ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 08 iulie 2003, contestatoarea Camera de Comerț și Industrie Bacău a solicitat anularea deciziei nr. 84/2003 și obligarea intimatei Administrația Națională a Apelor Române la restituirea în natură a imobilului situat în Bacău, str. Cuza Vodă , Județul Bacău. Prin sentința civilă nr. 479 din 17 septembrie 2003, Tribunalul Bacău a declinat competența în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4186/2003. Prin sentința civilă nr. 315 din 29 martie 2004 Tribunalul București secția a III a civilă a respins ca nefondată contestația reclamantei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău cu motivarea că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) din legea 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 2341 A din 04 noiembrie 2004, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Camera de Comerț și Industrie Bacău, împotriva sentinței menționate. Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și Proprietate Intelectuală prin decizia civilă nr. 6031 din 20 iunie 2006 a admis recursul reclamantei, a casat decizia și sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Pentru a se pronunța astfel instanța de casare a reținut că, potrivit art. 1 din Decretul Lege nr. 139 din 11 mai 1990 camerele de comerț și industrie teritoriale sunt organizații autonome destinate promovării intereselor membrilor lor, deci organizații de drept privat, entități autonome organizate în baza unui statut propriu și autofinanțate, aspecte care exclud de exercițiul oricărei prerogative care implică autoritatea publică a Statului, astfel că nu fac parte din categoria instituțiilor publice la care se referă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Totodată a reținut că trimiterile instanței de fond la art. 16 alin. (1) din lege sunt rămase fără suport în contextul modificării acestora prin Legea nr. 247/2005.

În rejudecare, prin sentința nr. 1007 din 23 iulie 2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte contestația reclamantei Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău, a anulat decizia nr. 84 din 03 iunie 2003 emisă de intimată, a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, construcția în suprafață de 253,2 m.p. edificată în anul 1926, situată în orașul Bacău, str. Cuza Vodă, județul Bacău și terenul de sub construcție, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei dispoziție cuprinzând propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.110,8 m.p., în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și la plata sumei de 4.029,2 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Prin notificarea nr. 13326 din 17 septembrie 2002, trimisă prin B.E.J. G.N. contestatoarea a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 6.307 m.p. și a construcției situate pe acest teren, situate în orașul Bacău, str. Cuza Vodă, care au aparținut Camerei de Comerț din Bacău, fiind dobândite prin actul de vânzare cumpărare. Intimata Administrația Națională a Apelor Române, prin decizia nr. 84 din 03 iunie 2003 a respins notificarea reclamantei, reținând că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită conform prevederilor art. 3 din lege. Această problemă de drept a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 6031 din 20 iunie 2006, prin care a constatat că notificatoarea nu face parte din categoria instituțiilor publice la care se referă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2361 din 26 mai 1924 Camera de Comerț din Bacău a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în orașul Bacău, str. Bacău Ocna, colț cu strada Cuza Vodă, compus din teren în suprafață de 6.307 m.p. și casă de locuit cu dependințeiar prin Decretul nr. 74 din 25 februarie 1949 Camerele de Comerț și Industrie au fost desființate, patrimoniile acestora fiind preluate de către Stat potrivit art. 2 din acest act normativ. Din suprafața de teren menționată o suprafață de 1.888 m.p. a fost afectată Centrului de Colectare Date Hidrometeorologice, sistem informațional laboratoare dispecer pentru gospodărirea apelor din bazinul hidrografic Siret, conform deciziei nr. 259/1982 a Consiliului Popular Bacău.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că, în prezent, Direcția Apelor Siret, aflată în subordinea A.N.A.R., deține suprafața de 2.364 m.p. din terenul menționat, pe care se află edificate mai multe clădiri: C1 – 253 m.p., utilizat de S.G.A., C2 – 509,3 m.p. utilizat ca sediul de D.A. Siret, C3 – 26,3 m.p. Centrală termică, C4 – 20,6 m.p. clădire grup electrogen, C5 – 16,2 m.p. turn zăbrelit pentru comunicații precum și 4 garaje mobile, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit de expert T.A. (filele 117-122 dosar). Din același raport de expertiză a rezultat că restul terenului revendicat în suprafață de 3.248 m.p. se află în incinta utilizată de Ministerul Justiției, fiind afectat Judecătoriei și Tribunalului Bacău, iar o suprafață de 330 m.p.

