ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AM POS Mediu, anularea Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare din 17 august 2012 și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 39.457,18 lei, reprezentând corecție financiară de 25% aplicată actului adițional la contractul "Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare în aglomerarea Tulcea, LOT 1-CL6". 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1114 din 26 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al proiectului "Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Tulcea" finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a încheiat actul adițional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 "Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului inclusiv stații de pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6" din cadrul proiectului menționat.

În urma verificărilor efectuate, echipa de control din cadrul Direcției Generale AM POS MEDIU, structură în cadrul autorității pârâte, Ministerul Mediului și Pădurilor, a emis Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 iunie 2012, reținându-se că lucrările care au făcut obiectul actului adițional sunt lucrări similare și nu lucrări suplimentare în sensul prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 și că autoritatea contractantă nu a putut face dovada circumstanțelor imprevizibile care au generat nevoia achiziționării, în baza prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, a lucrărilor care au făcut obiectul actului adițional. S-a concluzionat în sensul că pentru această abatere se impune aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea fără TVA (157.828,72 lei) a actului adițional din 21 septembrie 201, reprezentând 39.457,18 lei.

Contestația formulată de reclamanta SC A. SA Tulcea împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 iunie 2012 a fost respinsă prin Decizia din 17 august 2012 a Comisiei de soluționare a contestației. Excepția inadmisibilității, invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că la termenul de dezbateri din data de 19 martie 2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea deciziei de soluționare a contestației din 17 august 2012 și, pe cale de consecință, a notei de constatare din 28 iunie 2012, și nu revocarea acestor acte, așa cum din eroare s-a trecut în cuprinsul cererii de chemare în judecată. În continuare, instanța de fond a arătat că prevederile O.U.G.

nr. 66/2011 sunt aplicabile în cauză, având în vedere domeniul de aplicare al actului normativ, precum și împrejurarea că sursa de finanțare a actului adițional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 constă în fonduri europene nerambursabile acordate în temeiul contractului de finanțare din 9 octombrie 2008, încheiat între pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al proiectului, iar derularea lucrărilor aferente actului adițional implică utilizarea fondurilor europene.

Curtea a mai arătat că în mod judicios s-a apreciat că împrejurările menționate de reclamantă în Nota justificativă întocmită pentru încheierea actului adițional nu constituie circumstanțe imprevizibile, întrucât acestea erau cunoscute sau ar fi putut fi cunoscute de reclamantă la data inițierii procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări din 26 martie 2010. Nu a fost primit nici argumentul potrivit căruia lucrările sunt identice cu cele contractate inițial, prima instanță arătând că și în această ipoteză sunt încălcare prevederile O.U.G. nr. 34/2006, această situație fiind reglementată distinct la art. 252 lit. k) care prevede o serie de cerințe obligatorii.

A mai arătat instanța de fond că nu poate fi avută în vedere nici soluția pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 53691/299/2011, având ca obiect plângerea contravențională formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat de ANRMAP, întrucât nu s-a făcut dovada că hotărârea este irevocabilă, pentru a se analiza ce aspecte s-au statuat cu putere de lucru judecat. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1114 din 26 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA, solicitând modificarea în tot a acesteia, admiterea contestației sale și anularea în totalitate a notei de corecție și deciziei indicate.

În motivarea cererii de recurs au fost dezvoltate, în esență, următoarele critici: (i) instanța de fond a reținut și argumentat în mod eronat că O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabilă în speță, în condițiile în care sumele aferente actului adițional nr. x/2011 au fost refuzate la plată de către intimată, astfel încât plata lucrărilor suplimentare nu se va face din fonduri europene sau din fonduri naționale aferente fondurilor europene, ci din fonduri private; (ii) lucrările realizate în baza convenției din 21 septembrie 2011 se încadrează în prevederea legală invocată, respectiv art. 252 lit. j) din O.U.G.

nr. 34/2006, în sensul că pot fi încheiate contracte cu negociere fără publicarea unui anunț prealabil de participare, dacă lucrările sunt "suplimentare/adiționale", textul citat indicând alternativ că lucrările pot fi nu numai suplimentare, ci și adiționale: (iii) noțiunea de "circumstanțe imprevizibile" trebuie înțeleasă în concret, în raport de contextul contractului de achiziție respectiv, și nu în abstract, așa cum a reținut instanța de fond, iar situațiile practice descrise de către recurentă conturează caracterul imprevizibil al lucrărilor indicate în actul adițional la contract și lipsa de temeinicie a constatărilor pârâtului. 4. Soluția instanței de control judiciar Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., anume "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței alte instanțe", față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în esență, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 28 iunie 2012, prin care recurentei-reclamante SC A. SA i-a fost aplicată o corecție financiară de 25% din valoarea fără TVA a actului adițional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 "Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului inclusiv stații de pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6", în valoare de 39.457,18 lei. Actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G.

nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Așa cum prevede și pct. 16 din nota contestată, actul astfel emis constituie titlu de creanță, executoriu. Sumele astfel reținute reprezintă creanțe bugetare, asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, obiectul prezentei cauze este asimilat, în esență, cererii de anulare a unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

De altfel, în acest sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, pe scurt creanțe fiscale, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative privind o creanță bugetară în sumă totală de 39.457,18 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1114 din 26 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL