726.21 lei, pe considerentul că pârâta nu a formulat cerere reconvențională; - art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 îndreptățește pe pârâtă la diferența dintre valoarea construcțiilor noi și valoarea construcțiilor demolate, care, potrivit expertizei efectuate în precedenta cauză (soluționată de Tribunalul Mureș prin sentința nr. 220/2005), se ridică la 626.726.521 lei (62.672,65 Ron). Reclamanții și pârâta au declarat apel, solicitând schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii reconvenționale și, respectiv, respingerii ambelor contestații, admiterii integrale a cererii reconvenționale și obligării părților adverse la plata sumei de 336.133,76 lei, contravaloarea construcțiilor și amenajărilor piscicole realizate ulterior anului 1949. În motivarea apelului, reclamanții L.G.

jun., L.G. și L.I. au susținut că pârâta solicită în mod abuziv despăgubiri pentru aducțiunile cu apă și construcțiile anexe gospodărești deoarece: - terenurile pe care sunt situate aducțiunile cu apă nu au fost revendicate; - potrivit art. 10 și art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu se acordă despăgubiri pentru construcțiile neautorizate (cum sunt așa zisele construcții anexe gospodărești), ci doar pentru sporul de valoare adus de chiriași, prin îmbunătățiri necesare și utile, locuințelor închiriate. La rândul lor, reclamanții L.L., C.J., I.M. , K.C., N.E., N.F., N.A. și L.R. au susținut că pretențiile exprimate în cererea reconvențională exced procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, care se referă numai la îmbunătățirile aduse imobilelor cu destinație de locuință.

In sfârșit, pârâta a susținut că a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza evidențelor contabile, nu este de acord cu evaluarea făcută de expert în precedentul litigiu, iar instanța de fond a reținut greșit că din valoarea pretinsă prin cererea reconvențională nu a fost scăzută valoarea construcțiilor demolate. Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 65 din 6 mai 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă dar a admis apelurile tuturor reclamanților și a schimbat parțial sentința, în sensul admiterii contestațiilor din ambele dosare conexe și anulării actului atacat.

Totodată, curtea de apel a anulat sentința apelată în privința admiterii parțiale a cererii reconvenționale, a trimis această cerere, spre competentă soluționare instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Tg. Mureș, a respins petitul referitor la eliminarea a două poziții din lista mijloacelor fixe anexată actului administrativ contestat și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților L.L., C.J., I.M., K.C., N.E., N.F. , N.A. și L.R. 2.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - potrivit C.F. 1864 Miercurea Nirajului, imobilele teren și păstrăvărie (2,5 ha și alte loturi mai mici, împreună cu 27 lacuri, bazine anexe și canale de alimentare, în total 11.000 mp) au fost dobândite în anul 1943 de soții L.G.

și H.K., care, la 1 iulie 1949, le-au „donat" statului; Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 107 din 27 aprilie 2001, definitivă și irevocabilă la 28 martie 2002, a constatat nulitatea trecerii P.C.C. în proprietatea statului; - la 19 martie 2001, reclamanții au solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului menționat; - tot în anul 2001 pârâta a răspuns negativ, motivându-și refuzul [ întemeiat pe art. 9 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 10/2001] prin demolarea vechilor construcții, edificarea unor construcții noi și refacerea amenajărilor piscicole; - reclamanții au solicitat pe calea dreptului comun restituirea în natură a imobilului, iar Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 220 din 16 februarie 2005, le-a admis acțiunea, condiționând această restituire de plata unor despăgubiri de 626.726.521 lei; - obligația menționată a fost înlăturată de Curtea de Apel Tg.

