ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6031/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 84 din 3 iunie 2003, A.N.A.R. a respins notificarea formulată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, prin care, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bacău, cu motivarea că notificatoarea nu are calitate de persoană îndreptățită, în accepțiunea art. 3 alin. (1) din lege. La 9 iulie 2003, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău a formulat contestație, solicitând instanței, în contradictoriu cu A.N.A.R., anularea deciziei și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului. Investit inițial cu soluționarea acestui litigiu, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 479 din 17 septembrie 2003, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 315 din 29 martie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând în esență, că imobilul în litigiu reprezintă sediul pârâtei, unitate care desfășoară o activitate de interes public, fiind astfel incidente în speță, dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. Ulterior, prin încheierea din 10 mai 2004, la cererea pârâtei, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua, considerentele și respectiv dispozitivul sentinței civile nr.315 din 29 martie 2004, în sensul că denumirea corectă a pârâtei este A.N.A.R. iar nu Consiliul de Administrație al A.N.A.R., cum din eroare s-a trecut. Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 12341/A din 4 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că reclamanta, prin însăși legea sa de organizare face parte din categoria instituțiilor care, în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu pot avea calitatea de persoană îndreptățită, în înțelesul art. 3 alin. (1) din același act normativ, întrucât este o instituite publică creată în vederea apărării și susținerii intereselor comerțului și industriei, precum și a reprezentării lor în stat. De altfel, se mai arată, în speță sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, reprezintă sediul pârâtei. În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., susține în esență că în mod greșit și în baza unui act normativ abrogat s-a apreciat asupra lipsei calității sale de persoană îndreptățită, în condițiile în care din ansamblul reglementărilor în vigoare, rezultă că este persoană juridică de drept privat, ce protejează interesele agenților economici și nicidecum una din instituțiile publice la care se referă art. 3 alin. (2) din lege. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 139 din 11 mai 1990 „privind camerele de comerț și industrie din România”, comercianții, persoane juridice și persoane fizice, pot constitui, în reședințele de județ și în municipiul București, camere de comerț și industrie teritoriale, organizații autonome, destinate promovării intereselor membrilor lor, pentru dezvoltarea comerțului și industriei, corespunzător cerințelor economiei de piață.

Conform art. 2 și art. 6 din același act normativ, camerele de comerț și industrie teritoriale se înființează din inițiativa comercianților iar sursele de finanțare se constituie din cotizațiile membrilor, taxe, tarife, comisioane, donații, legate și orice alte venituri realizate din activitatea desfășurată, în condițiile prevăzute de statut. Caracterul autonom este prevăzut inclusiv pentru Camera de Comerț și Industrie a României, organizație nonguvernamentală cu care, camerele teritoriale pot stabili raporturi de cooperare, asociere sau afiliere (a se vedea art. 8 și art. 9 din același act normativ). Din ansamblul acestor reglementări, rezultă fără putință de tăgadă, caracterul de organizații de drept privat al camerelor de comerț și industrie din România, entități autonome, organizate în baza unui statut propriu și autofinanțate, aspecte ce exclud exercițiul oricărei prerogative care implică autoritatea publică a statului.

Împrejurarea că art. 9 alin. (1) al Decretului-lege nr. 139/1990 atribuie doar organismului central, respectiv Camerei de Comerț și Industrie a României, calitatea de organizație neguvernamentală de utilitate publică, nu poate duce la concluzia că aceasta face parte din categoria instituțiilor publice la care se referă art. 3 alin. (2) din lege, cele două noțiuni (instituție publică, utilitate publică) neputând fi confundate sau asimilate. De altfel, distincția este inutil a mai fi analizată, în contextul formulării cererii introductive de către o cameră de comerț și industrie teritorială, a cărei funcționare este potrivit legii autonomă, față de Camera de Comerț și Industrie a României.

În consecință, având în vedere aspectele mai sus semnalate cât și împrejurarea că prin hotărâre judecătorească s-a constatat că reclamanta este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată prin Decretul nr. 74/1949 (Camera de Comerț și Industrie Bacău) se reține că aceasta este îndreptățită a solicita măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Rămase fără suport sunt și trimiterile instanței la dispozițiile art. 16 alin. (1) din lege, în contextul modificării acestora prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005. Așa fiind, recursul urmează a se admite cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău împotriva deciziei civile nr. 2341/A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr.315 din 29 martie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2006.