ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 12 mai 2006, reclamanții L.G.,

C.J.,

I.M., K.C., N.E., N.F., N.A.

și L.R. au chemat în judecată pe pârâta R.N.P. -

D.S.

Târgu Mureș, solicitând anularea

Deciziei nr.

58 din 18 aprilie 2006.

In motivarea contestației,

întemeiată pe prevederile Legii nr.

10/2001,

reclamanții au susținut că:

- Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 220 din 16

februarie 2005, confirmată la 18 ianuarie 2006 de

către instanța de apel,

le-a admis contestația promovată pentru

nesoluționarea notificării în termen legal și a obligat-o pe pârâtă la

restituirea în natură a imobilului (teren și construcții) înscris în C.F. 1864

și C.F. 803 Eremitu și 57.450.000 lei cheltuieli de judecată;

- în cauza menționată, pârâta și alte 3 persoane ( L.G.jr., L.G. și

L.I., succesorii defunctului G.L.) au declarat recurs, aflat în curs de

soluționare;

- totodată, după judecarea apelului, pârâta a emis decizia

contestată, prin care le-a restituit în natură

imobilul P.C.C., condiționând această măsură de achitarea sumei de 336.133,76

Ron,

contravaloarea construcțiilor pe care le-a edificat ulterior anului 1949.

Pârâta a solicitat, prin cerere reconvențională întemeiată pe art. 10

alin. (3)

2

și art. 51 din Legea nr. 10/2001, obligarea reclamanților

la plata sumei de 336.133,76 Ron, contravaloarea construcțiilor și amenajărilor

piscicole pe care le-a realizat ulterior anului 1949 (când statul a preluat

păstrăvăria ce trebuie restituită părților adverse), rămasă la 30 martie 2006

în urma scăderii amortismentelor.

La 6 iunie 2006, reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I. au chemat în

judecată, separat, pe pârâta R.N.P. R. – D.S. Tg. Mureș, solicitând modificarea

Deciziei nr. 58 din 18 aprilie 2006, în sensul înlăturării pozițiilor nr. 48-

49 din lista anexă a mijloacelor fixe ce se

restituie în natură.

In motivarea acestei cereri, întemeiată tot pe prevederile Legii nr.

10/2001, cei 3 reclamanți au susținut că mijloacele fixe menționate

la pozițiile contestate, a căror valoare,

potrivit estimării pârâtei, se ridică la 195.764 Ron, sunt situate în afara

păstrăvăriei revendicate.

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin încheierea din 23 noiembrie 2006,

a dispus conexarea celor două dosare și apoi, prin sentința nr. 1486 din 9

noiembrie 2007, a admis ambele contestații, a

anulat

decizia atacată și a respins cererea reconvențională.

S-a reținut că:

-

printr-o hotărâre judecătorească

definitivă (sentința nr.

220/2005 a

Tribunalului Mureș) pârâta a fost obligată să restituie

reclamanților în natură imobilul preluat abuziv de

stat;

-

drept consecință, pârâta trebuia să execute hotărârea

judecătorească, și nu să emită decizia

contestată, care este lipsită de

efecte

juridice (în privința restituirii în natură) și contrară acelei

hotărâri

(în privința despăgubirilor);

-

textele invocate de pârâtă în

cererea reconvențională se referă

restituirea

în natură a terenurilor pe care, ulterior anului 1990, s-au ridicat construcții

neautorizate, astfel că pretențiile formulate prin

cererea menționată pot fi valorificate pe cale

unei acțiuni separate, și

nu în acest cadru procesual.

Curtea de Apel Târgu Mureș-secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, prin

decizia nr. 31 din 2

aprilie 2008, a

admis apelurile declarate de reclamanții L.G.

jun., L.G. și L.I. și pârâtă, a desființat sentința și a

trimis

cauza spre rejudecare la instanța de fond.

S-a reținut că prima instanță nu a analizat contestația formulată de

apelanții reclamanți.

In rejudecare, reclamanții L.G.,

C.J.,

I.M., K.C., N.E., N.F., N.A.