Mureș prin decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2006, iar I.C.C.J.

a suspendat judecata recursului declarat împotriva acestei hotărâri până la soluționarea prezentului litigiu; - la 18 aprilie 2006, după judecarea apelurilor declarate în precedenta cauză, pârâta a emis decizia nr. 58, prin care a restituit reclamanților în natură imobilul revendicat, condiționat de plata unor despăgubiri de 336.133,76 lei, ce reprezintă valoarea construcțiilor edificate ulterior anului 1949; - această decizie este nelegală pentru că, potrivit principiului repunerii părților în situația anterioară, consecutiv constatării nulității absolute a „donației" imobilul a revenit în patrimoniul defuncților proprietari, respectiv în masa succesorală a reclamanților, moștenitorii lor; - prin urmare, în baza hotărârii judecătorești de constatare a nulității absolute a „donației" și art. 480 C civ., reclamanții erau îndreptățiți la restituirea imobilului în natură, principiu instituit, de altfel, și prin Lega nr. 10/2001; - deoarece pârâta nu a soluționat notificarea în termenul legal, reclamanții nu au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții de restituire, ci la restituirea în natură; - pârâta trebuia așadar să pună în executare hotărârea judecătorească definitivă, și nu să emită o decizie de restituire în natură condiționată de plata unor despăgubiri; - pretențiile pârâtei față de reclamanți trebuie valorificate pe calea dreptului comun,

și nu printr-o cerere reconvențională formulată în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, care nu prevede posibilitatea analizării acțiunilor cu un asemenea obiect; - anularea deciziei emise de pârâtă face inutilă examinarea petitului din cererea conexă privitor la eliminarea a două poziții din lista mijloacelor fixe anexată acelei decizii. Pârâta și reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I. au declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și, respectiv, modificarea hotărârii atacate, în sensul eliminării celor două poziții din lista mijloacelor fixe și completării actului contestat cu datele de identificare a noilor proprietari și imobilului restituit (suprafețe construite, teren aferent, vecinătăți).

In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3-5 și 7-9 C. proc. civ., pârâta a susținut că: - declinarea competenței soluționării cererii sale reconvenționale în favoarea judecătoriei este contrară art. 119-120 C. proc. civ.

, care prevăd că asemenea cereri trebuie judecate odată cu acțiunea principală; - aplicarea în cauză a principiului repunerii părților în situația anterioară ar duce practic la evitarea procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001; - nesoluționarea notificării în termen legal este irelevantă de vreme ce această omisiune a fost determinată de lămurirea aspectelor privitoare la noile construcții, iar în final notificatorii nu au contestat concluziile expertizei extrajudiciare efectuate pentru stabilirea valorii lor; - emiterea deciziei contestate este conformă prevederilor Legii nr. 10/2001 și constituie rezultatul punerii în executare a sentinței nr. 107/2004 pronunțată de Tribunalul Mureș; - a contestat expertiza efectuată în precedentul dosar pentru că la evaluarea noilor construcții expertul nu a avut în vedere valorile de piață, ci valorile înscrise în evidențele contabile, rămase în urma amortizării; - totodată, instanța de fond a reținut greșit că din valoarea noilor construcții nu s-a dedus valoarea construcțiilor demolate; - înlăturarea celor două poziții contestate nu este posibilă pentru că acestea se referă la aducțiunile de apă realizate în anul 1978, fără de care păstrăvăria și-ar pierde utilitatea; - instanța de apel a dat apelanților reclamanți mai mult decât au cerut deoarece aceștia nu au solicitat anularea integrală a deciziei contestate,

ci doar a obligării lor la plata despăgubirilor. Reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I. nu au indicat temeiul juridic al recursului dar susțin critici a căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv că: - hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a „donației" nu a avut ca efect revenirea imobilului în patrimoniul defuncților proprietari; - autorul lor nu a figurat ca reclamant în precedentul litigiu, astfel că au contestat punerea în executare a hotărârii judecătorești de restituire a imobilului, care, practic, i-ar fi dezmoștenit; - în atare situație, pârâta era implicit obligată să emită o decizie de restituire a imobilului către toți moștenitorii proprietarilor, urmând ca ulterior, în termen de 30 de zile, să încheie cu aceștia protocolul de predare-primire prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Criticile tuturor recurenților întemeiate pe art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

