ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor

Climatice - Direcția Generală AM POS Mediu, anularea Notei de constatare a

neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare din 17 august 2012 și

exonerarea reclamantei de la plata sumei de 39.457,18 lei, reprezentând

corecție financiară de 25% aplicată actului adițional la contractul

"Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului de

canalizare inclusiv stații de pompare în aglomerarea Tulcea, LOT 1-CL6".

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 1114 din 26 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității.

A respins ca

neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al

proiectului "Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în

județul Tulcea" finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a

încheiat actul adițional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26

martie 2010 "Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a

sistemului inclusiv stații de pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6"

din cadrul proiectului menționat.

În urma verificărilor

efectuate, echipa de control din cadrul Direcției Generale AM POS MEDIU,

structură în cadrul autorității pârâte, Ministerul Mediului și Pădurilor, a

emis Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare

din 28 iunie 2012, reținându-se că lucrările care au făcut obiectul actului

adițional sunt lucrări similare și nu lucrări suplimentare în sensul

prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 și că autoritatea

contractantă nu a putut face dovada circumstanțelor imprevizibile care au

generat nevoia achiziționării, în baza prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G.

nr. 34/2006, a lucrărilor care au făcut obiectul actului adițional.

S-a concluzionat în

sensul că pentru această abatere se impune aplicarea unei corecții financiare

de 25% din valoarea fără TVA (157.828,72 lei) a actului adițional din 21

septembrie 201, reprezentând 39.457,18 lei.

Contestația formulată

de reclamanta SC A. SA Tulcea împotriva notei de constatare a neregulilor și de

stabilire a corecțiilor financiare din 28 iunie 2012 a fost respinsă prin

Decizia din 17 august 2012 a Comisiei de soluționare a contestației.

Excepția

inadmisibilității, invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă cu

motivarea că la termenul de dezbateri din data de 19 martie 2013, reclamanta

și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea deciziei de soluționare

a contestației din 17 august 2012 și, pe cale de consecință, a notei de

constatare din 28 iunie 2012, și nu revocarea acestor acte, așa cum din eroare

s-a trecut în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În continuare,

instanța de fond a arătat că prevederile O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile în

cauză, având în vedere domeniul de aplicare al actului normativ, precum și

împrejurarea că sursa de finanțare a actului adițional din 21 septembrie 2011 la

contractul de lucrări din 26 martie 2010 constă în fonduri europene

nerambursabile acordate în temeiul contractului de finanțare din 9 octombrie

2008, încheiat între pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și

reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al proiectului, iar derularea lucrărilor

aferente actului adițional implică utilizarea fondurilor europene.

Curtea a mai arătat

că în mod judicios s-a apreciat că împrejurările menționate de reclamantă în

Nota justificativă întocmită pentru încheierea actului adițional nu constituie

circumstanțe imprevizibile, întrucât acestea erau cunoscute sau ar fi putut fi

cunoscute de reclamantă la data inițierii procedurii de achiziție publică

pentru atribuirea contractului de lucrări din 26 martie 2010.

Nu a fost primit nici

argumentul potrivit căruia lucrările sunt identice cu cele contractate inițial,

prima instanță arătând că și în această ipoteză sunt încălcare prevederile

O.U.G. nr. 34/2006, această situație fiind reglementată distinct la art. 252

lit. k) care prevede o serie de cerințe obligatorii.

A mai arătat instanța

de fond că nu poate fi avută în vedere nici soluția pronunțată de Judecătoria

sectorului 1 București în Dosarul nr. 53691/299/2011, având ca obiect plângerea

contravențională formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de

contravenție încheiat de ANRMAP, întrucât nu s-a făcut dovada că hotărârea este

irevocabilă, pentru a se analiza ce aspecte s-au statuat cu putere de lucru

judecat.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 1114 din 26 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în

termenul legal, reclamanta SC A. SA, solicitând modificarea în tot a acesteia,

admiterea contestației sale și anularea în totalitate a notei de corecție și

deciziei indicate.

În motivarea cererii

de recurs au fost dezvoltate, în esență, următoarele critici:

(i) instanța de fond

a reținut și argumentat în mod eronat că O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabilă în

speță, în condițiile în care sumele aferente actului adițional nr. x/2011 au

fost refuzate la plată de către intimată, astfel încât plata lucrărilor

suplimentare nu se va face din fonduri europene sau din fonduri naționale

aferente fondurilor europene, ci din fonduri private;

(ii) lucrările

realizate în baza convenției din 21 septembrie 2011 se încadrează în prevederea

legală invocată, respectiv art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul

că pot fi încheiate contracte cu negociere fără publicarea unui anunț prealabil

de participare, dacă lucrările sunt "suplimentare/adiționale", textul

citat indicând alternativ că lucrările pot fi nu numai suplimentare, ci și

adiționale:

(iii) noțiunea de

"circumstanțe imprevizibile" trebuie înțeleasă în concret, în raport

de contextul contractului de achiziție respectiv, și nu în abstract, așa cum a

reținut instanța de fond, iar situațiile practice descrise de către recurentă

conturează caracterul imprevizibil al lucrărilor indicate în actul adițional la

contract și lipsa de temeinicie a constatărilor pârâtului.

de control judiciar

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., anume "când

hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței alte instanțe", față de care

va admite recursul și va casa sentința instanței de fond.

Înalta Curte reține

că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în esență, anularea

notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din

28 iunie 2012, prin care recurentei-reclamante SC A. SA i-a fost aplicată o

corecție financiară de 25% din valoarea fără TVA a actului adițional din 21

septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 "Reabilitarea

și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului inclusiv stații de

pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6", în valoare de 39.457,18 lei.

Actul contestat a

fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Așa cum prevede și

pct. 16 din nota contestată, actul astfel emis constituie titlu de creanță,

executoriu.

Sumele astfel

reținute reprezintă creanțe bugetare, asimilate creanțelor fiscale, în sensul

drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, obiectul prezentei cauze este asimilat, în esență,

cererii de anulare a unui act administrativ de stabilire a unei creanțe

fiscale.

De altfel, în acest

sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

materie.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, pe scurt creanțe fiscale, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei,

fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat

sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative privind o

creanță bugetară în sumă totală de 39.457,18 lei, conform art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios

administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în

speță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1114 din 26

martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL