ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 495/2004

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata E.C. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală. S-a prezentat recurenta, aflată în stare de arest, asistată de avocat R.N., apărător din oficiu. Procedura de citare îndeplinită. Apărătorul a cerut admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului. Procurorul a pus concluzii de respingerea recursului, ca nefondat. La ultimul cuvânt, recurenta a lăsat soluționarea recursului la aprecierea instanței. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul penal nr.143/2004, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a dispus menținerea arestării preventive a inculpatei E.C.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că instanța de judecată, procedând potrivit dispozițiilor art.160/b Cod procedură penală la verificarea din oficiu a stării de arest a inculpatei E.C., a constatat că, în raport de pericolul social concret al infracțiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță, de persoana făptuitoarei, precum și față de faptul că temeiurile care au determinat arestarea se mențin în continuare, se impune menținerea arestării sale preventive. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpata E.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și punerea sa de îndată în libertate.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Inculpata E.C. a fost trimisă în judecată la data de 10 aprilie 2003 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.1027/P/2003 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 și art.4 din Legea nr.143/2000 cu art.33 lit.a Cod penal. La data de 17 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a luat măsura arestării preventive pe timp de 30 de zile a inculpatei, emițând Ordonanța nr.1027/P/2003 și mandatul de arestare preventivă nr.138 din 17 februarie 2003, în temeiul dispozițiilor art.148 lit.b și h din Codul de procedură penală, infracțiunea fiind flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de doi ani, iar lăsarea sa în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică.

S-a reținut că în noapatea de 16/17 februarie 2003, inculpata a vândut două doze de heroină, iar la percheziția efectuată de organele de poliție la locuința sa s-au găsit 26 doze de heroină deținute în vederea comercializării și pentru consum propriu, fapte ce constituie infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzute de art.2 alin.1 și 2 și art.4 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Pentru faptele reținute în sarcina sa, făcând aplicarea art.74 lit.a și c – 76 lit.a Cod penal, Tribunalul București, Secția I penală prin sentința penală nr.1163 din 28 noiembrie 2003 a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 7 ani închisoare și respectiv 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală, instanța de fond a menținut măsura arestării preventive. Înalta Curtea de Casație și Justiție constată că măsura arestării preventive a inculpatei E.C. a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale în materie, atât în timpul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești. Condițiile cerute de art.148 alin.1 lit.b și h din Codul de procedură penală sunt îndeplinite, dat fiind caracterul flagrant al săvârșirii infracțiunii cât și pedepsele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatei.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracțiunilor de deținere și traficare de droguri de mare risc, cantitatea de heroină gpsită asupra inculpatei și în locuința acesteia (0,11 grame și 0,98 grame), consecințele punerii în vânzare a acestui drog, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate a inculpatei, lăsarea în libertate a acesteia prezentând un pericol concret și dovedit pentru ordinea publică. Așa fiind, Curtea constată că recursul inculpatei E.C. este nefondat și urmează să îl respingă ca atare. Recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art.385 15 pct.1 lit.b cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata E.C. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în dosarul nr.143/2004. Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.