se află în incinta Inspectoratului Școlar Bacău. În ceea ce privește clădirea aflată pe teren, potrivit actului de vânzare cumpărare din 26 mai 1924, aceasta este în deținerea intimatei prin unitățile subordonate menționate, în decursul timpului aceasta nesuferind modificări sau adăugiri constructive ci doar lucrări de îmbunătățire, construcție și instalații constând în refacerea parțială a finisajelor brute și de suprafață, compartimentări, tavane false, placaje cu gresie și faianță, înlocuirea cercevelelor, refacere pardoseli, înlocuirea încălzirii cu sobe cu încălzire centrală cu radiatoare din fontă și aluminiu, refacerea instalației electrice, instalații noi în grupul sanitar, în valoare de 204.507 lei, astfel cum rezultă din raportului de expertiză construcții întocmit de expert S.C.

Tribunalul a apreciat că preluarea imobilului a fost abuzivă în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 iar sub aspectul modalităților de restituire, a reținut că, potrivit art. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, în principiu, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, dacă este posibil și dacă nu sunt incidente cazurile în care restituirea în natură nu poate fi dispusă. Din această perspectivă, Tribunalul a constatat, în ceea ce privește construcția în suprafață de 253,2 m.p., că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 fiind posibilă restituirea în natură, nefiind incidente cauze care să împiedice această modalitate de restituire. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 16 alin. (1) cu raportare la Anexa 2 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 10/2001, invocată de intimată, Tribunalul a apreciat că nu se justifică, întrucât o parte semnificativă a acestei construcții este folosită de alte instituții, astfel: suprafața de 123,6 m.p.

pentru o sală de ședință a Tribunalului Bacău, în baza unui contract de închiriere; o altă suprafață este utilizată de Institutul Național de Meteorologie – Serviciul de prognoză a Vremii Bacău. Față de această împrejurare instanța de rejudecare a apreciat că nu se poate reține faptul că această clădire este necesară pentru asigurarea activității pârâtei, instituție de interes public, întrucât aceasta își poate asigura desfășurarea activității în clădirea proprie, astfel că nu mai poate fi atinsă finalitatea urmărită de art. 16 – aceea de a da posibilitatea instituției de interes public să funcționeze și să își desfășoare activitatea. Nici aspectul că intimata a adus îmbunătățiri construcției, nu a fost reținut întrucât nu reprezintă un impediment la restituire, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât aceste îmbunătățiri nu constituie construcții noi în sensul acestei dispoziții legale.

Cu privire la cererea formulată de intimată la 27 aprilie 2006 întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 pentru a-i fi achitată contravaloarea acestor lucrări instanța a reținut că nu poate fi soluționată în prezentul cadru procesual, aceasta având la îndemnă o acțiune separată pentru recuperarea investițiilor făcute. Referitor la terenul în suprafață de 2.364 m.p., aflat în deținerea intimatei, Tribunalul a constatat, sub un prim aspect, că partea de teren aflată sub construcție se impune a fi restituită în natură, odată cu construcția. În ceea ce privește diferența de 2.110,8 m.p.

Tribunalul a constatat că terenul este ocupat de rețele de canalizare și linii electrice, de suprafețe de transport, alei și parcări, astfel că în raport de modul acestora de dispunere evidențiat în schița plan anexă a raportului de expertiză, terenul este ocupat funcțional, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură, ci impunându-se a fi restituit prin echivalent în condițiile legii speciale – art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Prin decizia civilă nr. 321A din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Administrația Națională „Apele Române”, împotriva sentinței civile nr. 1007 din 23 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

A admis apelul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie Bacău, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să restituie în natură terenul în suprafață de 1.301,48 mp (în care este inclus și terenul de sub construcție) reclamantei. A obligat pârâta să emită propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1.062,52 mp în condițiile Legii nr. 247/2005 și la plata a 4.000 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta – reclamantă. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a examinat, prioritar, susținerea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate abia după data de 24 noiembrie 2006, ceea ce impunea respingerea notificării, deoarece acestea trebuiau depuse potrivit dispozițiilor art. 23 din legea nr. 10/2001, până, cel mai târziu, la data soluționării cererii și a constat că această critică este neîntemeiată întrucât actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse odată cu notificarea formulată de reclamantă. De asemenea, instanța de apel a constat că, în mod corect a reținut tribunalul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul notificării prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2361/1924 de Tribunalul Bacău secția notarială ( act aflat la filele 23 - 24 dosar 4186/2003) și că acest imobil a fost preluat abuziv de stat in temeiul decretului 74/1949.

S-a mai reținut că ambele părți au formulat critici cu privire la restituirea în natura a imobilului compus din teren și clădire, apelanta - reclamantă apreciind că, în mod greșit nu i-a fost restituit în natură și terenul, iar apelanta - pârâtă apreciind că, restituirea în natura a clădirii era condiționată de aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din legea nr. 10/2001, anexa 2 lit. a) și că au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (5) din lege la soluționarea cererii sale de reparare a prejudiciului cauzat de retrocedarea clădirii.

Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care, pe terenul pe care s-au aflat construcțiile preluate abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. S-a reținut de asemenea că potrivit situației de fapt stabilite de prima instanță și necontestată de părți, terenul aflat în deținerea apelantei – pârâte este în suprafață de 2364 mp., teren pe care se află edificate mai multe clădiri, din care clădirea C1 în suprafața de 253 mp.

aparține fostei proprietăți revendicate, iar clădirile C2 – C 5 sunt clădiri noi, edificate în baza autorizației de construcție, precum și patru garaje mobile. Cu privire la teren a fost efectuata în apel, o nouă expertiză de către expertul D.G. care, a concluzionat că, poate fi restituit în natură nu numai terenul aflat sub construcția retrocedată, ci și o parte din terenul aferent, teren care este liber și neafectat de utilități, fiind formate două loturi, lotul nr. 1 în suprafață de 1453 mp. ce poate fi restituit și lotul nr. 2 în suprafață de 1135 mp. care nu poate fi restituit în natură. Pe de altă parte, expertul a arătat că, din lotul în suprafață de 1453 mp. ce poate fi restituit a delimitat o suprafață de 152 mp.

între punctele 1-2-3-4-5-3-4bis-3bis-1bis, conform schiței aflate la fila 73 dosar apel, teren ce rămâne în proprietatea apelantei - pârâte și nu va fi restituit în natură, fiind necesar acesteia pentru accesul auto la clădirea proprietatea sa. Față de această situație, curtea a constatat că sunt întemeiate criticile apelantei – reclamante privind nerestituirea terenului aferent clădirii sale, în condițiile în care, prin modalitatea stabilită de instanța de fond aceasta nu poate să-și folosească propria clădire, ce îi fusese restituită în natură întrucât nu are cale de acces la ea. De altfel, s-a reținut că potrivit legii, restituirea în natură se limitează la acele suprafețe libere, care nu conțin căi de acces, amenajări sub și supraterane, dar nici nu afectează accesul și utilizarea normală a clădirii noi edificate, sub acest aspect, expertiza efectuată în apel constatând că suprafața de teren ce constituie lotul nr. 1 în suprafață de 1453,27 mp.

poate fi restituită în natură. Din această suprafață, curtea a reținut că terenul de 152 mp. identificat conform schiței între punctele 1-2-3-4-5-4bis-3bis-1bis ce este necesară pentru accesul auto al apelantei – pârâte nu poate fi restituită în natură, astfel că a stabilit că suprafața de teren liberă este de 1301, 48 mp. în care este inclus și terenul de sub construcția C1 restituită. Nu au fost primite criticile apelantei – pârâte privind aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 din legea nr. 10/2001 întrucât potrivit probatoriului administrat în cauză clădirea restituită reclamantei nu este folosită decât parțial de pârâtă, care de altfel are propria clădire edificată pe lotul 2 rămas în proprietatea sa.