și L.R. și-au precizat acțiunea, învederând că

solicită anularea deciziei contestate, admiterea

contestației conexe (cu

motivarea că

și ceilalți 3 reclamanți au calitatea de „persoane

îndreptățite", fiind succesorii defunctului

L.G. sen., care a

notificat în termen legal pe pârâtă) și respingerea

cererii reconvenționale.

Tribunalul Mureș, secția civilă,

prin sentința nr. 1916 din 5

decembrie

2008, a admis în parte ambele contestații și cererea

reconvențională, a modificat parțial decizia

atacată, în sensul că

despăgubirile

menționate în art. 2 se ridică la 62.672,65 Ron și a

păstrat celelalte

dispoziții ale aceleiași decizii.

S-a reținut că:

-

imobilul revendicat (teren și

construcții) a aparținut soților

L.G. și H.K., care în anul 1949 l-au

„donat"

statului în baza unui act

anulat prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Mureș în anul 2001;

-

ulterior acestei preluări, construcțiile existente au fost

demolate, in locul lor fiind edificate noi

construcții;

-

reclamanții din ambele

dosare conexe au calitate de

moștenitori ai

defuncților proprietari și, ca atare, sunt „persoane

îndreptățite"

în sensul Legii nr. 10/2001;

-

Tribunalul Mureș, secția civilă,

prin sentința nr. 220 din 16

februarie

2005, a admis acțiunea promovată de cei 8 reclamanți din

primul dosar, precum și de autorul celor 3

reclamanți din dosarul

conex,

dispunând restituirea în natură a imobilului, condiționat de

plata sumei de 626.726.521 lei, diferență între

valoarea construcțiilor

edificate

ulterior preluării și valoarea construcției demolate;

-

hotărârea menționată a fost schimbată parțial de Curtea de

Apel Tg. Mureș (prin decizia nr. 7 din 18 ianuarie

2006), în sensul

înlăturării

obligării reclamanților la plata sumei de 626.726.21 lei, pe

considerentul că pârâta nu a formulat cerere

reconvențională;

- art. 10 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 îndreptățește pe pârâtă la

diferența

dintre valoarea construcțiilor noi și valoarea construcțiilor

demolate, care, potrivit expertizei efectuate în

precedenta cauză

(soluționată de Tribunalul Mureș prin sentința nr.

220/2005), se ridică la 626.726.521 lei (62.672,65 Ron).

Reclamanții și pârâta au declarat

apel, solicitând schimbarea

sentinței,

în sensul respingerii cererii reconvenționale și, respectiv,

respingerii

ambelor contestații, admiterii integrale a cererii reconvenționale și obligării

părților adverse la plata sumei de

336.133,76

lei, contravaloarea construcțiilor și amenajărilor piscicole

realizate

ulterior anului 1949.

În motivarea apelului, reclamanții L.G.

jun., L.G.

și L.I. au susținut că

pârâta solicită în mod abuziv

despăgubiri pentru aducțiunile cu apă și

construcțiile anexe gospodărești deoarece:

-

terenurile pe care sunt situate

aducțiunile cu apă nu au fost

revendicate;

- potrivit art. 10 și art. 48 din

Legea nr. 10/2001, nu se acordă

despăgubiri pentru construcțiile

neautorizate (cum sunt așa zisele

construcții

anexe gospodărești), ci doar pentru sporul de valoare adus de chiriași, prin

îmbunătățiri necesare și utile, locuințelor închiriate.

La rândul lor, reclamanții L.L.,

C.J., I.M.

, K.C., N.E., N.F., N.A. și

L.R. au susținut că pretențiile

exprimate în cererea

reconvențională

exced procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001,

care se referă numai la îmbunătățirile aduse

imobilelor cu destinație

de locuință.

In sfârșit, pârâta a susținut că a stabilit cuantumul

despăgubirilor pe baza evidențelor contabile, nu

este de acord cu

evaluarea făcută de

expert în precedentul litigiu, iar instanța de fond a

reținut greșit că din valoarea pretinsă prin

cererea reconvențională nu

a fost scăzută valoarea construcțiilor

demolate.

Curtea de Apel Tg. Mureș, secția

civilă și pentru cauze cu

minori și

de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 65

din 6 mai 2009, a

respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă dar a admis apelurile

tuturor reclamanților și a schimbat parțial sentința, în sensul

admiterii contestațiilor din ambele dosare conexe și anulării actului atacat.

Totodată, curtea de apel a anulat

sentința apelată în privința

admiterii

parțiale a cererii reconvenționale, a trimis această cerere, spre competentă

soluționare instanței de drept comun, respectiv

Judecătoriei Tg. Mureș, a respins petitul referitor la eliminarea a două

poziții din lista mijloacelor fixe

anexată actului administrativ contestat

și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților L.L.,

C.J., I.M., K.C., N.E., N.F.

, N.A. și L.R. 2.000 lei cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că:

-

potrivit C.F. 1864 Miercurea

Nirajului, imobilele teren și

păstrăvărie

(2,5 ha și alte loturi mai mici, împreună cu 27 lacuri,

bazine anexe și canale de alimentare, în total

11.000 mp) au fost

dobândite în anul

1943 de soții L.G. și H.K., care,

la 1 iulie 1949, le-au „donat"

statului;

Tribunalul Mureș, secția civilă,

prin sentința nr. 107 din 27

aprilie

2001, definitivă și irevocabilă la 28 martie 2002, a constatat

nulitatea trecerii P.C.C. în proprietatea

statului;

-

la 19 martie 2001, reclamanții au

solicitat, prin notificare,

restituirea în natură a imobilului

menționat;

- tot în anul 2001 pârâta a răspuns

negativ, motivându-și refuzul [

întemeiat

pe art. 9 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 10/2001] prin demolarea vechilor

construcții, edificarea unor construcții noi și

refacerea amenajărilor

piscicole;

-

reclamanții au solicitat pe calea

dreptului comun restituirea în

natură

a imobilului, iar Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr.

220 din 16 februarie 2005, le-a admis acțiunea,

condiționând această

restituire de

plata unor despăgubiri de 626.726.521 lei;

-

obligația menționată a fost înlăturată de Curtea de Apel Tg. Mureș prin

decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2006, iar I.C.C.J. a suspendat

judecata recursului declarat împotriva acestei

hotărâri până la

soluționarea prezentului litigiu;

-

la 18 aprilie 2006, după

judecarea apelurilor declarate în

precedenta

cauză, pârâta a emis decizia nr. 58, prin care a restituit

reclamanților în natură imobilul revendicat,

condiționat de plata unor despăgubiri de 336.133,76 lei, ce reprezintă valoarea

construcțiilor

edificate ulterior anului 1949;

-

această decizie este nelegală

pentru că, potrivit principiului repunerii părților în situația anterioară,

consecutiv constatării nulității

absolute

a „donației" imobilul a revenit în patrimoniul defuncților

proprietari, respectiv în masa succesorală a

reclamanților, moștenitorii

lor;

-

prin urmare, în baza hotărârii

judecătorești de constatare a

nulității

absolute a „donației" și art. 480 C civ., reclamanții erau îndreptățiți la

restituirea imobilului în natură, principiu instituit, de

altfel, și

prin Lega nr. 10/2001;

-

deoarece pârâta nu a soluționat

notificarea în termenul legal,

reclamanții

nu au solicitat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții

de

restituire, ci la restituirea în natură;

-

pârâta trebuia așadar să pună în

executare hotărârea

judecătorească definitivă,

și nu să emită o decizie de restituire în

natură condiționată de plata

unor despăgubiri;

-

pretențiile pârâtei față de

reclamanți trebuie valorificate pe

calea dreptului comun, și nu printr-o

cerere reconvențională formulată în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001,

care nu

prevede posibilitatea analizării

acțiunilor cu un asemenea obiect;

- anularea deciziei emise de pârâtă

face inutilă examinarea petitului din cererea conexă privitor la eliminarea a

două poziții din lista

mijloacelor fixe anexată acelei decizii.

