ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2408/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu, a solicitat anularea deciziei

nr. 141076 din 16 martie 2012, anularea Notei de constatare a neregulilor nr.

134664 din 26 ianuarie 2012 și exonerarea totală de la plata sumei de

486.096,15 RON, reprezentând corecție financiară de 5% aplicată contractului:,,

Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor proiectului".

Prin sentința civilă nr. 19 din 24 ianuarie

2013, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta

SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția

Generală AM POS Mediu.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

reclamanta SC A. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs

invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată

că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care

va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ este definit

prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea

de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate

publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul

legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează

obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral

cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării

ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi

juridice.

Competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal,

prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului

și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față se contestă decizia nr.

141076 din 13 martie 2013 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația

formulată de reclamantă pentru suma totală de 486.096,15 RON, reprezentând corecție

financiară de 5% aplicată contractului: „Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor

proiectului".

Prin urmare, cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanța

competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este Tribunalul Tulcea, secția

contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale

de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea,

secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 19 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea,

sectia contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 mai 2014.