S-a reținut că nu este întemeiată critica vizând neaplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din lege întrucât aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauză, ci au în vedere situația terenurilor pe care au fost edificate construcții noi autorizate, care se restituie în natură fostului proprietar împreună cu aceste construcții ce nu mai sunt necesare unității deținătoare, pentru aceste construcții fostul proprietar fiind obligat la plata despăgubirilor. Ori, în cauză apelanta – pârâtă solicită contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul restituit în natură, cerere ce nu se circumscrie dispoziției legale arătate anterior.

Pe de altă parte, curtea a constatat că, abia la data de 27 aprilie 2006, prin precizările formulate în fața tribunalului, după casare, apelanta – pârâtă a solicitat ca, în situația restituirii în natură a clădirii să fie obligată reclamanta la achitarea costurilor aferente acestor îmbunătățirii, cerere formulată tardiv în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. Nici criticile apelantei – reclamante privind neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, nu au fost primite reținându-se că în mod corect instanța de fond nu a acordat cheltuielile în sumă de 2625 lei, reprezentând „ cheltuieli cu consilierii juridici pentru documentare, pregătire dosar, formulare concluzii și formalități procedurale” în lipsa oricăror dovezi cu privire la efectuarea lor.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Națională „Apele Române” pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a criticat hotărârea instanței de apel ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Astfel pârâta a susținut că printr-o interpretare greșita, a fost respinsă solicitarea acesteia de reparare a prejudiciului cauzat prin retrocedarea clădirii, cu motivarea că potrivit dreptului comun, există calea unei acțiuni separate, fapt ce nu suplinește obligația instanței de a aplica procedura speciala prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, pârâta a considerat că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului solicitării acesteia, respingând-o nemotivat. Recurenta reclamantă a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva faptului că, deși a învederat și dovedit că în acea clădire își desfășoară activitatea o subunitate a instituției pârâte, care asigură un serviciu public de interes național, aceasta nu a dat curs dispozițiilor art. 16 alin. (1), raportat la Anexa 2 lit. a), reținând, în mod nejustificat, că unele spații ar fi folosite de terțe persoane. Pe fondul contestației, pârâta a considerat că actele deduse judecații, raportat la temeiurile legale care au guvernat soluționarea administrativă fac ca aceasta să fie nefondată, întrucât la dosarul privind notificarea nu au fost depuse actele doveditoare, decât după data de 24 noiembrie 2006, lucru de care instanța de fond nu a ținut cont.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Cu titlu preliminar, este de observat că recurenta pârâtă a invocat numai formal motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezei pe care acest motiv o reglementează – interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în înțelesul lui material (negotium juris). În fapt, criticile recurentei vizează pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel că recursul se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., din a cărui perspectivă va fi analizat în continuare. Înalta Curte observă că în fața primei instanțe, după casare, la data de 27 aprilie 2006, prin precizările formulate, ( filele 29-31 dosar fond) pârâta a solicitat să-i fie achitată contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire efectuate la imobilul revendicat, în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Sub un prim aspect, Înalta Curte, reține, față de momentul depunerii cererii precizatoare, că aceasta este formulată tardiv, raportat la prevederile art. 132 C. proc. civ. În altă ordine de idei, critica este nefondată și din interpretarea prevederilor art. 10 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, dispozițiile art. 10 alin (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” Art. 10 alin. (5) din aceeași lege prevede că „ Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Or, noțiunea de „constucții noi” prevăzută de dispozițiile legale mai sus menționate, nu echivalează cu noțiunea de „îmbunătățiri”, pentru ca art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 să fie aplicabil în speță. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o aplicare corectă a legii pe aspectul contestat și că, astfel, nu sunt îndeplinite cerințele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care recursul se va respinge, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe pârâta Administrația Națională „Apele Române” la plata sumei de 4.250 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău, astfel cum au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Națională „Apele Române” împotriva deciziei nr. 321A din data de 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe pârâta Administrația Națională „Apele Române” la 4.250 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013.