ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1476/D din 29 septembrie 2010, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis acțiunea precizată a reclamantei Camera de Comerț și Industrie Bacău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și intervenientul în nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 3274 m.p., teren intravilan situat în str. O. și C.V., potrivit schiței emise de expert S. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 26 mai 1924, Camera de Comerț din Bacău a dobândit proprietatea terenului de 6307 m.p.

împreună cu casa de locuit și dependințele aflate pe acesta. Prin Decretul nr. 74/1949 s-au desființat camerele de comerț teritoriale, întregul patrimoniu al acesteia fiind preluat de stat, iar prin Sentința civilă nr. 8129 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei Bacău s-a constatat, în contradictoriu cu Primăria Bacău, că reclamanta este aceeași persoană juridică cu Camera de Comerț Bacău desființată prin decretul menționat. S-a apreciat, în raport de aceste acte, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, făcând dovada că este continuatoarea în drepturi și obligații a fostei camere, desființate în 1949, în raport de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut că prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău s-a dispus trecerea în administrarea și folosința Ministerului Justiției a suprafeței de 3700 m.p.

în vederea constituirii Tribunalului Județean, emițându-se Decizia nr. 92 din 25 septembrie 1958 a Sfatului Popular Regional Bacău, prin care s-a autorizat construcția Tribunalului și Autorizația de construcție nr. X/1998, prin care s-a autorizat extinderea Tribunalului Județean. Prin Încheierea 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român și-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului, iar Ministerul Justiției este titularul dreptului de administrare și unitate deținătoare. În cauză s-a efectuat expertiza topo pentru identificarea terenului, expertiza delimitând suprafața de 3274 m.p. care face parte din trupul inițial de 6307 m.p. din actul de proprietate al reclamantei și care se află în administrarea Ministerului Justiției, fiind proprietate publică.

S-a considerat de instanța de fond că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât pe teren sunt edificate construcții în care funcționează o instituție publică, iar statul este proprietar exclusiv al acestora, astfel încât s-a dispus retrocedarea prin măsuri reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău în numele Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în asemenea cauze doar când nu se poate identifica unitatea deținătoare, situație ce nu se regăsește în speță, situație față de care hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (3) și cu încălcarea art. 31 din Legea nr. 10/2001, articol modificat prin art. 11 din Legea nr. 302/2009 potrivit căruia, în procesele și cererile având ca obiect stabilirea potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 a măsurilor reparatorii prin echivalent sau a valorii recalculate a acțiunilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora, începând cu data intrării în vigoare a legii, astfel încât Statul Român a fost greșit citat în cauză și obligat la acordarea de măsuri reparatorii către Camera de Comerț și Industrie Bacău după intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2009.

Pârâta a mai arătat că imobilul nu se regăsește în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, în care Tribunalul Bacău figurează doar cu suprafața de 947,29 m.p., iar clarificarea situației juridice a terenului revine Ministerului Justiției, care avea responsabilitatea întocmirii documentației în vederea înregistrării bunurilor din administrarea sa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. S-a mai apreciat a fi nelegală hotărârea întrucât instanța de fond a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren intravilan de 3274 m.p. situat în str. O. și C.V. Bacău, deși prin cererea de chemare în judecată Camera de Comerț și Industrie Bacău a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în str. C.V.

în suprafață de 2959 m.p. Prin Decizia civilă nr. 66 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Referitor la primul motiv de apel invocat s-a apreciat că nu poate fi reținut, întrucât titularul dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu este Statul Român, Ministerul Justiției fiind doar administrator al acestuia, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, fiind în acest context unitate deținătoare în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, terenul a fost proprietatea Camerei de Comerț Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 26 mai 1924, iar prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost preluat de stat prin desființarea camerelor de comerț teritoriale, ulterior fiind dat în administrarea și folosința Ministerului Justiției prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău pentru construirea Tribunalului Județean.

Referitor la motivul de apel vizând încălcarea dispozițiilor Legii nr. 302/2009, de modificare a art. 31 din Legea nr. 10/2001, nici acesta nu poate fi reținut, întrucât art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor prin decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, dispoziții care prevăd o activitate ulterioară activității de stabilire a dreptului la despăgubiri. În această situație nu operează automat înlocuirea celui obligat la despăgubiri cu A.V.A.S.-ul, acesta fiind legal obligat la emiterea unei decizii pentru măsurile reparatorii prin echivalent după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor.

