ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5160/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 1476/D din 29 septembrie 2010, Tribunalul Bacău, secția

civilă, a admis acțiunea precizată a reclamantei Camera de Comerț și Industrie

Bacău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și intervenientul în

nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a dispus

acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești stabilite

potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 3274

m.p., teren intravilan situat în str. O. și C.V., potrivit schiței emise de

expert S.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 26

mai 1924, Camera de Comerț din Bacău a dobândit proprietatea terenului de 6307

m.p. împreună cu casa de locuit și dependințele aflate pe acesta.

Prin Decretul nr. 74/1949 s-au desființat

camerele de comerț teritoriale, întregul patrimoniu al acesteia fiind preluat

de stat, iar prin Sentința civilă nr. 8129 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei

Bacău s-a constatat, în contradictoriu cu Primăria Bacău, că reclamanta este

aceeași persoană juridică cu Camera de Comerț Bacău desființată prin decretul

menționat.

S-a apreciat, în raport de aceste acte, că

reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, făcând dovada

că este continuatoarea în drepturi și obligații a fostei camere, desființate în

1949, în raport de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că prin Decizia nr. 867 din

26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău s-a

dispus trecerea în administrarea și folosința Ministerului Justiției a

suprafeței de 3700 m.p. în vederea constituirii Tribunalului Județean,

emițându-se Decizia nr. 92 din 25 septembrie 1958 a Sfatului Popular Regional

Bacău, prin care s-a autorizat construcția Tribunalului și Autorizația de

construcție nr. X/1998, prin care s-a autorizat extinderea Tribunalului

Județean.

Prin Încheierea 53599 din 19 decembrie 2007,

Statul Român și-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate publică

asupra terenului, iar Ministerul Justiției este titularul dreptului de

administrare și unitate deținătoare.

În cauză s-a efectuat expertiza topo pentru

identificarea terenului, expertiza delimitând suprafața de 3274 m.p. care face parte

din trupul inițial de 6307 m.p. din actul de proprietate al reclamantei și care

se află în administrarea Ministerului Justiției, fiind proprietate publică.

S-a considerat de instanța de fond că terenul

nu poate fi restituit în natură, întrucât pe teren sunt edificate construcții

în care funcționează o instituție publică, iar statul este proprietar exclusiv

al acestora, astfel încât s-a dispus retrocedarea prin măsuri reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău în numele Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, arătând că Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în asemenea cauze

doar când nu se poate identifica unitatea deținătoare, situație ce nu se

regăsește în speță, situație față de care hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (3) și cu încălcarea art. 31 din Legea

nr. 10/2001, articol modificat prin art. 11 din Legea nr. 302/2009 potrivit

căruia, în procesele și cererile având ca obiect stabilirea potrivit

prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 a măsurilor reparatorii prin

echivalent sau a valorii recalculate a acțiunilor, Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea

procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice

implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora,

începând cu data intrării în vigoare a legii, astfel încât Statul Român a fost

greșit citat în cauză și obligat la acordarea de măsuri reparatorii către

Camera de Comerț și Industrie Bacău după intrarea în vigoare a Legii nr.

302/2009.

Pârâta a mai arătat că imobilul nu se

regăsește în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public aprobat prin

H.G. nr. 1705/2006, în care Tribunalul Bacău figurează doar cu suprafața de

947,29 m.p., iar clarificarea situației juridice a terenului revine

Ministerului Justiției, care avea responsabilitatea întocmirii documentației în

vederea înregistrării bunurilor din administrarea sa în inventarul centralizat

al bunurilor din domeniul public al statului.

S-a mai apreciat a fi nelegală hotărârea

întrucât instanța de fond a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru

suprafața de teren intravilan de 3274 m.p. situat în str. O. și C.V. Bacău,

deși prin cererea de chemare în judecată Camera de Comerț și Industrie Bacău a

solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului situat în str.

C.V. în suprafață de 2959 m.p.

Prin Decizia civilă nr. 66 din 10 octombrie

2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtei.

Referitor la primul motiv de apel invocat s-a

apreciat că nu poate fi reținut, întrucât titularul dreptului de proprietate

pentru terenul în litigiu este Statul Român, Ministerul Justiției fiind doar

administrator al acestuia, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond,

fiind în acest context unitate deținătoare în sensul dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Astfel, terenul a fost proprietatea Camerei

de Comerț Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în

26 mai 1924, iar prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost preluat de stat prin

desființarea camerelor de comerț teritoriale, ulterior fiind dat în

administrarea și folosința Ministerului Justiției prin Decizia nr. 867 din 26

octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Bacău pentru

construirea Tribunalului Județean.

Referitor la motivul de apel vizând

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 302/2009, de modificare a art. 31 din Legea

nr. 10/2001, nici acesta nu poate fi reținut, întrucât art. 31 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la

alin. (1), se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor prin

decizie motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului,

dispoziții care prevăd o activitate ulterioară activității de stabilire a

dreptului la despăgubiri. În această situație nu operează automat înlocuirea

celui obligat la despăgubiri cu A.V.A.S.-ul, acesta fiind legal obligat la

emiterea unei decizii pentru măsurile reparatorii prin echivalent după

stabilirea valorii recalculate a acțiunilor.

Cât privește dispozițiile invocate ca fiind

încălcate, respectiv, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt

incidente în cauză.

