ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2015

HOTĂRÂRE
26.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 848/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 848/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 07 mai 2012 de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B. - C. s-a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 27 ianuarie 2012, comunicată reclamantei de către emitentul acestui act și înregistrată din 27 ianuarie 2012, cu consecința: constatării legalității desfășurării procedurii de licitație publică aferentă contractului de servicii din 16 mai 2011 privind „Servicii de auditare financiară", din cadrul proiectului „Extinderea și Reabilitarea sistemelor de apă si apă uzată în regiunea Turda-Cămpia Turzii"; exonerării reclamantei de la plata sumei de 8.239,5 lei astfel cum a fost stabilită prin Nota de constatare a Neregulilor și Stabilire a Corecțiilor Financiare, din 27 ianuarie 2012.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:

La data de 16 mai 2011, a fost încheiat contractul de servicii, având ca obiect „Servicii de auditare financiară" aferente lucrărilor proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă uzată în regiunea Turda-Cămpia Turzii".

Raportat la modalitatea de atribuire a acestui contract de achiziție publică, D.-E. a întocmit o Suspiciune de Neregulă, din 10 noiembrie 2011.

Cu același scop și pornind de la constatările reprezentanților Direcției Fondul de Coeziune, B., din cadrul C. a efectuat verificări în perioada 11 noiembrie 2011-12 ianuarie 2012, redactând la data de 27 ianuarie 2012, Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare".

În opinia reclamantei, procedura de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare este nelegală. Astfel, conform art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, titlul de creanța se comunica debitorului in termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii; nota de constatare, atacată de reclamantă prin prezenta cerere, a fost emisă la data de 27 ianuarie 2012 de către B., însă a fost comunicată reclamantei abia la data de 08 februarie 2012, cu mult după trecerea termenului de 3 zile lucrătoare prevăzut imperativ în O.U.G. nr. 66/2011.

Încălcarea acestor aspecte duce la nelegalitatea și nevalabilitatea titlului de creanță și, prin urmare, a tuturor actelor subsecvente acestuia. Prin întâmpinarea formulată pârâta B. - C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză, să se dispună: în principal, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011; inadmisibilitatea capătului cererii de chemare în judecată privind constatarea legalității desfășurării procedurii de licitație publică, aferente Contractului de servicii din 16 mai 2011;pe fondul cauzei, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, în ansamblul ei, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 538 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj a admis excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că în litigiul de față, actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia instanței, nu se poate contesta direct în instanță nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, fără a se urma întâi procedura prevăzută de dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 și fără a se ataca, apoi, decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 51 din același act normativ.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate cu consecința respingerii excepției inadmisibilității acțiunii și prin urmare anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 27 februarie 2012.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

Potrivit dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011: (1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 50 din același act normativ, autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz, iar potrivit art. 51 alin. 2, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, în prezentul litigiu, reclamanta a solicitat, direct, în fața instanței de judecată, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 27 ianuarie 2012, fără a urma procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 46 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011, cererea reclamantei de anulare a notei de constatare și stabilire a corecțiilor financiare din 27 ianuarie 2012 emisă de B. - F. a fost corect respinsă ca inadmisibilă.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 538 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC C.A.A. SA Turda, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală AM POS Mediu, Ministerul Mediului și Pădurilor, a so
ÎCCJ 2013-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de
ÎCCJ 2012-11-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4895/2012
.F.P.S. Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Cluj a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios admini
ÎCCJ 2014-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin sentința nr. 547 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencio
ÎCCJ 2015-04-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2015
nța producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. În speță, judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca îndeplinite în cauză condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii u
Sursă