Cât privește dispozițiile invocate ca fiind încălcate, respectiv, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt incidente în cauză. Referitor la susținerea privind faptul că terenul nu se află în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aceasta nu poate fi reținută, întrucât prin Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român și-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului de 3247 m.p. și a imobilelor construcții aflate pe acesta. Astfel, faptul că terenul nu se regăsește în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public nu este de natură a conduce la concluzia că terenul nu s-ar afla în proprietatea statului, în raport de actele invocate anterior.

A fost înlăturată și critica referitoare la suprafața de teren pentru care s-au acordat despăgubiri și situarea acesteia, deoarece la fila 39 din dosar intimata-reclamantă a solicitat, în raport de expertiza efectuată în cauză, suprafața de 3247 m.p. situați în Bacău str. C.V. și str. O. Deși prin notificarea formulată se solicită restituirea suprafeței de 6307 m.p. situat în Bacău str. Bacău O.A. colț cu str. C.V., instanța de apel a apreciat că suprafața solicitată este situată în prezent, așa cum a fost identificată de expert, pe str. C.V. și str. O., fiind un teren aflat cu deschidere pe două laturi, la două străzi diferite, așa cum a menționat expertul în expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală decât în situația de excepție prevăzută de art. 28 din Legea nr. 10/2001, care însă nu se regăsește în cauză. Mai arată că prin Decizia în interesul legii nr. 27/2011, Înalta Curte a statuat, cu putere de lege, că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la despăgubiri bănești în procedura Legii nr. 10/2001, iar acțiunile îndreptate direct împotriva sa în procedura Legii nr. 247/2005 sunt inadmisibile.

În consecință, clarificarea situației juridice a terenului în litigiu revine Ministerului Justiției, care avea și responsabilitatea întocmirii documentației în vederea înregistrării bunurilor din administrarea sa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie privind calitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001. Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).

Potrivit acelorași norme, entitatea învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate). În speță, terenul în litigiu a fost proprietatea Camerei de Comerț Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 26 mai 1924. Prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost preluat de stat, prin desființarea camerelor de comerț teritoriale, ulterior fiind dat în administrarea și folosința Ministerului Justiției, prin Decizia nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău, pentru construirea Tribunalului Județean.

Prin Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român și-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului de 3247 m.p. și a imobilelor construcții de pe acesta. Rezultă că, asupra terenului în litigiu, Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică, Ministerul Justiției având doar un drept de administrare. Dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de recurentul-intervenient ca situație de excepție în care Statul Român ar putea fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea acestui act normativ, potrivit cărora „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice (...)", nu sunt aplicabile, în cauză fiind cunoscute atât unitatea deținătoare, cât și titularul dreptului de proprietate.

Recurentul-intervenient nu a fost obligat la acordarea de despăgubiri bănești, cum eronat susține, ci a fost obligat la propunerea acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, situație față de care nu sunt incidente nici dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 27/2011 privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român în litigiile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată nu are natura juridică a unei acțiuni directe de obligare a Statului Român la despăgubiri.

Așa cum deja s-a arătat, Statul Român nu a fost obligat la „acordarea de despăgubiri", acest lucru nemaifiind posibil în contextul procedurii administrative ulterioare celei judiciare, reglementate prin Legea nr. 247/2005, ci a fost obligat la „propunerea de acordare a despăgubirilor", în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu. Aceasta întrucât în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, atribuția de acordare a despăgubirilor revine instituției competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, prevede că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Aceste dispoziții prevăd o activitate ulterioară aceleia de stabilire a dreptului la despăgubiri, situație față de care nu se poate reține substituirea Statului Român de către A.V.A.S., întrucât această instituție poate fi legal obligată la emiterea unei decizii pentru măsurile reparatorii prin echivalent doar după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor.

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților reprezintă entități cu atribuții ulterioare formulării propunerii de acordare a despăgubirilor, în sensul că decizia conținând titlul de despăgubire se emite de către Comisia Centrală, numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 și după urmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005. În prezent, cele două autorități sus-citate nu sunt învestite cu atribuțiile legale, deoarece procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai după soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și transmiterea dosarului complet de către entitatea notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Față de cele arătate, în mod corect instanțele anterioare au dispus obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea de acordare a despăgubirilor, obligație ce-i revine în calitate de titular al dreptului de proprietate al imobilului a cărui restituire s-a solicitat în procedura Legii nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul în interes propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei nr. 66 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