Pârâta și reclamanții L.G. jun.,

L.G. și

L.I. au declarat recurs,

solicitând casarea ultimei hotărâri, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și, respectiv,

modificarea hotărârii atacate, în sensul

eliminării celor două poziții

din

lista mijloacelor fixe și completării actului contestat cu datele de

identificare a noilor proprietari și imobilului

restituit (suprafețe

construite, teren aferent, vecinătăți).

In motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 3-5 și 7-9

C. proc. civ., pârâta a susținut că:

- declinarea competenței soluționării cererii sale

reconvenționale în favoarea judecătoriei este

contrară art. 119-120 C. proc. civ.

,

care prevăd că asemenea cereri trebuie judecate odată cu

acțiunea

principală;

- aplicarea în cauză a principiului

repunerii părților în situația

anterioară

ar duce practic la evitarea procedurii instituite prin Legea

nr.

10/2001;

-

nesoluționarea notificării în

termen legal este irelevantă de

vreme

ce această omisiune a fost determinată de lămurirea aspectelor

privitoare la noile construcții, iar în final

notificatorii nu au contestat

concluziile

expertizei extrajudiciare efectuate pentru stabilirea valorii

lor;

-

emiterea deciziei contestate este

conformă prevederilor Legii nr. 10/2001 și constituie rezultatul punerii în

executare a sentinței nr.

107/2004 pronunțată de Tribunalul Mureș;

-

a contestat expertiza efectuată

în precedentul dosar pentru că

la

evaluarea noilor construcții expertul nu a avut în vedere valorile de

piață,

ci valorile înscrise în evidențele contabile, rămase în urma amortizării;

-

totodată, instanța de fond a

reținut greșit că din valoarea

noilor

construcții nu s-a dedus valoarea construcțiilor demolate;

-

înlăturarea celor două poziții contestate nu este posibilă

pentru că acestea se referă la aducțiunile de apă

realizate în anul 1978,

fără de care păstrăvăria și-ar pierde

utilitatea;

-

instanța de apel a dat apelanților

reclamanți mai mult decât au

cerut

deoarece aceștia nu au solicitat anularea integrală a deciziei

contestate, ci doar a obligării lor la plata

despăgubirilor.

Reclamanții L.G. jun., L.G. și L.I.

nu au indicat temeiul juridic al recursului dar susțin critici a

căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza

prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respectiv că:

-

hotărârea judecătorească prin care

s-a constatat nulitatea absolută a „donației" nu a avut ca efect revenirea

imobilului în

patrimoniul defuncților proprietari;

- autorul lor nu a figurat ca

reclamant în precedentul litigiu,

astfel

că au contestat punerea în executare a hotărârii judecătorești de restituire a

imobilului, care, practic, i-ar fi dezmoștenit;

- în atare situație, pârâta era

implicit obligată să emită o decizie de restituire a imobilului către toți

moștenitorii proprietarilor, urmând

ca

ulterior, în termen de 30 de zile, să încheie cu aceștia protocolul de

predare-primire prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Criticile tuturor recurenților

întemeiate pe art. 304 pct. 6 și pct.

9 C. proc. civ. sunt fondate

deoarece:

-

imobilul revendicat (P.C.C.) a

aparținut antecesorilor reclamanților, fiind preluat de stat în anul 1949, în

baza

unui contract de „donație", anulat prin hotărâre

judecătorească

(rămasă definitivă și

irevocabilă în anul 2002) la cererea tuturor

moștenitorilor defuncților proprietari, care nu au obținut însă și

retrocedarea

bunului „donat";

- toți reclamanții (cei 8 din

acțiunea inițială și autorul celorlalți 3

din acțiunea conexă) au notificat pe pârâtă, solicitând restituirea în

natură a P.C.C., care, potrivit art. 2 lit. c)

din

Legea nr. 10/2001, a fost preluat abuziv de stat;

