ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3498/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC ”A.S.” SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 141068 din 5 martie 2012 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 141016 din 13 ianuarie 2011, precum și a tuturor actelor subsecvente, acte emise toate de către autoritatea pârâtă. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5904 din 19 octombrie 2012, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 141016, pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu a aplicat reclamantei o corecție financiară reprezentând 25% din valoarea fără TVA a Contractului de servicii nr. 5334 din 24 august 2009 intitulat ”Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, în cadrul proiectului Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și a sistemului de canalizare din județul Teleorman.” La baza emiterii actului contestat a stat ”Suspiciunea de neregulă nr. 123258 din 14 decembrie 2011 transmisă de către Direcția Fondul de Coeziune - Serviciul Monitorizare Raportare, în care s-a reținut faptul că în cuprinsul Fișei de date a achiziției a fost prevăzută următoarea cerință minimă de calificare restrictivă: „operatorul economic sau membrii grupului de operatori economici să dovedească că, în ultimii 3 ani financiari, împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei a implementat și finalizat: cel puțin 2 contracte finalizate de consultant cu activități în infrastructura de apă și apă uzată (CPV-uri similar cu CPV-urile prezentului contract) în valoare cumulată de cel puțin 8.000.000 RON.” Prin Decizia nr. 141068 din 5 martie 2012,

pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva actului de impunere anterior nominalizat. În mod corect, autoritatea pârâtă a reținut încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006, în condițiile în care a utilizat un criteriu de calificare a ofertelor restrictiv în cadrul procedurii de atribuire a contractului de servicii. Prima instanță a apreciat că limitarea la un anumit număr de contracte care sunt luate în considerare de către reclamantă pentru dovedirea capacității tehnice este discriminatorie, nejustificată, nu reflectă posibilitatea ofertanților de a îndeplini contractul și, în realitate, blochează accesul la procedura de achiziție a unor operatori economici ce îndeplineau cerința de calificare referitoare la experiența similară.

3. Recursul declarat de reclamanta SC ”A.S.” SA. În recursul său, reclamanta a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la două excepții de ordine publică invocate în cauză, respectiv încălcarea principiului neretroactivității legii și excepția puterii de lucru judecat. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea a susținut faptul că sentința contestată este dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată aflate la dosar ICCJ. 4. Procedura derulată în recurs Prin cererea depusă la data de 21 iulie 2014, recurenta a solicitat suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea intimatului asupra Cererii de plată nr. 14964 din 6 decembrie 2013, formulată în temeiul O.G. nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri financiar-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007 - 2013. Înalta Curte respinge cererea de suspendare, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Prezenta cale de atac vizează Sentința nr. 5904 din 19 octombrie 2012 prin care Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a analizat legalitatea Deciziei nr. 141068 din 5 martie 2012 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 141016 din 13 ianuarie 2011, ambele emise de Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu. Procedura derulată sub incidența prevederilor O.G. nr. 15/2013 nu prezintă relevanță în cauza de față, în condițiile în care vizează doar modalitatea de plată a corecției financiare stabilită prin actul administrativ contestat. În acest sens, prin Nota nr. 4812/AK din 19 septembrie 2014 s-au făcut propuneri cu privire la măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din O.G.

nr. 15/2013, pentru Contractul de finanțare nr. 89275 din 16 martie 2009. În concret, s-a propus: - stingerea creanței bugetare în sumă de 859.405,57 RON și 195.551,95 RON TVA, înregistrate în Registrul debitorilor, pentru care beneficiarul nu mai are calitatea de debitor, conform art. 4 din Ordinul nr. 2112/2013; - efectuarea plății către beneficiar a sumei de 3.549.808,14 RON și 949.761,77 RON TVA, reprezentând creanțele bugetare și corecțiile financiare reținute de către AM POS Mediu, din bugetul MMSC, de la articolul bugetar 56.39; - plata către beneficiar, din bugetul MMSC, de la articolul bugetar 56.39, a tuturor sumelor ce urmează a fi recuperate de către AM POS Mediu, din valorile solicitate la rambursare, până la stingerea integrală a creanțelor financiare stabilite prin Nota de constatare nr. 141016 din 13 ianuarie 2012. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 141068 din 5 martie 2012 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 141016 din 13 ianuarie 2011, acte emise toate de către autoritatea intimată. Prima instanță a respins acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. I.2 din decizia de față.

Această soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei. Înalta Curte apreciază că sentința contestată este criticabilă, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de respingere a acțiunii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

În același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României). Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere faptul că prima instanță nu a analizat în concret motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în privința actelor administrative deduse judecății. Mai precis, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra criticii ce vizează încălcarea principiului neretroactivității legii, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) C.civil.

Pe acest aspect, recurenta a susținut că orice act juridic este supus regulii tempus regit actum, adică regimului legislativ aplicabil perioadei în care a fost încheiat. Procedura de licitație finalizată prin semnarea Contractului de servicii nr. 5334 din 24 august 2009 s-a derulat sub imperiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător. Ca atare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 141016 din 13 ianuarie 2011 încheiată de intimată nu putea să aibă ca temei juridic prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și Normele metodologice de aplicare ale acestui act normativ. În același timp, prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției puterii de lucru judecat invocată în cauza de față.

Recurenta a arătat că în procedura analizată a fost formulată o contestație de către unul dintre operatorii economici participanți la aceasta, respectiv TFP UTILITIES SA, având ca obiect chiar cerința considerată restrictivă de către organul de control din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor. Prin Decizia nr. 2786/C1/3109 din 2 iulie 2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația ca nefondată, apreciind că autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza excepția anterior arătată, precum și motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în privința actelor administrative deduse judecății. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1), (2) și (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare a cauzei, ca nefondată. Admite recursul declarat de reclamanta SC „A.S.” SA împotriva Sentinței civile nr. 5904 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM