ÎCCJ, decizie (scj.ro #82139)

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Calitatea Camerei de Comerț și Industrie teritoriale de persoană îndreptățită să solicite despăgubiri. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Calitatea de persoană îndreptățită să solicite despăgubiri a Camerei de Comerț și Industrie teritoriale.

Index alfabetic . Drept civil - Imobil preluat în mod abuziv; - Calitatea Camerei de Comerț și Industrie teritoriale de persoană îndreptățită să solicite despăgubiri . Decretul-Lege nr.139/1990: art . 1 alin. (1), art . 9 alin.1 Legea nr . 10/2001: art.3 Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul-lege nr.139/1990 „privind camerele de comerț și industrie din România”, comercianții, persoane juridice și persoane fizice, pot constitui, în reședințele de județ și în municipiul București, camere de comerț și industrie teritoriale, organizații autonome, destinate promovării intereselor membrilor lor, pentru dezvoltarea comerțului și industriei, corespunzător cerințelor economiei de piață.

Împrejurarea că art.9 alin.1 al Decretului-lege nr.139/1990 atribuie doar organismului central, respectiv Camerei de Comerț și Industrie a României, calitatea de organizație neguvernamentală de utilitate publică, nu poate duce la concluzia că aceasta face parte din categoria instituțiilor publice la care se referă art.3 alin.2 din Legea nr . 10/2001, cele două noțiuni (instituție publică – utilitate publică) neputând fi confundate sau asimilate. În consecință, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură teritorială este îndreptățită să solicite măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.

Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 6031 din 20 iunie 2006. Prin decizia nr.84 din 3 iunie 2003, Administrația Națională „Apele Române” a respins notificarea formulată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, prin care, în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a unui imobilul situat în Bacău, cu motivarea că notificatoarea nu are calitate de persoană îndreptățită, în accepțiunea art.3 alin.1 din lege. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău a formulat contestație, solicitând instanței, în contradictoriu cu Administrația Națională Apele Române, anularea deciziei și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.

Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr.479 din 17 septembrie 2003, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport cu dispozițiile art.24 alin. (8) din Legea nr.10/2001. Prin sentința nr.315 din 29 martie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând în esență, că în imobilul în litigiu este sediul pârâtei, unitate care desfășoară o activitate de interes public, fiind astfel incidente în speță, dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001.

Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat , prin decizia nr.1234/A din 4 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, instanța de control judiciar reținând, în esență, că reclamanta, prin însăși legea sa de organizare face parte din categoria instituțiilor care, în raport cu dispozițiile art.3 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu pot avea calitatea de persoană îndreptățită, în înțelesul art.3 alin.1 din același act normativ, întrucât este o instituite publică creată în vederea apărării și susținerii intereselor comerțului și industriei, precum și a reprezentării lor în stat. De altfel, se mai arată, în speță sunt incidente dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, întrucât imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, este sediul pârâtei.

În cauză, a declarat recurs Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, care susține, în esență, că în mod greșit și în baza unui act normativ abrogat s-a apreciat asupra lipsei calității sale de persoană îndreptățită, în condițiile în care din ansamblul reglementărilor în vigoare, rezultă că este persoană juridică de drept privat, ce protejează interesele agenților economici și nicidecum una din instituțiile publice la care se referă art.3 alin. (2) din lege. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul-lege nr.139/1990 „privind camerele de comerț și industrie din România”, comercianții, persoane juridice și persoane fizice, pot constitui, în reședințele de județ și în municipiul București, camere de comerț și industrie teritoriale, organizații autonome , destinate promovării intereselor membrilor lor, pentru dezvoltarea comerțului și industriei, corespunzător cerințelor economiei de piață. Conform art.2 și art.6 din același act normativ, camerele de comerț și industrie teritoriale se înființează din inițiativa comercianților iar sursele de finanțare se constituie din cotizațiile membrilor, taxe, tarife, comisioane, donații, legate și orice alte venituri realizate din activitatea desfășurată, în condițiile prevăzute de statut.

Caracterul autonom este prevăzut inclusiv pentru Camera de Comerț și Industrie a României, organizație nonguvernamentală cu care, camerele teritoriale pot stabili raporturi de cooperare, asociere sau afiliere (a se vedea art.8 și 9 din același act normativ). Din ansamblul acestor reglementări rezultă fără putință de tăgadă caracterul de organizații de drept privat al camerelor de comerț și industrie din România, entități autonome, organizate în baza unui statut propriu și autofinanțate, aspecte ce exclud exercițiul oricărei prerogative care implică autoritatea publică a statului.

Împrejurarea că art.9 alin.1 al Decretului-lege nr.139/1990 atribuie doar organismului central, respectiv Camerei de Comerț și Industrie a României, calitatea de organizație neguvernamentală de utilitate publică, nu poate duce la concluzia că aceasta face parte din categoria instituțiilor publice la care se referă art.3 alin.2 din lege, cele două noțiuni (instituție publică – utilitate publică) neputând fi confundate sau asimilate. De altfel, distincția este inutil a mai fi analizată, în contextul formulării cererii introductive de către o cameră de comerț și industrie teritorială, a cărei funcționare este, potrivit legii, autonomă față de Camera de Comerț și Industrie a României.

În consecință, având în vedere aspectele mai sus semnalate cât și împrejurarea că prin hotărâre judecătorească s-a constatat că reclamanta este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată prin Decretul nr.74/1949 (Camera de Comerț și Industrie Bacău) se reține că aceasta este îndreptățită să solicite măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001. Rămase fără suport sunt și trimiterile instanței la dispozițiile art.16 alin. (1) din lege, în contextul modificării acestora prin Legea nr.247/2005. Așa fiind, recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.