ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4922/2003

Asupra conflictului negativ de competență: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slatina sub nr. 3889/2003 petentul C.V. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul Militar București în dosarul nr. 373/P/1996 privind pe plut. poliție F.L. Prin sentința penală nr. 499 din 14 aprilie 2003 Judecătoria Slatina a scos cauza de pe rol și a trimis-o Tribunalului Olt pentru competentă soluționare. Tribunalul Olt prin sentința penală nr. 89 din 19 iunie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar București, având în vedere dispozițiile art. 64 alin.1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, intrat în vigoare la 22 august 2002, cât și prevederile art. 26 pct. 1, raportat la art. 27 pct. 1 și art. 40 alin. (1) C. proc.

pen. S-a concluzionat că instanța competentă să judece în fond cauza, având ca obiect infracțiuni săvârșite de către polițistul cu statut de militar, este Tribunalul Militar, pe cale de consecință, instanța competentă să judece cauza în fond va fi competentă să judece și plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Tribunalul Militar București, a primit dosarul la 14 iulie 2003 (înregistrat sub nr. 141/2003). Prin sentința nr. 176 din 31 iulie 2003, Tribunalul Militar Timișoara, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența soluționării cauzei, privind plângerea formulată de petentul C.V. în favoarea Tribunalului Olt. S-a motivat că, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, competența de a efectua supravegherea urmăririi penale și de a judeca în fond infracțiunile săvârșite de către agenții de poliție, revine tribunalelor.

În acest sens, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 46/7 din 4 noiembrie 2002 a secției penale, a stabilit definitiv că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 360/2002, sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare, fiind indiferentă data comiterii infracțiunilor și dacă inculpatul și-a păstrat ori și-a pierdut calitatea pe care o avea la data faptelor. Gradul militar al subofițerului F.L. este echivalent prin efectul art. 73 din Legea nr. 360/2002 cu gradul profesional de agent principal de poliție. Examinând acest conflict negativ de competentă, potrivit dispozițiilor art. 43 C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiție, secția penală, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei de față, în favoarea Tribunalului Olt, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 28 pct. 1 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 281/2003, publicată în (M.Of., nr. 468/1.07.2003), tribunalul militar teritorial judecă, în primă instanță, infracțiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a) și e) săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv.

Art. XI din Legea nr. 281/2003 prevede că legea intră în vigoare la data publicării ei în M.Of., și se pune în aplicare astfel: dispozițiile privind arestarea preventivă și percheziția, de la data intrării în vigoare a legii (pct. 1), iar celelalte dispoziții, de la 1 ianuarie 2004 (pct. 2). Art. IX din legea menționată cuprinde dispoziții tranzitorii de strictă interpretare referitoare la competența organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, privind cauzele aflate în curs de urmărire sau de judecată, la data intrării în vigoare a legii, dată care potrivit art. XI din lege, este data publicării legii în M.Of., respectiv 1 iulie 2003. Or, pentru a putea fi aplicabil art. IX pct. 3 și pct. 4 din lege, respectiv pentru a fi judecată în continuare cauza de Tribunalul Militar Teritorial, era necesar ca la data intrării în vigoare a legii, cauza să fie în curs de judecată de acel tribunal.

Verificând dosarul nr. 141/2003 al Tribunalului Militar București, se constată că, abia la data de 14 iulie 2003, acesta a fost sesizat cu soluționarea cauzei privind pe plut. poliție F.L. Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003, 1 iulie 2003, cauza nu se afla în curs de judecată, sesizarea instanței militare fiind la data de 14 iulie 2003. Or, intenția legiuitorului a fost să proroge competența unei instanțe (devenită necompetentă conform noii legi) doar în cazul în care cauza se afla deja pe rolul acelei instanțe la data intrării în vigoare a Legii nr. 281/2003, și anume la 1 iulie 2003. Prin art. XI din legea menționată se prevede care este data intrării în vigoare a legii și care sunt datele la care se pune în aplicare, iar dispozițiile art. IX se referă numai la data intrării în vigoare a legii, nu și la data punerii ei în aplicare.

Prin urmare, dispozițiile art. IX pct. 3 și pct. 4 referitoare la competența materială a instanțelor de judecată, privind cauzele în curs de judecată, nu se aplică de la data de 1 ianuarie 2004, ci de la 1 iulie 2003, dată la care cauza penală nu se afla pe rolul instanței militare. Per a contrario, întrucât cauza nu se afla pe rol la data intrării în vigoare a legii, competența tribunalului militar nu a fost prorogată, iar competența aparține instanței civile, respectiv Tribunalului Olt.

Instanța legiuitorului cu privire la data intrării în vigoare a legii (1 iulie 2003) este limpede exprimată în art. IX pct. 3 și pct. 4, fiind vorba de cauzele aflate deja în curs de judecată, iar nu de cauzele care urmează să fie înregistrate de instanță, ulterior acestei date (în speță, la 14 iulie 2003). Prin urmare, constatând că în cauză nu se aplică prevederile mai sus arătate, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea instanței competente, potrivit art. 28 pct. 1 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, respectiv a Tribunalului Olt, căruia i se va trimite dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.V. și F.L. în favoarea Tribunalului Olt, căruia îi trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 octombrie 2003.