Referitor la susținerea privind faptul că

terenul nu se află în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public

aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aceasta nu poate fi reținută, întrucât prin

Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie 2007, Statul Român și-a înscris în Cartea

Funciară dreptul de proprietate publică asupra terenului de 3247 m.p. și a

imobilelor construcții aflate pe acesta.

Astfel, faptul că terenul nu se regăsește în

inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public nu este de natură a

conduce la concluzia că terenul nu s-ar afla în proprietatea statului, în

raport de actele invocate anterior.

A fost înlăturată și critica referitoare la

suprafața de teren pentru care s-au acordat despăgubiri și situarea acesteia,

deoarece la fila 39 din dosar intimata-reclamantă a solicitat, în raport de

expertiza efectuată în cauză, suprafața de 3247 m.p. situați în Bacău str. C.V.

și str. O.

Deși prin notificarea formulată se solicită

restituirea suprafeței de 6307 m.p. situat în Bacău str. Bacău O.A. colț cu

str. C.V., instanța de apel a apreciat că suprafața solicitată este situată în

prezent, așa cum a fost identificată de expert, pe str. C.V. și str. O., fiind

un teren aflat cu deschidere pe două laturi, la două străzi diferite, așa cum a

menționat expertul în expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală

decât în situația de excepție prevăzută de art. 28 din Legea nr. 10/2001, care

însă nu se regăsește în cauză.

Mai arată că prin Decizia în interesul legii

nr. 27/2011, Înalta Curte a statuat, cu putere de lege, că Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la despăgubiri bănești în

procedura Legii nr. 10/2001, iar acțiunile îndreptate direct împotriva sa în

procedura Legii nr. 247/2005 sunt inadmisibile.

În consecință, clarificarea situației

juridice a terenului în litigiu revine Ministerului Justiției, care avea și

responsabilitatea întocmirii documentației în vederea înregistrării bunurilor

din administrarea sa în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public

al statului, iar hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie privind calitatea

procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în litigiile

întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Recursul este nefondat, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001,

persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în

vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în

natură a bunului.

Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, definesc unitatea

deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în

numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un

bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau

orice altă instituție publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are

înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost

înregistrat, bunul ce face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii

naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații

cooperatiste).

Potrivit acelorași norme, entitatea învestită

cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana

juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun

care se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau

locale implicate).

În speță, terenul în litigiu a fost proprietatea

Camerei de Comerț Bacău, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat la 26 mai 1924.

Prin Decretul nr. 74/1949, terenul a fost

preluat de stat, prin desființarea camerelor de comerț teritoriale, ulterior

fiind dat în administrarea și folosința Ministerului Justiției, prin Decizia

nr. 867 din 26 octombrie 1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular

Regional Bacău, pentru construirea Tribunalului Județean.

Prin Încheierea nr. 53599 din 19 decembrie

2007, Statul Român și-a înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate

publică asupra terenului de 3247 m.p. și a imobilelor construcții de pe acesta.

Rezultă că, asupra terenului în litigiu,

Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică, Ministerul

Justiției având doar un drept de administrare.

Dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 invocate de recurentul-intervenient ca situație de excepție în care

Statul Român ar putea fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea

acestui act normativ, potrivit cărora „în cazul în care unitatea deținătoare nu

a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin

Ministerul Finanțelor Publice (...)", nu sunt aplicabile, în cauză fiind

cunoscute atât unitatea deținătoare, cât și titularul dreptului de proprietate.

Recurentul-intervenient nu a fost obligat la

acordarea de despăgubiri bănești, cum eronat susține, ci a fost obligat la

propunerea acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești

stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, situație față de care nu

sunt incidente nici dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 27/2011

privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român în litigiile

întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât

prezenta cerere de chemare în judecată nu are natura juridică a unei acțiuni

directe de obligare a Statului Român la despăgubiri.

Așa cum deja s-a arătat, Statul Român nu a

fost obligat la „acordarea de despăgubiri", acest lucru nemaifiind posibil

în contextul procedurii administrative ulterioare celei judiciare, reglementate

prin Legea nr. 247/2005, ci a fost obligat la „propunerea de acordare a

despăgubirilor", în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra

bunului în litigiu.

Aceasta întrucât în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, atribuția de acordare a despăgubirilor revine

instituției competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, prevede că măsurile

reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se propun după stabilirea

valorii recalculate a acțiunilor, prin decizie motivată a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Aceste dispoziții prevăd o activitate

ulterioară aceleia de stabilire a dreptului la despăgubiri, situație față de

care nu se poate reține substituirea Statului Român de către A.V.A.S., întrucât

această instituție poate fi legal obligată la emiterea unei decizii pentru

măsurile reparatorii prin echivalent doar după stabilirea valorii recalculate a

acțiunilor.

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor

și Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților reprezintă entități cu

atribuții ulterioare formulării propunerii de acordare a despăgubirilor, în

sensul că decizia conținând titlul de despăgubire se emite de către Comisia

Centrală, numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea

nr. 10/2001 și după urmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005.

În prezent, cele două autorități sus-citate

nu sunt învestite cu atribuțiile legale, deoarece procedura administrativă reglementată

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai după soluționarea

notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și transmiterea dosarului

complet de către entitatea notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Față de cele arătate, în mod corect

instanțele anterioare au dispus obligarea pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea de acordare a despăgubirilor,

obligație ce-i revine în calitate de titular al dreptului de proprietate al

imobilului a cărui restituire s-a solicitat în procedura Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

intervenientul în interes propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, împotriva Deciziei nr. 66 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