ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC C.A.A.

SA Turda, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală AM POS Mediu,

Ministerul Mediului și Pădurilor, a solicitat anularea în tot a notei de

constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare, din 19

decembrie 2011, cu consecința constatării legalității desfășurării procedurii

de licitație publică aferentă contractului de lucrări din 18 noiembrie 2009

privind „Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare menajeră în Municipiul

Câmpia Turzii” din cadrul proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de

apă și apă uzată în regiunea Turda-Câmpia Turzii”; exonerării reclamantei de la

plata sumei de 674.299,20 RON și suspendarea executării actului

administrativ-fiscal notă de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor

financiare din 19 decembrie 2011 până la soluționarea cererii de anulare a

actului administrativ.

Prin sentința civilă

nr. 344 din 4 mai 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată excepția prescripției invocată de către reclamantă,

a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, având

ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecțiilor

financiare din 19 decembrie 2011 și a luat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC C.A.A. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată,

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față se contestă

nota de constatare și stabilire a corecțiilor financiare din 19 decembrie 2011,

emisă de Direcția Generală AM POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor,

prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei SC C.A.A. SA un debit în sumă totală

de 193.821,34 RON și nu suma de 674.299,20 RON așa cum în mod greșit a susținut

reclamanta în acțiunea formulată.

Prin urmare, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON,

astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC C.A.A. SA împotriva sentinței civile nr. 344 din 4 mai 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 martie 2014.