sunt fondate deoarece: - imobilul revendicat (P.C.C.) a aparținut antecesorilor reclamanților, fiind preluat de stat în anul 1949, în baza unui contract de „donație", anulat prin hotărâre judecătorească (rămasă definitivă și irevocabilă în anul 2002) la cererea tuturor moștenitorilor defuncților proprietari, care nu au obținut însă și retrocedarea bunului „donat"; - toți reclamanții (cei 8 din acțiunea inițială și autorul celorlalți 3 din acțiunea conexă) au notificat pe pârâtă, solicitând restituirea în natură a P.C.C., care, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, a fost preluat abuziv de stat; - până în anul 2004 pârâta nu a soluționat această notificare și, ca atare, primii 8 reclamanți au acționat-o în judecată (demers întemeiat pe Legea nr. 10/2001, și nu pe dreptul comun), obținând restituirea în natură a imobilului revendicat, necondiționat de plata vreunei despăgubiri; - în acel litigiu, instanța de apel a înlăturat obligarea reclamanților la plata despăgubirilor stabilite de instanța de fond pentru construcțiile și amenajările realizate ulterior preluării abuzive cu motivarea că pârâta nu a formulat cerere reconvențională și că, prin anularea „donației", imobilul a revenit în patrimoniul defuncților proprietari, deci în masa succesorală a moștenitorilor, care potrivit art. 480 C civ.

sunt îndreptățiți la restituirea în natură, principiu consacrat și de Legea nr. 10/2001; - tot în precedentul litigiu s-a declarat recurs, a cărui judecată a fost suspendată până la soluționarea prezentei cauze, iar hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel nu se referă și la autorul celor 3 reclamanți din acțiunea conexă; - decizia administrativă atacată a fost emisă ulterior judecării apelurilor declarate în precedentul litigiu, se referă la toți reclamanții (inclusiv cei 3 din acțiunea conexă) și condiționează restituirea în natură de plata unor despăgubiri pentru construcțiile edificate ulterior preluării abuzive, pârâta emitentă invocând în acest sens prevederile art. 10 alin. (3) 2 [devenit alin. (5) după în actuale redactare] din Legea nr. 10/2001; - principial, această decizie respectă soluția definitivă adoptată de instanțele judecătorești în precedentul litigiu, dispunând restituirea în natură a imobilului revendicat; - pe de altă parte, emiterea unei asemenea decizii reprezenta pentru pârâtă singura modalitate juridică de a se conforma exigențelor Legii nr. 10/2001, care îi impuneau să soluționeze favorabil notificarea celuilalt moștenitor al proprietarilor deposedați abuziv (respectiv autorul reclamanților din acțiunea conexă) și să stabilească eventualele despăgubiri prevăzute de art. 10 alin. (5) (problemă neanalizată,

din considerente de ordin procedural, în precedentul litigiu) anterior restituirii în natură; - în litigiul dedus judecății, instanța de fond nu a sesizat că, spre deosebire de reclamanții din acțiunea conexă, cei 8 reclamanți din prima acțiune nu solicită modificarea, ci anularea deciziei administrative și că pretențiile exprimate de pârâtă prin cererea reconvențională au ca obiect aceleași despăgubiri ca și cele menționate în decizia contestată; - aceste aspecte nu au fost sesizate nici de instanța de apel, care, în plus, a reținut greșit că decizia emisă de pârâtă este contrară soluției definitive din litigiul precedent; - totodată, pe fondul acelorași omisiuni, instanța de apel a admis ambele contestații, a anulat în întregime decizia administrativă (deși niciunul dintre apelanții reclamanți nu solicitase așa ceva), nu a analizat criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor pretinse în baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și a trimis Judecătoriei Tg.

Mureș, spre competentă soluționare, o cerere reconvențională lipsită practic de obiect; - or, această soluție prejudiciază grav atât pe cei 3 reclamanți din acțiunea conexă (privându-i de măsura reparatorie la care sunt îndreptățiți în calitate de moștenitori ai defuncților proprietari), cât și pe pârâtă (obligată să continue, pe calea dreptului comun, un demers judiciar inutil). Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi admise, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei la aceeași curte de apel, în vederea rejudecării apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții reclamanți L.G. Junior, L.G., L.I., și de recurenta-pârâtă R.N.P.R. – D.S. Mureș împotriva deciziei civile nr. 65 A din 06 mai 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.