-

până în anul 2004 pârâta nu a

soluționat această notificare și,

ca

atare, primii 8 reclamanți au acționat-o în judecată (demers

întemeiat pe Legea nr. 10/2001, și nu pe dreptul

comun), obținând

restituirea în

natură a imobilului revendicat, necondiționat de plata

vreunei

despăgubiri;

- în acel litigiu, instanța de apel a înlăturat obligarea

reclamanților la plata despăgubirilor stabilite

de instanța de fond

pentru

construcțiile și amenajările realizate ulterior preluării abuzive

cu motivarea că pârâta nu a formulat cerere

reconvențională și că,

prin anularea

„donației", imobilul a revenit în patrimoniul defuncților

proprietari, deci în masa succesorală a

moștenitorilor, care potrivit art. 480 C civ. sunt îndreptățiți la restituirea

în natură, principiu

consacrat și de Legea nr. 10/2001;

-

tot în precedentul litigiu s-a

declarat recurs, a cărui judecată a

fost

suspendată până la soluționarea prezentei cauze, iar hotărârile

pronunțate de instanțele de fond și apel nu se

referă și la autorul celor

3 reclamanți din acțiunea conexă;

-

decizia administrativă atacată a

fost emisă ulterior judecării apelurilor declarate în precedentul litigiu, se

referă la toți reclamanții

(inclusiv

cei 3 din acțiunea conexă) și condiționează restituirea în

natură de plata unor despăgubiri pentru

construcțiile edificate ulterior

preluării

abuzive, pârâta emitentă invocând în acest sens prevederile

art. 10 alin. (3)

2

[devenit alin. (5)

după în actuale redactare] din Legea nr.

10/2001;

-

principial, această decizie

respectă soluția definitivă adoptată de instanțele judecătorești în precedentul

litigiu, dispunând restituirea

în natură a imobilului revendicat;

-

pe de altă parte, emiterea unei

asemenea decizii reprezenta

pentru

pârâtă singura modalitate juridică de a se conforma exigențelor

Legii

nr. 10/2001, care îi impuneau să soluționeze favorabil

notificarea celuilalt moștenitor al proprietarilor deposedați abuziv

(respectiv autorul reclamanților din acțiunea conexă)

și să stabilească

eventualele

despăgubiri prevăzute de art. 10 alin. (5) (problemă

neanalizată, din considerente de ordin

procedural, în precedentul

litigiu) anterior restituirii în natură;

-

în litigiul dedus judecății,

instanța de fond nu a sesizat că, spre

deosebire

de reclamanții din acțiunea conexă, cei 8 reclamanți din

prima acțiune

nu solicită modificarea, ci anularea deciziei

administrative

și că pretențiile exprimate de pârâtă prin cererea

reconvențională au ca

obiect aceleași despăgubiri ca și cele menționate în decizia contestată;

-

aceste aspecte nu au fost

sesizate nici de instanța de apel, care, în plus, a reținut greșit că decizia

emisă de pârâtă este contrară soluției

definitive din litigiul

precedent;

-

totodată, pe fondul acelorași omisiuni,

instanța de apel a

admis ambele

contestații, a anulat în întregime decizia administrativă

(deși niciunul dintre apelanții reclamanți nu

solicitase așa ceva), nu a

analizat

criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor pretinse în

baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și a

trimis Judecătoriei Tg.

Mureș, spre

competentă soluționare, o cerere reconvențională lipsită

practic de

obiect;

-

or, această soluție prejudiciază

grav atât pe cei 3 reclamanți din

acțiunea

conexă (privându-i de măsura reparatorie la care sunt

îndreptățiți în calitate de moștenitori ai

defuncților proprietari), cât și

pe

pârâtă (obligată să continue, pe calea dreptului comun, un demers

judiciar

inutil).

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., ambele

recursuri

vor fi admise, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii

cauzei la aceeași curte de apel, în vederea

rejudecării apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

recurenții reclamanți L.G.

Junior,

L.G., L.I., și de recurenta-pârâtă

R.N.P.R.

– D.S. Mureș

împotriva deciziei

civile nr. 65 A din 06 mai 2009 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori

și

familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.